De ce am publicat trei cărți consacrate lui Alexandru Şafran?

Printre diferitele subiecte susceptibile de a fi abordate în revista Baabel, cel care mi s-a impus în primul rând, din punct de vedere cronologic, este relativ la personalitatea Marelui Rabin Alexandru Șafran : la 12 septembrie 2020 se împlinesc 110 ani de la nașterea sa.

În prezentul articol îmi propun să tratez tema anunțată în titlu, răspunzând la următoarele trei întrebări : Care sunt originile celor trei cărți pe care i le-am dedicat? Care sunt principalele aspecte ale problematicilor abordate? În ce scop am scris și editat aceste lucrări?

I. ORIGINILE TRILOGIEI CONSACRATE LUI ALEXANDRU ȘAFRAN

Originea biografiei care a apărut inițial în 2007 la Montpellier, în limba franceză, Alexandre Safran. Une vie de combat, un faisceau de lumière (ed. Université Paul Valéry, 318 p. et 16 p. d’illustrations hors texte) și în 2008 la București, în limba română, Alexandru Şafran. O viață de luptă, o rază de lumină, în traducerea regretatului prieten Țicu Goldstein (ed. Hasefer, 394 p. (32 p. de ilustrații) se regăsește într-un moment precis, legat de prima întâlnire cu Alexandru Șafran. În luna iunie a anului 1981 am organizat cea dintâi  „Universitate evreiască de vară” la Aix-en-Provence și cu această ocazie am făcut cunoștință cu Alexandru Șafran, venit de la Geneva pentru a susține lecția inaugurală. Sala de conferințe a Centrului comunitar evreiesc era plină ochi : numeroasa asistență a fost cucerită de farmecul acestui bărbat care, în pofida aspectului său fragil, respira fervoare, energie și entuziasm, captivând cu ochii săi albaștri întreaga noastră atenție. El și-a povestit viața, marcată de o serie de evenimente excepționale : alegerea, la vârsta de douăzeci și nouă de ani, în înalta demnitate de șef rabin al României, tragedia Șoahului, abuzurile regimului comunist impus de sovietici, ca urmare al celui de-al Doilea Război Mondial, plecarea sa forțată din țara natală. În sfărșit, stabilirea sa în Elveția, unde, sub « cortul Torei », a continuat să lupte contra antisemitismului, pentru prietenia dintre evrei și creștini, pentru apărarea iudaismului și a Statului Israel, pentru drepturile omului. O întâlnire care m-a marcat profund. A doua zi, însoțit de soția sa, ne-a vizitat în apartamentul nostru din reședinta Costa Bella, unde au făcut asupra copiilor noștri, Michaël și Sarah, o foarte puternică impresie. N-am să uit emoția sa – ochii înlăcrimați – când, răpunzând la una din întrebările mele, a evocat cu o voce puternic timbrată, cele două scene în care a intervenit în sprijinul nefericiților săi coreligionari români, în anii de « beznă și ceață » căzând în genunchi în fața a doi dintre cei mai importanți demnitari religioși ai Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Nicodim și mitropolitul Bălan… De atunci am conceput proiectul de a-i consacra un cuprinzător studiu : o bogată corespondență a urmat, dar a trebuit să mai aștept până la realizarea acestui desideratum.

Alături de Alexandru Şafran la Geneva, 1985

Două decenii mai târziu, în zilele de 25, 26 și 27 septembrie 2001, a avut loc la Universitatea Paul Valéry din Montpellier congresul internațional „Permanențe și rupturi în istoria evreilor din România (secolele XIX-XX). Am ținut ca această primă reuniune universitară din Franța consacrată evreilor din România să fie pusă sub președinția de onoarea a dr. Alexandru Șafran, mare rabin al Genevei și fost șef rabin al României, pentru a-i aduce un omagiu bine meritat. La acest omagiu s-a asociat municipalitatea din Montpellier, care a hotărât să-i acorde medalia orașului. Prețioasa distincție a fost înmânată de reprezentantul primarului, Georges Frêche, lui Joseph Starobinski, judecător onorific la Geneva și ginerele lui Alexandru Șafran, întrucât acesta, din motive de sănătate, nu a putut veni la Montpellier.


Alexadru Șafran
Joseph Starobinski, judecator onorific la Tribunalul din Geneva,
Carol Iancu, Esther Starobinski-Șafran, prof. onorific la Universitatea din Geneva
(Geneva, 1985)t
Copyright Carol Iancu

Înainte și mai ales după acest congres am fost de nenumărate ori la Geneva, unde locuia Alexandru Șafran și în frumosul său apartament am făcut zeci de ore de înregistrări, am vorbit cu el în franceză, în ebraică, uneori în idiș, dar mai ales în română, limbă pentru care avea o adevarată pasiune. Aceste convorbiri, completate cu documente din arhiva sa personală, din arhivele franceze, elvețiene și israeliene, mi-au permis să termin și să public biografia sa. Alexandru Șafran ne-a părăsit la 27 iulie 2006, puțin timp înainte ca să-și sărbătorească cei 96 de ani, dar a văzut manuscrisul încheiat al acestei cărți pe care o aștepta cu nerăbdare. De ce am decis, după apariția acestei biografii aproape exhaustive să public două masive volume de documente, care acoperă perioada războiului, repsectiv cea a instaurării regimului comunist, primul apărut la București în 2010, simultan în franceză și în română, al doilea la Iași, în 2016 în franceză și în 2018 în engleză.

Alexandre Safran et la Shoah inachevée en Roumanie. Recueil de documents (1940-1944). Avant-propos du Dr. Aurel Vainer, Préface du Professeur Andrei Marga, Bucarest, Hasefer, 2010, 607 p. ;

– Alexandru Șafran și Șoahul neterminat în România. Culegere de documente (1940-1944). Cuvânt înainte de Dr. Aurel Vainer și Prefață de Prof. Andrei Marga, București, Editura Hasefer, 2010, 576 p. ;

–  Alexandre Safran et les Juifs de Roumanie durant l’instauration du communisme. Documents inédits des archives diplomatiques américaines et britanniques (1944-1948), Avant-Propos d’Alexandru Zub, Iași, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Colecția “Historica-Dagesh”, no. 4, 2016, 561 p.;

Alexandre Safran and the Jews of Romania during the installation of the Communist Regime. Newly discovered documents from the American and British archives (1944-1948), Translated by Felicia Waldman. Foreword by Professor Alexandru Zub, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Colecția “Historica-Dagesh”, no. 8, 2018, 553 p.

          Care este explicația acestor noi publicații?

          În perioada elaborării biografiei am avut surpriza să constat că Federația Comunităților Evreiești din România nu deținea nicio documentație privind activitatea șefului spiritual al evreilor români în două perioade cheie ale vieții sale și ale iudaismului românesc : anii celui de-al Doilea Război Mondial (începând cu alegerea sa, din 4 februarie 1940, și până la sfârșitul regimului dictatorului Ion Antonescu, la 23 august 1944), precum și anii de după război (începând cu schimbarea regimului și până la alungarea sa din țară, la sfârșitul lui decembrie 1947). Până astăzi nu cunoaștem circumstanțele în care a dispărut întreaga corespondență a șef rabinului cu diverse instituții, ministere, mai ales ale Cultelor și Internelor, cu președinția Consiliului de Miniștri sau cu diferite comunități evreiești din provincie. Unde au fost depozitate documentele? Începând cu care moment au fost ele „pierdute”? Au fost distruse dintr-un ordin politic? Au fost confiscate la cererea Partidului Comunist, de către agenții zeloși ai noului regim totalitar sau de agenții Securității? Sau au fost stocate în cine știe ce pivnițe, unde umiditatea le-a măcinat? Și în acest caz cine poartă responsabilitatea morală a acestei „neglijențe” condamnabile?

          Oare au fost distruse dintr-o voință personală? Succesorul lui Alexandru Șafran în poziția de șef rabin, care timp de mai multe decenii a acumulat titluri religioase și „laice” (președinte al Federației comunităților evreiești (mozaice) a Republicii Populare Române, apoi a Republicii Socialiste România) nu mai era în viață pentru a ne informa. Nu mai erau nici persoanele care se găseau în conducerea comunității la începutul regimului comunist. Pus în fața pierderii ireparabile a acestor corespondențe, am hotărât sa mă dedic unei munci susținute de cercetare, în speranța de a găsi informații noi sau puțin cunoscute ale activităților lui Alexandru Șafran. Documentația pe care am reușit să o reunesc în aceste volume a corespuns și chiar a depășit așteptările noastre. Pentru redactarea acestor două volume am ținut cont și de maxima ebraică : « Ha-mathil ba-mițva, omrim lo gmor » [« Aceluia care începe o bună acțiune i se spune, termin-o ! »]

II. PRINCIPALELE ASPECTE ABORDATE ÎN TRILOGIE

  1. Alexandru Șafran. O viață de luptă, o rază de lumină.

Viața lui Alexandru Şafran a fost o viață de luptă în timp și spațiu: fidel postului său, în orașul Bacău, la București, la Geneva și în atâtea alte localități din Austria, Franța, Italia, Marea Britanie, Statele Unite, Israel… unde a știut prin acțiunea sa dârză, prin demersuri discrete, în culise, sau prin atitudini publice, prin conferințele și discursurile sale, în sfârșit prin scrierile sale, să apere evreii persecutați, să denunțe antisemitismul și rasismul, să lucreze pentru înțelegerea și prietenia dintre toți oamenii. Din această luptă îndelungată trebuie amintite aici mai multe aspecte.

Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, în afară de studii de exegeză religioasă în limba ebraică, el publică zeci de articole importante în periodicele evreiești care apăreau în limba română. Subiectele abordate ilustrează trei angajamente, cărora le-a rămas fidel toată viața : a face cunoscută bogăția spiritualității iudaice; a raspândi ideologia sionistă, vizând renașterea statului Israel ; a încuraja dialogul iudeo-creștin.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Alexandru Șafran a jucat un rol major în apărarea coreligionarilor săi, ducând o luptă exemplară pentru salvgardarea iudaismului român. Carismatic şi convingător, tânărul mare rabin a reuşit prin puterea cuvântului să-i facă să intervină în favoarea evreilor din România pe cei mai înalţi demnitari ecleziastici creştini din ţară. Căzând în genunchi în faţa patriarhului Nicodim şi a mitropolitului Bălan, el nu s-a mulţumit să ceară milă pentru coreligionarii săi. El nu a ezitat să îi declare responsabili în faţa justiţiei divine, ca potenţiali complici la asasinatul atâtor vieţi nevinovate. El a ştiut împreună cu alți conducători devotați – să menționăm aici printre alții, pe Wilhelm Filderman (liderul politic al evreilor români), Mișu Benvenisti, Ferry Froimescu, Arnold Schwefelberg, A.L. Zissu, Matatias Carp, Theodor Löwenstein și Fred Șaraga – să ia toate deciziile utile ca să apere pe fraţii săi persecutaţi, să contribuie la organizarea de şcoli, licee şi chiar o „universitate evreiască” (Colegiul Onescu, Colegiul Abason şi Politehnica Bercovici) pentru elevii şi profesorii izgoniţi din învăţământul public. El a acționat în vederea revenirii orfanilor din Transnistria și a facilitat emigrarea către țara Israelului. Alexandru Şafran întruchipează rezistenţa opusă de evreii din România, care a permis unei jumătăţi a acestei comunităţi (peste 360.000 de suflete) să supravieţuiască.

Alexandru Șafran a știut să refacă după război o comunitate rănită, s-a luptat din răsputeri pentru a îmbunătați soarta ei și a tuturor românilor, prin ajutoarele obținute din Statele Unite în timpul vizitei sale în această țară. Refuzând să colaboreze cu noul regim – printre altele, în ciuda amenințărilor, el nu a acceptat să semneze documente privind renunțarea în numele comunității la bunurile acesteia, la fel și o moțiune care cerea condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Țărănesc – el a fost forțat să părăsească România.

Devenit mare rabin al Genevei, el a jucat timp de peste cincizeci de ani un rol de prim-plan în reconcilierea dintre creștini și evrei, multiplicănd reuniunile cu demnitari catolici, protestanți și ortodocși. Întâlnirea sa cu Papa Ioan Paul II în 1985, a fost urmată de vizita Suveranului Pontif la sinagoga din Roma în 1986 și apoi de stabilirea relațiilor diplomatice cu Statul Israel, în 1993. Alexandru Șafran a luptat pentru înapoierea orfanilor evrei ai Șoahului comunităților evreiești, denunțând consecvent antisemitismul, reclamând dreptul la emigrare pentru evreii din URSS și intervenind pentru eliberarea prizonierilor israelieni după Războiul de Yom Kipur din 1973.

Om de acțiune, el este (mai ales) și un om de condei, participând la «Întâlnirile internaționale de la Geneva» (1949-1975), scriind peste 250 de articole publicate în diferite periodice și volume colective. Profesor la Universitatea din Geneva, erudit cabalist, teolog riguros, filozof de talent, el este autorul unei opere impresionante, căreia i-am consacrat un vast capitol. Studiile iudaice au contractat față de el o datorie care nu se va stinge. El rămâne un exemplu prin universalitatea cărților sale, majoritatea traduse în limba română de distinsul intelectual Țicu Goldstein (1929-2019): Cabala (în colaborare cu fiica sa, Esther Starobinski) (1996), Evrei și creștini : Shoah în moștenire (1996), Înțelepciunea Cabalei (1997), Schița unei etici religioase iudaice (1999), Israel și rădăcinile sale (2002), Etica evreiască și modernitatea (2005) și volu­mul postum Lumini pentru viitor. Reflecții despre timp și veșnicie (2012).

2. Alexandru Șafran și Șoahul neterminat în România. Culegere de documente (1940-1944).

Acest volum a fost precedat  de cartea intitulată La Shoah en Roumanie. Les Juifs sous le régime d’Antonescu. Documents diplomatiques français inédits, apărută la Montpellier în două ediții (1998 și 2000) și în traducere română la Iași (în 2001 la editura Polirom), cu titlul Shoah în România. Evreii sub regimul lui Antonescu (1940-1944). Documente diplomatice franceze inedite. Am ținut ca termenul Șoah să apară în titlu și în ediția românească : prefer cuvăntul Șoah celui de „Holocaust”, care s-a impus în media americană și care s-a înrădăcinat și în România. Într-adevăr, definițiile date de dicționare termenului „Holocaust” nu convin deloc : „sacrificiu prin care se arde întreaga victimă”. Eu pledez pentru folosirea cuvântului Șoah (în ebraică „cataclism”) care nu se pretează la nicio confuzie, el nu are nevoie de niciun adjectiv, este singurul care desemnează unicitatea fenomenului de nimicire a poporului evreu, pus în aplicare de regimul german nazist și numeroșii săi colaboratori. În România a avut loc un „Șoah neterminat” care a fost realizat „fără camere de gazare”. Am scris acest lucru deja în 1998 și 2000, în cele două ediții originale în limba franceză și în 2001, în traducerea românească. Am utilzat apoi expresia „Șoah neterminat” în titlul volumului de documente consacrat lui Alexandru Șafran, tocmai pentru a sublinia că Șoahul a avut loc în România (în acei ani numărul celor care negau acest lucru era foarte ridicat), dar că acesta a fost neterminat, adică întrerupt. Într-adevăr, procesul de nimicire a evreilor din România, început mai devreme ca în alte ţări, s-a oprit mai devreme. El a debutat – după masacrul de la Galați (30 iunie 1940), pogromul de la Dorohoi (1 iulie 1940) și pogromul legionar de la București (21-23 ianuarie 1941), cu primul pogrom gigantic al celui de-al Doilea Război Mondial care a avut loc la Iași (28 – 30 iunie 1941) şi a continuat cu masacre uriașe, oribile și sistematice în Basarabia, Bucovina şi sinistra Transnistrie, cimitirul fără pietre funerare a majorității evreilor români deportați acolo din Basarabia, Bucovina și districtul Dorohoi (și a unor categorii de evrei „evacuați” din Regat și Transilvania de Sud), precum și a majortății evreilor ucraineni localnici. El a fost întrerupt în toamna anului 1942, când guvernul lui Antonescu a renunţat să aplice propria sa funestă decizie luată în 1941, la cererea Germaniei naziste, şi a anulat deportarea evreilor din Transilvania de Sud şi din Regat, prevăzută în lagărul de exterminare nazist de la Belzec, în Polonia. La acest rezultat au contribuit demersurile neîncetate ale lui Wilhelm Filderman și Alexandru Șafran, pe lângă alte numeroase personalități din țară și strainătate. Din nenorocire, evreii din Transilvania de Nord, ocupată atunci de Ungaria, au fost în imensa lor majoritate deportaţi şi omorâţi la Auschwitz.

Culegerea de documente este precedată de un larg studiu introductiv care relatează angajamentele șef rabinului Alexandru Șafran în perioada războiului. Acest ansamblu cuprinde 190 de documente, majoritatea inedite, din mai multe depozite de arhive, cele mai importante fiind Arhivele Naționale ale României din București, unde două fonduri au fost sistematic cercetate, cel al Direcției Generale a Poliției (DGP) și al Serviciului Special de Informații (SSI). De asemenea, sunt reproduse 97 de articole sau extrase de articole din ziare și periodice din epocă, în română, engleză, germană, ebraică și franceză, 38 de mărturii provenind de la personalități ilustre sau mai puțin cunoscute (avocați, militanți sioniști, profesori, ziariști, oameni politici, ingineri, istorici, scriitori, un ofițer și regele Mihai I), și, în sfârșit, 43 de documente în facsimil (articole, note și corespondențe originale). Documentele arată că deşi declarat primul ostatic al populaţiei evreieşti, Alexandru Şafran s-a investit într-o exemplară activitate de salvare, obţinând ajutor din partea unor personalităţi, printre care regina mamă Elena. De altfel, regina mamă a fost declarată post-mortem, la 19 martie 1993, „Dreaptă între Popoare” de către instituţia Yad Vashem din Ierusalim, grație mărturiei depuse de șeful rabin și de acțiunea perseverentă a profesorului Emil Simiu din Statele Unite. Acest volum prezintă diferitele fațete ale unei personalități care a depășit cu mult atribuțiile unui conducător religios, dobândind statutul unui veritabil lider, atât spiritual cât și politic. Tânărul Alexandru Șafran, ales șef rabin la vârsta de 29 de ani, om de idei care purta în sine germenele viitoarei opere de filozofie religioasă de anvergură, a trebuit să facă față evenimentelor marcate de cataclism, care l-au revelat ca pe un om de acțiune. El nu a rămas închis într-un turn de fildeș. A fost conștient de ceea ce circumstanțele dramatice solicitau din partea sa, probând o imensă dăruire de sine. Istoria va reține angajamentele sale, determinarea sa în situații de criză, aflată în afara normelor. Alexandru Șafran – și acesta este unul din principalele învățăminte care rezultă din aceasta lucrare – a fost un om de credință profundă, care a jucat un rol hotărâtor în lupta pentru supraviețuire a coreligionarilor săi.  

3. Alexandru Șafran și evreii din România în timpul instaurării comunismului. Documente inedite din arhivele diplomatice americane și britanice (1944-1948).

Acest volum, după studiul introductiv și diverse tabele cronologice și analitice, cuprinde 120 de documente de arhivă și 90 de articole sau extrase de articole din 22 de ziare și periodice din Australia, Canada, Marea Britanie, România, Statele-Unite, Palestina sub mandat britanic și Elveția. Piesele reunite, provenind din arhivele Ministerelor Afacerilor Externe ale Statelor Unite și ale Marii Britanii, constituie o mină de informații atât privind activitățile șef rabinului Alexandru Șafran, cât și soarta minorității evreiești, dar și evoluția internă și internațională a României anilor 1944-1948. Procesul de comunizare a societății românești, la început ascuns și voalat, apoi fățiș și brutal sub controlul puternicului ocupant sovietic, se reflectă în abundenta corespondență diplomatică inedită a reprezentanților americani și britanici la București. Ea ne permite să înțelegem cum, după 1944, Alexandru Şafran s-a străduit să reunească comunitatea sa devastată de război, să o ghideze și să o apere în condiții din ce în ce mai dificile, până în momentul când a fost împiedicat să-și asume funcția sa și să fie alungat de noile autorități comuniste. Plecarea sa forțată a avut loc la 23 decembrie, în momentul când se pregătea abdicarea regelui Mihai, intervenită o săptămână mai târziu. Trei aspecte majore sunt puse în evidență în bogata documentație. Mai întâi dificultățile întâlnite de Alexandru Șafran pentru a-și asuma misiunea, atât în domeniul religios, ca șef al cultului mozaic, cât și în domeniile social și cultural, pentru care el s-a investit cu toată energia. De fapt el a fost nevoit să facă față nu numai presiunilor noii puteri politice, cât mai ales fanatismului și hărțuirii din partea unor comuniști de origine evreiască. Aceștia, o mică minoritate, instrumente docile ale partidului comunist, au jucat un rol nefast, ajutând și grăbind acapararea instituțiilor evreiești tradiționale, înainte ca ele să fie complet suprimate. În al doilea rând, constatăm amploarea angajamentului sionist al majorității populației evreiești care a supraviețuit Șoahului și care s-a manifestat prin denunțarea politicii Marii Britanii față de Palestina evreiască (numeroase documente relatează protestele lui Alexandru Şafran) și prin determinarea absolută de a face alia. Un al treilea aspect al documentației este referitor la situația materială critică a evreilor români, sărăcia lor extremă și rolul jucat de Alexandru Șafran în obținerea importantului ajutor acordat de către American Joint Distribution Committee, cu sprijinul delegaților Comitetului internațional al Crucii Roșii și a diplomaților americani prezenți în capitala României.

III. SCOPUL TRILOGIEI

Din 1947, anul plecării forțate din România, și până în 1989, anul căderii comunismului, numele lui Alexandru Șafran a fost ignorat constant în țara sa de origine, unde fusese șef rabin între 1940 și 1947. În schimb, timp de aproape 60 de ani, de la numirea sa ca mare rabin al Genevei, din 1948 și până la dispariția sa în 2006, numele lui Alexandru Șafran a strălucit în Elveția, în Israel și în Occident, nu numai grație operei sale filosofice și religioase de anvergură, dar și misiunilor sale. Acestea din urmă s-au îndreptat, cu prioritate, așa cum am arătat, spre apărarea iudaismului și a Israelului, spre denunțarea antisemitsmului și spre apropierea evreo-creștină. Prin publicarea trilogiei consacrate lui Alexandru Șafran, obiectivul meu a fost de a contribui la o „reparație” istorică, făcând cunoscută viața și opera sa. În acest sens lucrările mele răspund și unui imperativ moral, o datorie de recunoștință față de o personalitate a cărui întreagă viață a fost o permanentă luptă pentru cauze juste, și a cărui operă constituie un tezaur luminos pentru cunoașterea spiritualității evreiești.

Carol Iancu și Dr. Aurel Vainer la inaugurarea Bibliotecii Dr. Alexandru Șafran. București, 6 mai 2009. 
Copyright Carol Iancu

Reparația istorică s-a concretizat prin „întoarcerea acasă” a numelui său. Astăzi la București există Biblioteca „Dr. Alexandru Șafran” și Scuarul „Dr. Alexandru Șafran”, la Bacău, orașul său natal, Școala gimnazială „Dr. Alexandru Șafran”, Calea „Dr. Alexandru Șafran” și Muzeul evreiesc „Dr. Alexandru Șafran”, la Iași, Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică Dr. Alexandru Șafran” în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”…

Dr. Aurel Vainer înainte de dezvelirea stelei și inaugurarea Scuarului Dr. Alexandru Șafran . (De la dreapta la stânga: Principesa Margareta, principele Nicolae, Avinoam Safran, Rafael Shaffer, Carol Iancu, Paul Schwartz, Robert Negoiță, primarul sectorului 3
).

Avinoam Safran în fața stelei Dr. Alexandru Șafran, după ceremonia de inaugurare a Scuarului Dr. Alexandru Șafran. București, 14 octombrie 2013.
Copyright Carol Iancu

La această „intoarcere acasă” au contribuit în mod efectiv, în afară de regretații Țicu Goldstein, Manase Radnev, Șlomo Leibovici Laiș, Abraham Goren-Goldstein și academicienii Nicolae Cajal, Virgil Cândea și Ionel-Valentin Vlad, numeroase persoane, printre care : Esther Starobinski-Safran, Avinoam Safran, Ion Bîtu, Baruch Tercatin, Dr. Aurel Vainer, Silviu Vexler, Cleopatra Lorințiu și profesorii Ion Pop, Alexandru-Florin Platon, Andrei Corbea-Hoişie, Gabriel Stan, Maria Creangă, Andrei Marga, Vasile Morar, acad. Alexandru Zub, Gheorghe Cliveti, Felicia Waldman, Ladislau Gyémant, Moshe Idel, Antonio Faur, Marta Petreu, Jean Askenasy și Mihail Ionescu. De asemenea, ținem să menționăm printre diferitele instituții : Academia Română, Senatul României, Municipalitățile din Bacău, Iași și București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Federația Comunităților Evreiești din România (prin acțiunea exemplară a președintelui Dr. Aurel Vainer) și Comunitatea evreilor din Bacău.

Carol IANCU

Profesor emerit la Universitatea Paul Valéry din Montpellier

Membru de onoare din străinătate al Academiei Române

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

13 Comments

  • Alex Schneider commented on September 16, 2020 Reply

    D-le Profesor Iancu ,
    multumiri pentru relatarea interesanta a cartilor inchinate,pe bun drept ,Rabinului Dr. Safran zatzal, un adevarat titan al evreimii din Romania,care a activat cu mare curaj in cea mai grava situatie din istoria evreilor in Romania.
    Cred ca datorita lui si a altor conducatori si personalitati cu buna vointa ,noi traim astazi si
    putem exprima recunostinta noastra.
    De mentionat ca la Universitatea “Bar Ilan ”
    dela Ramat-Gan , Israel , funtioneaza catedra pe numele Rabinului Dr. Safran penru studiul Kabalei.
    O traducere in ebraica , cum sugereaza Dr. Herscovici, ar fi binevenita si mult apreciata .

  • BORIS MEHR commented on September 7, 2020 Reply

    NU știu dacă dr. DAVID ȘFRAN care a fost închis era rudă cu AL. ȘAFRAN. AMÂNDOI oameni de valoare. Înțeleg că fostul ȘEF RABIN ȘAFRAN a fost amenințat dacă nu pleca. Risca închisoarea?

    • Marica Lewin commented on September 10, 2020 Reply

      Da, D- l David Șafran este nepotul Rabinului Alexandru Șafran .

      • BORIS MEHR commented on September 11, 2020 Reply

        mulțumesc, MARICA

  • Ivan G Klein commented on September 7, 2020 Reply

    ” Întâlnirea sa cu Papa Ioan Paul II în 1985, a fost urmată de vizita Suveranului Pontif la sinagoga din Roma în 1986 și apoi de stabilirea relațiilor diplomatice cu Statul Israel, în 1993.” . Nu înțeleg pe de-a întregul această frază . Mai ușor aș înțelege actvitatea lui M.Rosen în Romania știută de mine . K.I.

    • Ivan G Klein commented on September 16, 2020 Reply

      Completare – Același Suveran Pontif l-a primit rabinul – șef M.Rosen care era șeful unei comunități evreiești de 20 ori mai numeroase ca cea din Elveția .K.I. .

  • Veronica Rozenberg commented on September 5, 2020 Reply

    Stimate Dle Profesor Iancu,

    M-am bucurat să vă regăsesc prin intermediul impresionantei dvs dari de seamă asupra operei pe care aţi închinat-o cam în jur de aproape 40 de ani, personalităţii ilustre a celui care a fost Rabinul Safran. Citind cu atenţie şi cu interes amănuntele privind munca – s-ar putea spune titanică – pe care aţi desăvârşit-o mă gândesc câtă valoare adiţională s-a realizat prin operele dvs, traduse în câteva limbi, oferind celor care doresc să cunoască istoria personalităţilor iudaice originare din România, o amplă imagine a persoanei căruia i-aţi dedicat practic o parte a vieţii dvs de cercetare istorică.
    Pe de-o parte discuţiile avute cu înaltul rabin al orasului Geneva, după prima întâlnire, cât şi adunarea migăloasă, dar mai ales identificarea – uneori atât de complicată – a documentelor răspândite în cele patru colţuri ale lumii, această insistentă, tenacitate, desigur profesionalism şi în cele din urmă reuşită, ascund ani de muncă şi inspiraţie, pentru care vi se cuvine o apreciere şi o admiraţie deosebite.
    Menţionez aici, şi este a doua oară când acest lucru se întâmplă (după prezenţa dlui Rotman prin scrierea unui reportaj, cum câţiva ani) că “întâlnesc” acum prin prezenţa articolului dvs, Dle profesor Iancu, persoane faţă de care nu pot avea decât mulţumire şi apreciere, în urma efortului de a citi şi evalua lucrarea pe care am făcut-o la universitatea din Haifa. Desigur se cuvin aprecieri şi dnei Andrea Ghiţă şi colectivului Baabelului, pentru menţinerea acestui jurnal internetic.
    Îmi amintesc de întâlnirea cu dvs, de la Tel Aviv, în care aţi vorbit despre aceste cărţi.
    Este foarte apreciabil şi faptul că menţionaţi diferitele persoane, scriitori, din lumea academică, oameni ai comunităţii evreieşti, ai altor autorităţi, sau pur şi simplu oameni din anturajul pe care l-aţi contactat, şi care au contribuit la eternizarea celui care a fost Rabinul Alexandru Safran.
    Vă doresc multă sănătate şi împliniri ale proiectelor pe care le aveţi în continuare,
    Veronica Rozenberg

  • Harry Zissu commented on September 5, 2020 Reply

    Multe mulțumiri pentru acest articol care deschide posibititatea de a cunoaşte vasta activitate al regretatului Rabin Şafran z.l.
    Aveți cumva în plan traducerea cărților dvs. în Hebraică pentru a facilita accesul cititorilor Israelieni, şi publicarea cel puțin în format digital?

  • Theodor toivi commented on September 4, 2020 Reply

    Ce stiti despre rabinul Ploiestiului dr. Menahem Shafran ?

  • Lucian-Zeev Herșcovici commented on September 3, 2020 Reply

    Felicitări pentru articol și pentru cărți, domnule Profesor. Multă sănătate și mult succes în continuare!

  • Tiberiu Ezri commented on September 3, 2020 Reply

    Felicitari pentru trilogia despre o personalitate importanta a evreimii romanesti!

  • Andrea Ghiţă commented on September 3, 2020 Reply

    Cred că fără cele trei cărţi foarte importante ale profesorului Carol Iancu, Alexandru Şafran ar fi rămas puţin (sau deloc) cunoscut de către generaţiile postbelice. Eu auzisem de numele Alexandru Şafran, din povestirile supravieţuitorilor care l-au întâlnit la Cluj, curând după încheierea războiului şi aflarea veştilor cumplite despre tragedia evreimii din Transilvania de Nord. Pe vremea Şef-rabinului Moses Rosen numele de Şafran era omis cu multă atenţie. Sinteza de faţă prezintă multe informaţii importante şi interesante şi invită la citirea celor trei cărţi, dar şi alte altora scrtse de acelaşi autor. Istoricul Carol Iancu are un stil accesibil şi deosebit de atractiv.

  • Eva Grosz commented on September 3, 2020 Reply

    Felicitări Profesorului Carol Iancu pentru munca enormă depusă pentru a aduna și lăsa generațiilor viitoare documente inedite și aducerea la lumină a activității Marelui Rabin Alexandru Șafran . Dat fiind că documentele din perioada în care Rabinul Șafran a activat în România au dispărut, această muncă a fost desigur una foarte dificilă.
    Articolul explică deosebit de clar și frumos :”care sunt originile celor trei cărți ,care sunt principalele aspecte ale problematicilor abordate, în ce scop au fost scrise și editate cărțile” Prof.-lui Carol Iancu. Mulțumim pentru acest articol minunat !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *