După cum am mai povestit în două articole anterioare (https://baabel.ro/2017/09/genealogie/ și https://baabel.ro/2018/03/genealogie-urmare/), interesul meu pentru istoria familiei este destul de recent. Am întocmit arborele genealogic al familiei pe site-ul www.geni.com și prin intermediul lui am căutat informații asupra unor rude de care nu mai știam nimic. Este un fel de a căuta „acul în carul cu fân”, dar în 2018 am aflat despre o verișoară a mamei. Din păcate nu mai era în viață, dar am văzut-o într-un videoclip și m-au trecut fiorii. Site-ul îmi trimite tot timpul „noutăți”, dar de obicei sunt rude foarte îndepărtate ale soțului meu – pe el nu-l interesează, mie nu-mi spun nimic, așa că de obicei șterg mesajele. Până când într-o zi…
Mesajul vorbea de un anume Sally Dormits, „prietenul” unei verișoare de gradul doi a socrului meu. Eram pe punctul să-l șterg, când mi-a sărit în ochi faptul că se afla pe lista ”Famous people throughout history”: Samuel Zacharias (zis Sally) Dormits, luptător în rezistența olandeză (1909-1942). Cine ar fi rezistat tentației de a investiga?
Am deschis întâi Wikipedia, apoi am ajuns la site-ul istoricului olandez Rudi Harthoorn, http://www.rudi-harthoorn.nl/ care a studiat rezistența comunistă din Haga și Rotterdam în timpul ocupației germane și rolul poliției olandeze în arestarea și execuția luptătorilor. Iată ce am aflat.
Sally s-a născut și a murit la Rotterdam, dar o mare parte a vieții și-a petrecut-o pe alte meleaguri. În 1914 familia s-a stabilit temporar la Santos, în Brazilia, după aceea în SUA, unde s-a născut sora lui, apoi din nou în Brazilia, la Recife. A fost amestecat în Revoluția Braziliană din 1930. În anii ’30 s-a înscris în Partidul Comunist Olandez și în Organizația Internațională de Susținere a Luptătorilor Revoluționari, stabilită de Komintern. Nu e de mirare așadar că s-a prezentat ca voluntar în Războiul Civil din Spania.
Ultimii trei ani ai vieții și i-a petrecut în Olanda. Întâi și-a deschis un magazin de piese radio la Rotterdam, dar probabil că nu a avut succes și mai târziu îl găsim angajat ca funcționar. Sally s-a căsătorit cu Annette Mary Hartog și a avut un fiu.
În 1942 cuplul a divorțat. El și-a vândut mobila și bicicleta unui „coleg” luptător antinazist și s-a stabilit împreună cu prietena lui, Saartje van Gigch (ruda soțului meu) într-o mansardă din Rotterdam, închiriată sub nume false. Se aflau în ilegalitate. Amândoi activau în rezistența comunistă antinazistă și oricum ca evrei puteau fi arestați în orice clipă.
La început Sally a condus o celulă formată din foști luptători din Spania, apoi și-a format propria mișcare de rezistență, de Nederlandse Volksmilitie (Miliția Populară Olandeză), sprijinită de Partidul Comunist. Au săvârșit acte de sabotaj, incendieri, au răspândit ziarul comunist ilegal De Waarheid (Adevărul). Numai că din păcate nu toate acțiunile au reușit. În 7 august 1942 se pregăteau să arunce în aer un tren cu soldați germani, dar mecanismul a fost declanșat din greșeală de un muncitor al căilor ferate, care și-a pierdut viața în explozie. Ca represalii, ocupanții germani au executat cinci ostateci dintre notabilitățile olandeze, pe care îi țineau închiși în clădirea seminarului catolic Beekvliet.
Dormits avea acte false, sub numele de Rummens, dar îi lipsea o legitimație falsă pentru prietena lui. Într-o zi, când a observat că o femeie și-a uitat poșeta într-un magazin, a luat-o. Numai că femeia s-a întors, l-a prins asupra faptului și a chemat poliția. A fost arestat și dus la postul de poliție. Înainte de a fi percheziționat, Dormits a scos din buzunar un pistol și s-a sinucis. (Pe site se găsește chiar procesul verbal întocmit de poliție!)
Câteva săptămâni mai târziu a fost arestat adevăratul Rummens. Păi nu era mort?! Nu, i se furase buletinul. Atunci cine era mortul?? Abia atunci a început ancheta.
De fapt numele lui Dormits era deja cunoscut poliției printr-un concurs neașteptat de împrejurări. „Colegul” căruia își vânduse bicicleta, Evert Ruivenkamp, a incendiat un depozit al armatei germane, dar a fost nevoit să fugă și bicicleta a rămas la locului atentatului. După numărul bicicletei, poliția a identificat-o ca aparținând lui Dormits și l-a dat în urmărire, învinuindu-l de incendiere.
Printre obiectele personale ale mortului s-a găsit o cartelă pe numele de Dormits și un bon de la un magazin de scule. Cu toate că bonul era vechi, proprietarul și-l amintea perfect, pentru că Dormits cumpărase la el tot felul de substanțe ciudate, care ar fi putut sluji – și chiar au slujit – la fabricarea de explozibile, ba o dată făcuse chiar o comandă care să-i fie trimisă acasă. Așa a ajuns poliția la mansarda lui Dormits.
Înăuntru au găsit un întreg atelier pentru fabricarea de bombe, un teanc de ziare comuniste și o listă a membrilor Miliției Populare Olandeze. Chiar dacă lista era cifrată, poliția a decriptat-o cu ușurință și ca urmare au fost arestate peste 200 de persoane. Cei care nu au fost găsiți, au fost dați în urmărire. Printre ei se afla și prietena lui, Saartje van Gigch – singura ei fotografie cunoscută este cea publicată atunci de poliție.
Ea a fost arestată în 17 martie 1943 și trimisă la Sobibor, de unde nu s-a mai întors.
Dezastrul nu s-a încheiat aici. În cursul unui interogatoriu, unul dintre arestați a mărturisit că la fabrica unde lucra se împărțea propagandă comunistă. Poliția a arestat câțiva muncitori și unul a vorbit despre acte de sabotaj împotriva armatei germane. A urmat un nou val de arestări: 370 de angajați ai fabricii, în majoritate evrei, împreună cu familiile lor, vreo 900 de persoane.
Întreaga acțiune s-a soldat cu în jur de 1000 de victime, atât din Miliția Populară Olandeză, cât și din fabrică. Dintre membrii Miliției Populare, 21 au fost executați pe loc (printre ei se număra și „colegul” cu bicicleta, Evert Ruivenkamp), restul au fost deportați. Foarte puțini s-au întors.
Toate aceste arestări, deportări și execuții au fost înfăptuite nu de ocupanții germani, ci de poliția olandeză colaboraționistă, care și-a sărbătorit „succesul” cu o mare petrecere! Nu știu în ce măsură a avut loc un proces de denazificare în Olanda după război, dar istoricul Rudi Harthoorn, care a studiat în profunzime problema, susține că majoritatea polițiștilor care au participat în această acțiune nu au fost pedepsiți pentru „exces de zel” și au rămas mai departe în funcțiile lor – guvernele postbelice nu aveau niciun regret nici pentru evrei, nici pentru comuniști și cu atât mai puțin pentru evreii comuniști!
Și totuși în zilele noastre Dormits este considerat unul din cei mai importanți luptători olandezi în ilegalitate, care au hărțuit forțele gemane de ocupație prin sabotaje și atentate. Luptătorilor Miliției Populare Olandeze li s-a ridicat un monument la Rotterdam.
Încă câteva cercetări au scos-o la iveală și pe mama lui Saartje, Roosje van Gigch-Denneboom, verișoara primară a bunicului soțului meu, pe care am mai apucat să-l cunosc.
Deci am învățat o filă de istorie olandeză, dar întreaga poveste mi-a lăsat un gust amar. Desigur, apreciez faptul că Sally Dormits a luptat împotriva ocupației naziste. Dar dacă scopul lui a fost să salveze vieți, acțiunile sale au avut efectul opus! Cum se poate ca un luptător în ilegalitate să țină acasă documente scrise care să-i implice pe camarazii săi? Privită de la o distanță de 80 de ani, fapta sa apare ca un act de neglijență cu urmări tragice, sau în limbaj juridic „ucidere din culpă”.
Hava Oren
10 Comments
Captivant!Istoria-adevărat-o fac oameni precum Sally.Greșelile lor,neglijența sunt ciorna care ulterior este ordonată ca istorie.Banuiesc că ați avut multe revelații în fața ecranului .
Sally Dormits … nu erau multe persoane de felul lui. Necesita un mare curaj să fii luptător în rezistența olandeză. O carte care este pentru mine mai mult decât iubită și din care am cunoscut anii nazismului în Olanda este Jurnalul lui Etty Hillesum, studentă olandeză de limbi slave și filozofie , care în felul ei a ajutat mulți evrei din Amsterdam , apoi în lagărul de trecere din Westerbork, ca să sfârșească în Auschwitz unde a fost ucisă la vârsta de 32 de ani.Etty a lăsat caietele cu manuscrisele jurnalului la un prieten scriitor. Dar acesta nu a reușit să le publice timp de zecu de ani după război. Astăzi există la Deventer un centru de cercetare și muzeu denumit Centrul Etty Hillesum. Jurnalul, spre deosebire de cel al Annei Frank, căreia nu îi iau nimic din importanță, acesta este un jurnal al unei tinere intelectuale, deosebite , care dacă nu era ucisă, devenea sigur scriitoare.
Nu, nu auzisem de Etty Hillesum. Acuma am citit despre ea pe Wikipedia. Din păcate nu putem decât să speculăm ce ar fi fost dacă… dacă Sally Dormits și ai lui ar fi avut mai mult succes.
Desigur…și mulți alții care au fost uciși, cine știe câte talente, în toate domeniile . Eu am scris de Etty Hillesum pentrucă era olandeză și am vrut să amintesc de jurnalul ei,care merită să fie citit . Etty a lucrat ca funcționară într-un birou care se ocupa de administrația evreilor în timpul ocupației și a avut ocazia să ajute alți evrei.Prietenii au vrut să o ascundă, dar ea a hotărât să-și urmeze părinții în drum spre exterminare. Exact ca V. Frankl . Eu cred că Sally Dormits a fost un erou.
Eva, nu am citit jurnalul lui Etty Hilesus, despre care scrieți. Tragic sfirsit.
Viktoria Frankl a avut voința, poate și șansa sa supraviețuiască și sa- și continua opera.
Multumesc, Hava, aud prima data despre Sally Dormits, m- a impresionat
și îndurerat postarea Dvs.
Un tinar cu asemenea idealuri, un luptător înfocat pentru libertate, a putut sa sacrifice viața tovarășilor săi din rezistența, și a lui însuși printr- o neglijența de condamnat.
Dacă Sally Dormits nu era o persoană reală, ar fi putut fi un perfect personaj de tragedie…Ar fi interesant de aflat dacă în Olanda o fi avut loc vreun proces de denazificare şi în ce măsură cunosc olandezii contemporani colaboraţionismul olandez. Eu ştiam doar despre oamenii inimoşi care au ascuns familia Annei Frank.
„Oamenii inimoși” au fost cât se poate de reali și povestea lor a fost larg popularizată, dar ei nu reprezentau nici pe departe întregul popor olandez. Acum aproape 20 de ani am ascultat o conferință a lui Willi Lindwer, un cineast olandez care tocmai făcuse un documentar despre colaboraționismul olandez: ”They did their duty” http://www.willylindwer.com/library/they_did_their_duty.php. Pentru mine a fost o surpriză totală, la fel ca pentru o mare parte a publicului olandez, la vremea lui a fost practic un scandal. Foștii polițiști, muncitori ai căilor ferate care i-au transportat pe evrei, paznicii din lagărul de tranzit „nu și-au făcut decât datoria”.
O mie de nume în Geni e o performanță! Dar a reușit să și găsească rude prin Geni? Când asta reușește, mie mi se pare un miracol. Eu am corespondat o vreme cu o doamnă originară din satul străbunicilor mei (Seletin în Bucovina de „dincolo”), dar nu am găsit rude comune. A propos, știi cine mai era de acolo? Dna Rubinger! Bunicii ei aveau acolo o cofetărie.
Articol foarte interesant despre descoperirea intamplatoare si inedita pe care ai facut o la Geni. Si sotia mea Erzsi-Elisabeta-Elisheva a deschis mai de mult un file in Geni la care a adaugat deja in jur de 1,000 de nume.
In timp ce citeam articolul, am ajuns la aceeasi concluzie ca si tine, ca Sally a facut multe daune pentru un ideal. Dar se pare ca acest tip de oameni au “scris” istoria,