Viitor cu AUR ţara noastră are?

Răspunsul este neîndoielnic NU! Dar este cert că alegerile legislative de la 6 decembrie au reuşit o mare surpriză. Ele au confirmat accesul în parlament pentru un actor politic neprevăzut să treacă linia de sosire. Într-adevăr este o mare necunoscută cum de nici partidele parlamentare, nici ONG-urile care militează pentru drepturile omului, nici analiştiI politici sau presa nu au avut în vedere această ipoteză. Nu au sesizat campania online a partidului care a atras foarte mulţi urmăritori. Un posibil răspuns ar fi: atâta vreme cât scena politică va fi acaparată de disputa tensionată PSD-PNL, clasa politică nu va avea răgazul să vadă şi alte riscuri în viaţa politică. Numai că „pădure fără uscături” nu se poate. Prin urmare faptul în sine de a avea un actor radical pe dreapta nu este nimic nou sub soare. În fond, România era excepţia Europei, pentru că din 2008 formaţiuni politice extremiste nu au mai intrat în parlament. În schimb, discursul naţionalist extrem, xenofobia, antisemitismul, rasismul sau euroscepticismul îl întâlneai la politicieni din partidele mainstream.

Nici faptul că George Simion sau Claudiu Târziu coordonează acest partid nu este o surpriză. În paranteză fie spus, un partid cu doi lideri nu cred să aibă viaţă lungă. În basme numai balaurii aveau două sau mai multe capete! Presa democrată îi descoperă abia acum, pentru că nu prea are preocupări pentru manifestări extreme din societatea românească. Ea nu a observat nici alăturarea într-o fotografie a lui George Simion cu preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop în uniformă de academician! 

Acad. Ion Aurel Pop şi George Simion

Foto: Facebook George Simion

Despre naţionalismul extrem, aplecarea înspre ideologia legionară, ortodoxismul exagerat sau apetenţa pentru incitare a celor doi au mai semnalat ONG-uri civice sau analişti sensibili la antisemitism sau discriminare. Despre închiderea uşii în nas lui George Simion, când a vrut să iniţieze acţiuni de stradă în Republica Moldova, cine îşi mai aminteşte… Dar nu de CV-ul ideologic al celor doi viitori parlamentari vreau să mă ocup. Sper să o facă viitorul parlament. Nu voi insista nici despre faptul că TVR, instituţie publică, imediat după închiderea urnelor, prin graiul unor colaboratori pe bani grei, deveniţi de-ai casei, se bucura de reuşita AUR!

Cu uimire constat însă că şi acum, în ceasul al 12 lea, presa şi analiştii ocolesc un aspect pe care îl consider de maximă importanţă. Faptul că, spre deosebire de trecute partide extremiste din ultimii 30 de ani, extremismul poleit în aur de astăzi se bucură de girul intelectual al unei persoane pe umerii căreia stau diplome simbolice grele, de recunoaştere publică!

Sorin Lavric, căci despre el este vorba, este preşedintele Senatului AUR. Da, aţi citit bine SENAT, ca la Mişcarea Legionară, el este o entitate menită să confere prestigiu, aură intelectuală, unei mişcări politice care se defineşte radicală. „Nu suntem extremişti, dar suntem radicali!”, declara George Simion, imediat după încheierea votului. 

Pentru Sorin Lavric sosirea în politică a fost determinată de nevoia de a restarta sistemul şi actorii politici. Cu alte cuvinte, democraţia europeană trebuie schimbată din rădăcini, întrucât ar avea numai defecte. “Pentru noi începe un război ideologic, al cărui deznodământ va sta în înlăturarea actualei clase politice. În patru ani vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români. Vom regăsi gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din ţară. Vom recăpăta căldura pe care ne-o dă gândul de a fi una în virtutea apartenenței la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte dintr-un întreg numit România. Vom întreţine cu veneraţie memoria deţinuţilor politici.

Măștile, lobby-rile, matrapazlâcurile vor înceta. Jocurile de culise vor intra in faliment. Am obosit să ne prefacem că luăm în serios minciuna socialismului venit de la Bruxelles. Ne-am săturat să ne uităm la ruși ca la îndrăgiții noștri violatori, care nu doar ne-au făcut praf țara după război, dar care acum privesc cu jind la rupta noastră Basarabie. Ni s-a aplecat să-i suportăm pe agasanții masoreți marxiști, descinși din mantaua Anei Pauker, acum travestiți în democrați fariseici, care ne țin lecții despre binefacerile corectitudinii politice”, declară cu emfază pe 7 decembrie Sorin Lavric. Aceia care sunt acomodaţi cu limbajul legionar interbelic, vor recunoaşte cu uşurinţă aceleaşi teme şi pretexte care sugerează putreziciunea democraţiei.

Probabil că în acest context nu este întâmplător nici faptul că preşedintele Senatului a candidat pentru un post la Senat în judeţul Neamţ, exact acolo unde a candidat şi a câştigat C Z Codreanu! Sorin Lavric este filosof, eseist, scriitor, aparţine clasei superioare. Dar în sine acest statut nu spune mare lucru. Imaginea lui, care îi creează o aură de superioritate şi de lider simbolic cu soluţii slavatoare, este rezultatul alianţelor intelectuale pe care le-a stabilit.

Astfel el este redactor la România literară, al cărui director este însuşi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. Cărţile sale sunt publicate de către editura Humanitas, iar directorul acesteia, Gabriel Liiceanu, îl susţine în formule mirifice:

“Toată fiinţa lui Sorin Lavric a fost retrasă strategic din lume în vederea scrisului. Scrisul a devenit acum un soi de organ, singurul prin care – după ce toate celelalte simţuri au fost absorbite în el – a mai rămas să se producă contactul cu lumea… Sorin Lavric face parte din prima generaţie asupra căreia Noica şi-a pus pecetea indirect, prin pneuma intermediară a discipolilor săi. Un jurământ al scrisului, făcut sub o anumită cutremurare, îi leagă pe cei căzuţi din mantaua stilistică a lui Noica. Iar acest legământ se bazează pe o credinţă simplă: nu există idee care să poată pătrunde în lume neajutată de un coup d’envoi afectiv; nu există sentiment care să se poată impune fără prestigiul unei hermeneutici discursive”, (https://humanitas.ro/humanitas/carte/10-eseuri). Astăzi a revenit din lumea scrisului în realitatea politică cu hotărârea de a face.

Vladimir Tismăneanu a salutat cu mult aplomb cartea lui Lavric Noica şi Mişcarea Legionară. Despre carte şi opiniile călduroase ale politologului de peste ocean a vorbit, la timpul potrivit, mult mai pregătit ca mine, Laszlo Alexandru. În spiritul adevărului amintesc că scrierea a trezit reacţii pro şi contra. Unii au văzut încă de atunci pornirile ideologizante ale eseistului, după care, între cei doi pare să se fi înfiripat o prietenie intelectuală. În 2011, Sorin Lavric făcea o cronică de întâmpinare în România literară la volumul lui Tismăneanu Despre comunism, Destinul unei religii politice, iar autorul îi mulţumea public pe Hotnews, dar şi pe https://www.contributors.ro/religii-politice-si-orori-totalitare-sorin-lavric-despre-comunism/.

Volumul despre Noica avea să fie premiat de Academia Română în 2007. Şi pentru că mai toate au legătură între ele, preşedintele Academiei de atunci, Eugen Simion, a răspuns ingenuu când a fost întrebat de ce un premiu la aşa o carte, din care nu lipsesc evaluări pozitive la adresa Mişcării Legionare: “«mulţi comentatori au subliniat meritele acestei cărţi». Ca justificare majoră, el se referă la comentariile favorabile ale lui Vladimir Tismăneanu…” (https://www.observatorcultural.ro/articol/un-raspuns-evaziv-al-academiei/).

Cu aşa intelectuali publici în spate, S. Lavric şi AUR au pecetea legitimităţii simbolice? Chestiune de discutat, atâta timp cât vocile invocate nu au vorbit încă. Politic, partidul se va topi tot atât de repede cum s-a şi supraîncălzit, când sursele de finanţare se vor epuiza şi, mai important, sprijinul electoral se va dezumfla. Căci timpul revoluţiei naţionaliste este revolut!

Alexandru Florian

(preluare de pe https://republica.ro/viitor-cu-aur-tara-noastra-are)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • BORIS MEHR commented on December 13, 2020 Reply

    AUR se bazează pe trei argumente majore – combaterea corupției, greu de negat, combaterea manifestărilor unor maghiari extremiști, numiți neo-horthylși, recuperarea ăncă discretă a CULTULUI LEGIONAROID, pro – ANTONESCU, v. declarațiilele lui CĂLIN GEORGESCU, deci perspectiva nu pare roză, sunt chestiuni deja cronice, iar dintre partide nimeni nu-i poate combate, sondajelo vor arăta ce se întâmplă, cine se va orienta în această direcție de esență neo-legionară

  • BORIS MEHR commented on December 11, 2020 Reply

    O inițiativă salutară este publicarea articolului directorului INSHR AL. FLORIAN. DEȘI AM ÎNDOIELI PRIVIND SINCERITATEA celor care s-au distanțat de AUR – LIICEANU, A PREȘEDINTELUI ACADEMIEI IOAN AUREL POP, este clar că ne aflăm la un moment de grea încercare, FĂRĂ
    acțiuni bine gândite și coordonate revenirea extremei drepte este reală după dispariția lui CVT, cu o incărcătură mult ma toxică

    • BORIS MEHR commented on December 11, 2020 Reply

      ÎN CIFRE ABSOLUTE VOTANȚII AUR constuie 3% DIN ALEGĂTORI, dar vor veni mai mulți să-i susțină.

  • eva galambos commented on December 11, 2020 Reply

    Este dureros că intelectuali de prestigiu cochetează sau chiar susțin idei legionare, dar mai dureros este faptul că 10 la sută dintre alegători și-au dat votul pentru acest partid. Ar fi util de analizat de ce și ce consecințe are prezența unui astfel de partid pe scena politică românească și în parlament. chiar dacă peste un timp va dispărea, Până când există ne va aduce multe rele

    • BORIS MEHR commented on December 11, 2020 Reply

      AUR culege roadele atâtor derapaje ale unor politicieni, dar și unor falși istorici, nici azi RAPORTUL COMISIEI WIESEL nu este asimilat în esență. CĂPITANUL și ANTONESCU mai sunt adulați, fețe bisericești încurajează ultranaționalismul, iar corupția completează rândurile radicalilor, în concluzie este nevoie de o regrupare a veritabililor democrați

  • Nicolae Radu l commented on December 10, 2020 Reply

    Nu ma asteptam la altceva de la fiul profesorului de marxism dar îl informez ca Domnul Sorin Lavric este un mare intelectual român, împreuna cu DomnulI Ion Aurel Pop. De ce va stau în gât cei mai reprezentativi români. Va amintesc ca dvs luati bani multi de la românii lui Lavric si I;A. Pop Nu uitati acest adevar Un român de AUR

    • Andrea Ghiţă commented on December 10, 2020 Reply

      Acest comentariu este o mostră de “aurism”. Nu aţi înţeles nimic din articolul în care afirmaţiile sunt probate cu referinţe, dar faceţi trimiteri la tatăl autorului articolului. Afirmaţia “luaţi bani mulţi de la românii lui Lavric şi Ion Aurel Pop” este o minciună gogonată. Profesorul universitar Alexandru Florian, director al Institutului Naţional de Studiere a Holocaustului sa primeşte exact salariul corespunzător încadrărilor sale. În plus, dacă nu vă aşteptaţi la altceva (adică v-aţi aşteptat la un astfel de articol) nu înţeleg de ce sunteţi nemulţumit. Am făcut o excepţie aprobând acest comentariu-mostră care atacă persoana autorului. Baabel nu acceptă decât polemica de idei.

  • alexandru commented on December 10, 2020 Reply

    Draga Hava daca nu esti optimist nu poti lupta civic.
    Multumesc Andreei pentru faptul de a ma fi imboldit sa scriu aceste ganduri…
    Romania literara l-a dat afara pe Lavric, iar Liiceanu incearca sa se distanteze de “indracit”, desi are “chip feciorelnic”, pe Contributor

  • Hava Oren commented on December 10, 2020 Reply

    Sper că viitorul vă va da dreptate când afirmați că „partidul se va topi tot atât de repede cum s-a și supraîncălzit”, dar eu sunt sceptică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *