Unde sunt meniurile de altădată?

Cu prilejul primei Zile a Femeii din cariera mea jurnalistică, am fost invitată la emisiunea pentru femei de la Radio Cluj, difuzată în direct. Am intrat cu mari emoţii în Cabina nr. 1. Operatoarea de cabină – frumuşică şi amabilă ca toate operatoarele tinere angajate după 1989 – ne-a invitat să ne aşezăm în faţa microfoanelor masive, protejate de grilaje de metal şi să ne punem pe cap căştile (mari, ca cele ale radiotelegrafistelor din filme). Apoi a închis uşa, iar în cabină s-a înstăpânit o linişte solemnă. Peste câteva secunde, în care a manevrat banda de magnetofon (pe masivul şi trainicul magnetofon profesional de producţie sovietică) difuzând „cortina sonoră”, ne-a făcut semn cu mâna că muzica „se filează” şi vom fi în eter (On Air), lucru adeverit şi de becul roşu care ardea deasupra uşii. De-acum cârma era în mâinile gazdei emisiunii, colega mea simpatică, volubilă şi… mămoasă, care a făcut introducerea.  M-a prezentat ca pe o proaspătă colegă (pe atunci radioul şi televiziunea coexistau în aceeaşi instituţie şi eu produceam prima şi singura mea emisiune de radio întitulată Armonia din noi) şi a început interviul propriu-zis. Mi-a pus întrebări despre mine, despre carierea mea anterioară (de programator şi cadru didactic la Politehnică) despre motivele care mă determinaseră să mă orientez către jurnalistică (după 15 ani de muncă în alte domenii), despre femeile deosebite pe care le-am cunoscut şi care mi-au influențat viaţa. Totul a mers strună şi colega mea zâmbea încurajator, dându-mi de înţeles că e mulţumită, până în momentul fatidic în care m-a întrebat: Care crezi că e calitatea cea mai importantă a unei femei? Răspunsul meu a venit instantaneu, ca şi cum gura ar fi vorbit fără mine: să fie o bună gospodină. Zâmbetul larg a dispărut brusc de pe faţa gazdei emisiunii, care m-a privit mustrător, a anunţat că discuţia va continua după o pauză muzicală, i-a făcut semn operatoarei de dincolo de geam să „ridice muzica”, după care s-a răstit la mine: „Ai înnebunit? Ce te-a apucat să spui aşa ceva tocmai acum, de Ziua Femeii, când vorbim de emancipare, egalitate, etc?”. Precizez că discuţia avea loc în 1993, când încă „metehnele” vechiului regim erau cât se poate de prezente (redactorul emisiunii lucra în branşă de ani buni) şi nu te prea puteai aventura să spui orice pe post.  M-am „justificat”, spunându-i că toată viaţa m-am străduit să fiu o gospodină cât mai bună, să gătesc cât mai bine, gătitul nefiind unul din punctele mele tari şi tocmai de aceea satisfacţia unei mese reuşite mi se părea mai valoroasă decât una profesională… După pauza muzicală m-am străduit să „dreg busuiocul”, cu analogii şi sloganuri, dar nu am putut evita consecinţa drastică: niciodată nu am mai fost invitată la emisiunea dedicată femeilor. Tocmai gazda acestei emisiuni ar fi trebuit să fie cea mai flatată de spusele mele, pentru că era într-adevăr o gospodină desăvârşită, cunoştea nenumărate reţete de la mâncăruri, la deserturi, murături şi conserve pentru iarnă, hrănindu-şi cu devotament familia. De altfel peste câţiva ani avea să lanseze o serie de cărţi de bucate care s-au bucurat de mare succes.

Pentru ea gătitul era ceva firesc, în timp ce pentru mine continuă să fie o provocare cotidiană care-mi solicita imaginaţia şi inventivitatea şi îmi probează perseverenţa şi tenacitatatea. Totul începe cu întrebarea cea mai dificilă: ce să gătesc pe mâine (sau chiar pe azi)? Ceva hrănitor, variat, uşor de gătit şi în acelaşi timp să fie numitorul comun al preferinţelor alor mei (de-a dreptul disjuncte).

Uneori, când am timp, deschid cartea de bucate moştenită de la bunica mea, Erzsi şi trec în revistă meniurile săptămânale propuse gospodinelor din „vremurile de pace” ale Monarhiei. Cartea, groasă ca un ceaslov, cuprinde peste două mii de reţete de toate felurile – ieftine, simple, complexe, dietetice, murături, conserve pentru iarnă şi mezeluri de casă – precum şi meniuri săptămânale pentru toate anotimpurile. Acestea din urmă reflectă diversitatea mâncărurilor (foarte consistente) ale epocii, dar şi timpul generos aflat la dispoziţia gospodinelor.

Pagina cu meniul de vară din cartea de bucate de odinioară

În continuare am să traduc (din limba maghiară) meniul de vară al zilei de joi (ziua când apare Revista Baabel).

Prânzul de joi

Supă de arpacaş

Sărmăluţe în foi verzi

Ştrudel cu vişine (sau cireşe)

Supa de arpacaş

Ingrediente: 1/4 kg de arpacaş, ½ litru de supă de carne, 3 decagrame de unt, 1 lingură de făină.

Mod de preparare

Arpacaşul (de primă calitate) se fierbe în supa de carne la care s-a adăugat untul. Se fierbe timp de două ore amestecându-se des şi completându-se cu apă lichidul evaporat. Înainte de a fi gata se ia o lingură de făină care se amestecă cu puţin lapte şi se drege supa care se mai lasă la fiert circa 20-25 de minute.

Sărmăluţe în foi verzi

Ingrediente: 1 kg de frunze de varză proaspătă – pot fi şi frunze de gulie, ½ kg de carne tocată amestecată (de vită şi de porc), ½ kg de carne grasă de porc, puţină costiţă afumată, o ceapă roşie mică, o jumătate de pumn de orez, o linguriţă moca de sare, un vârf de cuţit de piper, puţin mărar, 1 fir de cimbru, 2 decilitri de smântână, 1 lingură de făină, 2-3 linguri de oţet.

Mod de preparare: Alegem vreo 20-25 de frunze mai mari pe care le punem de o parte, iar restul le tăiem în fâşii. Apoi le opărim pe toate. Amestecăm carnea tocată cu orezul, adăugăm sarea şi piperul şi apoi umplem frunzele mari cu compoziţia de carne, împachetând sarmalele.

Luăm o oală pe care o tapetăm cu bucăţi de costiţă afumată, introducem în ea jumătate din frunzele tăiate, peste care aşezăm sarmalele, carnea de porc, ceapa tocată părunt, mărarul şi cimbrul şi acoperim totul cu cealaltă jumătate a frunzelor tăiate fideluţe. Adăugăm apă şi lăsăm totul la fiert timp de 2-3 ore. La sfârșit dregem sarmalele cu o lingură de făină la care adăugăm smântâna şi oţetul şi mai dăm totul o dată în clocot.

Înainte de servire aşezăm în mijlocul tăvii frunzele de varză tăiate şi jur-împrejur sarmalele. Deasupra acestora se pun bucăţile de carne de porc şi de costiţă. Aceeaşi reţetă se poate găti şi din varză creaţă.

Ştrudel

Ingrediente: ½ de kg de făină de calitate fină, 1 gălbenuş, 1 lingură de smântână, o bucăţică de untură cât o nucă, apă caldă sărată.

Mod de preparare: Aşezăm făina pe platoul de frământat, facem o adâncitură în mijlocul ei, unde introducem gălbenuşul, smântâna, untura şi atâta apă călduţă sărată câtă poate absorbi făina, astfel încât compoziţia să nu fie nici prea tare şi nici prea moale, ci elastică. Apoi o frământăm cu mâna, până când devine netedă şi face băşici. Aluatul se împarte în două pituşti, cu mare grijă să nu rămână pe ele nici o denivelare, nici deasupra şi nici dedesubt, pentru că altfel va fi mai greu de întins. Aşezăm cele două pituşti pe blatul presărat cu făină, le ungem cu puţină untură ca să nu crape, le acoperim cu o cratiţă mare încălzită în prealabil, cu grijă mare să nu atingem pituştile cu marginile oalei. Le lăsăm acoperite circa douăzeci de minute „să se odihnească”. În acest răstimp acoperim o masă mai mare cu o faţă de masă curată, pe care o presărăm în mod uniform cu făină.

Luăm una dintre pituşti şi o întindem cu mâna, cu mare atenţie, până ajunge la mărimea unei farfurii întinse. O aşezăm în mijlocul feţei de masă, o ungem cu untură topită şi continuăm operaţia de întindere a aluatului, de-a lungul circumferinţei. Dacă aluatul e suficient de elastic, el poate fi întins atât de mult încât depăşeşte marginea mesei şi atârnă în jurul ei. Când se ajunge la această etapă, partea groasă de pe margini se rupe cu grijă. Din această parte de aluat se va frământa o altă chiflă care se va întinde ultima. Aluatul subţire, întins la maximum, se lasă câteva minute să se usuce, apoi se stropeşte cu untură topită şi se pune stratul de umplutură. După aceea se ridică o parte din faţa de masă aflată dedesubt şi aluatul se rulează lejer, cu mare atenţie, fără a-l atinge cu mâna.

Se procedează la fel şi cu cea de a doua, respectiv ultima pituşcă.

Aluatul rulat se taie la dimensiunea tăvii de copt, bucăţile se așează una lângă alta, se ung şi se coc la foc domol până când se rumenesc puţin. Când sunt gata, se taie în felii late, care se presară cu zahăr (dacă e cazul).

Umplutura de vişine (sau cireşe)

Ingrediente: 1 kg de vişine sau cireşe, 20 de grame de pesmet, zahăr şi un vârf de cuţit de scorţişoară.

Fructele se spală, se scurg de apă şi li se îndepărtează sâmburii. Aluatul se presară cu pesmet. Peste stratul de pesmet se aşează fructele scurse de zeamă, se presară cu zahăr şi scorţişoară după gust şi apoi aluatul se rulează după modelul descris anterior.

Cina de joi

Lapte acru/iaurt

Malter – brânză de vacă cu smântână

Ridichi proaspete

Ştrudel rămas de la prânz

Fructe

Lucrurile nu erau atât de simple cum par a fi, pentru că nici laptele acru şi nici iaurtul nu se găseau la prăvălie. Bănuiesc că smântâna se putea cumpăra la piaţă sau era adusă de ţărănci la casele oamenilor, împreună cu laptele, în schimb reţetele de lapte acru, iaurt şi brânză de vacă sunt cuprinse în cartea de bucate:

Lapte prins (lapte acru)

Laptele acru de casă se face din lapte curat, de cea mai bună calitate, care se toarnă într-un vas curat de porţelan sau de sticlă, se acoperă (dar nu ermetic) şi se lasă până a doua zi într-un mediu uscat, cu căldură moderată. A doua zi laptele prins se pune la rece până când va fi consumat.

Iaurt de casă

Pentru prepararea iaurtului este neapărat necesar să cumpărăm de la farmacie aşa-numitul „Yoghurt-Ferment”, prevăzut cu instrucţiuni de utilizare. Fierbem un litru de lapte de bună calitate. Peste zece minute introducem în el două linguri cu vârf de „Yoghurt-Ferment” (Lingurile de dozare se vând împreună cu produsul). Se amestecă bine şi se lasă să stea timp de două ore într-un loc cald, răstimp în care se amestecă de două-trei ori. Apoi vasul nu va fi mişcat timp de opt-zece ore, cât îi trebuie laptelui să se prindă. Când e gata, se pune la gheaţă. Iaurtul se savurează numai rece.

Brânză de vacă

Laptele acru se aşează la încălzit pe marginea plitei în vasul în care s-a prins, dar nu trebuie să dea în clocot. După câteva ore zerul se ridică deasupra, iar laptele închegat se desprinde de peretele vasului. Apoi îl turnăm într-un săculeţ curat de tifon pe care-l agăţăm la strecurat, aşezând sub el un vas pentru zerul pe care-l vom folosi pentru a acri mâncărurile. Brânza e gata după ce s-a scurs tot zerul din ea.

După lectura meniului de vară de joi, din cartea de bucate de odinioară, cititorul poate aprecia cantitatea de muncă depusă şi timpul îndelungat petrecut de gospodinele de odinioară în bucătărie, dar poate aprecia şi libertatea de care se bucură gospodinele de azi care pot găsi de-a gata o mulţime de preparate (inclusiv ştrudelul care necesita o muncă atât de migăloasă), au la dispoziţie aparate electrocasnice sofisticate şi pot economisi o mulţime de timp… Şi totuşi am convingerea că gospodinele de pe vremuri aveau mai mult timp pentru familie decât cele din ziua de azi, iar mâncărurile (deşi mult mai grele şi  mai săţioase) aveau acel iz „ca la mama acasă” după care jinduim cu toţii.

Andrea Ghiţă

Post Scriptum. Cele de mai sus le scrisesem pentru ediţia din 23 iulie, dar având privilegiul de a cunoaşte dinainte sumarul numărului respectiv – care cuprindea articolul lui Tiberiu Ezri întitulat Inima bărbaţilor cucerită pe cale culinară   https://baabel.ro/2020/07/inima-barbatilor-cucerita-pe-cale-culinara/ – am decis să amân publicarea articolului meu. În acest Post Scriptum aş dori să-l completez relatând o întâmplare, care chiar dacă nu contrazice afirmaţia din titlul de mai sus poate confirma faptul că… excepţiile întăresc regula.

O poză din perioada studenţiei

Soţul meu şi cu mine suntem împreună de pe băncile facultăţii, mai exact din primul semestru al anului I. El era bursier şi căminist şi pentru a mai obţine ceva bănuţi de cheltuială, făcea pe din două cartela de masă cu un coleg. Asta însemna că într-o zi avea cartelă pentru prânz, iar în următoarea, pentru micul dejun şi cină… În aceste zile nu prea mânca, pentru că nefiind o persoană matinală, pierdea sistematic micul dejun, iar seara nu ajungea la cină pentru că mă conducea acasă şi nu ne înduram să ne despărţim (unde sunt vremurile când băieţii conduceau fetele până la poartă şi stăteau acolo cu orele?).

Într-una din zilele fără masă de prânz (profitând că ai mei erau plecaţi din oraş) m-am decis să-i gătesc ceva în răstimpul dintre cursurile de dimineaţă şi cele de după amiază. Cel mai la îndemână şi mai rapid „meniu” era felul întâi supă de Vegeta și felul doi cartofi piure. Am pus apa la fiert şi când a dat în clocot am pus în ea o porţie zdravănă de Vegeta (pe atunci adusă din Ungaria sau Iugoslavia şi vândută pe sub mână) şi un pumn de tăieţei. Între timp am pus la fiert, în apă rece, cartofii descojiţi şi tăiaţi în patru. Supa s-a făcut relativ repede, dar cartofii nu se mai fierbeau, iar bărbatul inimii mele trebuia să se întoarcă la facultate la un seminar (eram în grupe diferite şi eu nu aveam ore după masa), aşa că am decis să-i dau numai supa. Am pus masa şi l-am servit, privindu-l cu drag cum mănâncă. A golit farfuria, mi-a mulţumit pentru supa gustoasă, şi-a luat rămas bun cu tandreţe şi s-a dus la facultate. Eu m-am întors în bucătărie, am făcut pireul de cartofi şi apoi m-am aşezat la masă. Când am gustat supa m-am cutremurat cât de sărată (chiar amară) putea să fie! Practic era o supă concentrată din… concentrat de supă! Având o mamă casnică şi foarte bună gospodină, nu puteam să-l suspectez pe iubitul meu că nu ar fi ştiut ce însemna o supă gustoasă!

După acest fiasco m-am străduit să mă perfecţionez în ale gătitului şi cred că am ajuns la un nivel acceptabil, dar chiar şi acum, după multe decenii de căsnicie, se mai întâmplă să mă eternizez la computer şi să ard mâncarea (noroc că în nepreţuita carte de bucate a bunicii Erzsi există şi un capitol dedicat recuperării mâncărilor arse) şi soţul meu remarcă surâzând că specialitatea casei e mâncarea cu aromă de… fum. Cu ceva timp în urmă, într-o seară, sosind acasă şi găsindu-mă din nou în faţa calculatorului, concentrată asupra ediţiei de a doua zi a revistei Baabel, m-a anunţat cu un zâmbet larg: „Iubito, iarăşi ai prăjit ceaiul!”… Nici nu-mi pot imagina ce fantastică ar fi fost căsnicia noastră dacă aş fi excelat la capitolul gătit!

A.G.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

17 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on October 2, 2023 Reply

    M-am apucat asta seara sa implementez reteta de strudel, cu diferite modificari pe care le enumar jos:

    1. Neavând suficienta faina, am folosit doar 460 de g in loc de 500, am cernut-o printr-o strecurătoare cu găuri mici. In rest am pus tot ce era scris, desigur ca apa călduță cu putina sare e o chestiune de “ochiometric” ca sa-ti dai seama cat este nevoie. Nu am frământat cu mana ci cu mixerul pana aluatul s-a despărțit de marginile castronului.
    2. N-am avut decât ceva mai puțin de 400g de vișine din compot, pe care le-am scurs de zeama si uscat cu hârtie absorbanta. Era deci clar ca una din “pitusti”, cum le numește Andrea,,trebuia sa fie ceva mai mica, poza a.
    3. Aluatul este perfect – chiar cu puțin mai putina faina – ce înseamnă aluat perfect? Este un aluat care se desprinde de mâini si de castronul in care a fost frământat, astfel încât practic nu mai e nevoie decât de f. putina faina pentru a-l întinde. Am tăiat marginile celor doua parti – -pituști ale aluatului din care a mai ieșit practic un strudel, deci in total 3 (cu vișine, cu nuci si cu mere). Cele doua pituști le-am uns cu mana cu puțin ulei de floare soarelui, si după încălzirea sub o cratiță calda, le-am șters puțin de acel ulei – si el in cantitate minimala. Desigur ca am întins cu un sucitor, cat am putut si nu am tras de aluat, care într-adevăr este foarte elastic, dar prefer metoda sucitorului. Posibil ca foaia nu a fost suficient de subțire.
    4. Ștrudelul cu vișine: Folosesc cat mai puțin zahar, deci pe deasupra vișinelor am presărat un singur pliculeț cu zahar vanilat (g), am uitat sa adaug scorțișoară, nu va fi prea dulce,
    5. Ștrudelul cu nuca: am presărat întâi nucile, ele fiind absorbante, nu mai era nevoie de pesmet, apoi peste ele, cam doua linguri de zahar, multa coaja de lămâie.
    6. Ștrudelul cu mere: din porțiunea de aluat rămasă, care nu era cu mult mai mica decât celelalte doua anterioare, am presărat trei mere Smith (acrișoare) rase, stoarse bine, un pliculeț de zahar vanilat pe deasupra. La baza am folosit nuci măcinate in loc de pesmet si am adăugat si scorțișoară. Ma gândesc, daca ungând precum scrie in rețeta, mai des foaia de aluat, acesta ar fi fost mai moale. Posibil ca da 😉

    Cele trei piese au fost unse pe deasupra cu gălbenușul unui singur ou amestecat cu o linguriță de lapte. Au fost puse intr-un cuptor încins la 180 de grade, am mai scazut temperatura la un moment dat.

    Daca Andrea va fi asa de draguta, va pune si pozele pe care i le voi trimite la mail. Si acum concluzia:

    Strudelul este prea tare, pentru gustul meu, obisnuit inca din copilarie cu aluaturile frantuzesti facute de mama mea, dar e posibil ca dupa o zi,doua se inmoaie.In Israel sunt obisnuita de multi ani cu aluatul frantuzesc cumparat din magazinele supermarket – recent au aparut si unele mai interesante ale unei companii Shimrit, care spre deosebire de aluatul initial care trebuia pastrat in congelator, ultimul este pastrabil doar in frigider, dar parca e mai putin gustos.
    In concluzie mi-am exersat “talentele” gospodaresti si rezultatul este acceptabil, dar nu stiu daca voi repeta reteta, deoarece prefer aluaturile mentionate mai sus., iar visinele proaspete sunt o raritate pentru a fi folosite intr-o prajitura, asa ca fac adeseori strudel cu branza dulce, cu mere rase – in general pregatite prin fierbere pe foc mic pana iese tot lichidul, adăugând zahar, la urma o nuca de unt si scortisoara, cu nuci, zahar si coaja de lamaie – peste care presor uneori boabe de dulceata de visine pe care o am aproape permanent in casa – sau chiar cu cacao si zahar, cum ii place unuia dintre baietii mei.

    Inca odata draga Andrea iti multumesc si iti trimit pozele facute, daca ai sa crezi de cuviinta posteaza-le, le voi numerota.

    • Andrea Ghiţă commented on October 2, 2023 Reply

      Dragă Veronica, felicitări pentru reuşită. Din păcate nici administratorul nu poate posta poze la comentarii.

    • Veronica Rozenberg commented on October 2, 2023 Reply

      pliculetul de zahar are doar 10 g, deci pentru iubitori de gust mai dulce este necesar de presurat zahar pe deasupra feliilor taiate 🙂

      Pacat ca nu se poate vedea, dar si mai pacat ca nu se poate gusta 🙂

  • Veronica Rozenberg commented on September 29, 2023 Reply

    Musai sa mai adaug, ce persoana admirabila este sotul care nu este deranjat de “bucatele cu miros de fum”. In ultima perioada, mi se intampla si mie sa uit pe foc unele chestii, care adesea impreuna cu cratita nu sunt recuperabile, sau depind de bunavointa sotului care reuseste cu ajutorul clorului sa le readuca in circuit, dupa cateva etape. Ii sunt recunoscătoare, eu nu as face-o 🙂

  • Veronica Rozenberg commented on September 29, 2023 Reply

    Hei, Andrea, am “scapat” acest articol. Noroc ca tocmai la cine ma asteptam la comentarii in alta parte ;-( a readus in actualitate aceasta delicioasa confesiune. Asa ca e un prilej sa comentez cu intarziere.

    1. Esti nemaipomenit de sincera si lucrul acesta, desi nu e pentru prima oara, cred – din cele citite de mine pana acum – e mai mult decat o confesiune emotionanta. Si poza voastra e la fel de emotionanta, atat prin fumusetea sotului tau si prin potrivirea voastra, despre care ai mai vorbit, dar aici este evidentiata de gulerele cu revere (parca asa se cheama) la fel albe si ascutite – wow !!! 🙂
    2. Apreciabil si efortul facut pentru a scrie atat de multe retete, din pacate, o buna parte din ele totalmente nedietietice (supa de carne cu unt inauntru – brrr, sau combinatia de sarmale pe care lenumesti in frunze verzi, ele fiind niste banale frunze de varza :-)), n-am auzit si n-am vazut niciodata frunze de gulie. De altfel eu fac sarmale excelente, din frunze de mangold, cred ca exista si la voi in ultimele decenii
    3. Am sa incerc sa fac strudelul cu visine, dar nu prea exista aici visine si oricum, desi eu spre deosebire de tine petrec muuuuuuult timp la gatit, care ma distreaza in primul rand pentru ca impinge gandurile oricat de rele ar fi intr-o cu totul alta directie, deci as face cu visine din compot. In plus in ciuda tendintelor mele de a-mi face placere sa gatesc, sa scot samburi din visine nu as face-o niciodata (exista insa un dispozitiv care o face, nu am asa ceva)
    4. SI eu fac branza de vaca, de la mama mea invatat, si am un saculet dintr-un material asemanator cu tifonul, prin care iese zerul dupa ce introduc acolo materialul. As scrie reteta, dar cred ca nu intereseaza pe nimeni, cine mai face branza nowadays?

    Mi-a placut foarte mult acest articol….

    • Andrea Ghiţă commented on September 30, 2023 Reply

      Dragă Veronica, de data aceasta nu pot să nu-ţi mulţumesc pentru răbdarea de a citi tot articolul şi aprecierile tale. Din păcate nu am reuşit să fiu gospodină desăv’rşită ( sunt departe de acest deziderat) nici după 50 (cincizeci) de ani de căsnicie. Şi cât mi-aş fi dorit!

      • Veronica Rozenberg commented on September 30, 2023 Reply

        Dupa cum spuneam l-am citit cu mare placere, iar ceea ce numesti tu aprecierim sunt de fapt “constatari” si ganduri care apar instantaneu atunci cand cineva este atat de sincer precum ai fost tu.

        Cred ca e lipsit de sens sa-ti faci mea culpa pentru ca nu ai fost o “talentata gospodina”, tot restul vietii tale, pe care cei de la baabel o “cunosc” datorita povestilor minunate pe care le scrii de atatia ani, dovedeste cat de multe talenta ai. Deci poarta le pe acelea cu placere si mandrie !!

  • Vera Medrea commented on September 29, 2023 Reply

    Mi-a plăut și m-a distrat și-nseninat. Autocritica de multe ori previne critica și este un fel de apărare prin atac. Spre apărarea ta declar că nu este nevoie să fim foarte buni/ bune în toate domeniile.

  • Simona Fuchs commented on August 22, 2020 Reply

    In 2020 puteti da acelasi raspuns dar moderatoarea emisiunii va fi incantata sa continue discutia pe aceasta tema. Traim acum epoca “slow-food”, fiica mea si grupul de prieteni savureaza intilnirile de week end cand, dupa micul dejun, se merge in piata apoi se gateste pentru masa de seara.
    “Generation Z” e mai legata de familie si de natura. Voi incerca si eu strudelul!

  • Marica Lewin commented on August 20, 2020 Reply

    Felurile de mâncare și mai ales prăjiturile din Ardeal sunt excelente. Nu știu dacă in Haifa avem vreun restaurant unguresc.
    Sunt sigura ca ați rămas aceeași pereche f frumoasa ca și in anii studenției și ca aveți o căsătorie fericita, indiferent dacă friptura este uneori arsa.
    Și cred ca gâtiți excelent.
    Articolul Dvs e antrenant, optimist, îmbina amintiri din studenție , din cariera și din viața de zi cu zi. Felicitări!

    • Andrea Ghiţă commented on August 20, 2020 Reply

      Mulţumesc mult pentru apreciere şi pentru încurajare. Mă străduiesc şi eu…

      • Marica Lewin commented on August 22, 2020 Reply

        Strădaniile va reușesc. De exemplu, cu revista Baabel , ne- ați făcut la toți o mare bucurie.

        • Andrea Ghiţă commented on August 22, 2020 Reply

          Mulţumesc. Adevărul e că tot mai multă lume mănâncă…Baabel pe pâine, dar strădaniile sunt ale tuturor baabelienilor şi cititorilor.

  • Eva Grosz commented on August 20, 2020 Reply

    Sigur că este important ca femeia să fie o bună gospodină . Legătura în familie se crează stând în jurul mesei și gustând din cele gătite aztăzi e indiferent, dacă e bărbatul sau femeia sau amândoi…. dar nu împreună în bucătărie . Ci pe rând. Strudeleul trebuie încercat oricât de greu ar fi.

    • Andrea Ghiţă commented on August 20, 2020 Reply

      Dragă Eva, ştrudelul cred că e o piatră de încercare prea grea pentru mine. Şi mai şi îngraşă:))

      • Eva Grosz commented on August 20, 2020 Reply

        Nici nu e timp astăzi pentru atâta muncă .Sigur se poate găsi la alimentară sau cofetărie.

  • Tiberiu ezri commented on August 20, 2020 Reply

    Tu ai fost sincera iar cea care te-a intervievat nu a fost. Aste este una din problemele unora din media si ale politicienilor- spun ce le place ascultatorilor si.nu ce cred intr-adevar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *