O dramă în 2 părţi şi 3 acte

Partea I-a, Uvertură

Cuprins de furia elanului creator şi plin de entuziasm lingvistic, orgoliosul scriitor de proză satirică se așază cu cele mai bune intenții în fața laptop-ului, pentru a-şi surprinde cititorii cu o satiră spectaculos de amuzantă. Ar vrea sa compună o piesă literară realmente bună, cu o subtilă critică la adresa societății, dar mai ales una distractivă. Literatul rutinat începe prin pregătirea celui mai bun ambient de creație pentru ficțiunea poetică. Mai intâi coboară jaluzelele până la jumătatea geamului, dozând atent fluxul de lumină, nici prea mult şi nici prea puțin, căci umbra dată de legănarea ușoara a plopilor de afară i-ar distrage atenția de la iminentul act de creație. Își potrivește spătarul scaunului. Această piesă de mobilier nu este chiar atât de incomodă, încât sa facă munca o tortură, dar nici atât de confortabilă, încât să transforme obișnuitele lui pauzele de gândire într-o moțăială apatică. Rățușca galbenă cu scârț, un cadou de la nepoțica sa Lara, devenită o mascotă indispensabilă a prolificului scriitor, trebuie să dispară acum în spatele ecranului. Jucăria cu ciocul zâmbitor, roșu şi larg, ar putea sa-i abată gândurile grandioase și pline de inspirație poetică. Larei nu-i mai folosea jucăria găurită şi a lăsat-o moștenire unchiului. Mireasma fructelor de măceș din cana de ceai din dreapta laptop-ului aștepta să-şi aducă contribuția la stimularea şi dezvoltarea imaginației sale, extrem de sofisticată artistic.

Acum își potrivește posteriorul pescaunşi se așează plin de speranță şi avânt la lucru. Verifică poziția tastaturii, care trebuie să se expună în fața lui la distanța potrivită brațelor sale într-un format panoramic. Da, perfect! Cu un elegant dublu-clic își deschide în programul Word fișierul denumit „Opere noi” şi admiră mulțumit suprafața alb-strălucitoare a noului display, care i se desfășoară atât de atrăgător în fața ochilor. Ca un virtuos al pianului, celebrul autor își întinde plin de așteptare mâinile pe tastatură, fiind obișnuit la un demaraj în viteză a creativității sale. Acest lucru ar declanșa comenzile bine gândite, date celor zece degete, așa-numitele organe de execuție. Acum opt dintre acești artiști executanți sunt încordați pe literele A, E, R, N, I, O, K şi Shift, în timp ce degetele mari sunt așezate simetric pe tasta de pauză. Toți stau în poziție de start, gata sa umple simultan spațiile libere cu cascada de fraze aurite ale maestrului.

Dar… pur şi simplu nu se revarsă nimic. „Ce se întâmplă cu mine?” se întreabă vizibil nesigur grafomanul, surprins că valul decuvinte nu se declanșaează ca de obicei. „Ce ciudat! Nu-mi vine în minte nimic!” murmură el încet şi cade pe gânduri, cu o ușoară senzație de neliniște.

Din fericire, până la deznădejde este o cale lungă, un interval de timp care lasă deschise șansele pentru găsirea cuvintelor potrivite unor idei interesante. „Numai să vină odată un astfel de cuvânt, clar şi salvator! Numai unul, care să aibă însă potențialul de a începe o poveste drăguță. Un cuvânt elegant, poate şi puțin misterios ca de exemplu „teleghidare” sau „teleologie”. Sau chiar „telemea” – punctul de plecare clasic pentru o expunere relevantă şi distractivă despre nutriție”. Dar singura noțiune care îi vine în minte este: „pană de idei”. Atât. De data aceasta nu face decât să aștepte o minune.

Rămâne o vreme nemișcat, sperând din tot sufletul că vreo furtună de idei cât de cât amuzante va apărea în fantezia sa. Însă, nimic… Nici măcar un scenariu stângaci, un gag grotesc, pe care altă dată l-ar fi dezvoltat până în cel mai mic detaliu, chiar pe patru pagini și jumătate. Dar nimic, e blocat într-o veritabilă pană de idei.

Cu ochii în jos, analizează tastele cu majuscule albe, care i se întind chiar în fața nasului, așteptând provocator o atingere salvatoare. Toate așteaptă mișcările mântuitoare ale scriitorului, pe măsura destinului lor de a fi seduse de coreografia degetelor pe fundalul sonor „clic-clic” şi de a crea o proză demnă de a fi citită. În caz favorabil, rezultatul final al baletului mâinilor scriitorului ar apărea pe ecranului strălucitor al laptop-ului, care se desfășoară deasupra micilor capete pătrate care așteptă pline de speranță. Dar asta nu se întâmplă. Marele prozator e mai departe în pană de idei.

Deznădăjduit, scriitorul perplex caută un mesaj călăuzitor, vreun indiciu ascuns în aranjamentul tastaturii, care l-ar conduce la orice fel de frază rezonabilă. Cel puțin o propoziție secundară pentru introducere, măcar un singur cuvânt care să-l scoată din impas. Şi, ei bine, se întâmplă! Deodată, un gând îl străfulgeră! Trebuie numai să privim atent, stă alb pe negru: stânga sus, cuvântul salvator în toata splendoarea lui, format din primele cinci litere ale tastaturii: „QWERT”. Incredibil, cum de nu și-a dat seama până acum! „Qwert” este sintagma cu care un romancier cu experiență poate să pornească la scris. „Qwert” pare să fie asul din mânecă!

Prin urmare, scriitorul încearcă să compună un text pornind de la „QWERT”. Cuvântul e bun şi încă netocit, deși sună cam artificial. Trebuie să integreze acest termen într-un text armonios, cu tâlc, ceea ce, din nou, nu e deloc simplu. Dar, ca maestru recunoscut al fanteziilor ciudate, trebuie să reușească până la urmă; noua sa descoperire pare să fie un punct de plecare viabil și chiar original pentru o nouă poveste.

În continuare el se întreabă: „De fapt ce și-ar dori să citească iubitorii de lectură?” Și, prompt, își dă singur răspunsul pe care i l-ar fi dat majoritatea specialiștilor: „sex şi crimă”. Ceva erotic, presărat cu un pic de violență. Aceasta este ceea ce atrage publicul cel mai mult.

„Bine”, își spuse el, lăsându-se inspirat de o nouă șansă, „să încerc, pornind de la acest „Qwert”, să scot la lumină o poveste scurtă şi picantă, cu elemente moderat agresive şi explicit erotice”. Și porni la lucru.

Partea a doua: Execuția

Locul acțiunii: Acesta ar putea fi o casă de vânătoare retrasă, căci pustietatea pădurii l-ar putea ispiti pe potențialul criminal (de preferat un fustangiu dezinhibat, cu un complex matern nerezolvat) să comită o faptă indecentă – faptă care ar contribui în același timp și la relaxarea literară a cititorului.

Personaje: pentru a pune temeliile acestei drame violent-erotice e destul să ai două personaje trecute de vârsta majoratului; dar e nevoie și de o descriere a faptei violente, cât de cât suportabilă din punct artistic. Cei doi protagoniști, a căror poveste se va desfășura imediat, sunt:

• El: un pădurar experimentat pe numele Costel Pufulete. El este de proveniența simplă și locuieste încă la mama lui, o bucătăreasă divorțată.
• Ea: o jună vânătoriță de viță nobilă, Tanța Marieta Lambrino von Qwert, este singura fiică unui diplomat cu reședința într-un qwertier elegant cu vile impozante la marginea orașului.

Situația inițială: Costel şi Tanța, îndrăgostiți în taină, se retrag în casa de vânătoare pentru un weekend relaxant, firește, fiecare cu așteptările sale: vânătorița ardea de nerăbdare să răpună o sălbăticiune (acesta ar fi motivul sângeros), în timp ce pădurarul vrea şi el să „răpună” pe drăgălașa vânătoriță (acesta este motivul erotic). Totul trebuie să meargă cât mai repede şi după toate regulile artei cinegetice. El știe şi unde: direct pe blana de urs încălzită de văpăile focului din șemineu, se înțelege. Ca orice afemeiat, Costel nu vrea să-şi piardă timpul cu baliverne introductive intelectuale şi nici nu are răbdare să deschidă șirul nesfârșit de nasturi de pe rochia sofisticată a Tanței. Ea, în schimb, așteaptă o conversație decentă, înainte de a-şi da consimțământul pentru partida erotică cu elemente vânătorești.

În sfârsit ajungem la actul I.

Fără a sta prea mult pe gânduri, Costel apucă cuțitul de vânătoare aflat la îndemână şi, dintr-o singură mișcare precisă, sfâșie corsajul Tanței. Luată prin surprindere, femeia lasă să-i cadă de pe umeri rochia despicată. Din mătasea până atunci strânsă pe corp ies la iveală voluptoasele trofee de vânătoare, atât de pline şi de frumos modelate, încât amorezului i se taie respirația. Dumnealui gâfâie cu ultimele suflări; nici în cele mai îndrăznețe vise nu-şi putuse imagina ceva atât de delicios. În fața ochilor noștri se desfășoară drama plină de încărcătură erotică. Cititorul nu are încă nici cea mai vagă idee ce legătură are onomatopeea QWERT. (De altfel nici autorul!). Dar sperăm că ea va ieși la iveală.

Pădurarul înfocat o prinde pe Tanța de talie. Nici ea nu e nicidecum lipsită de dorință, dar de dragul decenței ezită întâi câteva momente, apoi cedează. Oricum nu ar fi putut să se opună forței superioare a pădurarului bărbos. De ce să întârzie fără rost inevitabilul, care conține elemente de deplină desfătare şi plăcere şi pentru ea? Strâns îmbrățișați, cei doi se tăvălesc o vreme pe parchetul de lemn, care scârțâie ”Qwert, Qwert”, în ritmul izbiturilor puternice ale lui Costel, până când el – şi acum ajungem la punctul culminant – cedează brusc unui impuls de ușurare. Sub un ultim prelungit qweeeeert, care se aude ca un ecou ridicat din lemnul prăfuit al dușumelei, Costel se întoarce pe spate şi rămâne întins într-o aură extatică. Din punct de vedere dramaturgic este un act finalizat deja în Actul I. Mai târziu vor urma mai multe acte de acest gen, pe care dramaturgul rutinat le va lăsa în voia fanteziei cititorului.

După ce şi-a mai tras sufletul, Tanța von Qwert, scăldată în transpirație, trebuie să se retragă în aburul dușului şi al mirosului pregnant de săpun din fructe de pădure, pentru a se reîmprospăta după scena de dragoste fierbinte. Vrea și ea să se dichisească pentru o partidă de vânătoare. Acesta este un motiv care va place în special cititoarelor feministe.

Actul II

Aceeași poveste, dar cu alt decor: în afara casei de vânătoare.

Într-un costum bine ajustat, Costel își face apariția la ușia casei de vânătoare, cu o mină de om mulțumit până în măduva oaselor. Tanța îl urmează, încă îmbujorată.

Cei doi părăsesc pe furiș cuibul lor secret de amor şi pătrund adânc în întunecimea pădurii. Pălăria ei îndrăzneață şi elegantă, marca „Louis Qwertton, Paris”, e împodobită cu pene de fazan şi frunze de ferigă, iar el, din politețe, duce în spate pușca ei grea, cu două țevi şi mânercu intarsii rafinate în argint. Făcându-și drum pe poteca îngustă, cei doi schimbă între ei gesturi superficiale de tandrețe. Tanța verifică în treacăt rezervele de muniție şi tuburile cu lubrifiant (care ajung pentru cel puțin încă patru acte).

Cei doi se îndreaptă împreună spre turnul înalt de observație, de unde silvicultorul, în cadrul obligațiilor sale profesionale, inspectează pădurea. Costel îi promite Tanței o vânătoare pe cinste. Sus, în foișor, cei doi își caută un loc comod… ar putea să mai dureze până când o sălbăticiune nevinovată va intra în bătaia puștii – cum îi explică Costel partenerei sale nerăbdătoare.

Cei doi porumbei îndrăgostiți vor face ca timpul să treacă mai repede, îndeletnicindu-se bineînțeles cu teme specifice cinegetice şi din când în când cu acte de dragoste cu o acrobație destul de îndrăzneață – atât din lipsă de spațiu, cât şi datorită exigențelor dramaturgice.

Din abundentul coș de picnic lăsat într-un colț, Tanța scoate o sticlă de „Puterea Ursului”, în varianta alcoolică aromatizată cu afine; îl servește pe el, se servește apoi şi ea cu licoarea bahică. Între timp Costel pregătește grijuliu pușca vânătoriței nerăbdătoare, astfel ca ea să poată întâmpina în mod corespunzător sălbăticiunea mult așteptată. (Motivul violent se anunță din nou. Sper că cititorul experimentat va remarca rafinata întretăiere a celor două motive de bază).

Actul III: Apogeul

Iată cum, ca la comandă, o becață tânără și lipsită de experiență pășește în luminiș, chiar în fața puștii vânătoriței tot mai incitată. Pasărea inocentă culege semințele dintr-un con de brad, fără a bănui în ce pericol de moarte se află. Din contră, becața gângurește veselă, scoțând „qwert”-sunetele tipice ale acestei specii. În limbajul păsăresc asta ar însemna: „Ah, ce mâncare gustoasă!” sau „Ce noroc pe mine!” Pentru mai multă conversație, vocabularul becaței e prea limitat. Așa încât ea se concentrează pe semințele împrăștiate din abundență în fața ei, strigând din când în când „qwe- qwe-qwe-qwert, qwert, qweeeert!”. Așa apreciază naiva sălbăticiune diversitatea culinară expusă în fața ei ca în vitrina unui magazin gourmet. Și astfel se întâmplă nenorocirea previzibilă: în naivitatea ei păsărească, săraca becață nici nu remarcă pocnitura neașteptată: „Poc”.

După sunetul înfundat al loviturii se așterne liniștea şi întunericul.

În pădurea deasă răsună imediat ecoul împușcăturii, care a nimerit exact între sprâncenele ridicate ale bietei păsări. Numai câteva pene plutesc, duse de vânt, rotindu-se în aer într-un vârtej şi cad apoi lin lângă prada care zace fără suflare în iarba luminișului.

”Ei, iată!”, spune la final vânătorița triumfătoare, dând din cap aprobativ spre companionul ei.

”Ei, iată”, răsuflă ușurat şi scriitorul şi pune capăt demonstrativ poveștii sale cu un punct: Punct.

Peter Biro

(Tradus din germană de Simona Fuchs)