Mi-e teamă

De ceva vreme mă învârt prin casă, fără vreun spor, îmi cad lucrurile din mână şi sunt tăcută, îngândurată. „Ce-i cu tine?” – mă întreabă bărbatul meu, bănuind despre ce e vorba. „Am oră la dentist şi mi-e teamă”. Sunt scutită de replica „Ce prostie!” pe care mi-aş da-o şi eu în locul lui, din moment ce ştiu că n-o să mă doară, pentru că procedurile dureroase se fac sub anestezie. Dar frica persistă în mine deşi – Slavă Domnului – de-a lungul anilor nu am avut experienţe traumatizante în acest domeniu, ba din contră, am avut parte de medici stomatologi prietenoşi, cu mână uşoară. Şi totuşi, nu pot scăpa de frică.

Acum e vorba de dentist, altă dată de altceva. Trăiesc cu teama cuibărită în mine…Teama congenitală care s-a manifestat din fragedă copilărie. Ţin minte că odată am fost trimisă la tutungeria din colţ, dar m-am întors din drum pentru că mi-a ieşit în cale un câine, iar altă dată am urcat vitejeşte scările către toboganul înalt din Parcul Babeş, dar văzând jgheabul abrupt şi ameninţător pe care ar fi trebuit să cobor, am făcut cale întoarsă. Mi-era frică de avioane şi când le auzeam uruitul fugeam în casă şi mă ascundeam, crezând că vine războiul şi încep bombardamentele (aşa cum văzusem în filme). Ani de zile mi-era teamă când eram scoasă la lecţii (deşi eram premiantă) şi tremuram de frică înainte de teze şi de olimpiade (unde eram tot premiantă). Trebuia mai întâi să-mi înving frica, să respir adânc ca să mă adun şi apoi să mă confrunt cu subiectele propuse spre rezolvare. Într-o dimineaţă geroasă de februarie, la primul examen, din prima sesiune de la facultatea de fizică, am intrat în sală tremurând ca varga şi mi-au trebuit minute în şir pentru a-mi stăpâni genunchii şi mâinile care trepidau.

Cu timpul mi-am strunit emoţiile, dar teama a nu s-a risipit: mi-e teamă de bolile şi accidentele care mi-ar putea lovi familia, de singurătate şi serile pustii. Sunt îngrijorată ( îngrijorare – în DEX – nelinişte, teamă) dacă ai mei întârzie fără să mă anunţe, dacă nu am veşti de la cei dragi din depărtare şi fac febră înainte de călătorii.

Anii trec şi teama nu diminuează, ci se înteţeşte pentru că experienţa de viaţă acumulată developează tot mai multe ameninţări posibile şi sunt tot mai conştientă de valoarea lucrurilor pe care le-aş putea pierde…

Uneori, înainte de culcare, mă întreb temătoare dacă mă voi mai trezi a doua zi, după cum după un răstimp îndelungat de insomnie rebelă, medicul mi-a explicat cauza: sunt anxioasă (anxios – DEX – neliniştit, temător). Mi-a prescris ceva medicamente, dar… mi-a fost teamă să le iau, din cauza efectelor adverse.

Nu am altă soluţie decât să convieţuiesc cu teama…Cine ştie, poate că şi ea se teme de nesăbuinţele mele şi tocmai de aceea îmi trimite semnale de avertizare. Mi-am dat seama că pot s-o stăpânesc dacă respir de mai multe ori adânc şi comut din starea emotivă în cea raţională, încurajându-mă că toate problemele se rezolvă, că întotdeauna există o cale de ieşire, trebuie doar să fii calm (!) şi s-o găseşti.

La fel trebuie să procedez şi acum. Voi intra în cabinetul de stomatologie, mă voi relaxa, mă voi aşeza în scaunul acela înspăimântător şi mă voi lăsa pe mâna dentistei… Totul va fi OK. Până la urmă „nu e o problemă de viaţă şi de moarte, sunt doar nişte dinţi” cum mi-a spus odată – pentru a mă linişti – prietenul meu din copilărie, doctorul Johanan Vass, de la Ierusalim.

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

12 Comments

  • Theodor Toivi commented on March 20, 2020 Reply

    Roagate la Dumnezeu, Frica va dispare instantaneu.

  • Ilia Ehrenkranz commented on February 28, 2020 Reply

    Pe când eram cameraman la televiziunea israeliana am lucrat și la o emisiune săptămânală de tineret. O dată moderatoarea a lansat tuturor celor aflați în studio întrebarea ” de ce anume vă temeți mai mult?”. Au fost răspunsuri diferite – examene, câini, accidente, boli ș.a.m.d. Când mi-a venit rândul mi-am scos căștile (o altă cameră filma scena) și am răspuns ”mie mi-e frică mai ales de oamenii proști”. S-a lăsat o tăcere lungă, neobișnuită în astfel de ocazii. Apoi interlocutoarea mi-a zis ”interesant răspuns” și emisiunea a continuat cu o melodie veselă.
    Mulțumesc Andrea pentru acest incitant articol, prilej de gânduri și amintiri.

    • Andrea Ghiţă commented on February 28, 2020 Reply

      Mulţumesc pentru aprecieri. Aştept să reveniţi cât mai curând în Baabel!

  • eva galambos commented on February 23, 2020 Reply

    Poate ar trebui să te duci la un psihiatru. Trebuie să existe o cauză ,un motiv in subconștientul tău care-ti exacerbeaza sentimentul firesc de teamă.

    • Andrea Ghiţă commented on February 23, 2020 Reply

      Am fost la psihiatru, când cu insomniile, şi mi-a dat un medicament (pe care nu l-am luat). Şi apoi, ca orice “scriitor” am exagerat lucrurile, de dragul subiectului, fiind sigură că cititorii se vor regăsi în el. Am în vedere un viitor articol întitulat: “Nu mi-e frică!”. :))

  • Rotaru Aurel commented on February 22, 2020 Reply

    Excelent articol. Am observat uneori ca desi in viata nu au fost evenimente de temut, exista o frica irationala, nedefinita, vaga, nelegata de vreun eveniment nefericit anume ci pur si simplu de viitorul necunoscut si de ce ar putea sa aduca el. Gindindu-ma, daca zeci de ani a fost bine, excelent, viitorul are multe sanse sa continue la fel…

  • Ionel Schlesinger commented on February 20, 2020 Reply

    Nu spera și nu ai teamă,
    Ce e val ca valul trece…

  • Tiberiu Ezri commented on February 20, 2020 Reply

    10 mg de citalopram ar putea ajuta iar inainte de tratamentele “anxiogene” cum ar fi tratamentele dentale eu iau 0.25 mg de clonazepam.

    Succes!

  • Eva Grosz commented on February 20, 2020 Reply

    Viktor Frankl, renumitul medic neurolog și psihiatru vienez , care a fost 4 ani în lagăre, povestește : Un mare comerciant american ,care deținea multă averea a dat faliment. Era așa de nenorocit încât a comandat un bilet de vapor. A dus și un sicriu cu el fiind hotărât să se închidă în cabină și să moară. S-a urcat pe vapor . Bineînțeles nu mai avea griji . A trecut o zi, neavând griji a început să se simtă bine, a doua zi a urcat pe punte și a mâncat, a treia zi a participat la un program festiv…și până s-a întors vaporul în țara era bine dispus și gata să înceapă din nou viața ,de care nu mai îi era teamă.

    • Andrea Ghiţă commented on February 20, 2020 Reply

      E o poveste cu tâlc. Parcă, totuşi, mi-e cam teamă să-mi cumpăr bilet de vapor şi, mai ales, un sicriu. Plus că nu am dat faliment…încă.

      • Eva Grosz commented on February 21, 2020 Reply

        Sunt convinsă . Oboseala, iarna, întâmplări nedorite… Povestea lui Frankl arată doar ,că omul poate lua o atitudine anumită față de o stare dată de viață. Vă doresc succes pe mai departe în tot ce faceți !Sănătate familiei !

  • Tiberiu Georgescu commented on February 20, 2020 Reply

    Impresionanta marturisire mai ales “Nu am alta solutie decat sa convietuiesc cu teama”.
    Toti care au trecut prin momentele groaznice ale Holocaustului, ei sau cei dragi lor manifesta aceleasi acuze.
    Un gand bun pt,toti cei marcati…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *