Se îndreaptă oare Israelul către un al patrulea tur de scrutin?

Cu mai puțin de trei săptămâni înainte de un nou tur de scrutin din Israel, cel de-al treilea într-un an, potrivit unor sondaje, perspectivele ca o tabără să obțină o majoritate este atât de mică încât în opinia publică israeliană se vorbește deja despre… organizarea pentru a patra oară a alegerilor legislative. Ultimul sondaj de opinie, efectuat la cererea Canalului 12 de televiziune, ale căror rezultate au fost publicate în ziarul ”The Times of Israel” arată că alianța Albastru-Alb de centru conduce cu un mic procent față de formațiunea Likud. Prima ar obține 35 de locuri în Knesset, cea de a doua 33. Luate ca atare, sunt cifre insuficiente pentru a forma un guvern, respectiv pentru un vot majoritar în Parlament, de aceea trebuie văzut în ce măsură există șansele ca mai multe partide să formeze un guvern de coaliție, adunând împreună 61 de mandate, ceea ce ar reprezenta jumătate plus unu al voturilor deputaților din Knessetul cu 120 de mandate. Trecând însă în revistă celelalte partide care ar forma cele două coaliții, se observă că nici cu ajutorul lor nu s-ar forma majoritatea dorită.Read more…

Ole, ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e!

În anii optzeci, vecinul nostru bun, (carea avea pereți comuni cu apartamentul nostru), avea două televizoare, unul în salon, celălat în bucătărie. Nu-l interesau emisiunile de TVR din anii aceia, cu excepția știrilor de la ora 19.00. De fiecare dată când eram la ei, la această oră ne ruga să facem liniște. ” Sst, acum se va anunța că Ceaușescu nu mai e!”În toamna anului 1989, mai precis în luna noiembrie s-a dărâmat zidul de la Berlin; prim secretarul partidului comunist și dictatorul Bulgariei, Todor Jivkov, a fost destituit din funcție; în Ungaria și Cehoslovacia guvernul dialoga cu partidele de opoziție. Numai în România nu se schimba nimic. Și totuși… În dimineața zilei de 16 decembrie, la emisiunile de știri ale stațiilor de radio din Israel s-a anunțat: „La Timișoara, în România, au avut loc demonstrații antiguvernamentale. Organele de securitate au intervenit brutal. Sunt și victime.” M-am bucurat din adâncul sufletului și am strigat din toate puterile: “În sfârșit a început revolta și în România!!!” Read more…

Măşti la mare căutare

În plin sezon de câşlegi (carnaval sau fasching) măştile sunt la mare căutare, cel puţin pe aici prin Ardeal. În lipsa unui costum care să te deghizeze în întregime poţi să-ţi faci apariţia la balul mascat de sezon doar cu o mască, achiziţionată la supermarket sau la tarabă, ba chiar şi împrumutată, mască să fie! Trebuie să recunosc că nu am mai fost la carnaval de o bună bucată de vreme, dar asta nu m-a împiedicat să pornesc în căutarea unei măşti tocmai de Lăsata Secului (catolic), respectiv între câşlegi şi cârnelegi după calendarul ortodox. Dar nu după o mască de carnaval artizanală sau de duzină – nici pe departe atât de sofisticată ca cele purtate la faimosul Carnaval de la Veneţia care…anul acesta s-a amânat din cauza aceluiaşi nobil (după denumire) virus a cărui bântuire m-a scos şi pe mine pe stradă în căutarea unei măşti – ci după o mască de la farmacie. O mască simplă care, spre deosebire de măştile de carnaval, nu acoperă ochii şi partea superioară a feţei (ca să te poţi săruta în voie, cred eu), ci nasul şi gura pentru a te proteja sau a-i proteja pe cei din jur de asaltul viruşilor de gripă printre care în orice moment se poate strecura şi infamul coronavirus sau « virusul ucigaş » cum îl denumesc confraţii din mass media.Read more…

Mărțișoare

La Câmpulung Moldovenesc, orășelul unde m-am născut și am trăit 18 ani, la școala primară am învățat să fac mărțișoare deoarece nu se găseau de cumpărat. Făceam niște ciucurași din ață – unul alb și unul roșu – prinși de un fir împletit în cele două culori. Abia când am ajuns la liceu am văzut adevăratele mărțișoare, cu simbolurile lor, de obicei trifoi cu patru foi, inimioare, hornari, etc. Mi-aduc aminte de un moment nostim. Din greșeală mi-am dat întâlnire în același loc cu doi băieți, elevi ca și mine și fiecare mi-a adus câte un mărțișor. Ei s-au supărat amândoi când s-au trezit față în față și eu am am avut de ce râde. Cu această ocazie am văzut și un altfel de mărțișor: o brățară pe care erau atârnate șase mărțișoare. Unul dintre băieți lucra la un bijutier și brățara era chiar de argint. Am purtat această brățară mulți ani, dar din păcate a trebuit să renunț la ea în împrejurări dramatice. Când am fost deportați în Transnistria, la trecerea Nistrului la Atachi (Otaci) spre Moghilev, soldatul român care ne păzea mi-a cerut brățara aceasta care i-a atras atenția și i-am dat-o numaidecât, bucuroasă fiind că nu mi-a lut-o cu forța. Read more…

Alergiile mele „fashion” de sezon

Deși încerc să rămân, în general, neutra atunci când scriu sau postez despre moda, tendințe şi manevre de styling, asta nu mă împiedică să creionez, în forul meu interior, lista celor pe care le găsesc profund iritante. Din când în când, le verbalizez tranșant şi le tratez cu fermitate. Atenție: urmează un articol foarte, foarte, foarte subiectiv. Locul #1: încălțămintea albă. Deși sunt şi voi rămâne mereu fana tenișilor albi (preferații mei sunt Superga) – din punctul meu de vedere, se potrivesc la absolut orice şi absolut oricui -, nu am reușit să mă împrietenesc defel cu nicio altă formă de încălțăminte albă. Pe măsură ce le vedeam în supra-doză şi supra-stimulare vizuală pe Instagram, în picioarele oricui se nimerea, pe atât îmi scădea interesul. Am ajuns în punctul în care îmi e imposibil să îi descriu în termeni pozitivi – starea lor aparent (şi temporar) imaculată mă face să mi-i imaginez vopsiți cu pastă albă corectoare…Read more…

Urări de bine pe hârtie. Scurt istoric al felicitărilor

De când există oameni pe pământ, ne dorim să ne putem exprima gândurile şi mai ales sentimentele, într-un mod cât mai agreabil posibil pentru cei din jur, vrem să ne asigurăm că persoanele importante pentru noi sunt cât se poate de convinse că nutrim gânduri pozitive şi frumoase în ce le priveşte, le vrem binele, le urăm fericire, noroc, sănătate şi aşa mai departe. Şi tot de când lumea ne pare rău că gândurile frumoase, formulate cu atâta atenţie şi grijă, se vor disipa fără urmă concretă, de durată, după ce le-am rostit. Dintotdeauna simţeam nevoia, noi, oamenii de pretutindeni şi de oricând, să descoperim un mod de a opri timpul în momente speciale, sau măcar de a imortaliza acele cuvinte inspirate care s-au închegat după multă contemplare şi repetate încercări de a ne deschide sufletul în faţa celor dragi. Se spune că aşa a luat fiinţă poezia…Dar nu toţi suntem capabili să ajungem la această măiestrie a artei cuvintelor. În acest context chiar strămoşii noştri mai puţin versaţi într-ale poeticii, dar care voiau să dea o formă perceptibilă ideilor, voiau să-şi exprime sentimentele în vorbe, trebuiau să se mulţumească cu câte o felicitare rostită în momente-cheie ale existenţei.Read more…

Platforma Gloria s-a născut şi pe planşeta mea

În anii ’70 am fost implicat într-unul din cele mai spectaculoase proiecte realizate în Dacia Felix: Platforma de foraj marin Gloria, pentru care am conceput Platforma Gloria a fost prima platformă de foraj marin din România, folosită în operaţiuni de obținere a ţiţeiului şi gazelor în apele Mării Negre.Instalația de Prevenire a Erupțiilor…Platforma de foraj marin “Gloria”, prima de acest fel construită în România, era una de tip autoridicătoare cu patru picioare cu zăbrele din material tubular, realiazată după licenţa unei companii americane (Offshore Co, SUA). La construcţia platformei, în Şantierul Naval Galaţi, au fost utilizate echipamente ale unor unităţi din Galaţi, precum şi de la alte unităţi industriale din ţară, în primul rând de la Uzina 1 Mai din Ploieşti care a furnizat instalaţia de foraj.Read more…

Iar eu mă tai cu lama

De fapt, nu mă mai tai. M-am tăiat. O singură dată. În toaleta de la etajul doi al școlii. Eram după o vacanță în care citisem fără oprire Winnetou și tot ce găsisem la Bibliotecă scris de Karl May. Aveam două prietene bune în școala generală, pe N și pe C. Toată lumea ne poreclea Surorile Dinamită, așa că ideea de a deveni surori de cruce cu adevărat nici n-a fost așa de surprinzătoare. În pauza mare ne-am ascuns în toaleta fetelor. C. adusese de acasă o lamă cam ruginită. Eu eram de părere că mai bine ne-am înțepa ușor în deget cu vârful compasului. Îmi era frică de lame, după ce mă tăiasem cu una încercând să ascut vârful unui creion bont. N-am avut succes cu propunerea mea. S-a votat pentru lamă. Pe care, evident, n-am dezinfectat-o. Cred că nici măcar pe mâini nu ne-am spălat. N-aveam vreme, oricum. Pauza dura doar 20 de minute.Read more…

Vaporul Ruslan – o sută de ani de la „Mayflower” israelian

În România, chiar și în Israel, puțini din cei care se interesează de istoria sionismului în secolul XX cunosc povestea unor nave care de-a lungul a peste 30 de ani au adus mii de olim hadașim (noi veniți), unii legali și mulți ilegali. Sunt cunoscute doar câteva vapoare, printre care Exodus, Patria, Struma. Au fost însă sute de vase, venite din toate porturile Europei, multe dintre ele din porturi românești. De aceea voi începe o serie de articole, din când în când, despre cele mai renumite vapoare care au adus imigranți. Vaporul cunoscut sub numele de „Mayflower israelian” a părăsit portul Odesa în noiembrie 1919, ajungând la Iafo după multe peripeții. Cei 670 de călători al acestui mic vas, mai degrabă o barcă mare, sunt considerați debutul celui de al treilea val de imigrație, baza intelectuală și ideologică a anilor următori, a idealismului și a spiritului de țabar (țepos pe dinafară, dar dulce pe dinăuntru, ca fructul de cactus) al celor născuți în țară. Această aliya a avut loc între anii 1919-1923 și în cadrul ei au venit aproximatic 35.000 de imigranți, cunoscuți ca deschizători de drumuri și ca intelectuali. 670 de olim pare un număr nesemnificativ, însă el reprezenta 1% din populația evreiască din Palestina de atunci. Faima vaporului se datorează unui grup de vreo 60 de pasageri care împreună cu copiii lor au stat la baza intelectualității și a artiștilor din perioada interbelică și până în zilele noastre.Read more…

Un fel de libertate a expresiei

Oraș relativ influent în regiunea în care îmi duc actuala existență suedeză, Norrköping nu se distingea cu nimic de restul așezărilor țării. Cetățenii săi duc de decenii o existență destul de liniștită până recent, când Democrații Suedezi au câștigat teren în rândurile conducerii municipale, aducând cu sine ambițiile lor orientate spre extrema dreaptă, opuse tradițiilor democratice scandinave. Chiar dacă nu există cercetări prea numeroase pe tema istoriei societății ,,norrköpingiene’’, se știe că până și evreii orașului au dus o existență lipsită de manifestările antisemite atât de violente și frecvente în alte părți ale continentului. Manifestări ale deteriorării situației în ultima vreme au fost dezvăluite cu puțin timp înainte de ultimele alegeri parlamentare din 2018, când detalii legate de activitatea șefului consiliului orășenesc în cadrul clubului nazist Norrköping au apărut în paginile publicației locale Folkbladet,..Read more…

La vita è bella – Amintirile unui medic începător

Facultatea m-a înzestrat cu o bază teoretică solidă, care mă ajută până astăzi să înțeleg în profunzime fenomenele medicale. Îmi lipsea însă practica. Nu văzusem destule cazuri urgente și mai ales nu eu eram cel care trebuia să le rezolve. Sistemul din Israel este mai practic, fiindcă un an de stagiu îl petreci la spital, unde înveți multă practică medicală, fiind sub supraveghere permanentă, ca să ți se corecteze eventualele greșeli, pe când în România de atunci stagiul se făcea de obicei la țară, singur pe “câmpul de luptă”, învățând de la cine apucai: sanitar, felcer, moașă, etc. Presupun că sistemul s-a schimbat între timp și în România. Mai era și neîndemânarea medicilor începători. În România, procedeele manuale, cum ar fi inserția de infuzii intravenoase sau cusutul unei plăgi, erau efectuate de surori. În vacanța de după anul cinci am făcut o lună de practică medicală la Uivar, o comună din apropierea Timișorii. De când am venit și până la sfârșitul lunii, medicul local nu și-a mai făcut apariția, așa că eu eram medicul “atotputernic” (fără diplomă) peste toată comuna. Am învățat multe de la un felcer neamț mai în vârstă. Comuna avea un mic spital-sanatoriu, unde am devenit un apreciat spălător de cerumen / destupător de urechi. Read more…

Anul de grație 1938 în Basarabia (Note istorice de familie)

În ultima vreme alerg după documente. Se pare că nu sunt singurul (vezi articolele publicate în Baabel de-a lungul anilor). Uneori mă trezesc în fața unor probe istorice de o claritate și corectitudine ieșite din comun. Iată despre ce e vorba: Pentru cei care urmăresc poveștile mele din Baabel, nu este o noutate faptul că unul din bunicii mei, cel patern, a fost timp de ani de zile directorul gimnaziului evreiesc Tarbut din micul orășel basarabean Soroca. era un adevărat cărturar, că poseda patru limbi (româna, rusa, ebraica și idișul), toate la nivelul unei limbi materne, că era sionist, că era un dascăl adevărat, prin mâna lui trecând sute și sute de elevi de toate vârstele, care au căpătat ca valoare culturală un reușit amestec de iudaism și științe exacte, așa cum se cuvine unui evreu nereligios, dar legat de neamul său cu un cordon ombilical imposibil de suprimat. Posed două scrisori pe care le-a scris în 1938, în ebraică şi le-a trimis în Palestina.Read more…

Din nou „Între Prieteni”. A VIII-a întâlnire dintre armenii şi evreii din Gherla şi Cluj

Relatez pentru a opta oară despre un eveniment care a prins contur în 2011, graţie unei întâlniri faste, sub semnul lui Kristóf Szongott (1843-1907) – cărturar armean şi istoric al Metropolei Armene (Armenopolisul de odinioară, Gherla actuală) – mijlocite de către Mircea Tivadar (1957-2018), un om profund dedicat comunităţii sale armeneşti. Protagoniştii întâlnirii au fost Ioan Esztegár, preşedintele UAR sucursala Transilvania, Gherla, şi subsemnata, în calitate de traducător al operei lui Kristóf Szongott şi membră în conducerea Comunităţii Evreilor Cluj. Din discuţiile purtate în mai multe rânduri am conchis amândoi că cele două comunităţi – armeană şi evreiască – astăzi mult reduse numeric, dar cu un trecut foarte important pentru economia şi cultura TRansilvaniei, din ultimii 300 de ani, au foarte multe trăsături comune care le înlesnesc apropierea, dar şi multe caracteristici specifice care ar merita cunoscute reciproc. Atât evreii, cât şi armenii sunt popoare pioase, cu o civilizaţie şi glorie străveche, nevoite să-şi părăsească patria strămoşească şi să trăiască în diaspora. Au pribegit prin lumea largă, găsindu-şi adăpost vremelnic printre alte neamuri, la a căror prosperitate economică au contribuit prin meşteşuguri şi negoţ, dar au fost nevoiţi să-şi continue bejenia, din cauza prigoanei. Atât armenii, cât şi evreii au avut de îndurat pogromuri şi masacre şi apoi cumplitele genocide din veacul XX: Med Yeghern (Marele Rău) şi Şoah (Nimicirea). Read more…

Am fost prietenă cu Tania Lovinescu

Prietenia mea cu Tania Lovinescu a început târziu, când aveam nevoie de ea și regret mult că s-a sfârșit atât de curând prin decesul ei. Scriu despre Tania în special pentru cei care nu au cunoscut-o. Pe cei care își amintesc de ea îi rog să pună, cel puțin în gând, un ghiocel pe mormântul ei, pentru că tare-i plăceau aceste flori delicate, pe care le merita pe deplin. Nu intenționez să scriu o biografie a Taniei, de fapt nici nu am datele necesare. O biografie serioasă nici nu se găsește, deoarece viața ei „bate filmul”. Și totuși a fost un personaj aproape public, poetă, scriitoare de succes, jurnalistă apreciată, textiera unor cântece pe care multă lume le fredona. Pentru cei tineri care nu au cunoscut-o, spicuiesc câteva date importante din viața ei, pe care le-am găsit în crispedia.ro, la capitolul „personalități”…Read more…

Epidemie!

De-a lungul secolelor omenirea a suferit nenumărate epidemii. Cine nu a auzit de Moartea Neagră, epidemia de ciumă care s-a dezlănțuit în Europa pe la 1350, distrugând peste o treime din populația continentului? Nici măcar nu ne putem consola că acestea sunt doar de domeniul trecutului – pe măsură ce oamenii au biruit epidemiile, au apărut altele noi: gripa spaniolă, care a făcut ravagii în Primul Război Mondial, apoi SIDA, coronavirusul care a produs SARS și care și-a făcut din nou apariția… Și toate au lăsat urme în istorie, în cultură, în memoria colectivă. Cele mai multe au fost infecții produse de microbi sau viruși transmiși de la animale la om sau de la un om la altul. Dar au fost și cazuri de intoxicații în masă prin intermediul „pâinii de toate zilele”. Cauza a fost cornul secarei sau ergotul, care se află la originea bolii numite ergotism. Boala exista sub două forme. În ergotismul convulsiv, victima suferea de contracții musculare spastice, înțepenea în poziții ciudate și apoi murea ca urmare a paraliziei mușchilor respiratorii. Mulți aveau halucinații. În ergotismul gangrenos (numit și Focul Sacru sau Focul Sfântului Anton). Primele epidemii de Foc Sacru (sacru pentru că era considerat pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor) au fost consemnate încă înaintea anului 1000 în Franța și în Germania…Read more…

Mi-e teamă

De ceva vreme mă învârt prin casă, fără vreun spor, îmi cad lucrurile din mână şi sunt tăcută, îngândurată. „Ce-i cu tine?” – mă întreabă bărbatul meu, bănuind despre ce e vorba. „Am oră la dentist şi mi-e teamă”. Sunt scutită de replica „Ce prostie!” pe care mi-aş da-o şi eu în locul lui, din moment ce ştiu că n-o să mă doară, pentru că procedurile dureroase se fac sub anestezie. Dar frica persistă în mine deşi – Slavă Domnului – de-a lungul anilor nu am avut experienţe traumatizante în acest domeniu, ba din contră, am avut parte de medici stomatologi prietenoşi, cu mână uşoară. Şi totuşi, nu pot scăpa de frică. Acum e vorba de dentist, altădată de altceva. Trăiesc cu teama cuibărită în mine…Teama congenitală care s-a manifestat din fragedă copilărie. Ţin minte că odată am fost trimisă la tutungeria din colţ, dar m-am întors din drum pentru că mi-a ieşit în cale un câine, iar altă dată am urcat vitejeşte scările către toboganul înalt din Parcul Babeş, dar văzând jgheabul abrupt şi ameninţător pe care ar fi trebuit să cobor, am făcut cale întoarsă. Mi-era frică de avioane şi când le auzeam uruitul, fugeam în casă şi mă ascundeam, crezând că vine războiul şi încep bombardamentele (aşa cum văzusem în filme). Ani de zile mi-era teamă când eram scoasă la lecţii (deşi eram premiantă) şi tremuram de frică înainte de teze şi de olimpiade (unde eram tot premiantă). Cu timpul mi-am strunit emoţiile, dar teama a nu s-a risipit: mi-e teamă de bolile şi accidentele care mi-ar putea lovi familia, de singurătate şi serile pustii…Read more…