Cu ochi de turist, și nu tocmai.

Prima vizită acolo am făcut-o în anul 2002, după ce timp de câțiva ani întâlnirile aveau loc în România, cu ocazia diverselor evenimente științifice.

La ora aceea nu știam prea multe lucruri despre locuri despre care aș fi trebuit să știu mult mai mult. Răposatul meu tată copilărise acolo, iar bunicul meu e îngropat într-o mică localitate din nordul regiunii.

O precizare: eu mă încăpățânez s-o numesc regiune, deși astăzi în mod formal această bucată răspunde la toate criteriile pentru a fi numită țară și stat: are granițe (nu prea clare în răsărit), are guvern (deajuns de instabil, dar nu e singura!), are imn și drapel (trei culori cu care sunt familiarizat) și parlament și legi. Dar la acest subiect mă  voi întoarce imediat.

Nu știam prea mare lucru pentru că pe vremea mea subiectul Basarabia (căci despre Basarabia e vorba!) era stric interzis în România comunistă, iar tatălui meu îi era pur și simplu teamă să deschidă discuția despre acele meleaguri unde mai aveam și rude, ca nu cumva noi, copiii, să  ne scăpăm în fața străinilor  cu vreo frază ne la locul ei.

Bulă spunea că marea Uniune Sovietică e cumnata noastră pentru că ”o ține pe sora noastră Basarabia!!!!”.

Dar în anul 2002 mi-am luat inima în dinți, și pentru prima oară am dat curs caldei invitații a colegilor mei de breaslă (deveniți azi prieteni de suflet) și –greu de crezut-am luat trenul de la București la Chișinău, am petrecut o noapte agitată, cu multe controale, în vagon de dormit, și de atunci drumurile mele, aeriene, dincolo de Prut au devenit o a doua obișnuință. Ajung acolo cam de două ori pe an, știu să mă descurc în centrul Chișinăului, cunosc o bună parte din atracțiile turistice (și sunt multe!) ale acelor părți, m-am cufundat în istoria evreilor din Basarabia, și asist la evoluția unei țări, societăți, a unui popor ce se numește moldovenesc (dar de fapt e român neaoș) și încerc să ajut cu umilele mele puteri în domenii în care colegii mei moldoveni consideră că încă o  pot face.

…..Am senzația că dacă nu voi să mă opresc aici, voi acoperi zeci de pagini cu ceea ce gândesc eu în acest subiect, așa că mă voi mărgini doar la  impresiile cu care m-am întors zilele trecute din acele locuri.

Noiembrie nu e o lună potrivită pentru turism în Republica Moldova, dar eu nu mai fac de mult turism acolo. Motivul recentei mele vizite e același ca în ultimii 17 ani: întâlniri cu colegii anesteziști, conferințe la întâlnirile lor științifice, discuții despre ce e nou și ce s-ar mai putea face, dar și seri petrecute în mijlocul unor oameni care-mi sunt foarte apropiați sufletește.

Într-una din dimineți am primit ”bilet de voie” și timp de câteva ore am cutreierat prin centrul Chișinăului, am luat la rând străzile principale și am reflectat la cele ce ochii văd și mintea compară totul cu ce ceea ce se înmagazinase de-a lungul acestor aproape două decenii.

Pe scurt, Chișinăul e schimbat. Foarte mult schimbat.

Chișinăul de la începutul acestui secol 21 era un oraș deajuns de mare, dar cu case mici, largi pe orizontală, și scunde pe verticală, ceva care-mi spunea că e vorba de clădiri construite în urmă cu cel puțin un secol. Foarte probabil că pe acele ulițe se învârtea și părintele meu, în frecventele sale vizite în capitala ținutului.

Nu, de fapt greșesc, existau și cladiri impunătoare, toate construite după sistemul sovietic atât de bine cunoscut. Nu prea multe, pentru că Moscova nu investea cine știe ce fonduri în această republică socialistă îndepărtată, fără să țină cont că Brejnev fusese odinioară prim-secretarul partidului comunist moldovenesc, Gagarin vizita de multe ori Cricova (despre care voi mai scrie), și Pușkin fusese exilat la Chișinău în secolul 19.

Astăzi însă lucrurile s-au schimbat simțitor. Peste tot dai de clădiri impunătoare, înalte, multe dedicate afacerilor, străzile sunt pline de automobile importate din Vest, la hotel se vorbesc limbi străine, o mulțime de firme cunoscute în întreaga lume și-au deschis sucursale în capitala Moldovei.

Și ceea ce e cel mai important: limba rusă a dispărut, practic, de  pe toate firmele pe care le vezi pe stradă, pe clădiri, pe panourile de publicitate. Tot ce e scris e în românește, nu moldovenește ci pur și simplu românește! Și când te gândești că acum 15 ani nu găseai în standurile de pe  strada Ștefan cel Mare și Sfânt (artera principală a Chișinăului) nici măcar o carte în românește, toate în limba lui Lenin.

Mi se spune că transferul de influență lingvistică, de la limba rusă la română, se însoțește de un succes greu de contestat. În cele patru zile de vânzoleală pe acolo, n-am întâlnit pe nimeni care să nu vorbească (și) românește, și mi-am adus aminte de acele zile nu foarte  îndepărtate în care mă vedeam silit să părăsesc un magazin pentru că nu aveam acolo cu nimeni o limbă comună. Limba rusă e păstrată, fiind socotită pe bună dreptate ca un folositor mijloc de comunicație, mai ales pentru cei care își caută (și se pare că și-și găsesc) de lucru în Rusia, sau lucrează pentru firmele rusești prezente peste tot.

Dar nu mai mult.

Au dispărut și prezentările în limba rusă cu ocazia întâlnirilor profesionale și științifice. Nu de mult studenți și rezidenți ATI soseau la conferințe cu diapozitive în rusește. ”Fenomenul ” acesta e practic dispărut. Iar engleza  (medicală) e înțeleasă de participanții la cursuri, și asta spre deosebire de alte țări de-abia ieșite de sub cizma rusească, unde traducerea simultană e obligatorie pentru majoritatea celor prezenți în sală.

Dar Rusia e cam peste tot.

Povestea Transnistriei nu poate fi povestită doar în câteva rânduri. Animozitatea mea de zeci de ani , îndreptată spre această fâșie de pământ pe malul estic al Nistrului, unde și-a găsit moartea bunica mea din partea tatei, ucisă de un locotenent român, s-a dublat din primul moment când am aflat cât de greu se trăiește în Republica Moldova cu acest ghimpe greu de explicat celor care nu trăiesc acolo. Însă cine sunt eu , israelian, care să dea sfaturi ce e de făcut cu teritorii care-ți aduc numai ponoase?!

Dar pe lângă acest aspect geopolitic, poate unic în lumea de azi, Rusia se găsește în fiecare loc, rusa e poate limba vorbită mai frecvent decât româna, și nu numai între ruși. Moldovenii se adresează unul altuia de cele mai multe ori în rusește, și nu e de mirare pentru o regiune care din 1812 și până în 1991 a fost parte din imperiul rusesc, cu excepția anilor 1918-1940 (plus anii războiului).

Dezlipirea de ceea ce se numește Rusia nu e simplă. În primul rând nu cred că toți moldoveniii o doresc. Există un anumit procent de ruși/moldoveni, care foarte probabil văd într-o alipire de România un adevărat pericol.

Nici din partea României nu am văzut gesturi clare care să arate intenția fățișă de a realipi Basarabia la ”țara mumă”. A nu se uita: România nu e Germania de vest!

Mulți cu care stau de vorbă cu ocazia fiecărei vizite recunosc faptul că numai aderarea, sub o formă sau alta, la România poate produce saltul calitativ de care Basarabia are nevoie pentru a ieși din impasul geopolitic și din situația economică în care se află. Dar nimeni nu crede că așa ceva se va putea întâmpla.

”Azi devenim români, mâine Putin e la Chișinău, călare pe primul tanc”, iată ce mi se spune nu o dată. Și această prezumție se bazează pe istoria de dată recentă: Georgia, Ucraina….

Și cu toate acestea, nimeni nu poate face abstracție de curentul care duce/atrage pe cetățeanul moldovean spre România. Cetățenia română se obține relativ ușor, și din acel  moment individul e liber să-și construiască un nou trai la vest de Prut.

Atracția a tot ce se găsește in apus a făcut ca populația Moldovei să se restrângă la ceva mai mult de 3 milioane de suflete. Și ca și în România (în aeroportul de la Otopeni am citit statistica românească: 42% din românii care se stabilesc în străinătate sunt absolvenți ai unei universități!), și din Republica Moldova pleacă în special cei care știu că posedă calitățile necesare pentru a-și face un rost în altă parte.

Ceea ce însă va rămâne de a pururea basarabean sunt atracțiile turistice de care aminteam mai sus.

Pentru mine, pe primul plan se află Cricova! Peste 100 km de benzi subterane, multe din ele permit trecerea unui automobil, peste un milion de sticle de vin, cel mai vechi fiind cel din Ierusalim (1902!!), dar ce vin!!

Orheii vechi, malul Nistrului, Mileștii Mici, și (iarăși!) crama Purcari, cu Negrul de Purcari (pe ”celebra” scară GBM nota 9.5), ctitoriile lui Ștefan cel Mare, locurile istorice ale unei comunități evreiești nu de mult dispărută, și multe alte puncte atractive, toate la un loc pot oferi oricui o săptămână interesantă, plină de satisfacții spirituale, dar și culinare.

Oare e necesar să enumăr aici ce se poate mânca în Moldova la răsărit de Prut?!

Mă opresc aici.

Am încercat să prezint un subiect, poate foarte cunoscut multora, poate foarte puțin cunoscut altora.

În cimitirul din Soroca, la mormântul bunicului

Am părăsit Basarabia cu o tristețe în suflet. Nu, oamenii sunt grozavi, prietenia lor e de nezdruncinat, totul e in ordine. Dar bălăriile care au cotropit cimitirul evreiesc din Soroca, iarba înaltă de un stat de om, pietrele de mormânt căzute, mormântul bunicului meu, directorul gimnaziului evreiesc ”Tarbut”, înconjurat de plante înalte cu ghimpi, nu-mi dau liniștea necesară pentru a digera impresiile adunate timp de patru zile.

Nu, istoria nu se mai întoarce. Și cimitirul evreiesc de la Soroca nu are nicio șansă de a fi renovat. Și poate că e mai bine așa……

P.S.Și cu toate acestea, ceva se schimbă! Azi de dimineață  am primit știrea că un bun coleg din Soroca a găsit calea de a îmbunătăți accesul la mormântul bunicului!  Aș dori să mulțumesc Dlui Dr Bordian pentru efortul făcut. Un adevărat moldovean, cu inima largă și cu prietenia tradițională!

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on December 16, 2019 Reply

    E fascinantă această peregrinare a strămoșilor noștri, de-a lungul veacurilor, împiedicați să se stabilească, să prindă rădăcini! După cum, la fel de impresionantă este căutarea obstinată a urmașilor, pe aceleași drumuri, în sens invers. Ce bine ar fi să putem reface aceste drum, stație cu stație.

  • GBM commented on December 5, 2019 Reply

    Imi pare bine….
    GBM

  • Eva Grosz commented on December 5, 2019 Reply

    Dragostea pentru un loc merge mână în mână cu dragostea pentru strămoșii care au trăit în acel loc și istoria lor . Și câte ați mai avea de povestit doar Dvs. știți. Noi așteptăm . “Întoarcerea” este ceva care ne leagă pe toți .
    Mulțumim !

    • GBM commented on December 5, 2019 Reply

      Se pare ca a mai ramas loc (si subiect!) si pentru numarul viitor…..
      GBM

  • Rose Oehmig commented on December 5, 2019 Reply

    Ce frumos ai scris. Parcä imi inträ pe Sub Piele

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *