În aceste zile ale pandemiei cu Covid 2019, cu școlile închise din motive lesne de înțeles, îmi aduc aminte de anii mei de liceu și mai ales de dirigintele clasei în care am învățat.

Într-o zi de luni a intrat în clasă profesorul de desen. S-a uitat la noi, elevi de clasa a opta și s-a prezentat: Laurenţiu Buda. Nu am apucat să ne dezmeticim și a şi luat o cretă în mâna stângă şi a început să deseneze pe tablă un sat de munte tipic ardelenesc, cu munți împăduriți şi căsuțe de lemn. Era scund, cu părul negru, pieptănat cu o cărare la mijloc, o mustaţă à la Salvador Dali şi un mers asemănător cu al lui Chaplin.

– Sunt profesorul vostru de desen, pictor și grafician – ne spuse când termină desenul. V-am schiţat pe tablă un peisaj de țară, în care puteți vedea influența artei populare asupra picturii.

A făcut o scurtă pauză după care a continuat:

– Tot eu sunt și dirigintele vostru…

Să desenez nu am învățat niciodată, nu am nici talent, nici nu mă atrăgea și la fel ca majoritatea colegilor mei, nu prea vizitam muzeele de artă. Treptat, marea majoritate a orelor de dirigenție s-au transformat în prelegeri despre artă. Profesorul Buda ne aducea albume cu reproduceri după Grigorescu, Tonitza, Leonardo da Vinci, Rembrandt, Van Gogh, Picasso, Salvador Dali, etc. Ne-a explicat cum trebuie privită o pictură și din ce unghiuri. Ne-a vorbit despre diversele stiluri de pictură, despre specificul fiecărui curent de artă și cum putem recunoaște autorul operei  după stil.

Nu o dată am vizitat Muzeul de Artă din Cluj împreună și îmi aduc aminte de entuziasmul și bucuria cu care ne-a arătat tabloul lui Van Dyck, Omul cu tichie albastră, atunci când a fost expus la Cluj (împrumutat de la Muzeul Bruckenthal din Sibiu).

Cel mai bine mi s-a întipărit în memorie o reproducere după tabloul lui Rembrandt, Rondul de noapte, împreună cu explicațiile dirigintelui despre jocul de lumină și întuneric, specific picturilor maestrului olandez.

Au urmat audițiile muzicale, când dirigintele nostru ne-a vorbit de structura compozițiilor muzicale, despre diferenţa dintre un concert şi o simfonie. Compoziţiile de Beethoven, Mozart şi Ceaikovski ne-au devenit familiare și am început să mergem duminicile la concertele-matineu ale Filarmonicii din Cluj.

Cândva, în ultimele clase de liceu, ne-a sugerat un ”joc” atractiv: fiecare elev din clasă trebuia să citească o carte, mai ales din clasicii literaturii universale, și să le povestească colegilor conținutul ei. Începutul a fost greu, însă pe parcurs a început să ne placă. Cărți de Tolstoi, Dostoievski, Balzac, Cehov şi alţii erau dezbătute în aceste neuitate ore de dirigenție. Într-un răstimp de doi ani am făcut cunoștință cu o serie de cărți pe care singuri nu am fi reuşit să le citim. Nu e de mirare că mulți dintre noi au devenit iubitori de literatură.

Ulterior am citit cartea de ficțiune lui Ray Bradbury Fahrenheit 451. Acțiunea se petrece într-un oraş american, unde autoritățile iau decizia să ardă în piața centrală a orașului toate cărțile, indiferent de unde provin, pretinzând că sunt inutile. Pompierul șef, deziluzionat de această acțiune, se adresează locuitorilor și îi roagă ca fiecare dintre ei să povestească în public conținutul unei cărți de care își aduce aminte cel mai bine, asigurând astfel eternitatea lor. Nu știu dacă profesorul nostru a citit și dacă a fost influențat de această carte, dar l-am apreciat mult pentru jocul cu cărțile de literatură.

De curând, vizitând Muzeul Metropolitan din New York, am avut ocazia să văd în original Rondul de noapte al lui Rembrandt (proprietate a Rijksmuseum din Amsterdam). Privindu-l, mi-am adus aminte de profesorul nostru, domnul Laurenţiu Buda şi i-am mulțumit în gând că a fost dirigintele meu.

Andrei Schwartz

23/04 /2020