Impresii din lumea largă…

Privilegiile generate de arta proiectării sistemelor hidraulice m-au purtat adeseori în exteriorul meridianelor româneşti sau israeliene.

Am ajuns astfel la Moscova, Baku, Novi Sad, Budapesta sau Varşovia, iar după ianuarie 1980, la Washington DC, Baltimore, Chicago, Cleveland sau Seattle.

Moscova 1968, 1978

Budapesta 1972, 1978

        

Washington DC 1985, 1990

În peregrinările europene, am admirat adeseori grupe de 3-4 adolescenţi cu telefoane celulare şi credit card, sosiţi absolut singuri din Scandinavia sau Germania, fără problemele pe care le aveam noi, la aceeaşi vârstă, când călătoream la Snagov.

Fără invidie, mi-am amintit de vacanţele petrecute pe malul Teleajenului şi de prima excursie în Bucegi ca student, călătorind pe platforma unui camion cu prelată cei 60 de kilometri care despărţeau oraşul Ploieşti de Cota 1400 din Sinaia!

Sinaia Cota 1400

Amintirile de faţă încep din perioada anilor ’68 şi continuă până în prezent. S-au schimbat multe din vremurile când am vizitat locurile amintite şi, în consecinţă, pe măsura anilor care trec, cele scrise devin o incursiune mai curând în timp decât în spaţiu….

Instrucţiuni înainte de vizitarea oraşului Praga..

Vizitarea oraşului Praga nu este recomandabilă fără o introducere în istoria relativ complicată a locului.

Praga

Dacă staţiunea austriacă Badgastein poate fi apreciată pentru peisajul alpin şi băile termale, fără a şti nimic despre Habsburgi, iar Parisul poate fi îndrăgit pentru urbanistică şi cabarete, fără să fi auzit măcar despre Napoleon III şi prefectul său Haussmann, vizitarea oraşului Praga în afara contextului istoric este devalorizată în mod fundamental.

Iniţial, cunoştintele mele despre istoria Cehiei, prin plasarea educaţiei mele umaniste în perioada stalinistă şi natura studiilor formale în domenii exclusiv tehnice, au fost limitate la superbul film tehnicolor “Brutarul împăratului şi împăratul brutarului” din care am aflat ceva despre Praga, Golemul Rabinului Loew şi magica atmosferă de la curtea împăratului Rudolf II.

Ulterior am întreprins acţiuni intensive de salvare a aparenţelor mele intelectuale, relativ necesare discuţiilor purtate în cercurile de snobi cu care aveam adeseori tangenţă…

În acest context, am cumpărat cărţile lui Jaroslav Hašek, părintele “Bravului soldat Svejk” şi ale lui Karel Čapek – autorul unor admirabile nuvele umoristice şi al unor subiecte legate de roboţi, arme de exterminare în masă şi elemente post-umane inteligente.

Ulterior, citind “Procesul”, “Metamorfoza” şi “Castelul”, am încercat să înţeleg sofisticata lume a lui Franz Kafka. Aproape simultan, captivantul volum al lui Dušan Hamšik, întitulat “Bomba pentru Heydrich” m-a introdus în Praga tragică a celui de Al Doilea Război Mondial.

Citind şi recitind (nu o dată) cărţile autorilor amintiţi (deşi nu erau “en vogue” ca cele traduse din franceză sau engleză), am ajuns să cunosc mai bine străzile din Praga (inclusiv cârciumile…) decât cele din Cluj sau Timişoara, oraşe unde n-am fost până în ziua de azi!

O mare parte din istorie, oraşul Praga a fost un oraş cosmopolit, multi-etnic, unde în afara majorităţii cehe exista şi o numeroasă populaţie germană şi evreiască, oameni care au influenţat în mod substanţial cultura, arhitectura şi atmosfera oraşului, într-o combinaţie unică, specifică acestei metropole.

Aci au trăit o parte din viaţa lor Chiril şi Metodiu, Rudolf al II-lea, Franz Joseph I, Maria Tereza, Porsche, Mozart, Smetana sau Dvoržak, dar şi numeroase personalităţi ne-ariene a căror influenţă în cultura Europei şi a lumii în genere a fost deloc neglijabilă. Amintesc numai pe Albert Einstein, compozitorul Gustav Mahler, Sigmund Freud, scriitorii Max Brod şi Franz Kafka, regizorul Miloš Forman  (cunoscut pentru “Zbor deasupra unui cuib de cuci” şi “Amadeus”) şi chiar pe Madeleine Korbel Albright, prima femeie secretar de stat al SUA.

Ceva despre Stuttgart

Traversăm podul grandioasei lucrări rutiere construite la intrarea în Stuttgart şi remarcăm imediat clădirile celebrelor uzinel Mercedes. Gottlieb Daimler şi Karl Benz au creat aici atât prima motocicletă cât şi primul automobil. Tot în acest loc Ferdinand Porsche a proiectat şi fabricat faimosul automobil Volkswagen…

Stuttgart

Metropola, a şasea ca mărime în Germania, este capitala statului Baden-Württemberg şi are numeroase puncte de atracţie. Marktplatz, cu moderna primărie, Altstadt, cu statuia poetului Schiller, Opera, Turnul TV şi desigur castelul Neues Schloss, cu grădinile sale care se întind cale de trei kilometri pe malul Neckarului. Noi însă vedem oraşul Stuttgart din fugă, aproape exclusiv prin parbrizul autoturismului, deoarece în cursul aceleiaşi zile trebuie să ajungem la Sindelfingen, aflat la 15 kilometri de centrul oraşului.

Complexul expoziţional de la Sindelfingen este impresionant atât ca proporţii cât şi datorită nivelului tehnic al exponatelor din ramurile industriale de vârf…

Pavilioanele aerate prezintă exponate de ultimă oră în domeniul automatizării, electronicii sau hidraulicii.

La sosire am primit un ecuson similar unui credit card din plastic în care sunt înregistrate datele personale. Când mă interesează un exponat tehnic, introduc ecusonul într-un mic aparat alăturat şi în săptămâna următoare urmează să primesc la locul de muncă, prin poştă, broşura cu toate datele tehnice privind exponatul respectiv!

Nu lipsesc nici standurile cu pliante, broşuri şi cărţi cu subiecte legate de turism, date statistice şi istorice sau chiar de politică, oferite gratuit vizitatorilor…

*

Legile războiului sunt crude. În al doilea război mondial raidurile aliaţilor au distrus 68% din clădiri, cauzând moartea a 4.500 de locuitori ai oraşului, cifră care aminteşte în mod surprinzător de numărul celor dispăruţi în lagărele de exterminare, din orasul respectiv….

În septembrie ’44 Royal Air Force a aruncat 184.000 de bombe asupra Stuttgartului, cauzând o mie de victime civile! Iar acum specialişti din Marea Britanie dau lecţii Zahalului cum să-şi apere populaţia de rachetele din Gaza, fără reacţii “disproporţionate”!

Istoria postbelică a opus politicii naziste de “ethnic cleansing” (ca să folosesc un termen la modă) o realitate statistică paradoxală. În prezent aproximativ un sfert din populaţia oraşului Stuttgart – respective peste 100.000 de oameni – nu sunt cetăţeni germani! Dintre aceştia 22.000 sunt turci…

De pe coperta unei alte broşuri expuse la Sindelfingen ne zâmbeşte destoinicul primar al oraşului Stuttgart, dl. Manfred Rommel (din 1974 până în 1996). Se pare că faptele de arme ale tatălui său, feldmareşalul Erwin Rommel din armata celui de al III-lea Reich, cum ar fi invazia Franţei (1940), comanda lui Afrika Korp (1942) şi ulterior apărarea Normandiei (1944), au influenţat mai curând în bine cariera postbelică a fiului… Feldmareşalul, implicat în atentatul contra lui Hitler din iulie ’44, a fost practice, obligat să se sinucidă. Acest act i-a create aura de opponent al lui Hitler.  legendă care i-a creat răposatului şi familiei acestuia imaginea unor “tipi din rezistenţă”!.

…si despre Trollhättan

Oraşul, aflat 100 km. nord-est de Göteborg, a fost înfiinţat de regele Enric de Pomerania în 1413 şi are acum 42.000 de locuitori. Şoseaua se desfăşoară în paralel cu celebrul canal Gota, lucrare de excepţie a hidrotehnicii suedeze, care prin 65 de ecluze leagă Marea Nordului cu Marea Baltică pe traseul Göteborg (0 m.) – Trollhättan (38 m.) – Lacul Vänem (92 m.) – Stockholm (0 m.) cale de 550 de kilometri. Canalul a fost construit fără ajutorul romanului “Drum fără pulbere”, muncă forţată şi tam-tam mediatic specific ţărilor aşa-zis socialiste sau al excrocheriilor sud-americane tipice canalului Panama…

Cei care au citit însă “Torente”, de Anne Desmorest, pot regăsi aici locul în care se petrece o bună parte din acţiunea cunoscutului mega-roman de amor clinic…

Trollhättan: Ziua Apei

Intrăm în holul de primire al uzinelor Volvo, dominat de o imensă machetă a rachetei europene Ariane. Delegatul firmei ne primeşte cu amabilitate, este informat de faptul că avem toate aprobările necesare de vizitare a secţiilor de aparatură hidraulică, dar întrucât pe traseu sunt şi chestii militare secrete, ne solicită paşapoartele spre verificare. Le înmânăm cu prudenţă pentru câteva secunde, spre a fi introduse într-un aparat misterios care scoate un sunet demn de coloana sonoră a unui film cu James Bond. Urmează să aşteptăm câteva minute, timp în care relatăm că până la ora actuală – de la aeroport – nimeni, dar absolut nimeni nu ne ceruse vreun document de identitate (de fapt nici după aceea!). Între timp aparatul emite din nou un sunet distinct şi omul nostru scoate din aparat două hârtii sosite tocmai din Tel Aviv în care se confirmă – negru pe alb – că suntem oameni de bine…

După 15 minute, în sala de conferinţe, specialiştii firmei încep să prezinte, pe un ton optimist, produsele lor de ultimă oră, deşi în cuvântul nostru de introducere am precizat în mod etic că deocamdată, versiunea curentă a proiectului nostru (din motive de preţ) nu va fi echipată cu componente Volvo…

Fără a intra în detaliile tehnice ale vizitei trebuie să amintesc două concepţii interesante învăţate la renumita fabrică:

– Pentru asamblare nu se folosesc dezumanizantele benzi rulante inventate de dl. Henry Ford. Echipa de montaj asamblează produsul în comun.Componentele externe se aduc (şi se plătesc!) cu 48 de ore înainte de montare, evitându-se stocarea inutilă a fondurilor.

Mă gândesc că în locurile noastre de provenienţă tipii de decizie îşi făceau întotdeauna un titlu de glorie din procurarea materialelor necesare cu luni de zile înainte!

În timpul mesei ne permitem şi întrebări mai puţin tehnice:

– În ţara noastră numai oficialirtăţile sau oamenii foarte bogaţi folosesc automobile Volvo. Această marcă este pe undeva simbolul reuşitei în viaţă. Este la fel şi în Suedia?

– Nu, în familiile unde lucrează atât soţul cât şi soţia, există cel puţin o maşină Volvo. Oamenii avuţi folosesc de obicei automobile Saab, fabricate în aceeaşi localitate. Însă pentru cei cu venituri modeste importăm maşini Fiat, Renault sau Opel…

– Am observat în timpul circulaţiei că plăcuţa de înmatriculare S (Suedia), ne oferă o anumită amabilitate sau prioritate dacă vreţi…

– Aveţi dreptate, datorită faptului că suntem o ţară în mod cert mai bogată şi vecinii ne consideră ca pe o soră mai mare… Dar cred mai curând că este vorba de tradiţionala ospitalitate scandinavă pentru oaspeţii străini!

*

Părăsim renumita întreprindere şi ajungem la punctul de întâlnire cu nevestele noastre abandonate turismului, care ne relatează cu entuziasm despre modul cum au asistat la Ziua Apei, când se deschide celebra cascadă unde apele Lacului Vänem se revarsă în mod spectaculos spre Kattegatt şi Skagerrak, golfuri cu denumiri sonore care ne amintesc de orele de geografie ale tinereţii!

*

Ne întoarcem la hotelul din plastic de la Göteborg, unde mă aşteaptă geanta de voiaj uitată la Malmö şi odată cu aceasta harta detailată a traseului..

Aţi auzit de oraşul Sumgait (Sumqayt) din Azerbaidjan?

Alături se afla oraşul Sumgait, de unde pleca autobuzul spre Baku. Trecuse aproape o jumătate de veac din anii 1920-24, când Armata Roşie a intrat în Azerbaidjan instaurând puterea sovietică. Oraşul era liniştit-idilic aş spune. Pionierii şi comsomoliştii azeri, armeni sau ruşi petreceau vacanţa împreună în taberele de tineret şi în cluburile oraşului, străzile erau destul de curate (deşi complet lipsite de autoturisme). La intrarea în moscheea oraşului am remarcat doar trei perechi de pantofi…

Sumgayit

*

Înainte de a remite prezentul text redacţiei am verificat prin internet denumirile locurilor amintite, urmând să decid dacă voi folosi ortografia sovietică a vremurilor sau cea actuală, modificată după independenţa ţării.

Am aflat cu această ocazie despre evenimentele sângeroase din februarie 1988 (da, din 1988, sub guvernarea d-lui Gorbaciov, omul cumsecade cu perestroika şi glasnost!), când timp de trei zile, în Sumgait, grupuri de musulmani fanatici azeri au intrat în locuinţele minorităţii armene a oraşului, dedându-se la jafuri, violuri şi crime.

Nu au ajutat la nimic cei 64 ani de ani de educaţie comunistă internaţionalistă şi nici faptul că aproape toţi – musulmani şi creştini – au fost pionieri, comsomolişti sau… membri PCUS!

Bandele azere fanatice – revoltate şi de independenţa de facto a zonei Nagorno-Karabagh (enclava armeană din Azerbadjan) – au masacrat cu cuţitele sute de creştini armeni, lăsând în urmă şi 2.000 de răniţi. În final întreaga populaţie armeană a fost expulzată din oraş…

Procesul de destrămare a fostei Uniuni Sovietice încă nu începuse şi armata sovietică aflată în zonă a stat nepăsătoare, cel puţin până în momentul când atacurile s-au extins şi împotriva creştinilor de origine rusă.

Evenimentele au fost anunţate de către sovietici abia după câteva luni, minimalizându-se iniţial numărul victimelor la numai 32 de suflete. Adevăratele cifre s-au aflat ceva mai târziu… Mass-media mondială nu a făcut caz de informaţiile relatate de autorităţi sau de supravieţuitori. Cred că nici televiziunea din Ierusalim nu a amintit – măcar aşa, în treacăt – tragicele întâmplări, din care cetăţenii israelieni aveau fără îndoială multe de învăţat…

La Piteşti

Iniţial, cunoştinţele mele despre istoria Spaniei păreau a fi limitate, prin natura studiilor formale în domenii exclusiv tehnice şi plasarea educaţiei umaniste în perioada stalinistă, când am fost dopat mai curând cu “Mitrea Cocor”, poeziile lui Neculuţă şi “Mama” lui Gorki.

Capitolul iberic mi-a fost definit pe undeva, prin elogierea brigăzilor internaţionale, care au participat în conflictul civil strigând “No pasaran!” şi excluzând orice informaţii despre Yehuda ben Halevy sau Maimonide.

În anii care au urmat, am întreprins acţiuni deliberate de salvare a aparenţelor mele intelectuale

În acest context, în anul 1956, student fiind, am cumpărat o carte de versuri de Heinrich Heine, într-o ediţie îngrijită de Alfred Margul Sperber.

Acest volum, care mi-a format definitiv interesul pentru istoria Spaniei şi a evreilor îndeosebi, m-a însoţit pretutindeni de atunci, recitindu-l în diferite împrejurări.

Militar la Piteşti

În vara aceluiaşi an, îmbrăcat în uniforma militară a unei unităţi de tancuri din zona Piteşti, într-o duminică, am împărtăşit tardivele mele descoperiri literar-istorice unui conaţional, camarad de convocare – cum se numeau în vremea respectivă cursurile militare pentru studenţi.Colegul se apropie de gardul unității unde un copil privea ne privea cu interes,

–  Mă țâcă, uite 8 lei și du-te la Alimentara de peste drum și cumpără-ne o sticluță de mastică. Dar să nu fugi cu banii că dai de dracu’…Copilul aleargă peste drum și revine imediat la gard cu mastica… În continuare, pe peluza verde a terenului de exerciţii, poemele lui Yehuda ben Halevy, “Disputa” şi “Donna Clara” – în excelentele traduceri ale lui Barbu Nemţeanu şi respectiv Emil Dorian – au completat identitatea noastră etnică. La sfârșitul lecturii, amuzați de anecdotica celor două poeme, am început să radem cu hohote.

Din curiozitate, un coleg s-a apropoiat de noi și privind volumul lui Heine, a rămas nedumerit de ilaritatea noastră. Văzând însă sticlă de mastica de lângă noi omul s-a liniștit.

–   Dați-mi și mie o dușcă de mastică să rad și eu cu poetul “vostru”!

Moartea unui comis voiajor…

 În ianuarie 2008, în timp ce pregăteam prezentele note de drum, am vizionat celebra piesă a lui Arthur Miller, “Death of a Salesman”. (“Moartea unui comis voiajor“), prezentată la Haifa de trupa de la teatrul Ha’Cameri din Tel Aviv. Spectacolul a repurtat  un mare succes şi actorul Oded Teomi a fost exceptional, dar în mod categoric, eu nu fac parte dintre simpatizanţii lui Arthur Miller şi nici dintre cei care consideră “Death of a Salesman” drept o demitizare a ceea ce s-a numit “The American Dream”. Arthur Miller cu sotia sa: Marilyn Monroe

În ciuda prestigioaselor premii acordate piesei, eu bănuiesc – şi nu numai eu – că opera a fost probabil sponsorizată de sovietici… Nu, domnule Miller (Dumnezeu să te ierte), tragicul dvs. personaj Willy Loman şi nerozii săi fii nu sunt americani tipici, cărora societatea americană le-a năruit visul unei vieţi mai bune, ci pur şi simplu nişte bieţi rataţi, oameni care ar fi fost rataţi în orice ţară, inclusiv URSS…

Am fost şi eu în America, domnule Miller. Există acolo multe, foarte multe milioane de oameni complet diferiţi de familia Loman. Oameni care şi-au realizat “The American Dream”.

(Înclusiv dumneavoastră, domnule Miller, un emigrant sărac din Galiţia, care aţi făcut o avere frumoasă din soarta bietului comis-voiajor Willy Loman, căsătorindu-vă până la urmă şi cu sex-simbolul Americii, Marilyn Monroe!)

În Ţara Sfântă există plasticul termen “Kablanei ha’metzuka”, adică antreprenorii celor strâmtoraţi…

Emigranţi din toată lumea şi-au realizat “The American Dream”. Oameni care îşi văd de treabă şi realizează automobile Ford şi excavatoare Caterpilar, televizoare RCI şi computere Acer, avioane Boeing sau F-16, rachete Tomahawk şi tancuri Abrams M1, programe de calculator Windows precum şi vaci care dau peste 10.000 de litri de lapte pe an, inclusiv o agricultură care foloseşte numai 6% din populaţie, hrănind milioane de amărâţi din toateă lumea şi filme premiate cu Oscar, care aduc milioane de dolari economiei, fără a fi sponsorizate de stat şi fără a denigra pe nimeni. Şi nu în ultimul rând, armata de laureaţi ai premiului Nobel, distincţie care la multe universităţi americane a devenit o chestiune de rutină…

Asta este America reală d-le Miller (z.l)!

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • Theodor toivi commented on October 15, 2020 Reply

    Va multumesc pentru “vizualizare” si magulitoarele aprecieri. In lumea ermetica nord-transilvaneana ,printre indiscutabilele talente de la Baabel, introduc si eu o voce din spatiul de la sud de Carpaţi!

  • Veronica Rozenberg commented on October 15, 2020 Reply

    Arthur Miller a trait intre 1915 si 2005.

    A fost casatorit cu MM intre 1956-1961.

    so what?

    In schimb intre 1962 si 2002 a fost casatorit cu
    Inge Morath – poate fi gasita pe wiki

    40 de ani, ce-i drept intre 47 si 87

  • Veronica Rozenberg commented on October 15, 2020 Reply

    Desi privit putin de “SUS”, articolul dvs este deosebit de original si de interesant cu un evantai larg asupra unei multitudini de imagini ale lumii bogate pe care ati vizitat-o.
    Ceea ce nu mi-este clar, deoarece banuiesc ca apartinem cam aceleiasi generatii, cum de puteti spune ca ati fost hranit cultural, literar doar cu hrana mentionata.
    Intre anii 1970 si 1975, Romania, dar cu certitudine Bucurestiul era impanzit de librarii cu o reprezentanta multipla de traduceri ale literaturii unviersale.

    Practic, poate cu exceptia unor lucrari de filozofie, sau sociologie mai moderne literatura propriu-zisa era onorabil reprezentata. De altfel in locul numit Coada Calului (sau acolo unde erau statuile din fata Unviersitatii) se vindeau cateodata si ziare straine, tatal meu cumpara cateodata Le Monde.

    In legatura cu Azerbadjan si Armenia (Nagorno-Karabagh) fiecare isi face interesele sale acolo unde si le poate face, de exemplu tara noastra vinde armament Azerilor care se lupta si astazi acerb importriva armenilor.

    Iar in legatura cu The American Dream cred ca persoane implicate politic mai mult decat mine, v-ar putea usor contrazice in ceea ce priveste The American Dream. Dar eu nu o pot face.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *