Călătorind prin Austria: Kapruner Tal și Salzburg

Părăsim Zell am See și după 15 minute intrăm în Kaprun, pe pitoreasca Kesselfalstrassee. Trecem de câteva teleferice care urcă spre masivul Kitzsteinhorn (3.000 m), precum și de staţia trenului alpin Gletscherbahn, asupra căruia voi reveni mai jos. Dar eu nu mă las amăgit de niciun teleferic şi continuăm sinuoasa Kesselfallstrasse până la capăt, unde parcăm automobilul și cumpărăm biletele spre Stausee Mooserboden.

Suntem organizaţi ad-hoc într-un grup şi îmbarcaţi într-un autobuz care pătrunde într-un tunel dubios, urcând în viteză, timp de circa 20 de minute, până la Wasserfallboden, unde coborâm (cam palizi!), admirând lacul de acumulare inferior, prima staţie a călătoriei.

Urcăm din nou în autobuz și finalmente o platformă imensă trasă de cabluri ne urcă la barajul lacului de acumulare superior, denumit Stausee Mooserboden.

Stausee Mooserboden
Soţia mea admirând peisajul de la Stausee Mooserboden.

Coborâm de pe platformă și parcurgem pe jos o bună parte din drumul construit pe porţiunea superioară a barajului, lată de 7 m şi lungă de 500 m.

Privim cu încântare apa albastră-verde a lacului şi munţii înconjurători din Parcul Naţional Hohe Tauern. În lac sunt adunaţi 84,9 milioane m3 de apă provenită din topirea zăpezilor din Grossglockner şi Pasterze.

Este o zi însorită şi numeroşii turişti care se plimbă pe baraj sunt îmbrăcaţi relativ sumar pentru a prinde cât mai mult bronzul alpin caracteristic altitudinii de 2000 m.

Intrăm în peştera care duce la muzeul tehnic despre extraordinara lucrare hidrotehnică pentru producerea energiei electrice. Barajul superior are 107 m înălţime, o bază de 70 m şi 670.000 m3 de beton. De pe o placă de bronz aflăm că ele două baraje au fost realizate între anii 1947 şi 1955 cu ajutorul Planului Marshall.

Printre exponate găsim și un cabinet de inginer din vremea proiectului, echipat cu o planşetă de desen cu braţ Isis, trăgătoare de tuş și o maşină de scris Remington, obiecte pe care le-am apucat și eu în tinereţe, dar care acum par desuete!

A trecut cu bime de ora prânzului.  De pe terasa restaurantului unde am luat masa am asistat la un splendid apus de soare, care odată dispărut în spatele fantasticului decor al Alpilor înzăpeziţi m-a trezit la realitatea întoarcerii… Pe baraj şi pe cărările care coborau spre staţia de îmbarcare mai erau încă sute de turişti și m-a cuprins o firească îngrijorare legată de problemele urcării în autobuzul de întoarcere…

În mod bizar mi-au revenit în memorie bătăliile din anii ’60 pentru intrarea într-un autobuz de întoarcere de la Snagov la Ploieşti, în frumoasele duminici când înotam cu uşurinţă traseul kilometric între ştrand şi Mânăstire….

M-am liniştit instantaneu amintindu-mi că ne aflăm în secolul XXI şi că ne putem baza pe experienţa organizatorică a austriecilor, care până în 1918 au condus un imperiu….

Ajuns în staţia de îmbarcare, am înţeles imediat principiul bazat pe tehnica milenară a crescătorilor de oi din Tirol. Pe terenul de “aterizare” al autobuzelor se aflau numeroase ţarcuri circulare din lemn. Intrarea în ţarc se făcea printr-o uşă turnantă conectată la un mecanism care înregistra intrarea fiecărui turist. Când numărul persoanelor din interior era egal cu numărul locurilor din autubuz, uşa se bloca şi turiştii următori erau îndrumaţi spre alt ţarc. Când toate ţarcurile erau pline, la comanda radiofonică a oberführer-ului staţiei, coloana de autobuze şi-a făcut apariţia, parcând fiecare în dreptul câte unui ţarc.

Am urcat Eins, Zwei, Drei (cum zic acum şi… americanii!) în autobuz și coloana a coborât serpentinele până la Wasserfallboden, unde a intrat în sinistrul tunel, debarcându-ne în Kaprun, unde mașinane aştepta cuminte, fără nicio zgârietură pe caroseria albastră-verde ca apele lacurilor de acumulare.

Am amintit de Gletscherbahn, trenul alpin care urcă pieptiş spre zăpezile eterne de pe muntele Kitzsteinhorn, la 3000 m altitudine. Cu numai câteva luni mai târziu, mai precis la 11 noiembrie 2000, ziarele anunțau o catastrofă cumplită. În timp ce traversa un tunel, în ultimele vagoane a izbucnit un incendiu, care s-a extins, făcând 150 de victime. Numai 13 persoane au reuşit să se salveze.

A propos de acest trist subiect, în toamna anului 1997, călătorind între München şi Milano, am intrat pentru weekend în superba Val di Fiemme din Tirolul de Sud, oprindu-ne în staţiunea italiană Cavallese. Telefericul spre muntele Cermis nu funcţiona în acea zi. De jos, din parcarea aflată la punctul de plecare al cabinei, am reuşit să admirăm, vrăjiţi, ceva din fantastica panoramă a Dolomiţilor…

La numai patru luni de la vizita noastră, în februarie 1998, italienii au dat publicitaţii aşa-numitul “masacru de la Cermis”. Un avion militar american a lovit telefericul, omorându-i pe cei 20 de nefericiţi aflaţi în cabina care urca muntele.

SALZBURG

Am vizitat pentru prima oară fermecătoarea aşezare în 1983, călătorind de la Innsbruck spre Viena. Am vizitat atunci Domplatz (piaţa centrală) şi am urcat cu telefericul la Hohensalzburg, cetatea medievală care domină oraşul. De acolo am coborât pe jos serpentinele spre centru, savurând pe îndelete neuitata privelişte a urbei. În continuare am traversat pitoreştile străduţe din vechiul cartier Getreidegasse, unde se află casa Mozart, “Judengasse” din vechiul ghetou ,și traversând podul peste râul Salzach, am vizitat palatul și parcul Mirabell…

Palatul Mirabell

În anii din urmă, aflându-ne la Zell am See (2000), Badgastein (2003) și Hintertal-Maria Alm (2005), am revenit fără ezitare în renumita urbe, asociată cu muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart și interpretată sub bagheta lui Herbert von Karajan, cetăţeni de vază ai oraşului. Cei mai puţin familiarizaţi cu muzica simfonică sau traseele din Austria au vizionat desigur filmul Sunetul muzicii și au rămas cu amintirea unor imagini de neuitat ale orașului, pe fundalul nemuritoarelor melodii compuse de Rodgers și Hammerstein, interpretate de Julie Andrews…

De fiecare dată am avut norocul unor zile însorite care au pus în valoare extraordinarul colorit al locului, animat de trăsuri cu cai și miile de turişti veniţi din toate ţările lumii.

Am lăsat automobilul într-o imensă peşteră săpată în munte şi luminată a giorno. Într-una din zile, pe străzile oraşului vechi au apărut sculpturile unor… bovine în mărime naturală, de toate rasele posibile. Bietele animale erau vopsite în culori mai puţin întâlnite la speciile terestre… Am admirat și opera de artă murală și statuile cailor de la Pferdeschwemmen din Kapitelplatz. Probabil că edilii au exagerat, plasând în mod distonant câteva din efemerele vaci din ghips colorat în preajma nobilelor cabaline…

Ne-am recules păşind printre arcadele baroce din vechiul cimitir Petersfriedhof de lângă peretele de piatră Monchsberg, unde de multe secole patricienii oraşului îşi dorm somnul de veci…

În anul 2004 s-a înfiinţat la Salzburg aşa-numitul Zentrum für Jüdische Kulturgeschichte (Centrul pentru istoria culturii evreieşti), situat în palatul Residenz. Cercetătorii acestei instituţii consideră centrul ca o nouă şi unică instituţie inter-disciplinară, concentrată asupra iudaismului şi a istoriei evreilor, evreii fiind cea mai veche minoritate și entitate culturală din Europa…

În pofida persecuțiilor pe care neamul lui Israel, prezent pe aceste meleaguri încă din vremea romanilor, le-asuferit aici, orașul a adăpostit numeroase personalităţi evreieşti. Amintesc pe Theodor Herzl, care după ce şi-a luat diploma de avocat, a făcut stagiul la Salzburg, precum și unul din cei mai renumiţi scriitori interbelici de limbă germană. Stefan Zweig a locuit aici timp de 15 ani. În 1934 a fugit din fața naziștilor în America de Sud, unde şi-a pus capăt zilelor. A lăsat în urmă o operă vastă – vă amintiţi desigur Scrisoare de la o necunoscută, Secret arzător și multe altele.

Cu tot spaţiul limitat trebuie să amintesc încă trei personalităţi din Salzburg, implicate în dramaturgia secolului XX: Carl Zuckmayer, Max Reinhardt şi Hugo von Hofmannsthal.

În ciuda decoraţiilor primite în Primul Război Mondial și a meritelor sale literare, naziştii au interzis opera lui Zuckmayer şi în 1939 și reputatul dramaturg a plecat în Statele Unite, unde a lucrat ca scenarist. Zuckmayer s-a reîntors în Europa postbelică (iniţial ca ataşat cultural al Statelor Unite), continuând seria succeselor literare. Amintesc Generalul Diavolului, având ca tematică analiza nazismului. A fost onorat de cu multe premii și medalii, atât de Austria, cât și de Republica Federală Germania, dar în final a optat pentru cetăţenia elveţiană…

Un alt remarcabil om de teatru și cetăţean al urbei Salzburg a fost Max Reinhardt (născut Maximilian Goldmann), directorul celor mai importante teatre germane cum ar fi Deutsches Theater din Berlin (1903-30) şi Theater în der Josefstadt din Viena (1924-33). Reinhardt a introdus elemente noi pe scena germană şi a pus bazele celei mai importante şcoli de actorie în limba germană din Viena. În 1920, Max Reinhardt, împreună cu Hugo von Hofmannsthal şi Richard Strauss, a înfiinţat renumitul Festival Salzburg. După Anschluss, Reinhardt a emigrat în SUA, unde şi-a continuat succeselor regizorale și a deschis şcoala de teatru Reinhardt School of the Theatre la Hollywood. Din perioada americană am reţinut filmul (şi ulterior piesa de teatru) Visul unei nopţi de vară, după Shakespeare, cu Mickey Rooney și Olivia de Havilland. Filmul a fost interzis de nazişti din cauza originii neariene a regizorului (Reinhardt) și a compozitorului (Felix Mendelssohn).

A treia personalitate legată de oraşul Salzburg este Hugo von Hofmannsthal. În ciuda numelui cu rezonananţă germană, el se trăgea dintr-o veche familie de evrei spanioli. A scris o mulţime de opere literare trecând de la poezii şi piese de teatru la librete de operă din care amintesc Electra (după Sofocle), puternic influenţată de Freud, Salomé (după Oscar Wilde) și Cavalerul Rozelor, toate trei pentru opere compuse de Richard Strauss. Pentru deschiderea Festivalului Salzburg, Hofmannsthal a scris piesa despre moralitate Jedermann, bazată pe o faimoasă istorie medievală despre viaţă şi moarte. În această legendă Dumnezeu trimite Moartea ca justiţiar al Sufletului otrăvit de egoism. Regia a fost realizată de Max Reinhardt, iar muzica a aparţinut finlandezului Sibelius… În 1929, Hugo von Hofmannsthal a scăpat de persecuţiile rasiale ale Reich-ului III, părăsind Austria… pentru o lume mai bună.

În domeniul fizicii trebuie să adaug numele unui alt fiu celebru al oraşului, Christian Doppler (1803-53), descoperitorul aşa-numitului Efect Doppler (frecvența undei  receptate de un detector este diferită de cea originală, atunci când sursa se mișcă în raport cu detectorul)… Sunt sigur că mulţi dintre cititori au beneficiat de aplicaţiile medicale ale acestei descoperiri: diagnosticul problemelor arteriale, echocardiograma și nu în ultimul rând ultrasonografia obstetrică, prin care mulţi părinți sau bunici emoţionaţi îşi pot vedea copiii sau nepoţii încă înainte de a se fi născut!

Am împăturit harta și am părăsit frumosul Salzburg, care în acel început de secol XXI era plin de turişti israelieni și am oprit într-o pitorească localitate de la poalele muntelui Untersberg. Acolo am pierdut aproape o oră privindu-i pe temerarii ”Icari” care coborau muntele cu parapantele și am colindat imensul bazar unde se ofereau, printre altele, ceasuri brăţară care puteau fi reglate să-ţi cânte o frumoasă melodie tiroleză în dimineaţa zilei de naştere…

Ne abordează un tip în etate îmbrăcat cam desuet în costum şi cravată, localnic după cum se pare. “Sunt din Braşov. Am părăsit România în 1944”, mărturiseşte omul într-o română corectă cu un vag accent german…

Am şi amintiri mai puțin plăcute. În anul 2011, am vizitat din nou pitorescul oraş, mai mult de nevoie decât de voie. În drum spre Grundelsee, soția mea s-a accidentat la mână. Am întrerupt călătoria în Salzburg, pentru o vizită la secția urgențe  din imensul centru universitar medical. Tânărul medic de garda a făcut o radiografie și după consult, prin skype, a prezentat cazul profesorului șef ! S-a decis aplicarea unei imobilizari temporare dintr-un material ușor …Am făcut un tur de cateva ore cu autobuzul vizitând cartierele vechi-noi ale orașului, promițându-ne că vom reveni.

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Simona Fuchs commented on August 20, 2020 Reply

    Foarte frumoasa povestire despre Salzburg! Acum orasul e in sarbatoare, cu multa muzica, teatru, expozitii de pictura :100 de ani de la pruimul Festival, al carui initiatori au fost Max Rheinhart si Hugo von Hofmannsthal.
    Pe site-ul televiziunii ORF III puteti urmari toate emisiunile care au insotit festivalul si au comemorat pe cei doi fondatori ilustri al celui mai renumit festival de muzica din Europa (dar si inregistrarile de concerte si opere)
    Salutari de la Viena, Simona Fuchs

    • Theodor toivi commented on August 23, 2020 Reply

      Multumiri pentru apreciere. Felicitari pentru prestigioasa dvs. cariera medicala in Austria!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *