Săptămânile trecute, presa britanică și americană au anunțat moartea, la vârsta de 89 de ani, a scriitorului englez John Le Carré, cel pe care Graham Greene – și  nu numai el – îl  considera cel mai bun autor de romane de spionaj, iar cartea lui, Spionul care a venit din frig – cel mai bun roman de spionaj pe care l-a citit vreodată.

Este interesant, dar pe undeva explicabil, că cei doi mari autori de astfel de cărți au fost britanici și mă gândesc la Ian Fleming, părintele lui James Bond, și la John Le Carré, cu neuitatul lui erou, George Smiley. Explicația este simplă, ambii scriitori au lucrat la MI5 și MI6, agențiile britanice de spionaj. Noi cititorii am aflat de existența acestor agenții tocmai din romanele celor doi.

Dar ce deosebire între eroi! James Bond este întruchiparea macho-ului, bărbat frumos, îndrăzneț, carismatic, cu succes la femei, care scapă din încurcături folosind forța fizică, armele și… șarmul său. Bond iese întotdeauna învingător, indiferent de situațiile în care se trezește, în mijlocul lumii fantastice a dușmanilor săi. Când citești un roman de Fleming, te întorci în copilărie: balaurul, chiar dacă are șapte capete, este învins, iar Făt Frumos cel modern își serbează victoria nu chiar în brațele Ilenei Cosânzeana, ci ale unei femei înzestrate cu excelente calități estetice. Dar sfârșitul este la fel ca în basme – binele învinge și cititorii pot avea un somn liniștit.

La John Le Carré lucrurile se petrec altfel. Suntem în lumea reală, nu a basmului și confruntarea între inamici – spionajul britanic și spionajul sovietic (romanele dinainte de 1990 au această tematică) nu este exact între bine și rău, ci între abilități. Ceea ce i s-a reproșat lui Le Carré a fost tocmai felul în care a zugrăvit cele două tabere. Pe undeva, au subliniat unii critici, el ar fi pus un semn de egalitate între ele, ambele fiind la fel de nocive. Dar Le Carré a respins această ipoteză. ”Este o mare diferență între a lucra pentru Occident și a lucra pentru un sistem totalitar”, a declarat el într-un interviu, referindu-se la romanele sale din anii 60, bazate pe perioada petrecută în cadrul MI6.

La el foarte mulți spioni britanici devin trădători, se vând pentru bani, doar puțini din motive ideologice – John Le Carré cunoștea bine ”cazul celor patru de la Cambridge”, absolvenți ai unor faimoase colegii, care în anii 30 au devenit comuniști și, ajungând în MI6, unii cu post de răspundere, au spionat în favoarea URSS până în anii 60, când au fost descoperiți, dar nu toți. De fapt, singurul erou pozitiv al romanelor lui Le Carré este George Smiley, dar și el este departe de a fi Făt Frumos. Tip șters din punct de vedere fizic, modest, trădat de mulți, inclusiv de frumoasa lui soție, cu o inteligență de excepție și cu o mare tenacitate, reușește până la urmă, cu multe sacrificii și pierzând mulți dintre oamenii lui loiali, să-i descopere pe trădători și să elimine posibilitatea ca o ”cârtiță” care spiona pentru sovietici (cuvântul cârtiță pentru inamicul care reușește să pătrundă în cercurile unei organizații de spionaj adverse provine tot de la John Le Carré). Amintim aici doar unele dintre romanele lui de succes : Spionul care a venit din frig (tradus și sub titlul Spionul care a ieșit din joc), Oamenii lui Smiley, Un spion perfect, Trădătorul nostru, Casa Rusia, Tainicul pelerin, Experiment secret, scris de-acum după 1990 și care nu mai prezintă confruntarea dintre Occident și Rusia.

Lumea spionajului descrisă de autor este cea ”a personajelor compromise moral, într-un sistem putred, plin de trădări și trădători, precum și a tragediilor personale”, i-a caracterizat romanele The New York Times. Spionii lui sunt oameni singuratici, care și-au pierdut iluziile, se luptă cu birocrația și restricțiile bugetare, iar soarta lor este supusă intrigilor oamenilor politici. Ei sunt trădați de colegi, de iubite și de dușmani. În tabăra opusă, Smiley are un omolog, pe Karla, prezent în trei romane, dar cu care se întâlnește o singură dată față-n față și care, sugerează autorul, în afara ideologiei opuse, se confruntă cu probleme asemănătoare.

”Din punct de vedere tematic, subiectul real al romanelor lui Le Carré nu este spionajul. Este complexitatea infinită și trădătoare a relațiilor umane, trădarea care este un fel de dragoste, minciuna care este un fel de adevăr, oameni buni servind o cauză rea și oameni răi una bună”, scria în 1999 în revista The New Yorker, scriitorul și istoricul Timothy Garton Ash.

Viziunea pesimistă a autorului ,,lipsa de încredere în oameni, deziluziile sale își au rădăcinile în copilăria și adolescența lui. Născut David John Moore Cornell în 19 octombrie 1931, a avut o copilărie turbulentă, dominată de tatăl lui, Ronald, o persoana amorală dar carismatică și cuceritoare, care frecventa celebritățile dar și escrocii, nu-și plătea facturile, planificându-și tot felul de scheme financiare care l-ar fi îmbogățit sau petrecându-și timpul la închisoare pentru fraudă. De aceea, își amintește Le Carré, familia ori înota în bani și lux, ori li se punea sechestru pe tot, inclusiv pe hainele și jucăriile băiețelului. Mama, Olivia, i-a părăsit când el avea cinci ani, pentru un alt bărbat, iar David, care a crezut că ea murise, a revăzut-o abia după 16 ani.

Cu toate că tatăl s-a dovedit escroc, a dorit o educație bună pentru copii și David a fost trimis la Sherborne, o școală publică cu internat (în Anglia școlile publice sunt cele particulare) dar el a detestat-o, la 16 ani a fugit în Elveția și s-a înscris la Universitatea din Berna pentru a studia limbi moderne. Acolo a fost recrutat de un spion britanic care lucra sub acoperire la ambasada Angliei. Cu excepția a doi ani când a predat la Eton, timp de 16 ani Le Carré a lucrat ca spion la MI6 și la MI5 (spionajul intern). Între timp s-a transferat pentru studii la Oxford, unde i-a urmărit pe studenții de stânga, posibili simpatizanți sovietici. În 1960 a fost trimis în Germania, la ambasada britanică, unde, lucrând sub acoperire, s-a ocupat cu organizarea și îndrumarea unor filiere de spionaj. Atunci, în 1961, a început să-și scrie primul roman, Call for the Dead, pe paginile căruia apar pentru prima dată George Smiley și soția lui necredincioasă, Ann. Dar patronii lui nu i-au permis să semneze cu propriul nume, astfel s-a decis la pseudonimul John Le Carré. Cel de-al treilea roman, The Spy Who Came from the Cold i-a adus succesul care l-a însoțit neîntrerupt până la moarte. John Le Carré este apreciat nu numai pentru prezentarea necosmetizată a lumii spionajului, indiferent dacă din Vest sau din Est, ci și datorită calităților literare, a perfecțiunii stilului și compoziției. De aceea, colegul său, scriitorul Ian McEwan l-a considerat cel mai mare romancier englez din cea de a doua jumătate a secolului XX.

Eva Galambos