Insurgenţa evreiască în Palestina aflată sub mandat britanic

Prezentul articol are un subiect mai puțîn abordat de mass media zilelor noastre, respectiv Insurgența (mai precis revolta) evreiască în Palestina Mandatară. Am hotărât să scriu aceste rânduri impresionat fiind de cazul uciderii adolescentului evreu Alexander Rubowitz în 1947, de către ofițerul britanic Roy Farran, caz redat în ziarul Jerusalem Post) …Acest episod revoltăto m-a determinat să-mi extrag din memorie tot ceea ce știam din copilărie și până zilele noastre, despre tragicele evenimente din Ţara Sfântă aflată sub mandat britanic. Insurgența evreiască în Palestina Mandatară a fost o campanie paramilitară desfășurată de grupuri subterane sioniste împotriva guvernării britanice. Read more…

Lag BaOmer – sorginte şi tradiţii

Lag BaOmer este a treizeci și treia zi a numărătorii Omerului, adică a celor 49 de zile dintre Pesah și Șavuot. Această zi cade întotdeauna de 18 Iyyar după calendarul evreiesc. Anul acesta Lag BaOmer cade în 12 mai după calendarul convențional. Această numărătoare este bazată pe un ritual agricol de numărare a zilelor de la recolta de orz până la recolta de grâu. Bineînțeles, ca orice ritual care apare în Scriptură, a devenit cu timpul o obligație religioasă inclusă în cartea de rugăciuni de toate zilele, obligând fiecare evreu credincios să numere zilnic în a câta zi, de după Pesah, se află. Cu trecerea anilor, acestor zile li s-au adăugat tradiții și obiceiuri până când s-a ajuns la forma de astăzi. Cea mai importantă tradiție care s-a adăugat după secolul II e.n. este păstrarea unei forme de doliu. Printre îndatoririle acestuia se numără: interdicția tunsului și bărbieritului, organizarea nunților și petrecerilor, etc. Porunca pentru numărătoarea de Omer o găsim chiar în Tora, pe când porunca de doliu se găsește doar în Talmud (tractatul Ievamot 62:b) unde ni se povestește că Rabi Akiva avea 12.000 de perechi de elevi care au murit loviți de o epidemie cumplită, tocmai în această perioadă de numărătoare.Read more…

Generalul

Józsi, un băiat de 14 ani, handicapat psihic, zăcea în pat cu febră mare, cu ochii închiși, cu masca de oxigen pe față. Fusese internat cu două zile în urmă la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj pentru o pneumonie foarte severă. Nu știam precis etiologia bolii, așa că îl tratam cu două antibiotice. Nu dădea semne de ameliorare. Cu mama copilului vorbeam în fiecare zi. Aștepta de la mine vești bune. – Deocamdată starea lui rămâne gravă, nu vă pot promite nimic, doar că facem tot posibilul ca să-l vindecăm. Dacă am avea rezultatul bacteriologic din diversele secreții și din sânge, precum și sensibilitatea la antibiotice, îmi spuneam, i-am veni de hac bolii. Fiecare zi de întârziere putea să scadă șansele de supraviețuire ale băiatului. A patra zi de la internare, în timpul vizitei, una dintre bacteriologe a venit cu vestea bună. – Din spută a crescut stafilococ aureus, a spus. Asta e vestea bună; vestea rea că este un stafilococ care e sensibil numai la vancomicină. Din păcate acest antibiotic nu se importa în România anilor optzeci. Read more…

Scenarii pentru viaţa noastră post-pandemie

La fel ca toată lumea din zilele noastre, aștept și eu cu nerăbdare relaxarea restricțiilor de mișcare și întoarcerea treptată a vieții pe un făgaș normal. Nu mă îndoiesc că va fi un proces îndelungat și probabil marcat de eșecuri temporare, dar tendința de diminuare a pandemiei actuale este evidentă. Pe de altă parte sunt convins că nu vom mai trăi ca înainte; pandemia a avut un impact prea mare și de durată prea lungă asupra tuturor aspectelor vieții noastre, nu numai asupra sănătății, ci și asupra veții sociale și economice. Cine știe când vom putea pleca din nou în vacanță, când vom putea merge nestingheriți pe jos, cu mașina, cu trenul, cu vaporul sau cu avionul oriunde vrem. Nu știm dacă ne vom mai întâlni vreodată la un păhărel cu prietenii, ca să nu mai vorbim de întâlniri mai intime…M-aș bucura să dau răspunsuri la aceste întrebări, dar pentru că din păcate nu sunt profet, am căutat părerile altora, care pretind că știu mai mult în acest domeniu. Printre ei se află Zukunftsinstitut (Institutul Viitorului), o companie înființată în 1998 la Frankfurt pentru a cerceta schimbările și tendințele care apar în lumea de azi, de a le proiecta în viitor și de a identifica pericolele, dar și oportuniățile care se prezintă în viața economică și socială. Acest institut a prezentat patru scenarii posibile legate de felul în care ar putea arăta viețile noastre, luând ca punct de plecare situația actuală. Read more…

Trotuarele din Praga

În zilele grele pe care le trăim, turismul este un lux după care putem doar să tânjim, să facem plimbări virtuale, sau să ne plimbăm printre amintiri… Și precum am mai spus, nu cunosc niciun alt loc în lume unde mă plimb cu mai multă plăcere decât la Praga. Tot timpul sunt cu ochii în sus, mă fascinează arhitectura. Într-o toamnă am petrecut câteva zile la Praga împreună cu o prietenă din copilărie. Ea a observat: „Ce frumoase sunt trotuarele la Praga!” La început nici nu mi-am dat seama, dar avea dreptate: trotuarele nu sunt asfaltate, ca în multe alte orașe, ci sunt mozaicuri făcute din pietre de pavaj albe și cenușii, cu modele variate. Ce frumos! Dar acum am avut parte de încă o surpriză. Nu demult a demarat un proiect de reamenajare a Pieței Wenceslas, una din piețele centrale ale capitalei cehe. Read more…

Tusea măgărească şi cura de…altitudine

În aceste zile de pandemie, când orice urmă de tuse (mai ales seacă) mă pune în alertă şi mă trimite cu gândul la contaminarea cu „noul coronavirus”, am să vă relatez o poveste din perioada copilăriei când am suferit cu adevărat de tuse şi de modul în care m-am vindecat de ea. Boala a început ca o răceală banală. Am făcut febră şi m-au ţinut acasă. Sinceră să fiu îmi plăcea să fiu bolnavă pentru că intram în centrul atenţiei generale. Bunica îmi atingea fruntea să vadă dacă am febră şi-mi controla ganglionii de la gât dacă erau măriţi. Mi se punea termometrul sub braţ şi trebuia să stau cuminte 10 minute, după care urmăream cu emoţie cât a urcat coloana de mercur. Mi se gătea supa preferată şi mi se aducea la pat pe o tavă specială. Bunicii îmi citeau poveşti şi mama alerga zilinic să mă vadă după orele de serviciu care, de obicei, se lungeau până seara. După ce tusea a devenit din ce în ce mai îndărătnică, bunul doctor Tibi Lustig, care venea să mă vadă din două în două zile, a declarat că am făcut „tuse măgărească”, bazându-se şi evidenţa mai multor cazuri de pertussis apărute în grădiniţele din oraş. Faptul că era tuse nu mi se părea mare filosofie pentru că de tuşit, tuşeam din ce în ce mai des. Dar de ce „măgărească”? Nenea Tibi mi-a explicat că la un moment dat, după accesele de tuse voi…rage precum un măgăruş! În primăvara lui 1957, când convalescenţa mea se tot prelungea şi nu-mi mai trecea tusea, mama s-a decis să ceară câteva zile libere şi să mă ducă undeva la munte. ..Read more…

Ziaristică

Articolul doamnei Eva Galambos despre “petecul de hârtie” care i-a schimbat cursul vieții și cariera, o urmare a unui articol asemănător din 2013, îndrumând-o spre Facultatea de Ziaristică din București, mi-au stârnit propriile amintiri de la aceeași facultate, unde după cum se pare am fost colegi. Spun “se pare”, deoarece nu mi-o amintesc cu precizie. Poate că este o problemă de vârstă, sau poate ne învârteam în cercuri diferite. Când dumneaei își începea studiile, eu eram în anul trei. Trebuie să recunosc însă că amintirile mele sunt cu totul diferite. Eu nu îmi amintesc de lecții de echitație sau de alte activități sofisticate oferite la facultate. Marea majoritate a colegilor mei erau săraci, sau foarte săraci. Trăiau în cămine studențești mizerabile, sau în camere împreună cu alți colegi, împărțind uneori chiar patul. Mâncam la cantina studențească, doi sau trei pe același bon.Read more…

Bani albi pentru zile negre – o expresie perimată?

Cele de mai jos s-au petrecut în decembrie 1973 (o precizare: vă rog să nu vă speriați, eu nu-l copiez pe Caragiale și nu încep de la `48!), cam două luni de la încetarea focului pe frontul egiptean, declanșat de Războiul de Yom Kippur. N-am idee cum de s-a aflat ”în mahala” că am primit ordinul de chemare sub arme, eu, ole hadaș, doar de un an și jumătate în Israel, dar probabil că așa circulă zvonurile, unele adevărate și din ce în ce mai multe fake news, în zilele noastre. Pe scurt, într-o seară friguroasă de așa-zisă iarnă israeliană, am auzit o bătaie în ușă. Surprins – cine era să ne caute la ora aceea – am deschis și m-am trezit că în fața mea se află o corpolentă doamnă (în termeni medicali aș diagnostica-o azi ca morbid obese), îmbrăcată toată în negru, care mi s-a prezentat: Dna Malchiel. –Dle doctor, am auzit că în curând plecați la armată…Știți că în nord mai sunt lupte, se duce aşa-numitul război de uzură (bineînțeles că termenul ebraic mi-era complet necunoscut, dar eu eram curios să știu ce vrea de la mine, deci n-am întrebat nimic), și s-ar putea – a continuat doamna în negru – să ajungeți acolo pe front…Oare sunteți sigur că vă veți întoarce viu acasă?! Să vă spun de ce întreb: aveți soție și copil și îmi închipui că și mașcantă (credit ipotecar) și trebuie să vă întrebați cum se va descurca familia fără dvs…Am venit să vă propun o asigurare de viațăRead more…

D’ale comunismului sau lumea tuturor imposibilităților

Mă voi referi doar la două exemple ale modului în care regimul ne-a afectat viața de familie. În ambele cazuri deznodământul avea să fie surprinzător și contrar așteptărilor organelor de resort. În 1950 fratele bunicului meu, avocat la Timișoara, a fost somat de un ziarist să condamne sionismul. La care unchiul Bandi a răspuns că el nu face politică. A doua zi, pe prima pagină a ziarului local de limbă maghiară a apărut un articol de fond, intitulat Domnul Naschitz nu face politică! Întrucât organele împuternicite lucrau în mod eficient, a treia zi mama, absolventă eminentă recentă a Universității Babeș din Cluj, a fost dată afară din postul de preparator la Facultatea de Litere, iar sora ei, Anita, juristă de format mare, a fost scoasă de la Institutul de Marxism-Leninism din București. Acestea se petreceau la Cluj și la București, nu pentru că unchiul lor ar fi făcut o declarație, ci pentru refuzul de a condamna.Read more…

Instagramul şi izolarea

Într-o perioadă în care izolarea voluntară şi distanțarea socială consolidează importanţa rețelelor sociale în viața noastră, e interesant de observat – cu amuzament sau cu iritare – conduita influencerilor şi a celor care şi-au făcut o cariera din Instagram. Puși în faţa obligației de a sta acasă, toți au dezvoltat noi comportamente pe care le documentează, ca intotdeauna, în maniera perfect fotogenică…Dacă, așa cum ne așteptam, izolarea fortată ne aduce pe multe dintre noi în prag de burn-out, tot ea este la originea unor fenomene surprinzătoare. Unul este omniprezenţa, la nivel mondial, coacerii de banana bread. Altul este dispariția cvasi-totală a pudorii în rândul anumitor influenceriţe (influenceriţe? sau influenceuze?). Lipsite de plaje exotice, baruri şi restaurante la modă, terase scăldate de soare, cafenele şi serate mondene unde își puteau valida apariția impecabilă pentru privirile followerilor, acestea investesc emoțional excesiv în numărul de like-uri al fiecărei postări.Read more…

Războaie fără pace

Primul Război Mondial era în toi. Comunitatea mică și risipită a evreilor care au reușit să ajungă în ”patria visată” era în prag de faliment și amenințată cu deportarea de către Djemal Pașa, comandantul militar al Siriei și Palestinei, cel care a avut un rol major şi în genocidul armenilor. Atacurile frecvente ale unor bande arabe îndreptate spre așezările evreiești au demoralizat până la disperare pe tinerii din kibuțuri, care se luptau cu natura vrăjmașă. S-au constituit grupuri de tineri care și-au asumat misiunea de a apăra așezările evreiești. Își purtau cu mândrie și responsabilitate numele de Hașomer (paznicul), dar erau puțini, fără instrucție, fără arme suficiente și nu aveau un statut legal. Cei mai mulți ajunseseră în Palestina cu al doilea val de imigrație (a doua alia). Erau originari din Europa de Est, mai ales Rusia și Polonia. Trei dintre ei, David Grűn, Itzhak Șimșelevici și Chaim Weizmann, cu destine diferite dar toți din aceeași generație și originari din aceeași Rusie nemărginită, împreună cu Iosef Trumpeldor și Vladimir Jabotinsky, pot fi socotiți fără rezerve părinții fondatori ai națiunii.Read more…

America azi, America mâine, America pentru totdeauna

Nu îmi amintesc de evenimente deosebite petrecute în America, în cei trei ani premergători Covid-19. Nu au fost acțiuni de protest ale negrilor, acțiuni soldate cu distrugeri de proprietăți publice sau particulare ca pe timpul lui Obama. Nu sunt în măsură să apreciez cauza – s-au îmbunătățit radical condițiile lor economice sau au intrat mai mulți în câmpul muncii, n-au avut motiv să reproșeze poliției că a acționat cu „brutalitate” sau aceasta n-a avut motiv să acționeze negrii nerecurgând la provocări știind că Trump nu le va așterne covorul roșu reprezentanților lor, sau că America nu mai era văzută de la Casa Albă ca „divizată”… Adevărul este că Trump trebuia să se ocupe de probleme mai reale decât cele atât de dragi lui Obama și anume – menționarea „brutalității poliției” și „divizarea națiunii”. Trump urmărea respectarea promisiunilor sale electorale, promisiuni specifice legate de lozinca sa „Make America great again”. (Trebuie reamintită aici lozinca vagă a lui Obama „Change”, nelegată de promisiuni concrete, în fapt fără conținut ). Opoziția, cu ajutorul mass media, și-a jucat cu prisosință rolul de opoziție – la un nivel mult superior celui remarcat în timpul celor trei președinți anteriori – ținîndu-l zilnic pe Trump sub „foc continuu”.Read more…

Israel: totul e bine când se termină cu bine

Duminică 17 mai s-a pus punct unui capitol dificil și complicat al vieții politice israeliene și, după mai bine de un an și trei cicluri electorale, Israelul are un nou guvern. Este adevărat, nașterea s-a făcut cu forcepsul și urmează să vedem dacă metoda a lăsat sau nu urme în viața nou-născutului. Noul guvern a fost votat cu o majoritate confortabilă, nu numai datorită alăturării de Likud a fostei formațiuni de opoziție a Alb-Albaștrilor, condusă de gen. Benny Ganz, ci și trecerii de partea câștigătorilor a unor deputați din partidele mai mici cărora Netanyahu le-a promis portofolii sau alte funcții importante, poate cel mai surprinzător fiind opțiunea în acest sens a Partidului Muncii, cu o tradiție istorică de stânga pe scena politică israeliană. Potrivit analiștilor, este un guvern nemaivăzut în Israel, cu 36 de ministere (Ben Gurion a condus țara cu 12 miniștri) și 16 posturi de miniștri adjuncți, iar dacă socotim și secretarii de stat, aproximativ jumătate din deputați se află în guvern. Netanyahu a avut multă bătaie de cap să satisfacă susținătorii proprii, atât din Likud cât și din partidele aliateRead more…

Jurnalismul neconvențional al poetei Martha Izsák

Cine este Martha Izsak? Cititorii o cunosc drept poetă și publicistă. Este autoarea unui număr impresionant de volume de poezii în limba română, unele traduse în limbile maghiară, franceză, germană, engleză, albaneză, aromână, italiană, ebraică. Poetă cunoscută, prezentă în antologii internaționale de poezie și laureată a mai multor premii românești și internaționale. Ea scrie și în limba franceză, este o iubitoare a culturii franceze, activă în cadrul francofoniei din România, cunoscută ca poetă și în Franța și traduce poezie românească în limba franceză și poezie franceză în limba română. Martha Izsak are un palmares literar bogat. În afară de poezie, ea scrie articole de publicistică și eseistică. Este și curajoasă, nu face concesii. În perioada regimului comunist, a fost sub vizorul Securității: atitudinea ei de opoziție față de dictatură a făcut-o să sufere, dar ea a acceptat acest lucru cu demnitate. Acum 13 ani a publicat porțiuni din dosarul ei de la Securitate sub forma volumului ”Obiectiv: Zita”, apărut ulterior și în limba germană. Poetă și publicistă evreică din România contemporană, cu o orientare iudaică profundă, care se resimte în scrierile ei.Read more…

Virusul şi efectele lui pozitive. Câteva lecții învățate în perioada de pandemie.

În această perioadă cu știri în general negative există totuși şi câteva efecte pozitive ale virusului. Cum se poate aşa ceva ? Câteva exemple din experiența locală (şi nu numai). Atunci când guvernul luxemburghez a anunțat restricțiile devenite deja clasice aproape oriunde, companiile şi mai ales băncile, care reprezintă o parte importantă a economiei locale, au fost prinse destul de nepregătite. Puşi brusc în faţa acestei situaţii şi-au trimis angajații acasă, iar persoanele indispensabile – având un calculator mai mult sau mai puțin portabil, au început să lucreze de acasă. După cum relatam într-un articol anterior (https://baabel.ro/2020/04/luxemburg-si-paradoxul-coronavirusului/) , cam 50% din forța de muncă locală (circa 200.000) este formată din muncitori care vin zilnic din țările limitrofe (Franța, Belgia şi Germania). Ei sunt frontalierii. Infrastructura de transport (autostrada şi trenul) au fost construite cu ani în urmă, când Luxemburgul avea un număr mult mai redus de frontalieri…Read more…

Frânturi de amintiri. Israel. Primii pași

Avionul a aterizat. Din difuzor răsuna o melodie israeliană cunoscută – Hevenu Șalom Aleihem. Am sosit. Pe aeroport ne-au dus într-o sală de așteptare separată. După ce ne-au servit cu sucuri citrice, ne-au chemat pe rând într-un birou. Am primit buletinele de identitate provizorii, apoi am așteptat. Oare unde ne vor trimite? Ce vom face noi cinci? Se părea că suntem înaintea unei aventuri pline de tensiune și de întrebări fără răspuns. Ne-au trimis la centrul de primire (Mercaz Clita) pentru noi emigranți din Bat Yam, unde am primit o locuință cu două camere, o chicinetă și o baie. Cursul de ebraică (ulpan) era în aceași clădire. Am primit și un ajutor în bani, pentru a putea cumpăra strictul necesar. Abundenţa dintr-un magazin alimentar ni se părea ca din povești! Am savurat pâinea proaspătă, lactate, ouă, carne. Odată ne-a vizitat în ulpan Golda Meir. O priveam cu mare respect. Read more…

Perspectivele strategice ale Israelului

Inspirat de viziunea celui mai longeviv premier israelian, Beniamin Netaniahu, citez din memorie: „Dacă arabii vor renunța la arme va fi pace în Orientul Mijlociu, dacă Israelul va renunța la arme, a doua zi nu va mai fi Israel” , voi aborda chestiunea esențială și dramatică a perspectivelor strategice ale Israelului, într-o zonă de conflict în permanentă schimbare. 1. Lipsa adâncimii strategice, adică îngustimea extremă a teritoriului ramâne o veșnică problemă în politica de apărare a Israelului, dar ea a fost în mare parte rezolvată prin creșterea mobilității forțelor de apărare terestre, prin eficiența extraordinară a forțelor aeriene și a celor de intervenție rapidă. Contextul strategic este favorabil actualmente în acest sens, adică posibilitatea unui atac terestru cu blindate este minimă, având în vedere starea precară a armatelor statelor vecine precum Siria, Irak, respectiv prevalența relațiilor de pace cu Iordania și Egiptul. Read more…

Uriașul din bucătărie

Întotdeauna m-am întrebat cine-l botezase Fram. Pe frigider, nu pe urs. M-am gândit mereu că cel care-l botezase dăduse dovadă de mare gingășie, sensibilitate și bunătate. Să dai numele unui urs dintr-o carte pentru copii unui frigider! Mare, alb și aducător de confort. Și noi aveam acasă un Fram de culoare crem, pe care bunică-mea așezase un macrame cu motive complicate. Când deschideai și închideai ușa, trebuia să ridici cu o mână colțul macrameului, să nu-l prinzi din greșeală înăuntru. Eu nu prea aveam curaj să mă apropii de el. Avea un mâner lung, mare și metalic, pe care trebuia să-l smucești ca să-l poți deschide. La fel și la închidere, ușa trebuia trântită tare, altfel rămânea întredeschisă. În plus, circulau tot felul de povești despre copii care se ascunseseră în frigider și fuseseră găsiți morți după câteva zile de căutări. Când am mai crescut, ai mei l-au înlocuit pe bătrânul Fram cu ultimul răcnet în materie de frigidere: un Minsk mare, alb și cu congelator. Am învățat primele litere chirilice silabisindu-i numele: Мінск.Read more…