Camera în care s-a întâmplat – încă un cui în sicriul prezidențial al lui Donald Trump

Începând din primăvară, realegerea actualului președinte american a intrat într-o zodie proastă. O serie de sondaje indicau un avans al adversarului său democrat, Joe Biden, pe care nu a reușit să-l înlăture prin metode oculte. În plus, au intervenit două elemente care au știrbit serios imaginea lui Trump. Primul – pandemia de coronavirus pe care nu a știut să o abordeze corect, nedând crezare atenționărilor specialiștilor în sănătate, inclusiv OMS-ului, acuzată că se poartă ”prea blând” cu chinezii care, potrivit lui Trump, au ascuns adevărul despre boală. Un al doilea element l-a reprezentat marea mișcare antirasistă, caz în care a luat măsuri nepopulare, mergând până a dori să scoată armata pe stradă. (Noroc că generalii lui și-au dat seama ce consecințe ar avea un astfel de demers în condițiile în care oricum tensiunile ajunseseră la un nivel de nesuportat!)

Un fost om de încredere al președintelui a mai bătut acum încă un cui în sicriul prezidențial. Este vorba de apariția în 23 iunie a unor memorii ale celui care timp de doi ani a fost foarte apropiat de Trump, John Bolton, fostul consilier pentru securitate națională al președintelui. S-ar putea spune că, dacă nu ierarhic, dar ca importanță, era al doilea om în stat. Bolton a îndeplinit această funcție timp de aproape doi ani, din 2018 până la sfârșitul lui 2019, când Trump, așa cum a făcut cu mulți alți colaboratori, l-a dat afară deoarece consilierul său nu era de acord cu unele măsuri ale președintelui și se îngrozea la auzul gafelor acestuia.

Frustrările l-au transformat pe Bolton în autorul unei cărți care, deși ca literatură este zero, a devenit un bestseller chiar înainte de a fi publicată. The Room Where it Happened: A White House Memoir (Camera în care s-a întâmplat: Memorii de la Casa Albă) cuprinde experiența lui Bolton în coridoarele puterii, chiar la cel mai înalt nivel, funcția lui obligându-l să fie prezent la cele mai importante convorbiri, reuniuni sau decizii de politică externă ale președintelui american. Încă înainte de apariția cărții, amânată de mai multe ori, au circulat exemplare pirat și câteva mari publicații americane – The Wall Street Journal, The New York Times și The Washington Post – au primit permisiunea să publice extrase. Astfel că americanii au primit informații de primă mână despre felul în care președintele Trump abordează problemele de politică externă, opiniile lui și măsura ignoranței lui în acest domeniu vital de care depinde soarta lumii.

Adevărul este că multe dezvăluiri ale lui Bolton erau cunoscute, circulau, dar până acum erau hearsay – zvonuri. Unele au fost citate la audierile de impeachment ale președintelui. Acum există însă un martor care să autentifice. Astfel, se confirmă faptul că Trump a condiționat ajutorul oferit Ucrainei de anchetarea de către Kiev a lui Joe Biden și a fiului său (și găsirea unor vinovății), președintele încercând în acest fel să-și compromită adversarul democrat. Bolton descrie eșecul convorbirilor lui Trump cu Coreea de Nord, în cadrul cărora, spre groaza consilierilor săi, Trump l-a invitat pe Kim Jong-un la Casa Albă. În ceea ce privește ignoranța lui Trump, Bolton citează două exemple: Trump nu știa că Marea Britanie este putere nucleară și a crezut că Finlanda face parte din Rusia. El citează și opiniile președintelui despre ziariști (”gunoaie”), despre democrații care sunt autorii tuturor relelor din America și multe altele. Dar poate lucrurile cele mai grave și mai puțin cunoscute se referă la modalitatea în care Trump a cerut Chinei, personal președintelui Xi Jiping, la summitul G20 de la Osaka din 2019, să-l sprijine în campania pentru realegerea sa și să cumpere de la fermierii americani soia și grâu. De asemenea, Bolton citează, tot cu acest prilej, declarațiile lui Trump făcute la o cină privată și restrânsă cu președintele chinez, în care președintele american acceptă politica lui Xi față de minoritatea uigură, respectiv de a o trimite în lagăre de concentrare pe care China intenționa să le construiască. ”Trump credea că este exact lucrul potrivit de făcut”, scrie Bolton. Mai puțin cunoscute sunt încercările lui Trump de a-l spirjini pe președintele Erdogan, promițând că va interveni pentru a facilita situația băncii turce Halkbank. În plus, în condițiile în care societatea chineză de telecomunicații Huawei a fost acuzată în SUA că ar efectua activități de spionaj, Trump i-a promis președintelui chinez că va interveni în favoarea acestei companii, precum și a ZTE, o altă companie chineză de telecomuncații. Sunt probabil multe alte astfel de episoade care vor fi cunoscute după publicarea cărții și pe care Bolton le atribuie favorizării de către Trump a intereselor sale private. ”Un președinte nu trebuie să folosească puterile legitime ale guvernului național definind interesele lui personale egale cu interesul național sau inventând pretexte ca să mascheze urmărirea interesului personal sub forma interesului național”, subliniază autorul.

O parte a opiniei publice americane și comentatorii care au citit cartea sau extrasele se întreabă de ce a scris-o Bolton, care, la fel ca președintele Trump, face parte din clasa politică a republicanilor și îi detestă pe democrați. În fond, apreciază comentatorii, timp de 18 luni, Bolton, un conservator dur și ambițios, a spirjinit aproape toate măsurile de politică externă ale președintelui american. Invidie, răzbunare sau dorința de a nu fi dat uitării? Lui Bolton i se reproșează și faptul că nu a vrut să depună mărturie la procesul de impeachment al președintelui american, iar în momentul în care și-a manifestat disponibilitatea, republicanii care au reușit să preia conducerea procesului nu l-au mai chemat, deși poate că mărturia lui nu l-ar mai fi exonerat pe Trump.

Va avea vreun efect cartea lui Bolton în campania electorală și în realegerea lui Trump? Se afirmă că succesul alegerilor prezidențiale americane este furnizat de politica internă, mai puțin de cea externă. Totuși, imaginea zugrăvită de Bolton, de discreditare a liderului celei mai mari puteri mondiale, poate trezi incertitudini și temeri. Unii alegători republicani sau indeciși acordă importanță rolului jucat de America în lume și prestigiului ei. Lipsa coerenței în politica externă americană, unele măsuri luate intempestiv, simpatiile președintelui față de regimuri și lideri autocrați i-ar putea determina să-și regândească opțiunile. Este posibil ca tocmai lipsa voturilor lor să ducă la eșecul președintelui Trump.

Eva Galambos

(preluare din https://www.observatorcultural.ro/)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

33 Comments

  • Stephan Benedict commented on July 6, 2020 Reply

    Draga Eva, In ceea ce priveste conceptiile presedintelui Donald Trump, se vede clar ca nu esti informata corect si ca folosesti ocazia atator lucruri neobisnuite care se petrec in acest timp in Statele Unite, pentru a-ti exprima vederile tale de stanga, negative, impotriva actualului nostru presedinte. In primul rand pandemia de CoronaVirus, pe care “nu a stiut s-o abordeze corect, nedand crezare specialistilor in sanatate” este total gresita. Tocmai ca presedintele s-a inconjurat de extrem de multi specialisti medicali, tinand discursuri zilnice despre noile descoperiri, incercand in mod disperat sa adreseze problema si, evident sa scape de ea cat mai rapid, pentru a imbunatatii cat mai rapid situatia nou creata de un asemenea dezastru mondial. Trilioanele de dolari propuse de presedinte si aprobate de Congresul American, aflat in mana democratilor, pentru a mentine echilibrul financiar, demolat de necesitatea inchiderii atator linii de business, tocmai pentru a reduce raspandirea virusului si a crea o atmosfera de restauratie a situatiei neobisnuite, nu i se pot reprosa presedintelui, decat daca esti liberala si anti-Trump. Cu privire la cele doua probleme pe care le subliniai, in legatura cu miscarea “antirasista”, legata de demolarea culturii americane de catre derbedeii si vagabonzii de pe strada, trebuie sa remarc ca in mare parte acestia sunt emigranti ilegali. Ei vandalizeaza orice, sparg continuu magazine si business-uri si sunt sprijiniti continu de organizatii ca Antifa, BLM, etc., care sunt sustinute pe la spate de Partidul Democrat. Interesul lor este sa mentina situatia instabila pana la noile alegeri, cu riscul distrugerii Democratiei in America. Democratii si-au dedicat peste 3 ani, in mod disperat in incercarea de a-l demola pe Donald Trump, inca chiar inainte de a fi fost instalat oficial ca presedinte pe 20 Ianuarie, 2017. Este prima data in istorie, cand un presedinte American, ales in mod legal, este tratat cu o asemenea dusmanie de partidul aflat in opozitie, contribuind in mod evident la slabirea conducerii SUA, atat pe plan international, cat mai ales pe plan intern. Cei mai multi alegatori democrati nu au beneficiat cu absolut nimic din partea conducerii Camerei Reprezentantilor si a persoanelor votate de ei, intrucat toate eforturile membrilor acesteia, au fost concentrate pe “distrugerea” lui Trump ca presedinte, si absolut deloc pe probleme “normale”, pentru care au fost votati ca membrii ai Congresului. Nu intamplator, toate neregularitatile si luptele stupide de strada, distrugerea culturii Americii (a statuilor istorice), nu au fost deloc deplanse de Partidul Democrat. Aceasta demonstreza ca interesul Democratilor nu consta in solutionarea problemelor, ci din contra, in incitarea lor pana la alegerile generale de circa 4 luni, pentru a mentine situatia politica, etnica si economica, destabilizata si deci, a creia imaginea necesitatii aducerii la putere a unui alt partid. Deci da-mi voie sa declar ca SISTEMUL DEMOCRATIC IN AMERICA ESTE SI VA FI DISTRUS DE INSUSI PARTIDUL DEMOCRAT. Ceea ce m-a deranjat este legatura ta cu asa zisa, sau descrierea de catre tine, a miscarilor “antirasiste”, prin singura metoda care ar mai exista pentru punerea sub control a “distrugerilor” continuie, interventia trupelor armate. La tine, orice actiune a actualului presedinte este ceva “rasist”. Este clar ca folosesti metode de destabilizare initiate de democrati inca din 2017, facandu-l pe Trump rasist, nazist si fascist, desi acesta a devenit bunic al unor nepoti evrei. Prima intrebare ar fi pe cati evrei a trimis Donald Trump la gazare pana acum ? Ceea ce este mult prea evident este ca acest presedinte este de departe cel mai mare suporter al statului Israel din istoria acestei tari. A iesit in mod curajos din tratatul lui Obama cu Iranul, si a recunoscut dreptul integral al statului Israel asupra capitalei Ierusalim. In acest context este necesar sa ne reamintim ca timp timp de 19 ani, intre 1948 si 1967, cand Ierusalimul de Est a fost sub control Iordanian, acesta n-a dat voie niciunei religii majore din Ierusalim in afara religiei musulmane sa tina contacte cu lumea din afara Ierusalimului. Evreilor le-a fost interzis sa viziteze Zidul Sfant, iar crestinilor sa viziteze locurile sfinte legate de Drumul Crucii. Presedintele Trump a contribuit la pacea Israelului, in conditiile cele mai ostile de la ONU, care de 15 ani voteaza continu absolut orice rezolutie impotriva statului Evreu, fiind gata ca in curand sa-l voteze ca Secretar General pe Barack H. Obama, om care a fost nascut de fapt musulman, primind de la tatal lui numele de Hussein si care a mintit electoratul American de doua ori, dupa cum am mai mentionat, ca el este de fapt “crestin” ?! In toata presedentia lui de 8 ani, el s-a opus sarbatoririi religiei Crestine in cladiri publice, a sarbatorii Craciunului, si chiar a sustinut public ca religia crestina in Statele Unite este in mare decadere. In ceea ce priveste cartea recenta a lui John Bolton, este foarte clar ca aceasta a fost scrisa si publicata la repezeala cu cateva luni inaintea alegerilor prezidentiale, pentru a-si varsa frustrarile cauzate de cei doi ani de “tovarasie”, petrecute la Casa Alba, si mai mult ca sigur, fiind platit pe sub masa de bogatasii liberali, pentru a-l lovi pe Trump cat mai repede posibil. Din cauza amanarii celor doua razboaie promise de Bolton inaintea numirii sale pe noua lui pozitie, cel cu Iranul, tara care conduce miscarea de distrugere a statului Israel, si al schimbarii regimului lui Maduro din Venezuela, Bolton s-a simtit frustrat si a hotarat in mod stupid sa se razbune pe Trump. Una este sa scrii adevarul despre evenimente si alta este sa detii o pozitie care sa necesite un comportament special, pe care John Bolton nu l-a mai putut controla emotiv, adaugand la aceste sentimente si posibilul aspect financiar, deja mentionat. Opiniile prezentate in acest raspuns, nu sunt sustinute numai de mine, ci de o sumedenie de evrei bine informati si responsabili care il sustin pe Presedintele Trump. Printre acestia exista personalitati marcante ale presei, radioului, televiziunii si universitatilor americane precum: Alan Derschowitz, cel mai mare avocat American, care a predat ani de zile la Harvard University, cele doua mari personalitati de la postul de radio WABC, Mark Levin si Ben Shapiro, Dennis Prager si David Horowitz, mari profesori universitari si autori de carti, William Kristol, John Podhoretz, Arie Fleischer, secretarul de presa a lui George W. Bush, William Kristol si nenumarate alte personalitati.

  • evagalambos commented on July 2, 2020 Reply

    Domnule Duncan, nu știu de unde ideea că în Europa presa de dreapta este cenzurată și noi ne documentăm numai din presa de stânga. În primul rând, ce-i aia presa de stânga? Dv care sunteți un susținător al lui Trump, considerazți ,așa cum susține și el că New York Times este de stânga?. Eu cred că e de centru și nu este nimic rău să alegi ideile de centru. De ce vă supărați că mie nu-mi place Trump? Este vorba de caracterul omului. Dacă vreți să știți, nici Obama nu mi-a plăcut. Și atunci ce facem că, după părerea dv. e de stânga. Și dacă cumva va fi ales Biden, el e de stânga? Nu vedeți că astăzi împărțirea dreapta-stânga e cam desuetă, că se regăsesc idei de stânga la dreapta și invers. Eu cred că fiecare dintre noi are dreptul la opinie pe care să o susțină cu argumente, și atât.

    • Virgil Duncan commented on July 3, 2020 Reply

      Dna Galambos – clarificarile pe care le dati sunt foarte utile si sunt exact cum mi-am imaginat:
      1 – in Europa presa de dreapta e cenzurata – cand vizitez Europa nu pot sa vad nici o statie de TV sau sa citesc un ziar de dreapta – toti oamenii cu care vorbesc (intelectuali) arata absolut ca nu sunt expusi si nu inteleg idei de dreapta, economice sau politice; New York Times a fost de centru acum 20-30 de ani – azi e clar de stanga – am pregatita o lista de cel putin zece stiri false publicate fara rusine – trebuie sa facem deosebirea dintre stanga si extrema stanga _Partidul Democrat azi e o treime de extrema stanga (vor sa schimbe constitutia si sistemul de guvernare in SUA) – Biden daca castiga va fi o marioneta va trebui sa faca cum spun ei. NYT, CNN, BBC sunt clar de stanga in SUA. Stiati ca CNN in Europa e diferit fata de SUA si Canada? De ce?
      2 – impartirea dreapta-stanga nu e desueta – li s-a adaugat extrema stanga(marxista), extrema dreapta si populismul.Populismul este centru-dreapta.
      3 – natural ca aveti dreptul la o opinie, dar argumentele dvs sunt bazate pe informatii incomplete bazate pe mediul de idei in care traiti.
      Va recomand sa cititi o carte extraordinara “Ameritopia” de Mark Levine – e o istorie a tuturor utopiilor care in esenta sunt statiste “stat atotputernic si absolut” si ateiste “religia opium pentru popor” – o sa vedeti clar originea instabilitatii din SUA azi.

  • evagalambos commented on June 28, 2020 Reply

    Nu cred că argumentele mele ar fi nefondate iar graba de a scrie articolul este, domnule Chivo,, dv. ar trebui să știți, un principiu al ziaristicii, de a fi in actualitate.. Nu sunt singura care am scris articolul pe baza unor fragmente publicate. Am arătat că Bolton , firesc, a fost părtinitor, dar multe din ceea ce a citat, se și cunoșteau. Perosnal, nu am nimic împotrivă să vă expuneți opiniile despre Trump pe care, fără îndoială mulți americani îl simpatizează.

  • Jack Chivo commented on June 27, 2020 Reply

    Sunt de acord cu domnul Ivan Klein că autoarea nu a fost prezentă in “camera in care s-a intamplat”, si nimeni nu știe dacă măcar așa ceva s-a intamplat!! De aceea, cred ca un pic de reținere înaintea unor concluzii pripite, probabil eronate, de la o distanța de 8,000 de kilometrii, ar fi fost
    binevenita. De altfel, autoarea nici măcar nu a avut ocazia de citi cartea, care nu fusese încă in librării cand a scris articolul, deci toată graba de a scrie este destul de ciudată. Pentru cei cu memorie buna, luna asta sunt exact patru ani de cand Trump a fost desemnat sa reprezinte Partidul Republican in alegerile prezidențiale din 2016. Și dacă memoria ne servește bine, in 2016, ca si acuma, asa-numitii
    experți intai au declarat că Trump nu are nici o șansa sa devina candidatul Republicanilor, după care au bătut toba că alegerile vor fi un triumf facil pentru Hillary Clinton! Din nefericire pentru acești asa-zisi specialiști ai peisajului politic american, cetățenii din mijlocul Statelor Unite, “deplorabilii” cum îi numește Hillary, cei care cresc graul, fabrica mașinile si îngrijesc bolnavii, au avut alte idei. Și l-au ales pe Trump!! Cat despre articol, cum spune proverbul batran, “Dacă taceai, filozof ramaneai!”

    • Andrea Ghiţă commented on June 28, 2020 Reply

      Stimate domnule Chivo, autoarea are dreptul la opinie, nu-i aşa? Într-adevăr, nu a citit toată cartea, dar a putut citit fragmentele scurse în presă şi poate să le prezinte cititorilor Baabel. O serie de gafe prezidenţiale şi manifestări excentrice, în momente grave de politică internă şi externă, le cunoaşte “toată lumea” care urmăreşte presa internaţională, cât de cât.Să nu uităm că democraţii au câştigat votul popular în 2016, deci victoria lui Trump nu reprezintă opţiunea întregului popor american. Cetăţenii din “mijlocul Americii” nu reprezintă toată America. Aşa cum d-voastră pledaţi pentru Trump, autoarea are dreptul să pledeze împotriva lui, dar în cazul de faţă nici măcar nu face asta – ci prezintă factorii care pot, într-adevăr, bate cutie în “sicriul” funcţiei de preşedinte. În epoca globalizîrii, Internetului şi vitezei circulaţiei informaţiei – l-am auzit eu însămi pe Trump debitând inepţii – nu mai există distanţe fizice. Cât despre proverbul citat în contextul citat, pot să vă citez: “un pic de reţinere ar fi fost binevenită”.

      • Virgil Duncan commented on June 28, 2020 Reply

        Andrea – chiar daca titlurile tendentioase preluate de Dna Galambos trebuie considerate “metafore” tot nu e bine: mergind putin spre psihanaliza exemplele date “sub centura” si “sicriu” oglindesc dorinte subconstiente nedemne de Baabel. Opiniile publicate de Baabel trebuie sa fie de mijloc, altfel Baabel poate sa fie considerata o publicatie de stinga cum sunt multe altele. Dupa opinia mea, toate atributele negative ale lui Trump pe care le mentionati sunt de acord, dar trebuie sa mentionati daca Trump face ceva pozitiv si care e acel ceva. Un alt fapt putin cunoscut si mult mai putin inteles in Europa: nu puteti mentiona votul popular, pentru ca SUA nu e o democratie, este o Republica Constitutionala unde drepturile statelor mai mici ca populatie trebuie recunoscute prin vot. Altfel numai 3-4 state mari pot sa aleaga singure presedintele si nimeni nu mai apara interesele statelor mici.

        • Andrea Ghiţă commented on June 28, 2020 Reply

          Stimate domnule Duncan (observaţi că eu nu mă adresez cu prenumele Dvs, vă cunosc prea puţin pentru a fi atât de familiară), vă mulţumesc pentru comentariu, dar cred că ar fi bine să lăsaţi autorilor şi, mai ales, colegiului de redacţie dreptul de a decide ce TREBUIE sau NU TREBUIE să facă Baabel, respectiv ce e DEMN sau NEDEMN de Baabel sau dacă e o revistă de STÂNGA sau BA. Revista Baabel funcţionează de 8 ani şi nu mi se pare să fi fost nedemnă!
          Andrea Ghiţă redactor fondator şi responsabil.

          • Virgil Duncan commented on June 29, 2020 Reply

            Stimata Doamna Ghita – a-ti descris perfect criza in care se afla presa de azi. O publicatie in care redactorii si editorii injecteaza opinia lor personala prin definitie, nu e neutra chiar daca nu cenzureaza comentarii opuse sa fie publicate. D-na Galambos scrie ca a preluat acest articol asa cum e, pentru ca viteza de publicare in ziaristica este foarte importanta. Ce importanta are viteza pentru Baabel? Articolele de fond pot sa astepte fara probleme 2-3 zile. Site-ul dat cu articolul original (observatorcultural.ro) spune ca tot D-na Galambos e autoarea lui si a fost publicat in acelasi timp. Toate bune – din partea mea eu am incheiat discutia – va rog a imi spuneti daca comentariile mele sunt utile pentru ceilalti cititori si pentru redactori/editori.

            • Andrea Ghiţă commented on June 29, 2020 Reply

              Domnule Duncan, articolul la care vă referiţi nu este o ştire, aşa că nu are cum să fie neutru, ci exprimă o reflecţii asupra unei stări de fapt şi nu are cum să fie neutru. Aceste articole sunt scrise de autori şi trec şi prin filtrul colegiului de redacţie. Eu am spus şi repet că autorii şi colegiul de redacţie decid ce “trebuie” sau “nu trebuie” să apară în Baabel, mai exact profilul revistei. Cititorii au la dispoziţie rubrica de comentarii pentru a-şi exprima opinia. Ceea ce aţi făcut şi Dvs. Toate cele bune.

      • Jack Chivo commented on June 29, 2020 Reply

        Intr-adevar, doamna Galambos are dreptul sa aiba opinii, DAR sa nu le prezinte concluzile dumisale drept fapte verificate.

        Ceeace a facut!

        Sunt deasemenea de acord, ca “un pic de retinere ar fi fost bineventa!”

        Ar fi fost bine daca ati fi urmat acest sfat in raspunsul Dvs. Din pacate nu a fost cazul!!

        Scrieti despre “Gafe prezidentiale si manifestari excentrice” , adaugand ca el a “debitat ineptii!”

        Parerea Dvs, dar nu a milioane de cetateni SUA,, ceeace nu sunteti!

        Este dreptul Dvs. sa nu va placa Trump, dar ca un sfat prietenesc, pregatiti-va pentru inca PATRU ani,, urmati de Mike Pence!

        Si mijlocul Americii va decide!!

  • Virgil Duncan commented on June 26, 2020 Reply

    Doamna Galambos – de unde si de ce preluati aceste titluri senzationale: “Trump nato lovitura sub centura”, “Trump – inca un cui in sicriu” – cred ca toti cititorii de pe web site-ul asta se asteapta la analize inteligente si balansate ca politica. Multe lucruri din articol sunt neadevarate pe care trebuie sa le rectific. Trump nu e un politician si nu are nici un fel de experienta politica. In ciuda acestui fapt a realizat in cei trei ani jumate mai mult decit oricare presedinte din ultimii 200 de ani cu exceptia lui Reagan. Ca trasaturi negative mentionez ca este prea direct pentru un politician, chiar badaran si asta este o trasatura foarte buna cand lucrezi in constructii pe santiere, dar nu cand lucrezi cu experti cu care nu esti de acord. Bolton vrea bani acum la sfirsitul carierei lui – nu spune nimic nou ce noi nu stiam aici in SUA. Ca efect electoral – neglijabil. Europa nu intelege acest fenomen numit Trump asa cum nu a inteles niciodata ce se intimpla in SUA. Asa ca in afara ca este narcisistic si prea direct are calitati care putini le au: are o carisma exceptionala, este un leader foarte bun, ii plac oamenii loiali si ii simte imediat pe cei care nu colaboreaza. Pentru mine cand judec un om, ma uit la familia lui – in cazul lui Trump are o familie exceptionala, unul si unul si nu numai ca frumusete dar si ca inteligenta. Trump este un mare noroc pentru SUA in aceste momente de criza.

    • Jack Chivo commented on June 27, 2020 Reply

      Imi plac observatile dumitale! Bine documentate si bine scrise!!

      Ma intreb in care colt al mapamondului locuiesti!

      Felicitari!

      • Virgil Duncan commented on June 27, 2020 Reply

        Multumim pentru apreciere. Sunt nascut si am terminat facultatea in Bucuresti, am emigrat in Israel unde am trait 7 ani si am facut armata (dupa cea din Romania). Dupa masterat in SUA mi s-a oferit un servici pe care nu am putut sa-l refuz. Sunt in SUA de 30 de ani in regiunea Boston, New York si Florida. Am avut timp sa vizitez aproape toata America de Nord incluzind Canada, Mexic, insulele Caribeene. Hobby-urile mele sunt geografia, istoria incluzind istoria religiilor. Ascult si citesc foarte mult in aceste domenii. Sunt in contact cu diaspora romana si israeliana incluzind evreii americani.

    • Eva Grosz commented on June 27, 2020 Reply

      Și nu în ultimul rând, Trump este un prieten al Israelului ,ceea ce deranjează pe mulți.
      Cu toate greșelile pe care le face ,înlocuirea lui nu va aduce nimic bun Israelului.

      • Virgil Duncan commented on June 27, 2020 Reply

        Foarte adevarat Eva. Israelul a avut cei mai buni prieteni in George Bush fiul si Trump. Amindoi s-au bazat pe prietenia crestinilor evangelisti din SUA, si in cazul lui Trump faptul ca are un ginere evreu modern ortodox care i-a explicat istoria si asemanarile dintre Crestinism si Judaism. Chiar daca nu e ales a doua oara, Trump va lasa in urma o miscare care va sustine Israelul. Pacat ca evreii liberali nu il sustin pe Trump din cauza lui Netanyahu. Cum i-a descris Stalin: “useful idiots” care nu isi cunosc interesul. Daca Biden e ales, vin vremuri grele pentru Israel din cauza faptului ca Partidul Democrat a cazut sub influente antisemite. Amintiti-va ce a facut Obama la ultimul vot la ONU.

        • Eva Grosz commented on June 27, 2020 Reply

          Da , știu. Vin vremuri grele . Știu că partidul democrat a căzut sub influențe antisemite . Nimic nou sub soare, doar odată credeam că America e un loc unde antisemitismul nu-și poate ridica capul. Am greșit.

          • Virgil Duncan commented on June 28, 2020 Reply

            A fost odata cand numai nationalistii de dreapta erau antisemiti. De data asta stinga marxista se aliniaza cu musulmanii si negrii si trebuie sa fie antisemiti pentru ca evreii sunt albi si bogati. Dar exista si surprize placute: crestinii evangelisti nu ca nu sunt antisemiti dar iubesc Israelul si evreii religiosi si hispanicii sunt majoritatea prietenosi – multi din ei sunt constienti ca au un DNA evreiesc de acum 500 de ani. SUA si Canada sunt pe departe tarile cele mai putin antisemite din lume, chiar in ziua de azi.

            • Eva Grosz commented on June 28, 2020 Reply

              D-lui Virgil Duncan : Stânga și dreapta nu mai sunt ce au fost .Da, știm de creștinii evangheliști. Bine că mai există așa ceva.
              Cred că toți care urmăresc știrile pot simți cursul politicii actuale.Cine vrea să înțeleagă. Cine știe ? Mulțumim pentru informații .Vă recomand cartea lui Pascal Bruckner ” The Temptation of Innocence” .Putem înțelege multe de la acest filozof francez contemporan .

        • Eva Grosz commented on June 27, 2020 Reply

          “Cui în sicriu presidențial ” are conotații foarte grele. E preferabil să nu fie folosit.

        • Ivan G Klein commented on June 28, 2020 Reply

          Dacă Biden e ales “ protestele “ vor continua nu numai în S.U.A. Nici Romania nu va fi ferită – cei reveniți din Europa , școlarizați în “democrație” , se vor erija în fruntea protestelor – pentru propriul interes – dînd lecții de “democrație” , unui system slab lipsit de sprijinul opiniei publice și subminat de “useful idiots” . K.I.

    • Veronica Rozenberg commented on June 28, 2020 Reply

      Vurgil, inteleg ca edti revoltat sau dezamagit de opiniile poate nefondate ale Dnei Galambos, dar te rog nu vorbi in numele altuia, ci doar al dumitale personal, sau daca ai dezlegare si al acelora care ti au dat o.

      Tind sa cred ca astfel e mai potrivit.

      • Virgil Duncan commented on June 28, 2020 Reply

        Veronica – Care este numele “altuia”? Toate contributiile mele au fost scrise numai in numele meu. Va rog dati-mi un exemplu. Inteleg poate ca la multi nu le place ce scriu. Din cite vad, D-na Galambos e unul din fondatorii lui Baabel si e indreptatita sa foloseasca aceste expresii, dar ele coboara nivelul publicatiei. Imi plac majoritatea articolelor si comentarilor. Daca te referi la altceva, te rog scrie-mi.

        • Veronica Rozenberg commented on June 30, 2020 Reply

          Virgil, desi a trecut multa vreme si ati avut multe dispute, sper ca inca vei citi la ceea ce ma refeream cand te-am rugat sa nu te exprimi in numele altora. Citez cele spuse de tine.

          “Doamna Galambos – de unde si de ce preluati aceste titluri senzationale: “Trump nato lovitura sub centura”, “Trump – inca un cui in sicriu” – cred ca toti cititorii de pe web site-ul asta se asteapta la analize inteligente si balansate ca politica. ”

          Deci daca vei reciti cele citate, vei vedea ca te erijezi in a sti ceea ce TOTI CITITORII DE PE WEB SITE-UL ASTA SE ASTEAPTA….

          La asta ma refeream.
          Nu te poti erija in a sti sau crede la ce se asteapta alte persoane. Deci, fiecare expune o parere proprie, ceilalti o critica (ca in acest caz), dar asta e tot.
          Cine doreste sa se identifice cu o opinie, are dreptul s-o faca in mod direct.

          Sper ca acum ai inteles la ce ma refeream..
          Chiar si Eva care scrie aproape intotdeauna articole cu caracter politic poate gresi, nu e singura. Nu cred ca nivelul revistei poate fi schimbat printr-un articol, sau doua, ci doar printr-o permanenta a unui nivel necorespunzator. Nu cred ca este cazul.

          • Andrea Ghiţă commented on June 30, 2020 Reply

            Perfect de acord, doamna Veronica Rozenberg.

          • Virgil Duncan commented on July 2, 2020 Reply

            Veronica R, Andrea G, Eva G – este clar ca vorbim limbi diferite – este clar ca am pus intrebari in citeva comentarii si nu am primit raspunsuri in afara de faptul general ca ma “erijez” sa gandesc pentru altii cand de fapt erau intrebari legitime – personal detestez presa bazata pe “senzational” care exagereaza fapte concrete si in plus neglijeaza alte fapte reale. Mi s-a raspuns ca noi suntem “redactori fondatori” si nu ne invata pe noi cum sa luam decizii. Traind in Europa si in Israel pot sa va spun ca aveti access ca informatii si comentarii numai la o presa de stinga si in cel mai bun caz de centru. Canalele de televiziune ca si presa de dreapta sunt cenzurate sau minimizate in Europa. Ganditi si publicati exact ca presa de stinga in SUA. Nu m-ati convins.

            • Andrea Ghiţă commented on July 2, 2020 Reply

              Domnule Duncan, absolut deloc nu m-am străduit să vă conving de ceva. Aici în Baabel prezentăm nişte lucruri şi lumea ia sau nu aminte la ele. În schimb Dvs. ne faceţi “agenda” şi procese de intenţie. Şi tot noi suntem de vină că nu ne conformăm?!

            • Veronica Rozenberg commented on July 5, 2020 Reply

              Virgil, ar trebui sa-ti dai seama, tocmai pentru ca esti atat de categoric in a da verdicte, ca ceea ce spui mai sus, nu are nici o legatura cu mine.
              Cel putin ai fi putut recunoaste, ca fraza pe care am citat-o era nepotrivita, si pentru ca nu poti sa crezi tu, despre ceea ce cred cititorii revistei, si nici pentru ca fiind relativ nou aici, nu ii prea poti cunoaste.

              De altfel nimic nu e mai relativ decat afirmatia pe care o faci cu o convingere TOTALA, legata de ce este de stanga si ce de dreapta, deorece in orice apreciere de acest tip (stanga, dreapta, centru) exista o doza considerabil de subiectiv..

              N-am avut intentia sa continui, dar am observat ca disputele la subiect continua, asa ca… 🙂

              PS. De ce oare in conditiile destul de grele in care se gaseste astazi USA,referitor la contextul CORONA, a sustinut Trump desfasurarea unei ceremonii atat de inghesuite, in care aproape nimeni nu era “mascat”, cu ocazia zilei de 4 iulie?
              Eroism? Sfidare?

              Healthy Independence Day !!!

              • Virgil Duncan commented on July 5, 2020 Reply

                Veronica – din partea mea am inchis “disputele” pe marginea acestui articol. La intrebarea ta referitor la ceremonia de 4 Iulie: este vorba de caracterul independent al americanului. Criza prezenta este un pericol national al epidemiei pe care s-a suprapus o insurectie civila care vrea sa stearga istoria SUA. Toate monumentele istorice si mostenirea ideologica a tarii sunt atacate. Cele patru statui de presedinti unde a avut loc ceremonia (monument national si a fost amenintat cu darimarea – de ce? doi din acesti presedinti au avut sclavi) reprezinta esenta acestei tari. Sclavi au avut toti in acea perioada. Trump a vrut sa contracareze aceste influente mai ales de Ziua Independentei SUA. De ce nu si-au pus masca? Vor sa arate ca nu le e frica de nimic. Lozinca pentru multi de aici este “live free or die” ceea ce nu prea se vede in alte tari. De asta pare straniu pentru multi. De fapt intre noi, nu prea se mai moare azi de Corona, dar te poti trezi in spital. SI Sunt sigur ca toti fara masca aproape de scena au fost testati.

    • Ivan G Klein commented on June 28, 2020 Reply

      Întru totul de accord cu comentariul . Am aceeași părere despre familia lui Trump , părere care a influențat votul meu . Locuind într-un stat cu guvernator și primar democrat sînt mult mai pessimist cu privire la viitor decît cineva locuind într-un stat dominat de republicani – dacă aș da detalii / fapte relevante aș fi acuzat de rasism . K.I.

  • T.toivi commented on June 25, 2020 Reply

    Sper sa iasa Trump! Nu are alternativa…

  • Ivan G Klein commented on June 25, 2020 Reply

    Ca și dna Galambos , eu nu am fost în “ camera “ aceea , dar eu nu doresc să mă ocup de “ hearsay “ . Nici unul din noi nu poate aprecia correct în ce măsura stilul apparent “ eratic “ al lui Trump este impus de condițiile concrete în care el urmărește bunăstarea Americii – să-I dăm acest credit cuiva căruia nu-i lipsea “ balamucul “ președenției , care după primele 6 luni spunea că regretă viața de dinainte – Bolton , promovîndu-și cartea și lovind în Trump cu 4 luni înainte de alegeri , dovedește neînțelegerea faptului că pentru America varianta Trump e cea de dorit sau că interesele sale personale prevalează cele ale Americii . Apariția simultană a cărții lui Bolton și a lui Mary Trump e edificatoare . K.I.

  • Hava Oren commented on June 25, 2020 Reply

    Mă așteptam că vei scrie un articol pe această temă și sunt cu totul de părerea ta. Singura problemă este că Trump susține Israelul și mă tem că până la urmă „dragostea” lui să nu devină pentru noi o „pacoste”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *