Această povestire încearcă să evidențieze veșnicul conflict și dialog logic sau ilogic și adesea discordant între suflet, cel care decide, și trupul care îi acceptă decizia sau se opune în mod instinctiv și fizic deciziei.

De obicei, în copilărie și în tinerețe ne împrietenim foarte repede cu oamenii, dar cu anii ne împrietenim tot mai greu. Devenim mai suspicioși, mai pretențioși și mai arțăgoși. Și această schimbare de caracter creează un conflict între sufletul și trupul nostru.

– Din cauza ta nu mai am prieteni – îi reprosează sufletul trupului.

– Dar de ce? – întrebă trupul. 

– Fiindcă te-ai făcut leneș și nu mai mergi la restaurante, nici la petreceri și nici la oameni acasă, așa că nu mi-a mai rămas nici un prieten.

Astfel,  cu timpul, şi vechea prietenie între trupul și sufletul nostru devine instabilă. Trupul se dereglează, iar sufletul nu reușește sau nu vrea să se adapteze acestor schimbări. Vezica urinară devine tot mai nervoasă și cară sufletul tot timpul la toaletă, iar mațele se irită repede, cârâie și fac zgomote care tulbură liniștea sufletului chiar și în orele de odihnă. Picioarele trag deja din greu, de le ies venele, iar inima obosește repede, deși la pensie are mai puține emoții.

Într-o zi sufletul şi-a auzit plămânii șuierând.

– Dar voi ce aveți?, i-a întrebat.

– Nimic, doar imităm o locomotivă…- răspunse trupul. Nici creierul nu e mai breaz și a cam pălit cu timpul și nu mai e ca altădată când avea o culoare cenușie lucitoare.

Ca orice motor învechit, trupul se cere dus din ce în ce mai frecvent la reparații. Sufletul încearcă să-l refuze fiindcă nu vrea să riște complicațiile. Trage de timp, îi mai dă câte-un medicament și îl lasă să se odihnească mai mult decât pe vremuri.

Într-una din zile, sufletul a decis că nu mai are încotro și trupul trebuie operat, fiindcă medicamentele nu mai ajutau. Decizia de operație s-a tergiversat nu numai din cauza chirurgilor care erau nehotărâți, dar și datorită faptului că sufletului îi era greu să decidă.

– Eram veșnic îngrijorat de perspectiva că operația se putea complica și tu vei suferi, fiindcă tu, dragul meu trup, ai îmbătrânit şi nu mai eşti ce-ai fost” îi spunea sufletul trupului.

– Nu eram hotărâți să ne operăm fiindcă mie îmi era frică să nu te pierd, iar tu nu ai fi vrut să mă dezamăgești”.

Dar în final, de comun acord, sufletul și trupul s-au decis pentru operație.

În dimineața operației s-au sculat la 4.30. Oricum, în ultimii ani, trupul își cară sufletul la toaletă toată noaptea. Înainte de a pleca spre spital au făcut o băiță, şi-au pus Speed stick, s-au şpreiat cu Polo și după ras s-au dat cu Aqua di Gio. S-au spălat pe dinți, inclusiv cu Silonite și iată-i un flăcău îmbătrânit, dar aranjat. Soția și fiica cea mare i-au dus cu mașina la spital. Aveau să fie supuşi unei operații sub anestezie generală.

Pe drum, sufletul se gândea la ce se va întâmpla și era destul de îngrijorat.

– Ai luat o jumătate de clonazepam?” l-a întrebat pe trup.

– Ups, bine că mi-ai amintit”.

A luat clonazepamul și amândoi au adormit, până au ajuns la spital.

– Ca pregătire pentru operație, la secția de urologie te-au înțepat pentru a lua analize și deși voiai să refuzi, te-am convins până la urmă accepți. Era spre binele tău, trupule, spre binele nostru. Pe urmă te-au dezbrăcat “en négligé”, au pus pe tine un halat sumar, după care ți-am lepădat ciorapii și chiloțeii și ne-au dus la sala de operație. Toți forfoteau în jurul nostru fiindcă toți anesteziștii mă cunoșteau.  Înainte de a adormi, te-am rugat să-i ajuți pe chirurg și pe anestezistă să mă țină în viață în timpul operației. Mi-ai promis că o să faci tot posibilul și te-ai ținut de cuvânt. Ai colaborat excelent cu cei doi doctori. Îți mulțumesc din suflet!

– Taci din gură! – a reacționat trupul revoltat. Și ce-am câștigat? Numai suferință! Mi-au băgat un tub de gumă în p…, nu mă pot mișca, mă ia dracu de durere. Sunt nevoit să stau tot timpul pe spate, așa că a început să mă doară și în c… și mi-au mai pus și două perinițe gonflabile pe ambele picioare, cică pentru a preveni tromboza la picioare. Bă, astea nu mă lasă să dorm, că se umflă la fiecare 15 secunde, zi și noapte. Și mai e și șeful lor, motorul care le umflă și care după fiecare umflat scoate câte-un chiuit de satisfacție – “UUUH”.

La miezul nopții bolnava din camera vecină a pus televizorul la volum maxim, iar în curte, doi cotoi miorlăiau cât îi țineau plămânii, ca să-și găsească o parteneră.

Apoi a venit și infecția urinară de la cateter și tratamentul antibiotic.

– Cum ai putut să-mi faci așa ceva, mie, prietenului tău din naștere? De ce nu i-ai rugat din timp să nu-mi provoace și mai multe suferințe, deși știai dinainte ce va fi, că doar ești doctor, ce naiba!

– Liniștește-te, am încercat să-l calmez. O să-ți treacă și n-o să regreți. Vom avea o viață mult mai bună. Trupule, tu ești printre puținii mei prieteni adevărați și îți promit că numai moartea ne va despărți. Dar până atunci mai avem mult de trăit împreună!.

De multe ori în tinerețe, în mod instinctiv, trupul ne domină sufletul și rațiunea. La bătrânețe sufletul și rațiunea sunt cele care domină, dar nu întotdeauna trupul reușește să execute decizia sufletului. Datoria amândurora este de a se sprijini reciproc, pentru a preveni dicotomia care de obicei duce la pierzanie.

Relația minte-suflet și trup este un subiect care a preoccupat numeroși filozofi și nu numai pe ei, de-a lungul istoriei. În teoria dualistă propagată de Descartes, mintea și creierul – trupul există ca și două entități separate.

Mintea coordonează funcția trupului dar câteodată și trupul domină mintea, așa cum se întâmplă în cazul pasiunii. Descartes susținea că mintea-sufletul controlează activitatea trupului prin intermediul glandei pineale (epifiză). Chiar și pentru niște  ateiști ca mine este greu de contrazis în mod obiectiv existența fenomenului abstract al sufletului-minții, iar procesele fiziologice care implică mediatorii chimici și sinapsele neuronale nu pot explica procesele de logică, sentimentele și multe alte procese atribuite minții-sufletului.

Spre deosebire de teoria dualistă, cea monistă crede numai în existența fizicului-trupului (materialism) sau a minții (fenomenalism).

Existențialismul lui Jean Paul Sartre susține că mintea omului este responsabilă pentru viață lui, inclusiv pentru calitatea vieții (care în mod logic implică și sănătatea trupului). Prin acest lucru omul se deosebește de animale, la care procesele trupești se întâmplă în mod inconștient și mecanic. Sartre, fiind ateist, exclude influența unei forțe supranaturale.

Bineînțeles că nu putem discuta despre relația trup-suflet, fără să amintim de modelul mental a lui Sigmund Freud și psihanaliză. Studiile lui Freud au contribuit în mod decisiv la dezvoltarea științelor comportamentale și înțelegerea interdependentei între minte și corp.

După Freud, mintea umană lucrează pe trei nivele: conștient, subconștient și inconștient. Chiar și acesta din urmă are un rol decisiv asupra obiceiurilor și comportamentului oamenilor și implicit asupra funcției trupului.

Teorii recente ale psihologiei cognitive compară creierul cu un hardware de computer conectat cu trupul a cărui acțiuni le comandă. Anxietatea și stresul psihologic permanent pot cauza boli organice, cum ar fi bolile cardiovasculare care pot avea consecințe fatale (1).

Tiberiu Ezri

Bibliografie

1. McLachlan K, Gale C.  J Psychosom Res 2018 Jun 109:79-85.