Cum am devenit (aproape) de stânga

După 40 de ani în care hârtiile au fost depozitate în magazia locuinţei noastre, am hotărât împreună cu soţia mea să le aruncăm. Erau hârtii de la bănci, de la societăţi de asigurare, chitanţe vechi de decenii. Ȋn paranoia mea, m-am gândit că nimeni nu trebuie să știe cât am plătit apa în urmă cu 30 de ani, așa că am hotărât să ardem totul.

Din cauza pericolului de incendiu, în anul acesta în Israel e interzis să aprinzi focul pe terenuri virane, așa că m-am adresat lui Mussa, grădinarul nostru, care din când în când ne aranjează plantele de pe terasă. “Sigur, a spus Mussa, îți rezolv eu problema. Ihie besseder! ” (“Totul va fi bine” este o vorbă israeliană, pe care locuitorii acestui pământ o spun de câteva ori pe zi.)

Am stabilit ziua şi ora când va veni să încarce kilogramele de hârtie. Când mi-am lua rămas bun de la soţia mea și am pupat-o la despărţire, ea m-a avertizat să iau cu mine și pașaportul european. Femeile au întotdeauna un al șaselea simț cu care prevăd lucrurile.

Micul camion urca încet de la locuinţa noastră din partea de vest a Ierusalimului spre partea de est. Încă nu-mi dădeam seama că ne îndreptăm spre zonele Autorităţii Palestiniene, sau mai pe scurt Palestina. Pe drum se vedeau tot mai multe mașini cu plăcuţa alb-cenușie cu semnul “P”. Mi-a revenit în minte minte că în anii 1948-49 pe pereții hotelului New York (mai târziu Continental) din Cluj era scris: “Evreii în Palestina!”

Când am ajuns la primul post de control, m-au întrebat: “Ce cauţi aici? Nu știi că cetăţenii israelieni nu au voie să intre în zonele controlate de Autoritatea Palestiniană?”. Le-am arătat pașaportul european și atunci ne-au lăsat să trecem. Am mai mers o bucată de drum cu chitanţele de apă și gaz de acum zeci de ani, înghesuite în spatele camionului. În jur se vedeau case frumoase cu etaj, magazine moderne, multe Mercedesuri. Totul era scris în arabă.

Când am început să mă neliniștesc? Câd mi-am dat seama că sunt în Palestina și casele devin din ce în ce mai rare. Mussa și prietenul lui, șoferul, mă linișteau: “Nu-ți face griji, o să fie bine. Ȋncă puţin și ajungem”, mi-au spus. Dar în capul meu de evreu au început să apară imagini cu israelieni asasinaţi în teritorii, alţii aruncaţi pe geam, alţii reţinuţi. Nu neg că m-a apucat spaima și am blestemat în gând ziua în care mi-a venit ideea să ard chitanţele de apă!

Musa şi cu mine

Dar iată, am ajuns. O clădire frumoasă, singuratică, pe un teren viran, iar în spatele ei zidul construit de statul Israel pentru a-i împiedica pe teroriști să treacă în teritoriul numit Har Gilo (Muntele Ghilo), unde mai la vale este cartierul Gilo cu 40.000 de locuitori evrei.

Să ne întoarcem însă la oile noastre. Acolo eram numai eu, Mussa și Mustafa, șoferul. După ce au terminat treaba pentru care venisem, deodată s-a deschis ușa centrală a casei și au ieșit cu toţii, întreaga familie: bunicul mare cu kafia pe cap și două bastoane frumos sculptate, un bunic mai tânar, nevestele, copiii și nou-născuţii, urmați de un câine vagabond și două pisici nemâncate. (Cum se face că toţi sunt acasă? Aici nimeni nu lucrează, nimeni nu învaţă?)

După ce și ultimul locatar a ieșit, am fost poftit înăuntru. Surpriză! M-au poftit în mijlocul unui salon uriaș împodobit cu kitsch-uri și au început să-mi aducă de toate: ceai cu nana (mentă), cafea tare, prăjiturele și fursecuri de toate culorile. Stând o jumătate de oră în mijlocul marelui salon din Palestina, am înțeles că oameni de neamuri diferite se pot înţelege foarte bine în viaţa de zi cu zi. Problema e cu politicienii!

Şi atunci m-am gândit că s-ar putea ca în viitor să votez cu Partidul de stânga, israeliano-arab, Meretz.

Johannan Ianoș Vass

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

6 Comments

  • paula craciun commented on December 11, 2019 Reply

    Un articol care mi-a placut,, mai ales pentru ca din el razbate un humor care sste specific numai lui Janoş.

  • Veronica Rozenberg commented on December 6, 2019 Reply

    Da, dle Vass n-ar fi rau de loc sa intariti randurile unui
    partid, care incearca sa intinda o punte.
    Dar nu e deloc simplu, si nu e doar din cauza politicienilor.

    Ca orice problema grava existenta de zeci de ani, poate chiar o suta, aceasta a sapat adanc si a conturat o mentalitate a unor popoare, probleme de acum, o ura atavica, chiar daca poate, balansata in mod neechilibrat, de o parte.

    Am mai mentionat si o sustin, problema schimbarii unei mentalitati este una foarte grea, ea nu cred ca are o solutie, in afara educatiei. In plus, situatia economica a celor aflati in conflict, prezinta o lipsa de echilibru dificila de a fi usor modificata.

    Oameni saraci, fara ocupatie, fara idealuri, fara a avea conditii decente de trai, vor fi intotdeauna un material care poate fi usor manipulat. Si asta inaintea ideologiilor care si ele pot fi distrugatoare, atunci cand isi gasesc auditorii.

    Impresionanta orice relaite umana, care se tese intre oameni, aflati, cel putin punctual in afara influentelor social-politice.

    • Veronica Rozenberg commented on December 6, 2019 Reply

      Imi pare rau, ma refeream la problema
      schimbarii unei mentalitati

  • Eva Grosz commented on December 5, 2019 Reply

    Eu nu știam dacă să plâng sau să râd în timp ce citeam . Să plâng de teama că o să vi se întâmple ceva rău, sau să râd și să mă bucur de faptul că mai există așa o comunicare. Și eu am povești asemănătoare, dar pe care nu am avut curajul să le pun pe hârtie. Felul în care povestiți te face să te simți în pielea autorului. M-am bucurat când am ajuns la sfârșit și nu vi s-a întâmplat nimic rău.

  • Hava Oren commented on December 5, 2019 Reply

    Sunt cu totul de acord. Am lucrat aproape 40 de ani într-un spital și cred că acesta este mediul unde integrația este cea mai reușită. La nivelul relațiilor interumane există înțelegere, dar odată ce intervin politicienii…

  • Andrea Ghiţă commented on December 5, 2019 Reply

    Un articol frumos şi extrem de sincer, care mu-a plăcut foarte mult! În urmă cu doi ani, în decembrie 2017, la summitul jurnaliştilor evrei de la Ierusalim, am avut şi eu prilejul să vizitez câteva obiective din Ierusalimul de Est, să cunosc câţiva activişti pentru convieţuire paşnică. Tot atunci am povestit mai mult cu autorul acestui articol care mi-a explicat că în Israel noţiunile de stânga şi dreapta au alte conotaţii, fiind legate mai mult de abordarea problemei palestiniene.. Sper să vină, cât de curând, şi momentul reconcilierii!!.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *