Dacă „ricanii” nu veneau…

De curând președintele Franței, Macron, a criticat din nou guvernul american și a afirmat de că țara lui nu se aliniază cu politica Casei Albe de a izola regimul din Teheran, în vreme ce guvernul iranian face tot posibilul pentru a destabiliza regiunea și înceracă să distrugă Israelul!

După cum se pare, Macron și guvernul lui sunt interesați mai mult să facă afaceri dubioase cu Iranul și să cumpere petrol la un preț redus, decât să respecte rezoluțiile acceptate de comunitatea țărilor civilizate pentru a-i pedepsi pe mullahs cu sancțiunile pe care le merită.

Desigur nu este prima dată când Parisul a ales calea contrarie bunului simț și solidarității internaționale, nu numai din interese economice, dar și pentru a demonstra lumii că ei sunt în stare să se opună Washingtonului când le convine.

Pentru cei mai în vârstă dintre noi, care își mai amintesc situația de la sfârșitul anilor 60, poziția lui Macron pare o copie a declarațiilor și acțiunilor lui De Gaulle în special împotriva războiului din Vietnam. Să nu uităm că mizeria din acel colț al lumii fusese provocată de însăși Franța, ca fostă putere colonială. Iar când forțele franceze au fost devastate de comuniștii vietnamezi, tot americanii au încercat să le salveze de la dezastru.

De fapt nu a fost prima dată când francezii au avut nevoie de ajutor american după înfrângerile dezastruoase suferite în aventurile lor militare.

Nu numai în Primul, dar în special în al Doilea Război Mondial, ei s-au predat în mod laș și rușinos, după numai câteva săptămâni de așa-zisă luptă. Nici nu era de mirare: potrivit statisticilor oficiale, în ajunul acestui război aviația franceză avea mai mulți generali cu uniforme pompoase și pline de medalii decât piloți activi!

Singura rezistență, nu prea eficace dar eroică, a fost din partea grupelor Maquis, în majoritate comuniști. Cot la cot cu ei luptau un număr de evrei români, printre care scriitorul Alexandru Jar și soția lui, Olga (Golda) Bancic, singura femeie decapitată vreodata de către naziști, la Stuttgart.

Până la urmă francezii au fost salvați de armata americană și de alți aliați, care au sacrificat zeci de mii de oameni să îi scoată de sub cizma nazistă, în timp ce “bravii” francezi, de la politicienii trădători Petain și Laval, pâna la fabricantul Renault și creatoarea de modă Coco Chanel, o antisemită inveterată, săreau în pat, la propriu și la figurat, cu invadatorii naziști! Renault a continuat să producă automobile și mașini blindate, dar pentru Wermacht, în timp ce cocotele pariziene umpleau restaurantele și trotuarele în căutare de ofițeri și soldați germani!

Dacă mai sunt mulți care nu au uitat acțiunile guvernului De Gaulle, mă întreb câți își mai amintesc de cântecul care a făcut furori în acele zile, creat de un tânăr aproape necunoscut, acum celebru, Michel Sardou, cu titlul provocator  Si les Ricains n’étaient pas là! (1967)[1]

Cum sunt convins că majoritatea cititorilor nu cunosc cântecul, sau l-au uitat, voi reproduce cuvintele cinstite, dar provocatoare, într-o traducere liberă:

Dacă ricanii nu veneau

Eraţi cu toți în Germania

Îngăimând vorbe de ne-nţeles

Și salutând pe nu știu cine.

Desigur au trecut anii de atunci,

Armele sunt acum în alte mâini

Doar oare are rost să uităm

De ziua când am avut nevoie?

Un individ venit din Georgia,

Care habar nu avea cine ești tu

S-a dus să moară în Normandia

În dimineața când tu NU erai acolo.

Desigur au trecut anii de atunci,

Suntem acum amici,

Dar la reuniunea celor care au murit

Se spune că au căzut degeaba!!

Dacă ricanii nu ar fi venit

Ați fi fost toți în Germania,

Bolborosind ce nu-nțeleg

Și salutând pe nu știu cine!

După Holocaust, evreii au creat jurământul. “Să nu uităm!” Cred că ar fi timpul ca francezii, mai ales conducătorii lor, să învețe aceste cuvinte sfinte.

Jack Chivo


[1] Si les Ricains n’étaient pas là
Vous seriez tous en Germanie
A parler de je ne sais quoi
A saluer je ne sais qui

Bien sûr les années ont passé
Les fusils ont changé de mains
Est-ce une raison pour oublier
Qu’un jour on en a eu besoin?

Un gars venu de Georgie
Qui se foutait pas mal de toi
Est v’nu mourir en Normandie
Un matin où tu n’y étais pas

Bien sûr les années ont passé
On est devenus des copains
A l’amicale du fusillé
On dit qu’ils sont tombés pour rien

Si les Ricains n’étaient pas là 
Vous seriez tous en Germanie
A parler de je ne sais quoi
A saluer je ne sais qui

3 Comments

  • Ivan G Klein commented on August 23, 2019 Reply

    La acest articol care prezintă atăt de succinct și complet subiectul îmi permit să adaug ceva .
    De Gaulle : “ Voi americanii trebuie să plecați din Europa ! “ – Eisenhower : “ Adică să ne luăm și morții ? “.( se referea la militarii îngropați pe pămînt francez )…….. Mi-ar place să citesc un articol scris de autor pe tema : “ De la cine o să primească “ ricanii “ ajutor la nevoie pentru răul venit din interior ? “

  • Jack Chivo commented on August 22, 2019 Reply

    Trebuie sa admit ca nu am inteles comentariul!

    Poate autorul, redactorul, sau altcineva, imi vor explica!!

  • Tiberiu Ezri commented on August 22, 2019 Reply

    La ce poti sa te astepti de la un gerontofil?…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *