În cursul călătoriilor noastre am descoperit aspecte evreiești din istoria multor țări. În mod deosebit ne-au impresionat cele văzute și auzită în Japonia, Portugalia și Argentina. Această scurtă povestire cuprinde doar o parte din experiențele noastre, fără a acoperi subiectul în profunzime.

Între anii 1940-1941, vice-consulul Japoniei la Kaunas, Lituania, Chiune Sugihara a salvat în jur de 6000 de evrei, mai ales polonezi, acordându-le vize japoneze temporare, fără aprobarea superiorilor săi. Unii dintre acești evrei au ajuns în orașul japonez Tsuruga, unde s-a înființat un mic muzeu, pe care l-am vizitat și noi. Pe urmă, acești evrei au fost nevoiți să părăsească Japonia, ajungând la Shanghai, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Canada, Palestina Mandatară și în alte locuri.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, peste 20.000 de evrei care au reușit să scape din Europa s-au refugiat la Shanghai. Memoria lor este păstrată la Muzeul Refugiaților Evrei. El se află în incinta sinagogii Ohel Moshe, în vechiul cartier Hongkou. În muzeu sunt expuse documente, fotografii și înregistrări video care descriu viața evreilor care au trăit în așa-numitul Ghetou din Shanghai, sub ocupație japoneză. Muzeul îl comemorează pe diplomatul chinez Ho Feng Shan, care a fost consul general la Viena între 1938 și 1940. Cu riscul propriei vieți și cariere, acesta a salvat mii de evrei, cărora le-a emis vize de intrare în Shanghai, ignorând ordinele superiorilor săi. (Textul și fotografia au fost adăugate de Peter Szmuk, Dallas.)

La Kyoto am vizitat centrul prietenilor japonezi creștini ai Israelului, Beit Shalom. Japonezii cântă foarte frumos tot felul cântece în limba ebraică, inclusiv religioase

Cea mai importantă mișcare iudeo-creștină din Japonia este Makuya, înființată în 1948. Ea are peste 100,000 de suporteri în Japonia. Ei cred că după venirea lui Mesia al evreilor, va veni cel al creștinilor și pe urmă cel aparținând de Makuya.

***

În Portugalia, la fel ca în Spania, evreii care au refuzat să se convertească la creștinism au fost expulzați sau omorâți. În Spania au fost convertiți cu forța în jur de 200.000 de evrei. Aceștia erau numiți conversos. După cum mi-a explicat un ghid turistic din Sevilla, termenul marranos, ca denumire a evreilor convertiți este folosit în mod greșit fiind un peiorativ care înseamnă murdar. Majoritatea convertiților au devenit creștini stricți, dar unii au continuat să păstreze în secret vechi tradiții evreiești, cum ar fi aprinderea lumânărilor de Șabat, interdicția de a mânca lapte cu carne etc. Cei prinși erau crunt pedepsiți de oamenii inchiziției. Creștinii îi priveau cu neîncredere pe noii convertiți (cristianos nuevos). Așa s-a petrecut masacrul de lângă catedrala mare din Lisabona în 1506, când mii de conversos au fost omorâți fără motiv de către o mulțime înverșunată, încurajată de clerici catolici fanatici.

Și totuși, o oarecare viață evreiască ținută în secret secole în șir s-a păstrat într-o singură comunitate din Peninsula Iberică, în orășelul Belmonte din estul Portugaliei. Cripto-evreii (evrei în taină) păstrau vechile tradiții evreiești încă de pe vremea inchiziției. Au revenit oficial la iudaism în 1970 și au deschis o sinagogă în 1996. În ultimii ani, din cele câteva zeci de cripto-evrei, o parte au emigrat în Israel.

Călătorind cu mașina între Porto și Lisabona, am intrat în orășelul Tomar, ca să vizităm vechea sinagogă. Înainte de expulzarea evreilor din Portugalia, (în 1497, la cinci ani după expulzarea evreilor spanioli), Tomar era un orășel prosper, cu o însemnată populație evreiască. Plimbându-ne pe străzile orășelului, am găsit sinagoga transformată în muzeu. Femeia care ne-a primit la muzeu era o cripto-evreică din Belmonte. Iată două fotografii din muzeu.

Majoritatea evreilor care trăiesc azi în orașele Porto și Lisabona au ajuns acolo în epoca modernă. Plimbându-ne cu un ghid în orașul universitar Coimbra ne-am oprit lângă placa memorială de mai jos. Era o placă în memoria consulului Portugaliei la Bordeaux, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aristides de Sousa Mendes a acordat în secret vize și pașapoarte la aproximativ 10.000 de evrei refugiați de regimurile naziste.

***

În Argentina nu ne gândeam să căutăm legături evreiești, ci mai mult să cunoaștem cultura locală și mai ales să vedem nenumăratele splendori naturale de pe teritoriul acestei țări. Însă din prima zi am avut surpriza să primim ca ghid o femeie simpatică, evreică americană stabilită la Buenos Aires, unde se căsătorisw cu un muzician local, un metis. Ea ne-a arătat multe locuri interesante din oraș, inclusiv unele cu tematică evreiască.

Primii evrei au ajuns în Argentina la începutul secolului al XVI-lea, ca refugiați din Spania și Portugalia. Alți evrei sefarzi și orientali, care reprezintă cam 20% din populația evreiască, au venit din Maroc, Turcia, Siria și Liban. Majoritatea evreilor așkenazi au venit în Argentina în secolul XIX și XX din Europa de Răsărit, din cauza foametei și a pogromurilor. În timpul Juntei militare (1976-1983) au dispărut de pe fața pământului mii de cetățeni argentinieni, fie din motive politice sau rasiale, mai ales folosite împotriva evreilor, ca o reminiscență a influenței naziste asupra Argentinei. Mulți evrei s-au refugiat în Israel sau în SUA.

Când mi-am început specializarea în anestezie în Israel în 1979, cam o treime dintre medici, inclusiv șeful nostru de secție, erau din Argentina. De la ei am învățat multe expresii “picante” în spaniola vorbită în Argentina (castellano sau castejano). Ceea ce m-a uimit la acești emigranți era faptul că se acomodau cu greu în Israel și tot timpul se gândeau să se întoarcă în patria Argentina. Deși erau evrei și mulți știau de-acasă idiș și ebraica, erau impregnați de cultura argentiniană și după căderea Juntei militare, mulți dintre ei s-au întors în Argentina. Rabinul șef sefard al Argentinei, Isaac Sacca, l-a vizitat pe Papa Franciscus la Vatican, iar rabinul Abraham Skorka este prieten vechi cu Papa Franciscus, născut și crescut în Argentina. În anul 2018 în Argentina trăiau cca. 180.000 de evrei.

La Buenos Aires e obligatoriu de vizitat cimitirul Recoleta. Spre surprinderea noastră, aproape de mormântul Evitei Peron se află cel al unui evreu, pe nume Benjamin Breitman.

Un alt lucru surprinzător și poate unic în lume l-am găsit la Catedral Metropolitana din Buenos Aires: pe unul din pereți sunt expuse fotografii cu fragmente din cărți de rugăciuni ebraice și alte documente. A fost inițiativa cardinalului Jorge Borgoglio, actualul Papă Franciscus, în memoria celor uciși în bombardamentele ambasadei israeliene și a clădirii comunității evreiești din Buenos Aires și în memoria victimelor Holocaustului.

Închei aceste rânduri despre evreimea din Argentina cu două evenimente tragice. În 1992 Ambasada Israelului în Argentina și în 1994 sediul comunității evreiești din Buenos Aires au fost bombardate de către teroriști musulmani aparținând grupării Hezbollah, din porunca Iranului (deși Jihadul Islamic și-a asumat imediat respensabilitatea asupra atacurilor). În 1992 au fost uciși 29 de oameni și 250 au fost răniți, iar în 1994 au fost 87 de morți și peste 100 de răniți.

Între timp, în 1994 au apărut tot mai multe dovezi că Hezbollah, sprijiniți de Iran, se aflau în spatele acestor atacuri teroriste. Ani de zile, judecătorii Levene și apoi Galeano, numiți să cerceteze atacurile, au tergiversat cazurile fără să ajungă la nicio concluzie. Oare de ce? În 1998 s-a demonstrat concludent că Iran era în spatele atacurilor. Șase iranieni au fost expulzați din Argentina, fără să li se precizeze identitatea, după care investigațiile au fost oprite. În 2005, fostul președinte Nestor Kirchner a admis că guvernul anterior a neglijat investigațiile acestor atacuri. De asemenea s-a demonstrat că martorii au fost mituiți ca să ascundă adevărul. În 2006 procurorii Alberto Nisman și Marcelo Martínez Burgos au demonstrat definitiv că Hezbollah și personalități de frunte din guvernul Iranului au fost vinovați de atacuri. În 2009, judecătorul Ariel Lijo l-a acuzat pe fostul președinte Argentinian Carlos Menem (arab la origine) că împreună cu câțiva judecători corupți (printre care și Galeano) au mușamalizat investigațiile. Lijo i-a dat pe toți în judecată și a scos un ordin de arest prin Interpol împotriva ministrului de apărare iranian Vahidi și fostului prim ministru iranian Rafsanjani, dar nu s-a întâmplat nimic concret! În ianuarie 2015, procurorul special Alberto Nisman trebuia să apară în fața Congresului Argentinian cu toate dovezile despre cine a executat atacurile și despre lucrăturile murdare ale fostului guvern Menem. Câteva ore înainte de depoziție, Nisman a fost asasinat la domiciliu cu un glonte în cap. Guvernul s-a grăbit să declare că era vorba de sinucidere, deși Nisman nu avea praf de pușcă pe mâini, un semn important în caz de sinucidere. Se pare că și președinta statului de atunci, Cristina Fernández, avea “mâinile murdare”. În 2017 s-a demonstrat și s-a anunțat definitiv că Nisman a fost omorât și nu s-a sinucis. În iulie 2019, guvernul argentinian a declarant oficial că organizația Hezbollah este o grupare teroristă.

https://www.jewishvirtuallibrary.org/terrorist-bombings-în-argentina

Iar terorismul iranian de stat își continuă activitatea în plină amploare în Irak, Siria, Liban, Yemen și împotriva poporului iranian însuși.

***

Nu pot încheia această povestire fără să amintesc de marele rabin, filozof, om de știință și medic evreu Maimonide – Rabbi Moshe Ben Maimon, cunoscut sub numele de Rambam (1138-1204). El s-a născut la Córdoba, Spania, pe atunci un califat musulman. A studiat în profunzime cultura greacă și cea islamică. Viața i s-a schimbat radical când a trebuit să aleagă între convertire la islam sau exil. Astfel s-a stabilit la Fez, în Maroc, unde și-a scris celebrele comentarii despre Mișna, cuprinzând cele 13 principii ale credinței iudaice. A mai scris mult în domeniul filozofiei, teologiei, astrologiei, profeției și medicinei. După o scurtă vizită în Țara Sfântă, s-a stabilit la Cairo, unde și-a continuat studiile și scrierile religioase iudaice. La Cairo a fost numit Nagid, cel care crea și interpreta legile comunităților evreiești din statele arabe, Eretz Israel și Maghreb. Se pare că după moarte, rămășițele lui au fost exhumate și transportate până la țărmurile Mării Galileii (Kineret) în Israel, unde și-a găsit odihna veșnică. Rambam a fost una dintre figurile cele mai importante din istoria poporului evreu.

Ne face plăcere să ne amintim despre locurile, oamenii și de evenimentele deosebite pe care le-am descoperit în timpul excursiilor noastre.

Trăim din amintiri!

Tiberiu Ezri