În anii optzeci, vecinul nostru bun, (care avea pereți comuni cu apartamentul nostru), avea două televizoare, unul în salon, celălat în bucătărie. Nu-l interesau emisiunile de TVR din anii aceia, cu excepția știrilor de la ora 19.00. De fiecare dată când eram la ei, la această oră ne ruga să facem liniște.

– Sst, acum se va anunța că Ceaușescu nu mai e!

În toamna anului 1989, mai precis în luna noiembrie s-a dărâmat zidul de la Berlin; prim secretarul partidului comunist și dictatorul Bulgariei, Todor Jivkov, a fost destituit din funcție; în Ungaria și Cehoslovacia guvernul dialoga cu partidele de opoziție. Numai în România nu se schimba nimic. Și totuși… În dimineața zilei de 16 decembrie, la emisiunile de știri ale stațiilor de radio din Israel s-a anunțat:

„La Timișoara, în România, au avut loc demonstrații antiguvernamentale. Organele de securitate au intervenit brutal.”

M-am bucurat din adâncul sufletului și am strigat din toate puterile:

– În sfârșit a început revolta și în România!!!

A doua zi dimineața, la raportul de gardă, șeful sălii de operații, care era originar din Rusia, m-a felicitat pentru începutul schimbărilor din țara mea natală.

Evenimentele s-au desfășurat cu repeziciune. N-o să uit gura căscată de uimire a lui Ceaușescu, când lumea adunată în fața clădirii Comitetului Central al PCR a început să-l huiduiască în transmisie directă la posturile de televiziune importante din lume.

În 22 decembrie, la ora prânzului s-a anunțat că Ceaușescu a dat bir cu fugiții, fiind evacuat cu elicopterul. A început revoluția din România! Eram în mașină cu soția, în centrul orașului, dornici să ne împărtășim bucuria cu alți compatrioți. Nu peste mult timp, dintr-o mașină care venea din sens opus, cineva mi-a semnalizat cu farurile. Ne-am oprit. Din automobilul de vizavi au coborât prieteni de-ai noștri, originari din Arad. Ne-am îmbrățișat și ne-am felicitat reciproc pentru căderea dictatorului detestat. Câteva minute mai târziu ni s-a alăturat încă o familie, de data aceasta din Cluj, dorind și ei să împărtășească cu noi știrile minunate din România. În continuarea acestei zile am stat cu ochii pe televizor, posturile israeliene transmiteau în direct evenimentele din România. Nu-mi venea să-mi cred ochilor când am urmărit prima oră de transmisie liberă, spontană de la TVR și când am văzut drapelul românesc fără stema comunistă. În acele clipe m-am gândit la rudele mele și la numeroșii prieteni pe care i-am lăsat în România. În sfârșit vor scăpa de grijile de aprovizionare cu alimente, vor avea apă caldă și căldură în casă și mai presus de toate vor fi liberi, vor avea acces la toate sursele de informație din lume, se vor tipări cărți valoroase, teatrele vor putea prezenta spectacolele interzise de regimul totalitar, vor putea vedea filmele cenzurate de autorități, la radio București vor putea asculta Lambada și alte melodii dispărute, presa va fi liberă și vor putea călători în toată lumea.

Nu știu exact din inițiativa cărei organizații, în 23 decembrie în fața ambasadei României s-a organizat o demonstrație de solidaritate cu revoluția. Au venit mulți originari din România, din toate colțurile țării. În drum spre ambasadă, pe străzile din Tel Aviv, cu câteva drapele tricolore, cu gaură în loc de stemă, cu pancarte anticeaușiste, am fost aplaudați de trecători, mulți dintre ei strigând cu înflăcărare: România! România! Am fost cu toții impresionați de solidaritatea israelienilor pentru cele ce se întâmplă în țara mea de baștină. La ambasadă nu era nimeni, doar poliția care o păzea, așa că nu am putut preda petiția de protest împotriva atitudinii violente de represiune a autorităților comuniste, soldată cu morți și răniți. Un tânăr, care terminase de curând serviciul militar în armata israeliană cu gradul de căpitan în rezervă, a întocmit o listă a celor care au servit în armată și în caz de nevoie sunt gata să lupte alături de revoluționari. Câteva zile mai târziu s-a întocmit și o listă a medicilor de origine română care se ofereau să ajute pe medicii din România să-i trateze pe răniți.

Nu a fost cazul nici pentru ajutor militar, nici pentru cel medical. Cetățenii români au primit cel mai frumos dar de Crăciun: LIBERTATEA!!!

În anii nu prea ușori care au urmat au avut loc evenimente contradictorii. Demonstrațiile violente, greșelile diverselor guverne, corupția au umbrit strălucirea revoluției din decembrie 1989. Cu toate acestea eu cred (și foarte mulți sunt de aceeași părere) că în decembrie 1989, în România a avut loc o revoluție democratică, care a adus libertatea și a schimbat în bine soarta cetățenilor ei!

Cu ocazia vizitelor mele în România am fost martorul multor discuții contradictorii între prietenii mei despre revoluție și despre perioada care i-a urmat, unele dintre ele degenerând chiar în certuri. În cele din urmă mi-am făcut obiceiul ca în asemenea cazuri să mă scol de pe locul meu și să încep să cânt: „Ole, ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e!” Atunci prietenii mei terminau cearta și mi se alăturau.

Andrei Schwartz