Kurzii, care numără 35-40 de milioane de oameni, sunt cel mai mare popor fără țară. Sunt răspândiți în patru țări: Turcia, Irak, Siria și Iran. Visul lor constă în înființarea unui stat, sau cel puțin dreptul ca în fiecare teritoriu în care reprezintă majoritatea populației să se bucure de autonomie administrativă, economică, etc.

Pe teritoriul Turciei trăiesc 14 milioane de kurzi, 17% din populația țării. Nenumărate conflicte au caracterizat relațiile kurdo-turcești, care au provocat victime, epurări etnice, deportări. PKK, Partidul Muncitoresc Kurd, care e declarat organizație teroristă comite atentate cu numeroase victime printre oameni nevinovați, contribuind la menținerea tensiunii dintre cele două părți.

În Turcia este interzisă folosirea limbii kurde, nu sunt ziare în această limbă și nici școli în care copiii kurzi să poată învăța limba maternă. Sute de ziariști și scriitori kurzi au fost omorâți sau expulzați din țară de către autoritățile turcești. În Irak kurzii care reprezintă 14% din populația țării au fost supuși terorii de stat, peste 150.000 dintre ei fiind măcelăriți pe timpul prezidenției lui Saddam Hussein. În Halabja, armata irakiană a folosit arma chimică împotriva populației civile kurde, ucigând 5000 de civili și rănind 10.000. Abia după 2003, după dispariția lui Saddam Hussein, kurzii și-au format un guvern autonom în regiunea unde trăiesc.

În Siria kurzii reprezintă 10% din populația țării. De la începutul războiului civil, ei au participat la lupta armată împotriva trupelor dictatorului Assad, ca parte a Forței Democratice Siriene, susținută de USA și aliații din NATO. Au constituit forța militară cea mai importantă a coaliției împotriva ISIS, flancați de trupele americane. După înfrângerea statului islamic și-au format o autonomie în Siria, pe teritoriul unde trăiesc, care , până la ultimele evenimente se bucura de o stabilitate relativă spre deosebire de restul țării. S-a înființat o miliție pentru apărarea populației civile (YPG), parte din Forța Siriană Democrată, care se bucură de o mare popularitate în rândul locuitorilor, dar pe care guvernul turc o consideră ca o grupare teroristă. Teritoriul locuit de kurzi este situat în partea de nord est a Siriei, în vecinătate cu Turcia. Guvernul de la Ankara și-a trimis trupele pentru susținerea forțelor care luptă împotriva armatei siriene a lui Assad și mai târziu împotriva ISIS. Între kurzii din nordul Siriei și Turcia au fost multe incidente, forțele armate turcești făcând dese incursiuni care s-au soldat cu numeroase victime. Armata americană a reușit să oprească o invazie a trupelor turcești. Scopul guvernului Erdogan de la Ankara era anexarea unui teritoriu de circa treizeci de kilometri din teritoriul de autonomie kurdă, așa-numita „Zonă de Securitate“ care să întrerupă continuitatea teritorială a kurzilor dintre cele două părți ale graniței. În același timp guvernul turc și-a propus și o epurare a teritoriului ocupat de elementele dușmane, care ar putea să degenereze cu ușurință într-o purificare etnică în stilul genocidului armenilor din timpul Primului Război Mondial.

În octombrie 2019, din motive greu de înțeles trupele americane au fost retrase din zona kurdă. La douăzeci și patru de ore după plecarea soldaților americani, Turcia a declanșat acțiune militară “Peace Spring”, bombardând orașele mari, atacând cu tancuri și infanterie. Sute de oameni au fost omorâți și răniți; peste două sute de mii de civili, printre care șaptezeci de mii de copiii, au fost nevoiți să-și părăsească domiciliile. Reacția guvernelor din Europa nu a fost cea așteptată de opinia publică, ea s-a mărginit doar la dezaprobare formală () și la obișnuita atenționare de-a se abține de folosirea exagerată a forței militare. Motivul e clar: Turcia face parte din NATO și pe teritoriul ei se găsesc trei milioane de refugiați din Siria. Germania, Franța, Olanda au instituit un embargo limitat, doar la anumite materiale militare exportate Turciei, fără alte sancțiuni semnificative, ca cele aplicate Iranului și Coreei de Nord. Statele Unite au cerut guvernului de la Ankara să înceteze ofensiva în Siria, la care răspunsul a fost negativ și acțiunea armată a continuat. Președintele Trump a amenințat guvernul turc cu sancțiuni economice, dar Președintele Erdogan a declarat că nimeni nu îi poate opri. Fiind în pericolul unei epurări etnice, Kurzii au cerut ajutorul vechiului lor dușman, președintele Assad, renuțând la autonomie, pentru a salva viața cetățenilor de atrocitățile turcești. Trupele siriene au reintrat în nord-estul țării, susținute de puterea supremă în Siria (și în viitor în tot Orientul Apropiat), Rusia. Vicepreședintele SUA, Penn, s-a deplasat la Ankara și după convorbirea cu președintele Turciei, Erdogan, s-a realizat o încetare a focului de câteva zile, în care trupele kurde trebuiau să părăsească teritoriul desemnat de Turcia ca zonă de securitate, în schimbul încetării temporare a ofensivei trupelor turcești. În cele din urmă Rusia a intervenit. În urma unor convorbiri ținute la Moscova între președintele Rusiei, Putin, și președintele Turciei, Erdogan, s-a convenit asupra unui armistițiu temporar. Trupele turcești vor opri ofensiva armată în Siria, luptătorii kurzi se vor retrage de pe un teritoriu de treizeci de kilometri, trupele turcești vor rămâne în această zonă de securitate, trupele siriene vor reintra în partea de nord-est a țării. Toată lumea a fost mulțumită cu excepția kurzilor: Turcia a primit ceea ce și-a propus, zona de treizeci de kilometri din Siria în teritoriul care aparținea kurzilor, miliția YPG a fost îndepărtată de la graniță, continuitatea teritorială a kurzilor de pe ambele părți ale graniței a fost întreruptă, Siria a reușit fără lupte să revină la partea de nord-est a țării, iar Rusia a arătat că ea este puterea dominantă în Siria. După încetarea focului de către trupele turcești, președintele SUA, Trump, a anulat propunerile de sancțiuni economice împotriva guvernului de la Ankara. Armistițiul încheiat este fragil și nimeni nu poate garanta că trupele turcești nu-și vor continua ofensiva, pericolul unei epurări etnice fiind foarte probabil. În diversele locuri ale lumii au loc demonstrații de protest răzlețe împotriva acțiunii armate a Turciei în zona locuită de kurzi din Siria. ONU și Uniunea Europeană s-au rezumat doar la condamnarea agresiunii turcești fără niciun fel de măsuri concrete. Nu a fost convocat nici măcar Consiliul de Securitate. Va asista oare lumea în mod pasiv la un nou genocid, a nu știu câta oară? ”NEVER AGAIN” va deveni un slogan cu totul banal?

Andrei Schwartz

07/11/2019