La sfârșitul săptămânii un tânăr evreu religios a fost ucis de către teroriști palestinieni. Din păcate evenimente asemănătoare au loc nu rareori în Israel. Ceea ce a fost însă ieșit din comun de această dată a fost faptul că victima, în vârstă de 19 ani, a fost găsită cu o carte în brațe. Autorul cărții, David Grossman, este unul din scriitorii cei mai cunoscuți în Israel și nu numai, cărțile sale fiind traduse în treizeci de limbi. În limba română au apărut: „Unul cu care să fugi de acasă”, „Un cal intră într-un bar“, „Până la capătul pământului”.
Pe la începutul anilor 2000, la o expoziție a cărții la Tel Aviv, un cititor a plecat cu o carte fără să plătească. Autorul, binecunoscutul publicist și politician israelian Tomi Lapid, a fost de față. Într-unul din articolele sale el vorbește despre dilema în care s-a aflat, fiind martor la furtul cărții sale. Pe de o parte, scrie domnia sa, a fost măgulit că cititorul era atât de entuziast răsfoind noua lui nuvelă, încât a uitat să plătească, pe de altă parte a găsit că este de datoria lui să anunțe vânzătorul.
În „Jucătorul de șah” a lui Stefan Zweig, un prizonier politic aflat într-o celulă de izolare fură de la un paznic o carte de șah și timp de aproape jumătate de an o citește de mai multe ori, învață tactica celor mari jucători ai timpului și joacă partide de șah imaginare cu sine însuși. Ajunge la un nivel atât de înalt, încât după eliberarea din închisoare, în timpul unui unei croaziere, îl învinge într-o singură partidă pe campionul mondial de șah.
Într-o carte de neuitat a lui Markus Zusak, Liesel, o fetiță de 11 ani „fură“ cărți de la incendierile organizate de naziști, de la primar și de unde poate. Este o poveste despre dragostea pentru cărți și despre puterea cuvintelor de a crea lumi.
În romanul științifico-fantastic al lui Ray Bradbury „Farhenheit 451” acțiunea se petrece într-un oraș american oarecare. Statul interzice vinderea cărților, apoi organizează arderea lor în piața centrală a orașului. Pompierul șef, deziluzionat de toată acțiunea, se adresează în mod oficial locuitorilor, rugându-i ca fiecare să povestescă în public acțiunea unei cărți pe care și-o amintesc, asigurând astfel eternitatea lor.
Adevărul este că eu iubesc cărțile. În toate orașele pe care le vizitez intru în librării și în biblioteci. Fiecare carte are parfumul ei, coperțile atrăgătoare, ilustrațiile și grafica ei. Citindu-le, intri în viața altor oameni, te confunzi cu ei, ajungi să te bucuri și să suferi cu ei, aștepți cu nerăbdare să afli cum se termină povestea și în același timp îți pare rău că ai ajuns la sfârșit. Cu fiecare carte citită devin mai bogat. Posibilitatea ca în viitor literatura tipărită să dispară cu totul pare foarte reală. Se vor găsi diverse motive ecologice, economice, etc. Fiind realist, îmi dau seama de acest lucru. Optimistul din mine spune că oricum există și vor exista alte posibilități de a citi cărți. Mă gândesc la ebook, la Google, etc. De obicei filmele realizate după cărți nu pot reda bogăția și valoarea cuvintelor unui roman sau a unei nuvele; ele nu vor duce la dipariția cuvintelor scrise ci doar le vor completa. Cartea, sub orice formă ar fi ea, va continua să existe, fiind una din componentele esențiale ale condiției umane.
Lectură plăcută!
Andrei Schwartz
12/08/2019
5 Comments
Retin din articolul excelent a lui Andrei Schwartz: ” Cartea sub orice forma ar fi ea , va continua sa existe, fiind una din componentele esentiale ale conditiei umane “.Sunt sigur ca multi vor subscrie la aceasta convingere.
Cateva observatii la diferenta dintre medii :
Cartea ( Beletristica) este un mediu “rece” dupa Marshall McLuhan :cu alte cuvinte cititul este un act creativ in care cititorul implica imaginatia , informatia si ideile personale ,sensibilitatea ,ratiunea,reflexia etc. in masura mult mai mare de cat la vizionarea unui film , care e considerat un mediu “cald” .Cantitatea efortului depus creaza diferenta ! .
Vreu sa mentionez ca evreii au fost dealungul istoriei “Poporul Cartii” , Vechiul Testament ( Biblia) , Tanach, fiind probabil cauza principala datorita caruia cartea a devenit “un component esential al conditiei umane “.Cat timp saptamana dupa saptamana , de mii de ani , Cartea” va fi citita in public si rascitita in particular, nici alte carti nu vor disparea din viata oamenilor.
Cu mulți ani în urmă, intrând într-o librărie Steimatzky din Tel Aviv am văzut un tânăr care a ridicat de pe standul de cărți ,una din ele și cu o mișcare abia observată a lăsat-o să alunece în buzunar. După puțin timp a ieșit pe ușă fără să plătească, Oare furatul unei bucăți de pâine de către un flâmând e mai puțin condamnabil decât furatul unei cărți pentru cineva care suferă de foame intelectuală ? Din fericire astăzi există biblioteci în Israel unde se pot împrumuta cărți la voie liberă și fără a plăti un ban. Chiar și în limbi străine . Una din acestea este în Holon, una din cele mai frumoase și înzestrate în țară.
Mi-ai luat-o inainte Tibi…
Mai trebuie mentionat faptul ca familia baiatului ucis a donat corneele acestuia pentru transplant, o decizie neobisnuita pentru o familie religioasa.
GBM
Exact ce spune Dr. Tiberiu Ezri. Mai adaug o carte care este scrisă de unul din autorii mei preferați -“Too loud a solitude ” de scriitorul cseh Bohumil Hrabal , cenzurată până în 1989 . Tema ei este o persoană care își peterece o viață într-un atelier în care o mașină macină cărțile cenzurate în vremea comunismului. . Dar el salvează o mulțime sau le învață pe de rost . Cartea a fost și filmată ca și cartea lui Marcus Zusak .Scrierea lui Andrei Schwartz atinge sufletul multor iubitori de carte.
As vrea sa mentionez ca scriitorul David Grossman are idei “stangiste” pe cand tanarul care a fost ucis apartine unei comunitati crescute in ideile politicii de dreapta. Faptul ca acest tanar a citit cartea lui Grossman demonstreaza, asa cum arata si Andrei in acest articol ca literatura – cartile pot dobora barierele spirituale dintre oameni.