O cunoașteți pe Alma Deutscher?  Nu?  Atunci cred că a venit timpul să v-o prezint.  De fapt pe tatăl ei, lingvistul de origine israeliană Guy Deutscher, îl cunosc de vreo 15 ani.  Am citit cartea lui, The Unfolding of Language (Dezvoltarea limbajului) și din câte cunosc eu, cred că este cea mai bună și cea mai interesantă carte de lingvistică adresată publicului larg.  Din păcate este israelian doar la timpul trecut, de mulți ani trăiește în Europa, iar soția lui e englezoaică.

Pe Alma Deutscher am descoperit-o mai mult sau mai puțin din întâmplare pe YouTube, acum vreo doi-trei ani și m-a încântat pe loc; de atunci o caut pe internet cel puțin o dată la câteva luni, să aflu ce a mai pus la cale…

Alma este copilul-minune prin excelență.  Cânta încă înainte de a învăța să vorbească.  La doi ani a început să cânte la pian, la trei ani a primit o vioară, iar notele le cunoștea încă înainte de a învăța să scrie și să citească.  Părinții au înțeles imediat că fetița lor are un talent deosebit și au sprijinit-o de la început.  Încă de la 3-4 ani au filmat-o pentru ca rudele de peste hotare să o poată vedea și auzi cântând – aceste filmulețe se găsesc pe internet și evoluția ei poate fi urmărită de la o vârstă fragedă.

De la vârsta de patru ani a început să-și scrie propriile melodii.  După cum povestește ea însăși, de când se știe are capul plin de melodii, care îi vin nechemate, când citește, când vorbește cu cineva, când sare coarda, uneori chiar și în vis!  Ba la un moment dat chiar era convinsă că coarda ei de sărit era magică, era destul să o agite și melodiile veneau…  Partea mai grea era să folosească aceste melodii pentru a scrie piese muzicale adevărate.  A învățat canoanele muzicii clasice, armonie, orchestrație…  Și așa se face că la vârsta de nouă ani a urcat pe scenă și împreună cu o orchestră simfonică adevărată și-a interpretat propriul concert de vioară.  De când l-am auzit, este una din piesele mele preferate.  Dar cel mai mult îmi place mimica, zâmbetul ei fericit, se vede cât de multă plăcere îi face să-l cânte!

Pentru a ajunge aici, volumul de cunoștințe acumulat într-un timp atât de scurt și virtuozitatea în interpretare este incredibilă!  Se poate ajunge la acest nivel după orele petrecute la școală?  Bineînțeles că nu!  Cariera școlară a Almei a durat… o singură zi.  S-a întors de la școală plângând:  „M-am plictisit toată ziua, nu am învățat nimic!!!”  Atunci părinții au hotărât să o școlească acasă – ceea ce în Anglia e permis de lege.  Alma citește enorm, ia ore de muzică, exersează, doar că nu-și pierde timpul cu televizorul, cu jocuri pe calculator și cu rețelele de socializare.

Din înregistrările Almei Deutscher de pe YouTube – și sunt foarte multe! – m-a impresionat un program de televiziune înregistrat la vârsta de 8 ani pentru un program pentru copii de la televiziunea israeliană.

Alma face o improvizație din trei note scoase la întâmplare dintr-o pălărie.  Rezultatul mi s-a părut de-a dreptul miraculos!  Este o piesă muzicală desăvârșită, cu armonie și cu o logică internă; cel mai mare geniu din lume nu ar putea ajunge la un asemenea rezultat decât dacă învață, dar se poate învăța improvizație??

Ei bine, da!  Și improvizația se învață!  Iată o lecție de improvizație, ținută prin Skype: Alma acasă, în Anglia, iar profesorul, Tobias Cramm, în Elveția.  

Între profesor și elevă are loc un adevărat dialog muzical.  Dar cum este posibil? 

Un indiciu se află în termenii tehnici din partea de jos a ecranului.  Dacă aș fi muzicolog, poate că aș înțelege mai mult, dar din păcate nu am făcut decât să scârțâi o leacă la vioară pe când eram în clasele primare și să învăț puțină teorie și solfegiu la Școala Populară de Artă.  Și totuși!  Tatăl Almei a dat peste o carte: Music in the Galant Style, a muzicologului american Prof. Robert Gjerdingen.  Acesta a redescoperit metoda de predare a muzicii folosită în Italia secolului al XVIII-lea.

Pe vremea aceea marele centru de studiu al muzicii era Neapole, unde se aflau trei mari conservatoare. Dar elevii nu erau cei care ar fi mers pe vremea mea la Școala Populară de Artă, ci… copii orfani.  Pe lângă mănăstirile din Neapole se aflau mai multe orfelinate.  Călugării îi învățau pe orfani o meserie, ca să se poată descurca în viață.  Din copiii talentați făceau muzicieni.  Printre absolvenții lor se numără Cimarosa, Paisiello, Pergolesi și mulți alții.  De lucru era din belșug: fiecare nobil mai mare sau mai mic își ținea o orchestră, sau cel puțin câțiva muzicieni, avea nevoie de un capelmaistru care să-i compună muzică specială pentru ocazii festive…  Totuși e greu de imaginat că toți elevii ar fi fost genii.  Profesorii din Neapole au stabilit o metodă unde destul de multe lucruri se învățau pe de rost și oricine avea o educație muzicală de bază și le putea însuși.  Se știe că Leopold Mozart și-a învățat fiul după aceeași metodă.  Haydn a învățat compoziție cu un profesor italian, care studiase la Neapole.  Metoda a fost folosită până în a doua parte a sec. al XIX-lea, când a fost treptat dată uitării.  Pentru cei interesați, mai multe detalii se află aici:

https://larouchepub.com/eiw/public/2017/eirv44n21-20170526/23-28_4421.pdf

Guy Deutscher a hotărât că aceasta ar fi metoda perfectă pentru Alma, dar în Anglia nu exista nimeni care să o folosească.  Prin intermediul autorului cărții, a găsit un profesor în Elveția.  Așa au fost organizate lecțiile de improvizație prin Skype, după metoda italiană din sec. al XVIII-lea!

De atunci Alma a scris un concert de vioară, unul de pian, diverse piese mai mici și… o operă, Cenușăreasa, prezentată cu mare succes la Viena în 2016, sub auspiciile lui Zubin Mehta și un an mai târziu la la San Jose, în California.  De fapt a scris nu numai muzica, ci și libretul, adaptând basmul după concepțiile ei.  Pantoful de sticlă?  Adică cel mai important atribut al Cenușăresei să fie piciorul mic?  Nu!  În versiunea ei prințul e poet, iar cenușăreasa e compozitoare și din toate fetele din împărăție, ea e singura care știe cum se termină cântecul întrerupt de orologiul care bătea miezul nopții!  Iată câteva fragmente din producția americană:

După succesul de care s-a bucurat opera, Alma are deja o comandă pentru încă una, care se va numi Valsul cel nou al împăratului, (probabil o parafrază a basmului lui Andersen) și va fi jucată la Opera din Salzburg în 2022.

În zilele noastre Alma este deja o domnișoară de cincisprezece ani – dar uneori mai apare cu codițe.  Are la activul ei o listă frumosă de compoziții, a apărut în marile săli de concerte ale lumii, printre care și Carnegie Hall, a cântat la festivaluri, a apărut la televiziune, dând concerte și interviuri.  Foarte mulți o compară cu Mozart, dar Alma, modestă, le răspunde: „Nu vreau să fiu al doilea Mozart.  Prefer să fiu Alma!”

În zilele grele ale pandemiei de coronavirus, Alma a luat inițiativa să-i ajute după puterile ei pe cei aflați în izolare.  A publicat notele uneia din melodiile ei și a invitat pe oricine știe să cânte din gură sau la vreun instrumnent să i se alăture și să formeze împreună un „Cor al speranței”. 

Ce va aduce viitorul?  Cine știe?  Toți muzicienii care au avut ocazia să lucreze cu ea se întrec în cuvinte de laudă și îi prezic un viitor strălucit.  Nu pot decât să vă recomand să-mi urmați exemplul: să faceți din când în când o căutare pe Google pentru a vedea ce a mai pus la cale Alma – și sper să petreceți împreună cu ea câteva ore plăcute.

Hava Oren