Ole, ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e!

În anii optzeci, vecinul nostru bun, (carea avea pereți comuni cu apartamentul nostru), avea două televizoare, unul în salon, celălat în bucătărie. Nu-l interesau emisiunile de TVR din anii aceia, cu excepția știrilor de la ora 19.00. De fiecare dată când eram la ei, la această oră ne ruga să facem liniște.

– Sst, acum se va anunța că Ceaușescu nu mai e!

În toamna anului 1989, mai precis în luna noiembrie s-a dărâmat zidul de la Berlin; prim secretarul partidului comunist și dictatorul Bulgariei, Todor Jivkov, a fost destituit din funcție; în Ungaria și Cehoslovacia guvernul dialoga cu partidele de opoziție. Numai în România nu se schimba nimic. Și totuși… În dimineața zilei de 16 decembrie, la emisiunile de știri ale stațiilor de radio din Israel s-a anunțat:

„La Timișoara, în România, au avut loc demonstrații antiguvernamentale. Organele de securitate au intervenit brutal. Sunt și victime.”

M-am bucurat din adâncul sufletului și am strigat din toate puterile:

– În sfârșit a început revolta și în România!!!

A doua zi dimineața, la raportul de gardă, șeful sălii de operații, care era originar din Rusia, m-a felicitat pentru începutul schimbărilor din țara mea natală.

Evenimentele s-au desfășurat cu repeziciune. N-o să uit gura căscată de uimire a lui Ceaușescu, când lumea adunată în fața clădirii Comitetului Central al PCR a început să-l huiduiască în transmisie directă la posturile de televiziune importante din lume.

În 22 decembrie, la ora prânzului s-a anunțat că Ceaușescu a dat bir cu fugiții, fiind evacuat cu elicopterul. A început revoluția din România! Eram în mașină cu soția, în centrul orașului, dornici să ne împărtășim bucuria cu alți compatrioți. Nu peste mult timp, dintr-o mașină care venea din sens opus, cineva mi-a semnalizat cu farurile. Ne-am oprit. Din automobilul de vizavi au coborât prieteni de-ai noștri, originari din Arad. Ne-am îmbrățișat și ne-am felicitat reciproc pentru căderea dictatorului detestat. Câteva minute mai târziu ni s-a alăturat încă o familie, de data aceasta din Cluj, dorind și ei să împărtășească cu noi știrile minunate din România. În continuarea acestei zile am stat cu ochii pe televizor, posturile israeliene transmiteau în direct evenimentele din România. Nu-mi venea să-mi cred ochilor când am urmărit prima oră de transmisie liberă, spontană de la TVR și când am văzut drapelul românesc fără stema comunistă. În acele clipe m-am gândit la rudele mele și la numeroșii prieteni pe care i-am lăsat în România. În sfârșit vor scăpa de grijile de aprovizionare cu alimente, vor avea apă caldă și căldură în casă și mai presus de toate vor fi liberi, vor avea acces la toate sursele de informație din lume, se vor tipări cărți valoroase, teatrele vor putea prezenta spectacolele interzise de regimul totalitar, vor putea vedea filmele cenzurate de autorități, la radio București vor putea asculta Lambada și alte melodii dispărute, presa va fi liberă și vor putea călători în toată lumea.

Nu știu exact din inițiativa cărei organizații, în 23 decembrie în fața ambasadei României s-a organizat o demonstrație de solidaritate cu revoluția. Au venit mulți originari din România, din toate colțurile țării. În drum spre ambasadă, pe străzile din Tel Aviv, cu câteva drapele tricolore, cu gaură în loc de stemă, cu pancarte anticeaușiste, am fost aplaudați de trecători, mulți dintre ei strigând cu înflăcărare: România! România! Am fost cu toții impresionați de solidaritatea israelienilor pentru cele ce se întâmplă în țara mea de baștină. La ambasadă nu era nimeni, doar poliția care o păzea, așa că nu am putut preda petiția de protest împotriva atitudinii violente de represiune a autorităților comuniste, soldată cu morți și răniți. Un tânăr, care terminase de curând serviciul militar în armata israeliană cu gradul de căpitan în rezervă, a întocmit o listă a celor care au servit în armată și în caz de nevoie sunt gata să lupte alături de revoluționari. Câteva zile mai târziu s-a întocmit și o listă a medicilor de origine română care se ofereau să ajute pe medicii din România să-i trateze pe răniți.

Nu a fost cazul nici pentru ajutor militar, nici pentru cel medical. Cetățenii români au primit cel mai frumos dar de Crăciun: LIBERTATEA!!!

În anii nu prea ușori care au urmat au avut loc evenimente contradictorii. Demonstrațiile violente, greșelile diverselor guverne, corupția au umbrit strălucirea revoluției din decembrie 1989. Cu toate acestea eu cred (și foarte mulți sunt de aceeași părere) că în decembrie 1989, în România a avut loc o revoluție democratică, care a adus libertatea și a schimbat în bine soarta cetățenilor ei!

Cu ocazia vizitelor mele în România am fost martorul multor discuții contradictorii între prietenii mei despre revoluție și despre perioada care i-a urmat, unele dintre ele degenerând chiar în certuri. În cele din urmă mi-am făcut obiceiul ca în asemenea cazuri să mă scol de pe locul meu și să încep să cânt: „Ole, ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e!” Atunci prietenii mei terminau cearta și mi se alăturau.

Andrei Schwartz

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

6 Comments

  • Schwartz Andrei commented on February 24, 2020 Reply

    Stimate domnule Klein.
    După cum știu, ați trăit destul timp în România ceausista, ca să va dați seama ce îngrozitoare vremuri au trăit cetățenii romani în acea perioada și în general in toată perioada regimului asa zis socialist. Revoluția, daca nu va place cuvintul acesta, evenimentele din Decembrie 1989 au schimbat soarta a foarte mulți oameni le-a dat libertatea. . Știu ca cei treizeci de ani care au urmat căderii lui Ceaușescu, au fost pline de contradicții, și n-a fost o perioada ideală și sunt multe lucruri de corectat. Oricum cunoscând cit de cit viata din România, datorita vizitelor mele și legăturii neîntrerupte cu prietenii de-acolo cred , ca am dreptate și numai eu, cind ma bucur ca Ceaușescu nu mai e. Dacă asta numiți dumneavoastră partea plina a paharului, atunci aveți dreptate.

  • Ivan G Klein commented on February 24, 2020 Reply

    Autorul nu se dezminte – iarăși vede numai partea plină a paharului ba chiar văzîndu-l de departe i se pare chiar mai plin decît este .

  • Andrea Ghiţă commented on February 23, 2020 Reply

    Zilele în care strigam “Ole, ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!” erau magnifice, momente pentru care merită să trăieşti. cele relatate de Andrei Schwartz în articolul său completează tabloul speranţei şi naivităţii din acea perioadă. Şi totuşi, faptul că Ceauşescu nu mai era a însemant o cotitură esenţială în viaţa tuturor, chiar şi a celor care acum îl regretă.

  • BORIS MEHR commented on February 20, 2020 Reply

    Ce a urmat în acești 30 de ani este altă poveste, conflictele nu se rezolvă cu un OLE

  • Tiberiu Ezri commented on February 20, 2020 Reply

    Ceasescu si-a binemeritat soarta pentru tot raul facut pooorului roman.
    Insa si alte popoare trebuie sa inteleaga ca puterea nelimitata si de lunga durata corupe!

  • Eva Grosz commented on February 20, 2020 Reply

    Așa e cum spui : “posturile israeliene transmiteau în direct evenimentele din România” La Radio și TV. Eu eram cu radioul tot timpul deschis . Nu îmi amintesc numele celui care vorbea, dar era un radiofonist foarte bun, care prindea toate știrile din România ,mai toate în direct. Nu știu ce era mai mare -bucuria sau amintirea anilor grei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *