Frânturi de amintiri. Israel. Primii pași

Avionul a aterizat. Din difuzor răsuna o melodie israeliană cunoscută – Hevenu Șalom Aleihem. Am sosit. Pe aeroport ne-au dus într-o sală de așteptare separată. După ce ne-au servit cu sucuri citrice, ne-au chemat pe rând într-un birou. Am primit buletinele de identitate provizorii, apoi am așteptat. Oare unde ne vor trimite? Ce vom face noi cinci? Se părea că suntem înaintea unei aventuri pline de tensiune și de întrebări fără răspuns.

Ne-au trimis la centrul de primire (Mercaz Clita) pentru noi emigranți din Bat Yam, unde am primit o locuință cu două camere, o chicinetă și o baie. Cursul de ebraică (ulpan) era în aceași clădire. Am primit și un ajutor în bani, pentru a putea cumpăra strictul necesar. Abundenţa dintr-un magazin alimentar ni se părea ca din povești! Am savurat pâinea proaspătă, lactate, ouă, carne. Odată ne-a vizitat în ulpan Golda Meir. O priveam cu mare respect.

După câteva zile băiatul a fost repartizat la școală și fetița la grădiniță. Băiatului i-a fost foarte greu la început, când nu înțelegea o boabă, iar copiii își bătea joc de el. Îl urmăream uneori în pauze, vedeam că este singur și nimeni nu se joacă cu el. Fetiței i-a fost mai ușor, având trecerea prin grădiniță.

Copiii noştri elevi

Aveam multe de aranjat: împrumuturi de la Sochnut, înscrierea la casa de asigurări de sănătate, deschiderea unui cont la bancă. Toate erau noi și trebuia să întâmpinăm și birocrația, care nu era de neglijat.

În ulpan ne-au împărțit la cursuri de limbă. Aveam profesori foarte buni și foarte prietenoși. La grupa soției preda Nily Frankel. Odată Nily a invitat grupa la ea acasă. Ne-au primit foarte frumos. L-am cunoscut pe soțul ei, Zeev, care era inginer și avea un birou de proiectare la Ramat Gan. Mi-a pus câteva întrebări profesionale, după care mi-a oferit un post.

Din ulpan ne-au dus într-o excursie la Ierusalim. La Zidul Plângerii am fost foarte emoționați și fiecare a introdus în crăpăturile zidului câte o bucățică de hârtie cu dorința lui.

Ne îngrijora găsirea unui loc de muncă și a unei locuințe temporare. O locuință am găsit chiar pe afișierul din ulpan, chiar una care avea și instalația pentru cabinet stomatologic. În curând ne-am mutat.

Eva a fost angajată la Kupat Holim Clalit din Holon în 1 februarie 76. După ce am primit împrumutul pentru aparatura de cabinet stomatologic, a început să lucreze și în cabinetul particular.

Tot atunci am fost și eu angajat la Institutul de cercetări agricole Vulcani – Beit Dagan, unde am lucrat până la pensionare, în anul 2000. Am fost angajat ca inginer proiectant. Desigur, trebuia să mă obișnuiesc cu noile noțiuni în meserie. Trebuia să supraveghez asamblarea mașinii proiectate de mine. Am lucrat în secția de cultivare a fructelor, la început ca inginer proiectant, apoi ca cercetător (Senior Scientist).

Foarte interesante erau călătoriile pe teren. Așa am cunoscut țara de la înălțimile Golan, până în Eilat. Vizitam plantațiile de fructe: mere, portocale, pomelo, feijoa, alune, nuci macadamia, curmale, rodii, jojoba.

Macademia şi maşina de spart coajă

Proiectam prototipuri pentru fructele amintite, apoi le încercam pe teren. Ne ocupam și cu aparatură biotehnologică.

Maşina de cules portocale
Maşina de scuturat şi adunat portocale
Portocale în prelată

Am proiectat, printre altele, mașina de scuturat și adunat portocale, mașina de stors portocale, care în loc de presă folosea jetul de aer pentru a scoate pulpa, precum și mașina de desfăcut rodii, care scotea boabele din fruct cu ajutorul unui jet puternic de aer.

Maşină de separat boabele de rodie
Magazin cu produse din rodie

La curmali se folosea de asemenea aer comprimat pentru a sufla polenul spre arborii cu flori femele, ca să producă fructe.

Ne-am ocupat mult cu plantațiile de jojoba. Sunt tufe înalte de 1-2 metri. Fructele, asamănătoare cu boabele de cafea, conțin un ulei foarte fin, folosit în cosmetică și în industrie. Israelul este una din țările cu cele mai mari plantații de jojoba. Noi am proiectat mașini pentru recoltarea boabelor de jojoba.

Combina de recoltat jojoba
Plantație de jojoba la Hatzerim, lângă Beer Sheva
Boabe de jojoba

Institutul Vulcani funcționa ca institut de cercetare. Nu era ușor să țin pasul cu cei ce scriau articole de specialitate în limba engleză. Conducătorul meu de proiecte, Dr. Yoav Sarig, m-a ajutat să progresez în gradele de inginer, până la titlul de cercetător.

Între timp ne perfecționam cunoștințele de limbia ebraică, citind ziarul pentru începători Șaar Lamathil – Poarta pentru începător.

La început ne-am mobilat locuința cu lucruri primite de la Sohnut, apoi cu mobila trimisă din România. Cu noua noastră mașină mergeam sâmbăta la mare, în excursii sau la prieteni.

După un an Eva s-a dus în România să-și vadă tatăl, sora și nepoata.

Având mașină, puteam lucra și la biroul inginerului Zeev Frankel din Ramat Gan. De la institut plecam la Ramat Gan și mă întorceam seara târziu. Multe seri le-am petrecut la masa de proiectare.

Zeev Frankel era un om plin de imaginație, creativ și gata să ajute pe alții. Familia lui era din Polonia. În timpul războiului familia a fost ajutată de un preot catolic, cu care au rămas în legătură și mai târziu. Era Karol Josef Woytila, care avea să devină Papa Ioan Paul al II-lea.

Când pregăteam proiecte noi, mă străduiam să folosesc piese de cea mai bună calitate. De la Institut aveam principiul că pentru un prim prototip trebuie folosite piese bune. Dacă prototipul funcționa, puteam să încercăm și piese mai ieftine.

Dispozitiv pentru multiplicat germeni.
În atelier

După câțiva ani Zeev a închis biroul, iar eu am rămas la Institut.

În armată
Alături de soldatul Svejk

Peste mai puțin de un an am fost chemat la armată. După un examen medical și o sumedenie de întrebări, m-au lăsat acasă. Eram trecut de 40 de ani. Totuși, m-au învățat să trag la țintă cu o pușcă de modă veche și până la 52 de ani am fost concentrat câte o lună pe an, ca să stau de pază.

Când am învățat cum se demontează și se asamblează o armă, am încercat să-i ajut pe colegii care nu erau obișnuiți cu tehnica. La un moment dat s-a auzit o voce: „Wus-wus-ul ăsta se pricepe!”. Era prima oară că auzeam această expresie. Atunci am aflat despre așkenazi și sefarzi. Această distincție se simte și astăzi, dar tot mai puțin, din cauza căsătoriilor mixte.

Pentru scurt timp eu, fiul și fiica mea am fost toți trei în armată.

Nu uit prima concentrare. Era noapte și trebuia să stau de pază în fața unei barăci luminate. Eram o țintă perfectă, dar nu s-a întâmplat nimic.

Altă dată eram de pază pe malul mării. Împreună cu încă trei colegi locuiam într-o baracă de lemn. Deodată s-a iscat o furtună de nisip, era gata-gata să ne ia pe sus cu baracă cu tot. A trebuit să fac kilometri pe jos, printre dune, până să ies pe drumul circulat de autobuze, ca să plec acasă.

Erau și locuri mai plăcute, de exemplu un moșav care avea piscină. În pauzele de pază, ziua eram la bazin, iar noapte intram în casele unde oamenii vizionau meciuri la televizor. Era tocmai campionatul mondial de fotbal.

Într-unul din locuri se făcea inventarul armelor. Superiorul meu se chinuia să facă un tabel cu mai multe coloane. Creionul și rigla nu-i stăteau bine în mână. Eu i-am propus ca în loc să fac cafea sau să mătur, mai bine să desenez eu tabelele. M-a întrebat cu mirare: “Tu știi să scrii?” Până la urmă mi-a predat această muncă „importantă”. La sfârșit și-a arătat mulțumirea.

În timpul celui de al Doilea Război din Liban făceam de pază în gara centrală din Tel Aviv. Deodată am observat printre călătorii care coborau din tren pe Rabinul Neumann din Timișoara. El a fost profesorul meu de religie la Liceul Israelit din Timișoara, cu el am făcut Bar Mitzva și el ne-a cununat. Eu eram în uniformă, cu pușca în mână, ca soldatului Svejk. La început rabinul nici nu m-a recunoscut, credea că sunt și eu unul din eroii războiului. Ne-am îmbrățișat plini de emoție.

Frideric Grosz

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Blaga Ioan commented on September 23, 2020 Reply

    Frumos și emoționant d-l Grosz ! Dumnezeu să vă binecuvinteze împreună cu ISRAEL !

  • Veronica Rozenberg commented on May 14, 2020 Reply

    Emotionata evocarea dvs, dle Grosz, dar ceea ce este cel mai impresionant in aceasta evocare este sinceritatea cu care povestiti evenimentele prin care ati trecut ca noi imigranti in Israel (o experienta care nu i-a fost nimanui usoara, in ciuda ajutorului dat de autoritatile corespunzatoare ale Statului Israel).
    Si dincolo de aceasta, modestia dvs este proverbiala si probabil ca v-a ajutat mult in a ajunge la realizarile la care ati ajuns.
    Sanatate multa, Veronica

    • Fideric Grosz commented on May 14, 2020 Reply

      Mulțumesc.

  • BORIS MEHR commented on May 14, 2020 Reply

    interesant, educativ pentru ole-hadash

  • Eva Grosz commented on May 14, 2020 Reply

    Mulțumiri pentru complimente .
    Soțul meu a fost sionist din copilărie .Mai târziu i se pusese în dosar tot felul de lucruri neadevărate din caza lor nu îi dădeau pașportul de emigrare în schimb era privat de multe .În Israel , oricât de greu i-a fost niciodată nu s-a plâns și întotdeauna a fost fericit că și-a adus aici familia. În centrul agricol a avut proiecte care au devenit patente și au funcționat și peste hotare.

  • Andrea Ghiţă commented on May 14, 2020 Reply

    Am cunoscut şi persoane foarte bine pregătite profesional care în Israel nu şi-au putut valida competenţele sau au făcut-o după multe căutări. Un bun prieten de al mamei, un filolog de calibru european a fost nevoit să plece să predea în Africa de Sud şi nici după revenirea în Israel nu a găsit un locde muncă unde să poată da maximum de randament în profesiunea lui. Acest fapt s-a soldat cu frustrări majore, pe toată viaţa. Povestea lui Frederic Grosz este una de succes pentru că autorul a ajuns, practic de la început, într-un loc de muncă unde şi-a putut pune în valoare inventivitatea şi simţul tehnic. Cititorul e privilegiat şi datorită imaginilor sugestive cu care e ilustrat articolul.

  • Tiberiu Ezri commented on May 14, 2020 Reply

    Ati fost niste olim- imigranti model!
    De fapt, majoritatea olimilor din Romania s-au acomodat foarte bine si au reusit in Israel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *