Inspirat de viziunea celui mai longeviv premier israelian, Benjamin Netanyahu, citez din memorie: „Dacă arabii vor renunța la arme, va fi pace în Orientul Mijlociu, dacă Israelul va renunța la arme, a doua zi nu va mai fi Israel” , voi aborda chestiunea esențială și dramatică a perspectivelor strategice ale Israelului, într-o zonă de conflict în permanentă schimbare.

1. Lipsa adâncimii strategice, adică îngustimea extremă a teritoriului rămâne o veșnică problemă în politica de apărare a Israelului, dar ea a fost în mare parte rezolvată prin creșterea mobilității forțelor de apărare terestre, prin eficiența extraordinară a forțelor aeriene și a celor de intervenție rapidă. Contextul strategic este favorabil actualmente în acest sens, adică posibilitatea unui atac terestru cu blindate este minimă, având în vedere starea precară a armatelor statelor vecine precum Siria, Irak, respectiv prevalența relațiilor de pace cu Iordania și Egiptul.
2. Densitatea mare a populației, mai ales în zona centrală din jurul Tel-Aviv-ului, în așa numita aglomerare urbană Gush Dan, care grupează cca 3,6 milioane de locuitori. În cazul unui atac balistic cu rachete având rază lungă de acțiune, în ciuda sistemelor antirachetă deosebit de performante ale Israelului aflate deja la a treia generație tehnologică, din nefericire pierderile umane și de infrastructură vor fi foarte ridicate.

În acest context există două concepții printre factorii de securitate ai Israelului: prima pune accent pe sistemele defensive HI-TECH, menite să anihileze încă în atmosferă rachetele îndreptate împotriva țării, a doua pune pe prim plan capacitatea țării de a lansa atacuri ofensive preventive nimicitoare împotriva lansatoarelor de rachete și a bazelor militare inamice, în special prin dezvoltarea extraordinară a forțelor aeriene și a rachetelor de precizie aer-sol. Ambele își au importanța lor majoră, depinde de profesionalismul și promptitudinea reacției conducerii armatei la agresiuni, de eficiența acesteia, fapt demonstrat cu prisosință în războaiele de apărare ale Israelului, cu excepția celui din 1973, de Yom Kipur. Atunci conducerea țării a ezitat să intervină printr-un atac decisiv sau să consolideze apărărarea prin mobilizarea generală, în ciuda semnelor clare de atac al țărilor arabe.

• Posibilitatea ridicată a unui război de proporții cu Hezbollah în nordul țării, fapt subliniat de Institutul Național de Studii de Securitate din Tel-Aviv condus de reputatul Amos Yadlin, fost director al AMAN – Serviciul de Informații Militare. Acesta preconizează că în 2020, probabilitatea izbucnirii unui conflict convențional cu Hezbollah este ridicată, iar Israelul trebuie să se concentreze pe capacitatea sa de descurajare și anihilare a inamicului la el acasă. Această acțiune va fi foarte problematică, deoarece arsenalul balistic al Hezbollah este în mare parte camuflat în zone dens populate din sudul Beirutului și al altor două orașe libaneze, Sidon și Tir. În caz contrar, cele aprox. 100.000 de rachete destul de precise ale Hezbollah vor cauza importante pierderi de vieți omenești și pagube materiale, în special în nordul Israelului. Datorită furnizării secrete de misile avansate și de ghidaje electronice de precizie iraniene și siriene, o parte a arsenalului balistic al Hezbollah acoperă întreg teritoriul israelian și poate lovi ținte strategice și tactice senzitive ale Israelului.[i]
• Probabilitatea reizbucnirii conflictului violent cu Hamas în sud, din două motive: Primul îl constituie tentația Hamas de a se lansa într-o ofensivă disperată contra Israelului, cu scopul de a abate populația Gazei de la crescânda nemulțumire față de organizația teroristă care conduce mai bine de un deceniu enclava dens populată, unde sărăcia și lipsa de perspective au devenit catastrofale.

Al doilea motiv îl reprezintă slăbiciunea Israelului în a câștiga decisiv din punct de vedere militar ultimele trei conflicte, reținerea de a intra în mod masiv cu trupe în interiorul enclavei și a distruge definitv, sau măcar pentru o bună perioadă de timp, infrastructura și capacitatea de regenerare a Hamasului.

• Eficiența mijloacelor învechite sau rudimentare de luptă reprezintă o altă provocare majoră și cotidiană pentru forțele de securitate ale Israelului. S-a constatat în perioada ultimilor 2-3 ani o întețire alarmantă a atacurilor cu cuțitul sau cu automobilul comise de teroriști individuali, aparent civili blajini, mulți minori sau chiar femei. Ele sunt menite să timoreze, să sperie, să îngrozească populația israeliană, ca parte a războiului psihologic extins, prin care acesta să nu poată să-și trăiască viața cotidiană, să perturbeze normalitatea și buna funcționare a societății, să-i determine practic pe israelieni să părăsească definitiv acest infern, generând un exod al populației. A doua metodă a organizațiilor teroriste este folosirea de arme învechite precum a katiușelor specifice Hezbollah sau mai nou a baloanelor incendiare sau cu explozibil specifice Hamas, ambele provocând daune însemnate Israelului, în special daune materiale.
• Radicalizarea populației civile din teritorii și posibilitatea declanșării unei noi Intifade datorită adâncirii sărăciei endemice, a blocării repetate a intrării forței de muncă palestiniene la muncă în Israel din motive de securitate, a blocării intrării credincioșilor musulmani la lăcașurile sfinte de rugăciune din Ierusalim, Hebron, Betleem sau Ierihon din aceleași motive, respectiv din cauza amânării politice sine die a independenței reale a tuturor teritoriilor. Recuzarea integrală a planului de pace al președintelui Trump, refuzul absolut al oricăror negocieri de către liderul Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas, riscă să pornească un nou val major de incidente în teritorii.
• Înrăutățirea relațiilor cu Iordania și relativa slăbiciune a acestui stat în raport cu extremismul palestinian (40% din populația proprie este de origine palestiniană) și cel islamist incumbă o amenințare strategică importantă, chiar dacă nu iminentă. Mulți strategi israelieni, printre care fostul șef al Mossad și unul din principalii artizani ai tratatului de pace cu Iordania, Ephraim Halevy, atrag atenția asupra necesității urgente de îmbunătățire a relațiilor cu regatul hașemit.
• Rezultatul final al alegerilor prezidențiale americane reprezintă un factor crucial pentru viitorul strategic al Israelului. Alianța strategică, prietenia profundă și multilaterală dintre SUA și Israel au atins un punct culminant istoric, odată cu realizarea planului Trump de pace pentru Orientul Mijlociu. Niciodată în istorie SUA n-au fost angajate atât de profund și unilateral în susținerea și protejarea viitorului Israelului ca și în timpul mandatului președintelui Trump. În cazul în care va câstiga candidatul democrat Joe Biden, în mod cert vor apare anumite incertitudini și scăderi în raporturile bilaterale, deci noi factori de risc în viitorul strategic al Israelului.
• Eventuala anexare oficială a Cisiordaniei de către Israel, va declanșa cu siguranță reacția violentă a administrației palestiniene, dar mai ales a populației civile. Ea va fi urmată și de o condamnare amplă pe plan internațional, care poate duce din nou la o izolare diplomatică și economică a Israelului pe plan mondial.
• Prelungirea pandemiei de coronavirus, incertitudinea epidemiologică și psihologică determinată de aceasta, dar mai ales consecințele economice catastrofale asupra economiei și finanțelor israeliene (scădere estimată a GDP de 10%, șomaj previzibil de 12%) au urmări negative asupra stabilității strategice a Israelului, deși pandemia slăbește cel puțin în aceiași măsură pe inamicii de frunte ai țării precum Iranul.
• Îmbunătățirea continuă a relațiilor cu coaliția politică sunită constituită împotriva extinderii influenței Iranului în regiunea Orientului Mijlociu, în speță cu Arabia Saudită, Qatar, Bahrein și în general cu statele arabe moderate, chiar dacă nu pe canalele obișnuite ale diplomației clasice, sunt menite să consolideze viitorul strategic al Israelului, recunoașterea de facto de către vecinii săi arabi, mai mult colaborarea reciproc avantajoasă, căci Israelul este perceput de multe state realiste din zonă precum un motor de dezvoltare.  Constituirea unei eventuale axe Tel-Aviv-Riad-Cairo reprezintă un obiectiv strategic nu atât de îndepărtat.
• Last but not least, amenințarea nucleară a Iranului a mai slăbit, dar persistă pe termen mediu și lung, căci Teheranul continuă subtil în secret, consolidarea capacității sale atomice ofensive. Primejdia directă provine din partea aliaților regimului mollahilor, care deocamdată nu riscă un conflict direct cu Israelul, ci prin Hezbollah și diverse miliții șiite încearcă să constuiască un dispozitiv militar ofensiv la granița Israelului cu Libanul și Siria. Israelul duce un război tacit inteligent pe termen lung, sub deviza war without war, prin sute de atacuri aeriene de precizie îndreptate împotriva acestor desfășurări de forțe teroriste în apropierea graniței comune, dar mai nou și la distanță în Siria, Irak și după unele surse chiar în Iran, împotriva transporturilor sau bazelor de aprovizionare ale acestor avanposturi teroriste iraniene. Aceste atacuri nu sunt recunoscute oficial. Totodată în trei rânduri Israelul a doborât cu succes drone și rachete lansate din Siria, respectiv Liban și chiar Iordania, toate probabil teste iraniene legate de eficiența sistemului defensiv antirachetă israelian.

Orice ezitare sau slăbiciune demonstrată de Israel, precum în ultimele conflicte din 2006 cu Hezbollah și cele din 2006, 2014 și 2019 cu Hamas devin atuuri și avantaje tactice și psihologice pentru toate organizațiile teroriste care acționeză asiduu împotriva Statului Evreu.

Orice acțiune temerară a Israelului, ca de pildă răpirea de la Teheran a arhivei nucleare a Iranului, asasinarea unor lideri islamiști sau ai gărzilor revoluționare iraniene și lovirea de obiective teroriste la mare distanță în Irak, Siria sau Liban sunt de natură să timoreze și să-i determine pe inamici să bată în retragere.

George Vigdor

[i] Referință: Ynetnews.com / Itamar Eichner 01.11.20 – Israel likely to face war in 2020, top think tank warns.