Tragediile nu pot fi prevăzute, dar foarte des ele pot fi prevenite. (Pe marginea incendiului din spitalul din Piatra Neamț)

Timp de aproape 56 ani am funcționat ca medic în unități de terapie intensivă (TI) în diverse țări și continente. De-a lungul acestei îndelungate cariere am contribuit personal la construcția a trei unități de acest tip, cu care ocazie am învățat multe despre subiectul prevenirii accidentelor de tot felul în aceste secții medicale.

Inginerii și arhitecții cu care am colaborat mi-au injectat temerea că orice lucru grav se poate întâmpla în orice moment în acest tip de saloane, în care se acumulează o impresionantă cantitate de aparate medicale, unele chiar foarte sofisticate, și care pot provoca în orice moment accidente, fie legate de incorecta funcționare, fie de defecțiuni pe conductele de gaze sau în instalația electrică.

În plus, mi s-a atras atenția asupra posibilității, ce-i drept foarte puțin probabile, a unui cutremur care să pună în primejdie nu numai pacientul internat și tratat într-o asemenea secție (pacient care, prin forța împrejurărilor, e imobilizat și deci incapabil de a se salva prin propriile sale puteri) ci și personalul care tratează acești pacienți gravi.

De asemenea a fost subliniat faptul că în Israel, o țară aflată în permanent pericol de violență militară, posibilitatea unui bombardament care să afecteze clădirea spitalului trebuie luată în considerare.

La întrebarea adresată specialiștilor, cum influențează aceste posibile grave accidente concepția personalului însărcinat cu buna funcționare a instalațiilor, răspunsul a fost întotdeauna același: luarea de măsuri adecvate în timpul construcției și controlul periodic al punctelor vulnerabile pe parcursul funcționării respectivei secțiii.

Repet: unitățile de TI sunt în permanent pericol de a fi afectate de accidente legate de erorile de funcționare a aparaturii. În nicio altă secție a unui spital nu există o asemenea aglomerare de aparatură și țevărie ca în unitățile TI.

De aceea nu e de mirare că atenția care trebuie acordată prevenirii accidentelor în TI trebuie să existe în permanență și ea trebuie să producă o serie de protocoale legate de controlul periodic a instalațiilor de tot felul.

Lucrurile par clare: influența pe care o poate avea personalul medical în planificarea și executarea construcției unui spital e limitată. Dar în acelaș timp, grija pentru buna funcționare a aparaturii și controlul periodic (un termen pe care mă simt nevoit să-l repet în aceste rânduri) face parte din responsabilitatea personalului medical, o responsabilitate care e împărțită cu personalul tehnic al spitalului.

Personal, nu dețin prea multe informații legate de tragedia spitalului din Piatra Neamț, un oraș care e prezent tot timpul în memoria mea, el reprezentând pe vremuri o adevărată atracție turistică pentru mine, care am crescut într-un orășel la numai 36 Km de urbea în al cărui perimetru se află muntele Pietricica.

Din puținele date care mi-au stat la dispoziție în aceste ultime zile[1], am înțeles că la baza accidentului poate fi un scurt circuit, undeva de-a lungul instalației electrice.


[1] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/incendiu-la-spitalul-din-piatra-neamt-filmul-unei-noi-tragedii-care-trezeste-amintiri-urate-1402004

https://www.capital.ro/adevarul-despre-incendiul-de-la-piatra-neamt-care-este-de-fapt-cauza-pentru-care-a-luat-foc-sectia-ati.html

https://www.mediafax.ro/social/surse-posibila-cauza-a-incendiului-de-la-sectia-ati-din-piatra-neamt-pare-a-fi-un-injectomat-19746305

În mod normal o asemenea defecțiune nu trebuie să aibă urmări fatale, întrucât se presupune, și pe bună dretate, că  orice rețea electrică posedă de la bun început un sistem de protecție care în caz urgent întrerupe curentul electric și felul acesta minimalizează daunele.

Oare în tragedia de la Piatra Neamț situația a fost în mod fatal agravată de prezența multiplelor surse de oxigen, care pot accentua gravitatea incidentului?

Catastrofa de care ne ocupăm în aceste rânduri trebuie să dea de gândit tuturor celor în a căror responsabilitate se află buna întreținere a diverselor sisteme și rețele care funcționează în secțiile de TI.

A nu se uita, majoritatea spitalelor din toată lumea au o vechime de zeci de ani. Construcția unui spital e foarte costisitoare și hotărârea de a dărăma o clădire care adăpostește o asemenea instituție medicală e foarte dificilă. De cele mai multe ori, permanenta creștere a nevoii de îngrijire medicală duce la un compromis: adăugarea de noi spații și noi secții și laboratoare la cele existente.

Dacă așa stau lucrurile, cu atât mai clară devine necesitatea unui control periodic al tuturor instalațiilor tehnice, unele vechi de când lumea, iar așa cum am mai menționat, secțiile de TI trebuie să ocupe primul loc pe lista punctelor care trebuie verificate din timp în timp.

Dimensiunile tragediei de care ne ocupăm nu sunt întâmplătoare. În orice altă secție medicală, majoritatea pacienților se pot salva singuri, o opțiune inexistentă pentru pacientul anesteziat și ventilat mecanic.

Sunt convins că autoritățile vor ancheta cauzele tragediei de la Piatra Neamț și înainte de a lua măsuri punitive în cazul când se vor găsi vinovați, vor ști să folosească recenta catastrofă pentru a reînnoi ghidurile și protocoalele legate de protecția tuturor instalațiilor și aparaturii existente în orice instituție sanitară, și mai ales în secțiile de TI.

Solidaritatea profesională mă obligă să închei aceste rânduri cu speranța grabnicei însănătoșiri a colegului medic, afectat în mod grav și care necesită o îngrijire medicală adecvată procentului serios de arsuri.

Gabriel Ben Meron

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

13 Comments

  • Simona Fuchs commented on November 17, 2020 Reply

    Primul meu gand a fost sa-mi sun familia, nu stiam daca verii mei erau de garda sau nu. Tragedia situatiei la Piatra Neamt incepe data cu epidemia. Un spital construit prin 1980 a trebuit sa faca fata unui numar urias de pacienti. Apoi a intrat in carantina pentru ca aproape toti medicii din spital au avut pneumonie COVID. Acum e o ruina, nu numai material, ci si spiritual, deprimarea si deznadejdea a cuprins personalul medical.

  • Thomas Lewin commented on November 17, 2020 Reply

    V-ați expimat opiniile de specialist cu claritate și în mod convingător.
    În ce privește relațiile dintre Israel și România,ele sunt trainice și verificate.

  • MARINA ZAHAROPOL commented on November 17, 2020 Reply

    Din informatiile obtinute online, reiese ca diversele foruri din regiunea Neamt, care sunt implicate in acest accident, au dat declaratii contradictorii sau chiar diametral opuse presei: ca spitalul avea avizele de functionare la zi/ca nu le avea, ca modificarile sructurale facute chiar in ziua incendiului, pentru marirea capacitatii, ar putea avea un rol in provocarea incendiului/ ca erau lipsite de orice pericol. etc., etc..

    Se dovedeste ca Spitalul Judetean din Piatra Neamt este situat intr-o cladire veche de 60 de ani, care nu are infrastructura necesara pentru a sustine o instalatie de stingere automata a incendiilor si ca aparatura medicala, circuitele electrice si de oxigen lucrau non-stop de noua luni de zile!

    Fara indoiala, ancheta oficiala, care abia a inceput,va raspunde la multe intrebari legate de cauzele catastrofei.

    Am remacat si un lucru pozitiv: in urma accidentului, ca in urma multor alte tragedii nationale, s-a ordonat revizia protocoalelor de functionare in TOATE spitalele din Romania cu scopul ca acestea sa nu fie “simple formalitati pe hartie.”

    • Andrea Ghiţă commented on November 17, 2020 Reply

      Într-adevăr, s-a porni o campanie de verificare a tuturor secţiilor ATI care nu au toate avizele, numai că asta se face în plină pandemie când NU există locuri suficiente pentru bolnavii de COVID19, ca să nu mai vorbesc de alţi bolnavi care au nevoie de terapie intensivă. În aceste condiţii numărul locurilor se diminuează, iar bolnavii grav sunt plimbaţi între aceste secţii. Sistemul medical din Ro. scârţâie din toate încheieturile. Clinicile clujene au fost constriuite la cumpăna secolelor XIX-XX, de către antreprenorul evreu David Sebestyén, alte spitale în interbelic şi cel mai nou în anii 1960. Toţi politicienii promit spitale, dar când ajung la guvernare nu le fac.

  • Veronica Rozenberg commented on November 17, 2020 Reply

    Am cautat scriind pe google si in diferite site-uri de stiri ceva legat de oferta Israelului in urma tragediei care s-a petrecut la Piatra Neamt.
    Nu este scris nicaieri.

    Desigur ca asta inca nu inseamna ca ce a fost publicat mai sus nu e real, mai mult de atat nu pot verifica.

    Oricum ceea ce am gasit ca o stire a incendiului de la Piatra Neamt este tradus mai jos:

    Zece persoane au pierit într-un incendiu izbucnit în secția de terapie intensivă Corona din orașul Piatra Neamț din România. Alte șapte persoane au fost, de asemenea, rănite, inclusiv un medic care a încercat să ajute salvarea pacienților. Între timp, în România a existat o creștere a morbidității virale. În ultima zi, 8.813 persoane au fost diagnosticate cu virusul și 129 de pacienți au murit ca urmare a complicațiilor sale.

    Foarte trist…

  • Rose commented on November 16, 2020 Reply

    adevärat ai gräit !!!

  • Andrea Ghiţă commented on November 16, 2020 Reply

    Pe facebook citesc că România ar fi refuzat oferta secţiei Centrului de Inovare de la Hadassah, de a veni în ajutorul celor de la Spitalul din Piatra Neamţ. Poate cineva din Israel să verifice această ştire? https://flux24.ro/exclusiv-romania-a-refuzat-ajutorul-pentru-piatra-neamt-de-la-cel-mai-mare-centru-de-inovare-medicala-din-israel/?fbclid=IwAR1BM_Bm6uvc4MJTxdltPdMbycJ7oixLM5d-taUS6-g2r4sP29yRfH3wZAM

    • Hava Oren commented on November 16, 2020 Reply

      Înaintea pandemiei aș fi putut verifica știrea la fața locului, dar așa cum stau lucrurile nu am mai călcat demult prin Terapia Intensivă și nu știu nimic mai mult ca „omul de pe stradă”.

    • BORIS MEHR commented on November 16, 2020 Reply

      cine a difuzt această știre este fie un neprieten al ISRAELULUI, fie al ROMÂNIEI, eu nu găsesc sursa credibilă

      • BORIS MEHR commented on November 16, 2020 Reply

        SURSA nemțeanul .ro, care spune că premierul i-ar fi spus domnului ambasador al ISRAELULUI că deocamdată nu cere ajutor

    • Marica Lewin commented on November 17, 2020 Reply

      Tot de pe FB am a aflat ca
      ar fi refuzat ajutorul Israelului in tragedia de la Piatra Neamt. Stirea e sigura, deoarece a fost furnizata de D- l Attila Somfalvi, un ziarist extrem de serios si competent , de la Agentia Y- net Israel. D- l Somfalvi are legaturi professionale permanente cu Romania , a aparut odata si intr- un program si la TV Cluj.
      Avind in vedere numarul mic de raniti si faptul ca Dr Denciu a fost transportat in Belgia, cred ca Romania nu a avut nevoie de vreun ajutor din exterior.

  • Andrea Ghiţă commented on November 16, 2020 Reply

    Menţionez că Baabel are cea mai tare echipă de…medici anestezişti: Gabriel Ben Meron, Andrei Schwartz, Tiberiu Ezri, toţi trei din Israel, Peter Biro din Elveţai şi Simona Fuchs din Austria. Cu toţii autori talentaţi şi inspiraţi. Opiniile lor de specialişti sunt valoroase şi utile şi în acest caz când majoritatea ziariştilor bat câmpii şi forurile decizionale acţionează după ureche.

  • Muresan Iudit-Miriam commented on November 16, 2020 Reply

    Jos palaria in fata baabelienilor activi care pe moment ce se intampla ceva important in domeniul pe care il cunosc, se aseaza la scris si furnizeaza informatii la cald, deosebit de valoroase si clare despre subiect.Putine reviste se pot lauda cu asa ceva. Va multumim Dle Ben Meron, G. Roth, Dna E. Galambos etc si in primul rand Dna Andrea Ghita

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *