Poetul Mircea Dinescu, disident fruntaș și antrepenor harnic, care deținea printre altele și un post de televiziune, m-a invitat să-mi ia un interviu. M-am simțit măgulit. Am mulțumit și am stabilit să vină a doua zi să mă ia cu mașina lui de pe Moșilor, unde locuiam, și să mergem împreună la Casa Scânteii, unde se afla postul de televiziune. A doua zi Mircea a tras mașina la trotuar și am intrat. Pe drum ascultam la radio, printr-un dispozitiv special pe care îl avea în mașină, ce se întâmpla la postul lui. Când am ajuns la intersecția Moșilor cu Eminescu, a cotit-o la dreapta, spre Piața Romană și a intrat cu mașina pe Bulevardul Dacia. Mie mi s-a făcut inima cât un purice. Din acea direcție era interzisă intrarea pe Bulevard. Un puhoi de mașini venea spre noi din direcția opusă. Dupa cum era și de așteptat, în scurt timp am fost înconjurați de un echipaj de trei-patru polițiști pe motociclete. Au oprit mașina și Mircea, la volan, a coborât fereastra.

– Nu puteti continua, e sens interzis, au spus polițiștii.

Mircea, calm, a scos capul pe fereastră.

– Eu sunt Mircea Dinescu și mă duc la Casa Scânteii.

Polițiștii au dus mâna la chipiu și au salutat respectuos.

– Scuzați. Poate doriți o escortă?

– Nu, mulțumesc. Nu e nevoie. Suntem deja aproape de Romană.

Polițiștii, tot cu mâna la chipiu, s-au depărtat, dar abia după ce au fost siguri că suntem în afara oricărui pericol. Noi am continuat pe la Șosea spre Casa Scânteii.

Pe drum am ascultat emisiunea de la televiziune. Stelian Tănase discuta cu Radu Ioanid, care era pe atunci director la muzeul Holocaustului de la Washington și care a scris cartea de bază a Holocaustului în România. Se discuta vânzarea evreilor care voiau să se repatrieze în Israel. Emoționat, am apucat brațul lui Mircea și i-am spus:

– Mircea, se vorbește despre mine. Eu sunt „marfa”. În anul 1950 s-au plătit 2000 de dolari guvernului român pentru ca eu și mama să putem pleca în Israel.

Mircea, cu calmul său de jurnalist, mi-a spus să mai aștept cu povestea.

– Lasă, o să-mi spui în emisiune, ca să fie proaspăt și spontan.

Mircea a parcat mașina și am intrat. Stelian Tănase tocmai își lua rămas bun de la Radu Ioanid. M-am grăbit să mă prezint.

– Domnule Ioanid, eu sunt „marfa” de care ați vorbit adineaori, etc., etc.

Nu au fost prea impresionați, de fapt abia m-au luat în seamă. S-au uitat unul la altul ca și cum nici n-aș fi existat. Radu Ioanid a plecat. Mircea și cu mine am intrat la emisiune. I-am zis:

– Vezi, istoria nu aparține celor care au trăit-o, ci celor care o scriu.

Asta s-a întâmplat cam pe timpul alegerilor, când Băsescu candida la președinția României. Vadim Tudor, parlamentar, l-a acuzat pe Băsescu că este evreu. Mircea Dinescu a vrut să știe părerea mea. Spre marea lui surpriză i-am răspuns că Vadim Tudor are dreptate. Băsescu este evreu. De fapt și Vadim Tudor este evreu.

– Și dacă vrei să știi, dragă Mircea, la urma urmei și tu ești evreu.

Mircea a rămas perplex.

– Eu, evreu? Sunt născut la Slobozia, din părinți români get-beget.

– Știu, i-am spus zâmbind. Nu te speria. Dar dacă dai la o parte și scormonești puțin straturile de influență și cultură Iudeo-Creștină de-a lungul mileniilor, ce ar rămâne din omul occidental? Toată formația omului occidental, toată civilizația occidentală este direct influențată de Biblie. Chiar și cea din orient, arabii, Koranul. Spiritual, toți suntem înrudiți, chiar dacă nu ne dăm seama. De fapt, ori de câte ori treci pe la o biserică și îți faci cruce, îți pui un evreu pe piept. Gândește doar, un evreu răstignit acum două mii de ani la Ierusalim.

Mircea a căzut pe gânduri.

– Ei, așa da. O întorsătura de condei cam sofisticată.

A doua zi presa bucureșteană s-a amuzat enorm pe seama acestui subiect, dar prietenii mei evrei mi-au aprins paie în cap. Adică cum am îndrăznit sa-l fac evreu mai ales pe Vadim Tudor, un antisemit notoriu? Am răspuns cu citatul Biblic: „Din sânul tău vor proveni cei care te vor tortura.” Nimeni nu are monopolul asupra Iudaismului. Cultura este ca o fântână în deșert – fiecare este liber să bea pe săturate.   

Moshe Yassur