O călătorie prin Tirolul de Sud (2003)

Părăsim Austria şi traversăm frontiera (acum teoretică), intrând în Italia, în Tirolul de Sud, sau Provincia Autonomă Bolzano – Alto Adige. Indicatoarele care specifică denumirile localităţilor sunt bilingve, în italiană şi germană.

După Primul Război Mondial, puterile învingătoare au cedat Italiei această parte a Imperiului Austro-Ungar, deşi vorbitorii de limbă italiană nu depăşeau 3% din populaţie. După 1923, Benito Mussolini a ordonat italienizarea forţată a zonei, prin transfer, interzicând folosirea oficială a limbii germane şi schimbând denumirea localităţilor: Toblach a devenit Dobbiaco, Bruneck-Brunico, Brixen-Bressanone, Bozen-Bolzano şi Meran-Merano. Adolf Hitler, care pleda de la Berchtesgaden cu atâta violenţă pentru nemţii din zona sudetă a Cehoslovaciei sau Danzig-ul polonez, nu a făcut nimic pentru compatrioţii săi din Alto Adige, în ciuda frecventelor sale întâlniri cu dictatorul italian.

După al Doilea Război Mondial, regiunea i-a rămas Italiei, în ciuda cererii majoritarilor de limbă germană (acum numai 75%) pentru integrarea Tirolului de Sud în Austria. După recentele înţelegeri austro-italiene, zona a primit o largă autonomie şi un caracter bilingv, iar Uniunea Europeană i-a acordat titlul de euroregiune.

Merano

Începem vizita în Merano pe Passeggiata Lungo Passirio (promenada de vară şi iarnă), una din atracţiile oraşului. Admirăm palmierii, aranjamentele florale, Duomo şi Kurhaus (stabilimentul băilor), urmând acelaşi traseu ca împărăteasa Sisi, Kafka, Rilke sau Richard Strauss ca să enumăr numai câteva din celebritățile care au preferat pentru concediu clima mediteraneană(!) a locului.

Pe hartă descopăr o mică stea cu șase colţuri. Traversăm podul peste râul Passirio și descoperim pe o stradă lăturalnică mica sinagogă a oraşului. Clădirea recent renovată, înconjurată de o grădină bine întreţinută, cu un monument de marmură pe care se văd numele evreilor din Merano, pieriţi în lagărele naziste. Suntem singurii vizitatori; după spusele îngrijitorului în oraş mai sunt 10 coreligionari. Le-am identificat cu uşurinţă numele așkenaze pe uşile unor clinici din centrul oraşului, ei aflându-se în elita medicală a staţiunii.

La sfârşitul anilor ’30 oraşul Merano a contribuit la salvarea multor evrei care, fugind din al Treilea Reich, au trecut pe aici în Italia; după război a fost staţie intermediară pentru evreii din Ucraina în drum spre Ţara Sfântă.

Din păcate, după 1945 în oraş s-a instalat unul din sediile organizaţiei secrete Odessa, care a ajutat mulţi criminali de război nazişti, printre care Adolf Eichmann şi Joseph Mengele, să evadeze spre America de Sud sau ţările arabe.

Staţiunea Tirolo şi castelul cu acelaşi nume, aflate pe o înălţime deasupra fostului oraş habsburgic Merano, permite vederi alpine spectaculoase spre Dolomiţi, Bolzano, pasul Brennero şi spre valea râului Adige, care duce în Elveția.

Tirolo, un oraș german în Italia!

Vilele sunt noi şi proprietarii, fără excepţie, vorbesc germana. Parcăm la intrarea în localitate şi ne încadrăm în fluxul de turişti, mai ales nemţi, care urcă spre castel. În dreapta, vii şi livezi nesfârşite de meri în pârg. Ajungem la impozanta construcţie medievală din secolul XII, cu ferestre ogivale şi terase care oferă vederea întregii regiuni.

Castelul Tirolo

Într-o sală din turn se prezintă filme despre istoria locului. Se pot vedea trenuri cu cetăţeni italieni de naţionalitate germană, care în anii ‘40 refuzau înrolarea în armata lui Mussolini, trecând în Reich pentru a lupta în cadrul Wermacht-ului, sau scene din vremea Anschluss-ului, aratând oraşul Innsbruck la intrarea trupelor germane, plin de svastici şi lozinci: “Un popor, o patrie, un Führer”.

Anschluss La Innsbruck

Dar afară este soare, crestele munţilor şi livezile de meri de la poalele lor sunt încântătoare, iar fantasmele trecutului dispar în ceţurile îndepărtate ale istoriei…

La casa unde se vând biletele în castel cumpăr o carte (mai curând un ghid) despre istoria Tirolului de Sud. Mi-a plăcut prezentarea neobişnuită, pe trei coloane. Cea din mijloc, mai lată, etala istoria locală, de la preistorie și până la Uniunea Europeană. Războaie şi revoluţii, regi şi împăraţi, arhiepiscopi, arhiduci şi dictatori – tot ce a fost implicat în istoria de loc banală a Tirolului de Sud, este menţionat aici.

Pentru conexare, pe marginile paginilor, în două coloane înguste, sunt evenimentele importante petrecute simultan în restul lumii. De exemplu anul 1789 este prezentat prin Revoluţia Franceză,1812 prin invazia lui Napoleon în Rusia, 1914 prin atentatul de la Sarajevo, 1945 prin căderea Berlinului etc. În ceea ce ne priveşte, anul 1948 era exemplificat prin înfiinţarea Statului Israel, 1967 prin Războiul de Șase Zile, iar 1989 prin căderea lui Nicolae Ceauşescu. În mod categoric, volumul este foarte interesant!

La intrarea în castel, pentru întâia oară în zonă, câțiva tineri vorbeau limba lui Eminescu. Nu păreau turişti din Ţara Sfântă, iar dupa ţinuta exclusivă şi clasa aparatelor de fotografiat era puţin probabil să fi fost muncitori din România. Am decis că mă aflu în faţa noii generaţii de euro-milionari post-decembrişti din ţara natală.

– Îmi face plăcere să aud aici româneşte! exclam eu. Răspunsul, însoţit de un zâmbet larg, vine prompt:

– Toată onoarea, domnule!

La Cerms, lângă Merano, discut cu tânărul proprietar al hotelului nostru, despre înlocuirea a liretei cu euro.

– În ultimii ani noi (italienii) am devenit o raritate în zonă. Cetăţenii germani şi austrieci cumpără vile într-un ritm îngrijorător, plătind cu uşurinţă 80.000 de euro pentru o casă de aici, pe când italienii (deşi au dreptul) nu-şi pot permite să plătească 500.000 de euro pentru o casă similară în zona Innsbruck sau München. Preţurile din magazine s-au dublat, iar salariile au rămas la fel.

M-am împrietenit şi cu tatăl interlocutorului, martor tăcut al discuţiilor noastre. Bătrânul, originar din sudul Italei, nu înţelegea o boabă de engleză, dar era oarecum instruit şi în mod cert citise ziarele din ultima jumătate de veac. “Discuţiile” noastre aveau mai curând aspectul unui joc. Menţionam numele diferitelor personalităţi italiene sau străine, iar el mişca degetul în sus sau în jos, după cum simpatiza sau nu cu persoana amintită. La Mussolini și Hitler, arătătorul lui arăta violent în jos, în vreme ce la Sofia Loren, Garibaldi, Cavour sau Victor Emmanuel, degetul se ridica. Am observat reacții favorabile pentru Ariel Sharon şi negative pentru Arafat. Uneori ne-am și contrazis. La Berlusconi degetul meu arăta în sus, iar al lui vehement în jos! Hotărât, omul era categoric împotriva primului ministru! Încerc altceva şi scot din trecutul îndepărtat un nume cunoscut în vremea adolescenţei mele staliniste: Palmiro Togliatti. Omul ridică energic degetul. Zâmbesc şi îl admonestez cu degetul arătător, după care întrerup jocul, căci lumea din lobby se adunase în jurul nostru şi nu doream necazuri…

***

Au trecut peste zece ani de când, nu departe de aici, la graniţa dintre Austria şi Italia, a fost găsit în gheaţă Ötzi, Omul European al zăpezii. Ziarele au scris o vreme despre simpatica mumie tiroleză, apoi despre controversa dintre Austria şi Italia asupra identităţii acestuia. Uitasem de interesanta descoperire, când, pe o măsuţă din holul hotelului, am găsit un pliant de promovare a traseului Val Senales (sau Schnalstal), care începe la numai 15 kilometri de Merano şi al cărui punct culminant se află undeva în zăpezile veşnice din platoul Venoste (Ötztal), unde a fost găsit Ötzi.

În dimineaţa următoare, soţia a trecut la volan, iar eu am preluat sarcina mai dificilă a navigaţiei. Am părăsit livezile de meri care înconjoară Merano, pornind spre vest, pe autostrada care duce spre Elveţia, şi curând am remarcat indicatorul Val Senales. Defileul îngust a fost pentru noi începutul a ceea ce englezii denumesc “an unforgettable experience”. Snobul din mine ar fi optat pentru renumita staţiune St. Moritz (aflată la circa două ore de drum), pe când iubitorul de natură prefera Val Senales. Până la urmă a învins ultimul. Traversăm un defileu înconjurat de munţi împăduriţi şi ajungem în staţiunea Madonna di Senales.

Madonna di Senales

Priveliştea se deschide în mod generos. Ne aflăm pe fundul unei căldări gigantice dominate de piscurile Saldura și Similaun. Urcăm serpentinele până la cota 1600, unde se află Lacul Vernago. Culoarea ireală albastru-topaz a lacului, verdele intens al brazilor dimprejur, piscurile înzăpezite văzute de aproape, toate sub cerul senin de august, taie respiraţia chiar şi celor familiarizaţi cu vederile din Alpi sau Dolomiţi. Credeam că vom fi printre rarii vizitatori ai locului – de negăsit în ghidul Michelin – dar în parcare se aflau zeci de autoturisme.

Traversăm pe jos barajul care a format lacul de acumulare, inspirăm aerul tare de munte. De aici biserica Madonna di Senales pare un minuscul bibelou. Deasupra noastră piscul Palla Bianca (Weisskugel) își etalează căciula zăpezilor eterne, superb oglindite în apa de cleştar a lacului. Este nespus de frumos, dar călătorului îi şade bine cu drumul.

Vernago. Lacul Vernago

Urcăm serpentinele printre brazi și după 10 kilometri ajungem la Corteraso (Kurzras), într-o imensă poiană situată la cota 2.000 de metri. Parcarea aproape plină, cu sute de mașini și autobuze, ne face să zâmbim la orgoliul nostru dinainte, când credeam că facem parte dintr-un grup redus de temerari care s-au aventurat pe un traseu exclusiv. Drumul şi facilităţile hoteliere au fost modernizate recent, pentru turiştii interesaţi de odiseea lui Ötzi, pentru antrenamentul schiorilor atrași de zăpada din august, dar mai ales pentru frumuseţile naturale ale traseului.

Totul este dominat de imaginea super-comercializată a lui Ötzi: restaurante, hoteluri, magazine de suveniruri… Staţia de teleferic este ornată cu o imensă statuie a lui Ötzi, aşa cum a fost găsit, îmbrăcat în piei de animale, cu arc în spate şi rânjind oarecum sinistru la zecile de tinerii schiori, pe care cabina roşie a telefericului îi duce în spre platoul înzăpezit, la peste 3.000 de metri.

Ötzi, numit și Omul de Gheață, este mumia naturală a unui om care a trăit între 3400 și 3100 î.Hr. Mumia a fost găsită în septembrie 1991 în Alpii Ötztal, de unde și porecla Ötzi, lângă muntele Similaun și Hauslabjoch, la granița dintre Austria și Italia.

Telefericul spre platou…
Weisskugel

Neavând echipament de schi, noi oprim ascensiunea aici, la Corteraso, admirând piscul Weisskugel de pe terasa unde presupunem că a poposit şi Ötzi. În jurul nostru se vorbește numai germana, nu reuşesc să-i identific pe cei 27% de vorbitori de italiană care, potrivit statisticilor recente, populează Tirolul de Sud. Ebraică nu am auzit deloc, deși după date neoficiale, limba bibliei ar fi a doua limbă extra-continentală vorbită în Alpi, după japoneză desigur!

Ötzi

Dilemele majore cu care au fost confruntați cercetătorii lui Ötzi au fost elucidate după o muncă intensivă timp de mai mulţi ani. Au participat zeci de universitari din Europa, SUA și Australia. S-a descoperit că Ötzi era un vânător neolitic, în vârstă de cca. 45 de ani, care a murit într-o luptă cu doi dintre semenii săi, fiind lovit în spate de o săgeată.

Mineralele găsite în dinţii şi oasele sale au dovedit că era originar din actualul sat Feldthurns (Velturno), la nord de Bolzano şi se afla în drum spre Austria de asstăzi. Analiza colonului a arătat că la masa dinaintea luptei fatală, Ötzi a mâncat carne de cerb sau capră neagră și că suferea de un deranj stomacal. Ultima oară a băut apa din localitatea Madonna di Senales, care conţine un polen specific. Cercetătorul austriac Konrad Spindler a devenit cunoscut, descoperind în hainele lui Ötzi doi purici! Specialiştii firmei Bata din Republica Cehă, care au analizat încălţările lui Ötzi, au confirmat că purtase pantofi italieneşti… În consecinţă Ötzi a fost declarat italian şi transportat de la Innsbruck la Muzeul de Arheologie din Bolzano, unde se odihneşte şi acum într-un iglu, la o temperatură constantă de 6.12 grade Celsius…

Poveşti despre Ötzi

* Publicaţia germană “Die Zeit” a relatat ştiri stupefiante despre moartea bizară a cinci dintre personalităţile implicate în descoperirea omului zăpezii din Alpi. Astfel, Rainer Henn, patologist de la Universitatea din Innsbruck, care a introdus corpul mumiei într-un sac cu propriile sale mâini, a murit într-un accident de circulaţie. Kurt Fritz, care a descoperit faţa mumiei, a căzut într-un gheţar. Rainer Hylzl, care a filmat recuperarea, a murit de o boală la creier. Helmut Simon, care (împreună cu soţia) a găsit mumia – fiind considerat tatăl lui Otzi – a căzut într-o cascadă din Alpi, iar omul care l-a recuperat pe Simon din torent a avut un atac fatal de cord după funeralile acestuia! Unii au comparat această bizară tragedie cu moartea enigmatică a lordului Carnavaron şi a colaboratorilor săi, care în anii ’20 au descoperit în Egipt mumia lui Tutankhamon.

* Am aflat ulterior şi despre reuşita acţiunii judecătoreşti a cuplului german Helmut şi Erica Simon contra statului italian. Pentru descoperirea lui Otzi în gheţarul Similauh, tribunalul le-a acordat o recompensă valorând 25% din valoarea mumiei – sumă care urmează să fie onorată de muzeul din Bolzano.

Din păcate, până la această dată, nu am reuşit să aflu la ce sumă s-a stabilit valoarea mumiei lui Otzi, deşi unele ziare o estimează la 2 milioane de euro!

Părăsim zona Merano pentru aeroportul internaţional din Freising (München), prin pasul Brenner şi podul Europa, admirând fantastica panoramă alpină. Trecem fără oprelişti frontiera dintre Italia şi Austria, împreună cu mii de automobile, biciclişti și pietoni. Nu mai există grănicerii sau vameşii trecutului, nici măcar omul care în anii ‘90 ne făcea semn cu mâna să trecem… Un simplu indicator cu cercul înstelat al Uniunii Europene şi inscripţia “Bine aţi venit în Austria”.

Îmi revine în memorie încheierea cărții despre istoria regiunii, cumpărată la castelul Tirolo: prin liberalizarea frontierei din pasul Brenner şi reintroducerea limbii germane în Alto Adige, Austria a revenit (cel puţin de facto) în Tirolul de Sud, reparându-se astfel o nedreptate a istoriei.

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • Theodor toivi commented on November 29, 2020 Reply

    Da, de facto Austria a revenit in Alto Adige:
    imusic festival in Söll, 2019

  • Theodor toivi commented on November 29, 2020 Reply

    De vazut:
    : Haflinger Galopprennen in Meran 2019 – Festumzug

  • Theodor toivi commented on November 26, 2020 Reply

    Cum arăta Otzi?

    La momentul morţii, Otzi avea aproximativ 1, 65 metri, cântărea 50 de kilograme şi avea în jur de 45 de ani. Analiza conţinutului intestinal a arătat că la ultimele două mese a mâncat rădăcini, fructe, cereale, carne de capră neagră şi de căprioară.

    Purta o manta, o centură, o pereche de jambiere, un şort şi pantofi, făcute în principal din piele de la diferite animale. Pe cap avea un fel de căciulă din piele de urs, iar încălţările sale erau impermeabile şi largi, potrivite pentru plimbările lungi prin zăpadă. În ele a fost descoperit un strat de iarbă foarte fină, care îndeplinea funcţia modernelor şosete. Lângă mumie au fost descoperite şi un topor de cupru, un cuţit din silex şi o tolbă cu 14 săgeţi.

    În prezent, trupul şi obiectele sale sunt expuse în Muzeul de Arheologie din Tirolul de Sud din Bolzano, Italia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *