„While imagination may seem like a frivolous luxury in a crisis, it is actually a necessity for building future success. (“We Need Imagination Now More Than Ever” by Martin Reeves and Jack Fuller)

Guvernul Austriei, o coaliție între un partid creștin-democrat și unul ecologist, nu este prima instituție de stat care aduce un lockdown în societatea austriacă. Să aruncăm o scurtă privire în istoria imperiului și apoi a republicii..

1678-1679

Marea epidemie de ciumă l-a obligat pe împăratul Leopold I să emită, la sfatul rectorului de atunci al Facultății de Medicină din Viena, Paul de Sorbait, un “Ordin împotriva Infecțiilor”. Regulile nu se deosebeau prea mult de decretele actuale privind instalarea stării de urgență, determinată de pandemia COVID-19: oamenii s-au baricadat în case, iar călătorii ajunși la poarta cetății erau ținuți mai multe zile în izolare, înainte de a li se permite intrarea în Viena.

Socializarea era restricționată: slujbele și procesiunile religioase au fost interzise și toate hanurile închise. Cum măsurile nu au avut succesul dorit, din cauza reticenței populației și a igienei precare, împăratul Leopold I a fost sfătuit să părăsească Palatul Hofburg. Împreună cu întreaga sa suită și-a început călătoria cu un pelerinaj la Basilica din Mariazell, apoi s-a îndreptat spre Praga și Linz, lăsând boala nemiloasă în urma lui în toate satele prin care a trecut.

Odată ce epidemia s-a stins, decimând jumătate din locuitorii Vienei, Leopold I s-a întors în capitala imperiului cu un „program financiar” negociat la Frankfurt – ce coincidență – cu mult înainte de fondarea Băncii Centrale Europene! Însă atunci, ajutorul financiar (nu știm cât din el nerambursabil), venea din partea bancherilor Samuel Oppenheimer și Samson Wertheim.

Epidemia a îmbogățit cultura austriacă cu cel mai impozant monument baroc, Pestensäule (Coloana Ciumei) din centrul Vienei și cu un cântec dedicat unui învingător al bolii: Oh, du Lieber Augustin (O, dragul nostru, Augustin). Acesta era fiul unui cârciumar, cântăreț îndrăgit și consumator conștiincios de vin, care dormea adesea pe stradă în aburii beției. Slujitorii lazaretelor, care culegeau victimele ciumei, l-au aruncat pe tânărul petrecăreț, cu cimpoi cu tot, împreună cu morții, în groapa comună, dincolo de zidul orașului și peste întreaga grămadă au turnat var. Când s-a trezit a doua zi, cuprins de spaima morții, Augustin a început să cânte la cimpoi, până când a fost auzit și ajutat să iasă din groapă, scăpând numai cu o mahmureală!

Gripa spaniolă din 1918-1920

Deși Austria era singura țară europeană care avea un Ministerium für Volksgesundheit (Minister al Sănătății Publice), autoritățile statului se aflau în haosul capitulării, sfârșitului unei ere istorice și proclamarea Republicii. În octombrie 1918 autoritățile orașului Viena au decretat lockdown: școlile și-au închis porțile, circulația a fost oprită, activitatea artistică a fost redusă la tăcere.

Hot spots ale gripei spaniole apăreau în oraș acolo unde se ducea lupta pentru supraviețuire: la cozile interminabile din piețe, în căutarea disperată a cartofilor și a unei bucăți de pâine.

Numai cine era bolnav primea un certificat medical pentru a cumpăra lapte și făină. În aceste condițiile dramatice pentru Viena, personalul sanitar ducea o luptă mai grea decât cea din tranșee. Spitalele, lazaretele și comisariatele de poliție, transformate în saloane medicale, erau luate cu asalt de soldații răniți, întorși de pe front, precum și de miile de bolnavi de gripă. Ca și cum războiul nu ar fi secerat destule vieți tinere, victimele gripei au fost cei sănătoși, în puterea vârstei, din cartierul muncitoresc Favoriten la fel ca din elegantul Döbling.

În octombrie 1918, într-o săptămâna au fost la Viena 900 de morți. Familiile își purtau singure rudele decedate pe ultimul drum, zeci de kilometri, prin frig, spre Zentralfriedhof (Cimitirul Central).

Sigmund Freud deplânge moartea fiicei lui, Sophie, ca pe un “act brutal și absurd al sorții”. Gustav Klimt, șubrezit fizic în urma unui accident vascular cerebral, moare în urma unei infecții respiratorii, contactate imediat după internarea în Clinica Universitară AKH. Tânărul său prietenul, Egon Schiele, se sfârșește din viață curând după terminarea tabloului Familia, în care o înfățișează pe prietena sa Edith și un băiețel. Familia nu va exista niciodată. Edith, gravidă în luna a șasea, cade și ea victimă epidemiei. Otto Wagner, cel mai renumit arhitect al modernismului vienez, se stinge din viață la 74 de ani. Koloman Moser, „artistul cu o mie de fețe”, care a pus bazele artei design-ului, deja bolnav, se retrage în casa familiei sale, Vila Editha, în aerul curat al munților Rax-Schneeberg din Semering – dar în zadar. Nici el nu scapă.

2020

„Muntele de zăpadă” din masivul Rax-Schneeberg este o rezervație naturală intrată în patrimoniul UNESCO din 1998. Muntele, aflat la 56 km de Viena în linie aeriană, este vizibil din estul orașului numai în cazuri excepționale, mai ales în zilele însorite de iarnă. Dar anul acesta, începând din septembrie, el se vede tot mai bine conturat în lumina caldă a amiezii. În toamna aceasta, la Viena se petrece un fenomen ciudat: muntele pare că se apropie zi de zi de oraș, tot mai impunător, cu vârful strălucind, acoperit de zăpadă. Acest fenomen se datorează restricționării activităților economice și sociale, explică meteorologii. Chiar și în zilele de toamnă, ceața se risipește repede, lăsând un văzduh clar, iar prin pătrunderea unei mase de aer cald din Italia, apoi răcirea bruscă a vremii, zăpada s-a depus mai devreme până la 1000 de metri altitudine. Vârful înzăpezit se vede din ce în ce mai clar, maiestuos, dominând orizontul, lăsând impresia că vine spre noi.

În al doilea lockdown, Muntele de zăpadă mă va însoți în drumul meu de la spital până aproape de casă. Schneeberg dăinuie acum peste liniștea unui oraș care dă impresia ca e locuit de statui și păzit de îngerii de pe fațadele clădirilor.

Simona Fuchs

Viena, 17 nov. 2020