La începutul anilor 2000 au sosit în vizită la Cluj Eva şi Laci Leob, prieteni din copilărie ai tatei, stabiliţi în Israel de o bună bucată de vreme. (Minunata lor poveste de dragoste am publicat-o în Baabel sub titlul: Prima iubire la prezentul continuu https://baabel.ro/2015/01/andrea-ghita-prima-iubire-la-prezentul-continuu/ , dar este şi subiectul unui film scurt, pe care l-am realizat cu prilejul acelei vizite. Filmul, în limba maghiară, poate fi vizionat pe youtube: https://www.youtube.com/watch?v=zrT9ZAl_qCI ).

Au sosit – ca de obicei – cu multe cadouri, dintre care unul era special. De fapt familia Leob era doar comisionara unui dar trimis de un alt prieten al tatei, Mordechai Keidar, plecat în Palestina din 1942 şi stabilit în kibuţul Maagan. Îl cunoscusem în 1997, cu prilejul primei mele vizite în Israel, când am realizat şi un material de televiziune cu el – material filmat cu camera de amatori a lui Laci Leob – şi difuzat apoi la TVR Cluj. (Şi despre acest prieten al tatălui meu, care în adolescenţă purta porecla Tata, puteţi citi în Baabel, în articolul Fotografie de grup la fântâna arteziană din Parcul Clujului https://baabel.ro/2016/05/fotografie-de-grup-la-fantana-arteziana-din-parcul-clujului/ şi îl puteţi vedea în filmul despre Kibuţul Maagan, în limba maghiară, dar subtitrat în română https://www.youtube.com/watch?v=skA9T5lnhrA ).

Cadoul trimis de Mordechai Keidar (căruia cu toţii îi spuneam Tata) era ambalat în mai multe straturi de hârtie, pe care prietenii mei le-au despăturit cu grijă, până a apărut un obiect cu totul neaşteptat: o biblie în limba maghiară, legată în piele, într-o stare relativ deteriorată. Am deschis-o şi am constatat cu uimire că era ediţia din 1794 a aşa-numitei Biblii Károli. Prima versiune integrală în limba maghiară a bibliei (Vechiul şi Noul Testament) a fost tradusă de episcopul protestant Gáspár Károlyi, între anii 1586-1589. Prima ediţie a fost tipărită în 1589, la tiparniţa lui Bálint Mankovits, în localitattea Vizsoly, cu litere din Germania şi hârtie din Polonia. Biblia lui Károlyi sau Biblia de la Vizsoly este numită de protestanţi Biblia Károli.

Mesajul prietenului nostru, Tata, era următorul: „Îţi trimit biblia aceasta veche de 200 de ani ca s-o valorifici şi să foloseşti banii aşa cum crezi de cuviinţă.” Darul m-a impresionat foarte mult, dar nu aveam deloc intenţia de a mă despărţi de această carte veche, întrucât – fiind copilul unor supravieţuitori ai Holocaustului care îşi pierduseră tot avutul – ţineam mult la obiectele şi, mai ales, la cărţile vechi. Am aşezat Biblia în biblioteca părinţilor mei şi nu m-am mai atins de ea timp de aproape două decenii. Adevărul este că şi uitasem de ea, dar căutând asiduu un subiect de …articol, m-am gândit că însuşi faptul de a primi, tocmai dintr-un kibuţ, o biblie protestantă veche de peste 200 de ani era un subiect interesant pentru Baabel. Ce n-aş fi dat să pot reconstitui modul în care ajunsese Biblia în kibuţ… Dar pentru asta trebuia mai întâi s-o răsfoiesc.

Am scos cartea din biblioteca părinţilor mei şi am examinat-o. Cotorul cărţii avea un fragment lipit cu scoci şi pe copertele de piele abia se desluşeau ornamentele iniţiale. Graţie Internetului ştiam cum arăta ediţia Bibliei Károli din 1794, îngrijită de Kisszántói Pethe Ferenc şi tipărită la Utrecht.

Prima informaţie am găsit-o pe prima pagină a cărţii unde scria cu litere frumos caligrafiate: István Sebestyén 1796. Un nume maghiar destul de frecvent care nu-mi spunea nimic…

Am răsfoit paginile bibliei tipărite cu caractere mărunte şi am citit câteva versete formulate într-o frumoasă limbă maghiară arhaică. Celelalte indicii au apărut abia atunci când am ajuns la ultimele patru pagini ale volumului, iniţial netipărite, care erau umplute cu un scris mărunt. Erau însemnările proprietarului!

Textele scrise cu caligrafia anilor 1800 erau în parte lizibile, în parte greu de înţeles pentru cititorul actual, tot mai puţin obişnuit cu scrisul de mână. Spre norocul meu, am reuşit să descifrez primul paragraf de pe prima din cele patru pagini acoperite cu însemnări.

Iată-l în traducere română: Eu, nobilul Gábor Sebestyén, în data de 20 a lunii martie a anului 1825, m-am logodit cu nobila domnişoară Judith Szőke, fiica vitregă a onorabilului Pál Kármán, căpitan districtual în localitatea Kiskunhalas. Peţitorul domnişoarei a fost domnul Gábor Eőri Szabó, jude al nobililor. Ne-am căsătorit în ziua de 15 mai a aceluiaşi an 1825, fiind cununaţi de către preotul József Kováts, predicator în Kiskúnhalas.

Aflând că era vorba de nobilul Gábor Sebestyén şi logodnica sa, nobila domnişoară Judith Szőke, mi-a venit ideea să …dau o căutare pe Google cu aceste nume. Spre uimirea mea nemăsurată, la prima încercare am găsit un text în care cele două nume erau alăturate. Era vorba de textul predicii rostite de către preotul luteran József Kováts[1], la cununia celor doi tineri, publicat în numărul din octombrie 1830al revistei Felsőmagyarországi Minerva, pag. 75-83.

https://books.google.ro/books?id=WgVJAAAAcAAJ&pg=PA69&lpg=PA69&dq=nemes+Sebesty%C3%A9n+G%C3%A1bor+nemes+Sz%C5%91ke+Fels%C5%91magyarorsz%C3%A1gi+Minerva+1830&source=bl&ots=nHD5q4LRq5&sig=ACfU3U0Tn865SUbQ1tYOkZaGNEdIv_UW1Q&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwiizoyHzsTlAhVopIsKHQkXArEQ6AEwCnoECAkQAQ#v=onepage&q=nemes%20Sebesty%C3%A9n%20G%C3%A1bor%20nemes%20Sz%C5%91ke%20Fels%C5%91magyarorsz%C3%A1gi%20Minerva%201830&f=false

În predica întitulată „Hol van ma is a Paraditsom e földön?” [Unde o fi astăzi Paradisul pe pământ?] autorul arată că nu se va îndeletnici cu căutarea localizării terestre a Grădini Edenului din Vechiul Testament, în Mesopotamia sau Armenia antică, ci va vorbi despre paradisul zilelor noastre care poate sălăşlui în căminul oricărei perechi fericite, unde domneşte iubirea, pacea şi înţelegerea. În predica împănată cu citate din Cântarea Cântărilor, preotul Háló Kováts nu pregetă să scoată în evidenţă şi capcanele căsătoriei. Dacă în Paradisul Biblic existau doi pomi: Pomul Vieţii şi Pomul Binelui, Răului şi Cunoaşterii, în paradisul domestic există tot doi arbori: Pomul Vieţii sau al iubirii adevărate, ale cărui roade îi fac pe cei doi soţi să se respecte, să se sprijine reciproc, să aibă încredere unul în altul şi să fie îngăduitori cu greşelile celuilalt, şi Pomul Infidelităţii şi Neîncrederii, ale cărui fructe aduc vrajbă şi sfadă zilnică, neglijarea copiilor, aducând după sine strâmtorarea şi scăpătarea. Din fructele otrăvite ale acestui pom ar fi gustat nevestele lui Iacov, precum şi Dalila. Preotul îşi încheie predica zăvorând, la modul metaforic, tânăra pereche înlăuntrul paradisului domestic, pentru a vieţui în dragoste precum Adam şi Eva, a spori şi a se înmulţi potrivit poruncii divine.

În preambulul predicii, revista Felsőmagyarországi Minerva precizează că nobilul Gábor Sebestyén era consilier la Curtea de Apel. Completând datele căutării cu această informaţie suplimentară, am găsit mai multe articole referitoare la cel care făcuse însemnările în biblia pe care eu o primisem din kibuţul Maagan. Am citit toate sursele https://hu.wikipedia.org/wiki/Sebesty%C3%A9n_G%C3%A1bor_(%C3%BCgy%C3%A9sz) , https://core.ac.uk/download/pdf/42937595.pdf ). Cel mai amplu material l-a reprezentat lucrarea elaborată de Gábor Vaderna, doctor în literatură şi cadru didactic la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta, în cadrul unei burse de cercetare oferite de Academia Maghiară, întitulată: Sebestyén Gábor és a közköltészet [Gábor Sebestyén şi poezia publică[2] din Ungaria]. Lucrarea prezintă informaţii atât despre familia lui Gábor Sebestyén, despre pregătirea sa profesională, cât şi despre activitatea politică şi opera sa literară.

Gábor Sebestyén s-a născut în 17 februarie 1794 (în mod interesant chiar în anul publicării bibliei despre care e vorba în acest articol) la Debreţin, în familia lui István Sebestyén, pe atunci profesor de exegeză biblică şi limbă ebraică la Colegiul Reformat din Debreţin. Gábor a studiat la Colegiul Reformat din Debreţin, la cel din Kecskemét şi în final la Liceul Evanghelic din Pojon (Bratislava) unde s-a afirmat şi ca poet, numele său apărând în gazetele vremii. De altfel, pe parcursul întregii vieţi avea să scrie un număr mare de poezii, cu o uşurinţă remarcabilă. Se spune că într-o noapte de insomnie ar fi scris un volum întreg de poezii. A urmat studii de teologie şi drept, luându-şi atestatul de practică juridică la Curtea Regală de Apel din Budapesta, în 16 decembrie 1819. Activitatea sa literară s-a concretizat în poezii şi piese de teatru, dar publica şi studii de istorie, muzicologie, istoria religiei, ba chiar şi de istoria fizicii şi astrofizicii.

Cariera profesională a lui Gábor Sebestyén a început ca asesor consistorial al consiliului eparhial reformat din Veszprém şi a culminat cu cea de consilier al Curţii de Apel, dar a fost şi revizor contabil şi prim-notar al comitatului Veszprém. Gáspár Sebestyén a avut şi o activitate politică remarcabilă, fiind reprezentantul comitatului Veszprém în Dieta din 1843/44 şi cea din 1847/48. Se pare că Revoluţia din 1848 şi evenimentele care i-au urmat l-au înspăimântat şi i-a solicitat lui Ferenc Deák[3], suspendarea din acest for legislativ, astfel încât în răstimpul frământat al luptei de eliberare din 1848-1849 s-a retras, dedicându-se unei lucrări ample despre… istoria culturală a bărbii, descriind tipologia şi trăsăturile naţionale ale acesteia!!! În 1850 era asesor al Tribunalului din Sopron, iar în 1862 se retrăgea din activitatea profesională. S-a stins din viaţă în 4 aprilie 1864, la Pesta.

După cum reiese din însemnările găsite în ea,  cartea aflată astăzi în posesia mea, era biblia personală a lui Gábor Sebestyén, în care a notat evenimentele majore din viaţa de familie precum: naşterile şi decesele celor apropiaţi, dar şi informaţii generale despre părinţi, soţie şi socri.

Cu ajutorul lui Robert Meister, bibliotecar principal la Biblioteca Universitară Lucian Blaga din Cluj, pot să pun la dispoziţia cititorilor Baabel textul însemnărilor lui Gábor Sebestyén, aflate pe ultimele pagini ale bibliei (a căror traducere o redau, pe paragrafe, în notele de subsol.[4][5][6][7][8]

Ultimele însemnări scrise de Gábor Sebestyén pe filele de la sfârşitul bibliei au fost completate mult mai târziu (cel mai devreme în martie 1848) şi se referă la sine, soţie şi părinţi.

Eu, Gábor Sebestyén, m-am născut la Debreţin, la 17 februarie 1794. Tatăl meu, nobilul István Kótsi Sebestyén, a fost profesor, iar mama, nobila Julianna Kis, era originară din Kecskemét. Episcopul Ferencz Hunyadi mi-a fost naş de botez. Soţia mea Judith Szőke s-a născut la Veszprém, în 18 nov. 1805. Tatăl ei a fost László Szőke, iar mama Krisztina Péter din localitatea Asszonyhalas. Naşi: dl. Pál Kelemen, Mária Gömböl, Péter Magyar, Ágnes Sárközy, Benedek Bobor, Julianna N. Sári, Hunyady Ferencz, Klára Ányós.

Tatăl meu, nobilul István Sebestyén, profesor la Colegiul din Pápa, s-a stins din viaţă în tihnă, în 25 februarie 1841, la ora 10 seara, în cel de al 80-lea an de viaţă şi al 50-lea de căsătorie. A fost înmormântat în data de 28 a aceleaşi luni, la ora 10 înainte de masă. Predica de adio a fost rostită de episcopul protestant Ferentz Tóth, pe baza versetului 4  din Ioan, XVII; oraţia a fost rostită de reverendul Ferencz Czibor, profesor de filosofie.

Mama mea, nobila Juliánna Kis, s-a născut către sfârşitul anului 1768. Tatăl ei a fost nobilul István Kis, iar mama Susanna Tóth Pápay, ambii originari din Kecskemét.

Mama mea, nobila Juliánna Kis, s-a stins din viaţă în 18 martie 1848, la ora 10 dimineaţa, după ce a suferit un atac de apoplexie al limbii şi esofagului. Boala a ţinut cinci zile după care a murit în somn. A doua zi am înmormântat-o în cimitirul din Pápa, alături de tatăl meu. A decedat la vârsta de 78 de ani.

Citind însemnările lui Gábor Sebestyén, am dedus că István Sebestyén, primul posesor al bibliei – al cărui nume figurează pe prima pagină a cărţii – a fost tatăl său, profesor de exegeză biblică şi limbă ebraică la Colegiile Reformate din Debreţin şi Kecskemét. Din informaţiile postate pe Internet https://hu.wikipedia.org/wiki/Sebesty%C3%A9n_Istv%C3%A1n_(lelk%C3%A9sz), https://www.arcanum.hu/hu/online-kiadvanyok/Lexikonok-magyar-irok-elete-es-munkai-szinnyei-jozsef-7891B/k-8D2C5/kocsi-sebestyen-istvan-909F4/

am aflat că István Kócsi Sebestyén a absolvit colegiile reformate din Debreţin şi Kecskemét şi a studiat teologia la Universitatea Viadrina din Frankfurt pe Oder. A fost preot în diferite localităţi rurale, la Hajdúszoboszló şi Kecskemét, apoi profesor de teologie la colegiile reformate din Debreţin şi Pápa. Era un om erudit, un adevărat polihistor, cunoscător al limbilor latină, ebraică, greacă, arabă, siriană, caldeeană, coptă. I se atribuie butada: „Cine nu cunoaşte araba să nu vorbească arăbeşte”.

Descifrarea însemnărilor scrise de mână de pe filele finale ale „Bibliei din kibuţ” şi navigarea sârguincioasă pe Internet mi-au dezvăluit cine au fost primii proprietari ai cărţii: intelectuali maghiari, implicaţi în viaţa cultural-educativă şi chiar politică a Ungariei din prima jumătate a veacului al XIX-lea. Dar pe mine mă interesa să descopăr cum a ajuns această biblie în kibuţul Maagan, de unde mi-a fost trimisă cadou în zorii Mileniului III. Singura „ancoră ştiinţifică” pe care mă puteam baza în demersul meu era Gábor Vaderna, de la Universitatea Eőtvös Loránd din Budapesta, cel care obţinuse o bursă şi publicase în 2015 lucrarea despre viaţa şi creaţia literară a lui Gábor Sebestyén. L-am şi găsit pe site-ul ELTE şi, judecând după fotografie, am dedus că era destul de tânăr ca să aibă… Facebook ceea ce s-a dovedit a fi adevărat. L-am contactat prin Messenger şi l-am întrebat dacă are vreun indiciu în ceea ce priveşte traseul bibliei după decesul lui Gábor Sebestyén. Gábor Vaderna mi-a răspuns aproape instantaneu şi mi-a indicat articolul academicianului Gábor Gyáni despre lecturile juriştilor maghiari din veacul al XIX-lea. https://epa.oszk.hu/00600/00617/00004/tsz99_3_4_gyani_gabor.htm

Din acest articol reiese că la sfârşitul vieţii Gábor Sebestyén s-a mutat la Pesta, în locuinţa fiului său Pál Sebestyén, jurist şi consilier al Curţii de Apel. Pál s-a stins din viaţă în 1891. Neavând urmaşi, averea lui a fost vândută la licitaţie. Lista obiectelor scoase la licitaţie – mobilă, obiecte de artă şi cărţi – se găseşte la Arhivele Capitalei Budapesta. Cărţile – printre care şi cinci biblii – au fost cumpărate de librăria şi anticariatul deţinut de Dániel Kún şi Manó Pfeifer din Budapesta. Pot doar presupune că printre cele cinci biblii se afla şi cea pe care am primit-o eu în dar, trimisă din kibuţul Maagan, la un veac şi un deceniu distanţă, în zorii Mileniului III. Am căutat informaţii şi despre cei doi proprietari ai librăriei şi anticariatului şi am găsit câteva date despre Manó (Mendel) Pfeifer pe un site de genealogie https://www.geni.com/people/Man%C3%B3-Menachem-Mendel-Pfeiffer/6000000006514401001.

Din datele neverificate (postate de persoane din familiile Pfeifer şi Oppenheimer) reiese că majoritatea covârşitoare a familiei Pfeifer a pierit în mai 1944 (probabil în lagărele de exterminare), dar una dintre fiicele sale, Esther Pfeiffer Schlesinger, a decedat în 2016, la Ierusalim. Totuşi, e foarte puţin probabil ca fiica lui Manó Pfeifer (dacă este aceeaşi persoană cu librarul care-şi scria numele cu un singur f) ar fi emigrat în Palestina sau Israel cu biblia familiei Sebestyén şi ar fi ajuns şi în kibuţul Maagan…

Pe de altă parte, Biblia conţine şi câteva însemnări cu creionul – prescurtări ale diferitelor capitole şi versete din biblie – care par a indica pregătiri pentru predici. Se prea poate ca biblia, care aparţinuse lui István Kócsi Sebestyén şi fiului său Gábor Sebestyén, achiziţionată de librăria şi anticariatului lui Dániel Kún şi Manó Pfeiffer, să fi fost cumpărată de un preot protestant care a plecat în pelerinaj în Ţara Sfântă şi să fi rămas acolo dintr-un motiv sau altul (pierdere, vânzare, dăruire sau după moartea posesorului)…

Dar cum o fi ajuns în kibuţ? Din păcate e prea târziu să-l mai întreb pe Mordechai Keidar (Tata), prietenul din copilărie al tatălui meu, pentru că şi el a plecat la cele veşnice acum câţiva ani.

Biblia primită în dar de la el mi-a dezvăluit câteva din tainele sale, dar mai păstrează şi altele, dincolo de foile cu texte tipărite mărunt în limba maghiară arhaică folosită de Gáspár Károlyi. Iar eu care m-am bucurat de poveştile desprinse din filele sale netipărite – umplute cu caligrafia frumoasă şi greu lizibilă a nobilului Gáspár Sebestyén, consilier al Curţii de Apel, parlamentar, poet, dramaturg şi compozitor – am decis să duc biblia la un legător-restaurator de carte, astfel încât să-şi recapete cât de cât aspectul de odinioară…

… În plus nu pot face altceva decât să caut cu râvnă alte indicii sau să ţes poveşti imaginare privitoare la itinerarul acestei cărţulii care, vreme de o sută de ani a fost biblia personală a unei familii de intelectuali maghiari de vază şi martora unei epoci de emancipare culturală supranumită Epoca de aur sau vremurile de pace.

Andrea Ghiţă

---

[1] Despre József Háló Kováts aflăm (https://hu.wikipedia.org/wiki/H%C3%A1l%C3%B3_Kov%C3%A1ts_J%C3%B3zsef) că în 1785 a funcţionat la Colegiul Reformat din Debreţin unde a fost perceptorul şi descoperitorul poetului Csokonai Vitéz Mihály, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai literaturii maghiare. În 1789 a plecat la studii în străinătate, frecventând universităţile din Anglia, Göttingen şi Utrecht. În 1793 a revenit în Ungaria şi a funcţionat ca preot în oraşul Nagykőrös şi apoi la Kiskunhalas. Şi-a încheiat misiunea preoţească în 1826. Este interesant de remarcat că a adoptat şi educat 18 copii şi a avut o bibliotecă foarte bogată pe care a donat-o mai multor şcoli. A fost poet şi traducător, printre traducerile sale numărându-se scrierile lui Racine despre religie, dar şi Eneida.

[2] aici sensul poeziei la modă care a întrunit aprecierea publicului larg, dar nu a atins standardele literaturii: texte de romanţe, şlagăre, cântece studenţeşti, multe din ele intrate în folclorul urban.

[3] Ferenc Deák de Kehida a fost un jurist și om politic maghiar, care a îndeplinit funcția de ministru de justiție al Ungariei în prima parte a Revoluției Maghiare din 1848-1849. El a fost cunoscut drept „Înțeleptul națiunii”.

[4] În 11 ianuarie 1827, într-o zi de joi, după amiaza la ora şase şi jumătate s-a născut fiul meu Károly. A fost botezat a doua zi, în localitatea Pápa, de către reverendissimul Ferentz Tóth, notar general. Naşi: 1. Boldizsár Rába, consilier şi vicecomite suprem şi soţia sa, doamna Margit Vajda. 2. Gábor Eöri Szabó, judecător superior şi soţia sa Johanna Kalmár. 3. Károly Vetsey, judele nobililor, şi d-ra Rozália Kováts. Cu o noapte înainte fusese vijelie mare, cu fulgere şi ploaie torenţială, cu trăsnete şi incendii. Lucru foarte rar pentru acest anotimp

[5] În 2 octombrie 1828, într-o zi de joi, la ora trei şi jumătate, s-a născut fiul meu Pál; a doua zi a fost botezat în oraşul Pápa de către reverendissimul Ferentz Tóth, notar general. Naşi: Căpitanul districtual Pál T. Kármán, socrul meu, şi soacra mea, doamna Krisztina Péter, d-ra Kováts Krisztina, Károly Vetsey, judele nobililor, precum şi Pál Pálfy, consilier la Curtea de Apel cu soţia sa, doamna Erzsébet Boné. A fost o zi senină (Clara Dies Pauli).

[6] În 6 decembrie 1830, în zi de luni, la ora şapte şi jumătate seara, s-a născut fiul meu Antal. A doua zi a fost botezat în oraşul Pápa. Naşi: reverendissimul Ferentz Tóth şi soţia sa, Julianna Czika, Ignácz Spisich, consilier la Curtea de Apel, şi soţia sa, Clementina Gál; Pál Pálfy, consilier la Curtea de Apel, şi soţia sa, Erzsébet Boné; Károly Vetsey, prim jude al nobililor

[7] 1831. Scumpul meu fiu, Károly, a cărui naştere am consemnat-o pe pagina anterioară, a căzut victimă holerei care a îngrozit întreaga ţară. Boala a început în 24 septembrie, la ora 7, cu crize de vomă şi diaree puternică; s-a stins din viaţă peste patru ore, în jurul orei 11. A doua zi a fost înmormântat la Cimitirul de Jos din oraşul Pápa

[8] În 12 august 1832, la ora 7.00 seara, s-a născut fiul meu Károly. Naşi: reverendissimul Ferenc Töth şi Pál Pálfy, consilier la Curtea de Apel cu soţiile lor, precum şi Mária Gömböl