Agricultura în împrejurimile Ierusalimului

Conrad Schick descria împrejurimile Ierusalimului în mijlocul sec. al XIX-lea ca pe o pustietate stâncoasă, unde nu crește nimic. E drept că el a ajuns aici în octombrie, după șase luni de arșiță și uscăciune. Dar să încerce să ne convingă, și încă bazându-se pe citate biblice, că aici nu crește nimic, este o exagerare. Doar el însuși descrie starea jalnică a drumului de acces spre Ierusalim. Un oraș, chiar unul modest, nu se poate hrăni numai din ce se aduce din altă parte pe cămile sau catâri! Adevărul este că agricultura din împrejurimile Ierusalimului, chiar dacă punea probleme serioase, se practica încă din timpuri imemoriale și în câteva locuri ea se practică până astăzi după metodele tradiționale. Prima mare problemă este uscăciunea, dar ea este numai aparentă. Media anuală a precipitațiilor, de cca. 540 l/m2, este comparabilă cu cea de la București – se pare că de-a lungul istoriei au existat chiar perioade cu precipitații și mai abundente. Este adevărat că plouă numai iarna, dar apa de ploaie pătrunde prin crăpăturile rocilor calcaroase, ieșind apoi la iveală sub formă de izvoare. Pentru cine știe să le găsească, în jurul Ierusalimului există zeci de izvoare mai mici sau mai mari, de obicei în văi sau pe versanții munților. (Aceasta explică de ce așezările de aici, nu ca în Europa, se află pe culmile munților, nepotrivite pentru agricultură – din păcate apa izvoarelor nu curge la deal!)Read more…

Latkes în faţa camerei de filmat

Prima ediţie a emisiunii de televiziune Shalom a fost difuzată în 1999, în prag de Hanuka. În cei 21 de ani care au trecut am filmat aproape an de an de Sărbătoarea Luminilor şi păstrez amintiri de neuitat de la inaugurarea sinagogii Bal Şem Tov din Piatra Neamţ (2009), de la Concertul de Hanuka din sinagoga de la Bistriţa, precum şi de la câteva serbări minunate din templul neolog de la Cluj, înţesat de lume. Dar cum întotdeauna amintirile cele mai interesante sunt cele care s-au petrecut în afara filmărilor, am să relatez o întâmplare din „culisele” filmărilor pentru Hanuka din anii 2001 (sau să fi fost în 2002?). Grupajul de Hanuka realizat atunci a fost rodul unei frumoase colaborări cu tânăra familie S. care ne-a primit în casa ei pentru a filma atât pregătirile de Hanuka (confecţionarea Hanukiei şi prepararea specialităţii culinare) cât şi una din serile sărbătorii (cu aprinderea lumânărilor şi tradiţionalul joc cu titirezul). Băiatul lor de vârsta claselor primare s-a dovedit un excelent actor, tatăl – un amfitrion ştiutor în ale iudaismului, iar mama şi-a pus în valoare atât simţul artistic – la confecţionarea hanukiei – cât şi cel de gospodină. Întâmplarea (rămasă printre episoadele anecdotice ale emisiunii Shalom) s-a petrecut la filmarea reţetei de latkes.Read more…

Joe Biden – la un pas de a deveni președintele Statelor Unite

În ziua de 14 decembrie Colegiul Electoral a confirmat victoria în alegerile din noiembrie a democratul Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA. Aceasta după ce fiecare stat a certificat voturile exprimate, respectiv rezultatele pe baza votului popular. Biden a obținut 306 voturi ale marilor electori, iar președintele în exercițiu, Donald Trump, 232 de voturi. Pentru a fi confirmat președinte, un candidat are nevoie de 270 de voturi ale electorilor care reprezintă statele americane. Aceste rezultate au fost stabilite după zecile de contestații făcute de Donald Trump în diferite state și după renumărarea unor voturi, președintele american, echipa și susținătorii lui vorbind despre o fraudare masivă a alegerilor de către democrați, acuzații care s-au referit și la statele unde conducerea aparținea republicanilor. Analiștii politicii americani au afirmat că niciodată în istoria Statelor Unite nu s-a înregistrat vreo fraudare a alegerilor. Luând cuvântul după comunicarea rezultatelor, Joe Biden a vorbit despre victoria democrației americane ”Democrația americană a funcționat. Deși a fost pusă la încercare, a rezistat”, a constatat el, referindu-se la încercările lui Trump de a contesta rezultatul și de a pune la îndoială corectitudinea votului. ”Read more…

Concertul de Anul Nou de la Viena, 1 ianuarie 2021

28 noiembrie 2020: Vicecancelarul Austriei, Werner Kogler (Partidul Ecologist) presupune că renumitul Concert de Anul Nou din 1 ianuarie 2021 va avea loc, în fața rândurilor de scaune goale. „Dacă Salzburg poate să joace cu Bayern München cu stadionul gol, de ce să nu fie posibil și Concertul de Anul Nou fără public”, a spus politicianul într-un interviu în ziarul Tiroler Tageszeitung. Muzicienii filarmonicii susțin ca renumitul Concert de Anul Nou va avea loc și vor cânta, dacă situația o va impune, chiar cu sala goală. Declarația surprinzătoare mă duce cu gândul la controversatul eseu a lui Vargas Llosa Alles Boulevard, iar recitirea lui vine la timpul potrivit, într-o perioadă în care toți încercăm să ne adaptăm la new reality, cu tristețea singurătății și incertitudinea viitorului. „Cine își pierde propria cultură, se pierde pe sine însuși“, scria laureatul premiul Nobel într-o fulminantă și cinică analiză a societății contemporane, analiză a societății contemporane, în care spectacolul de artă este confundat cu orice altă acțiune de amuzament zgomotoasă.Read more…

Anti-comunismul fasciştilor şi anti-fascismul comuniştilor

Am avut un sentiment de greaţă când i-am văzut la TV pe cei din partidul neo-legionar AUR cântând „Imnul golanilor”. Asistam la o blasfemie. Evident, ei încercau să se legitimeze cu anti-comunismul Golaniadei de-acum 30 de ani (aprilie-iunie 1990). Dar declaraţia „Mai bine mort decât comunist” este valabilă şi lăudabilă doar dacă poţi, cu aceeaşi răsuflare, să rosteşti şi declaraţia „Mai bine mort decât fascist”. Trebuie să te afli la egală distanţă de comunism şi de fascism, cei doi gemeni totalitari ai secolului XX, care – schimbaţi la faţă – mai mişcă şi azi. Şi unul şi celălalt vizează aceleaşi năravuri ale unui regim dictatorial: antipluralism politic, antiparlamentarism, autoritarism, încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului etc. De aceea n-am agreat niciodată anti-fascismul clamat de comunişti şi nici anti-comunismul clamat de fascişti. Confruntarea lor este doar un caft între două găşti de derbedei. Read more…

Ghid de supraviețuire în pandemie. 500 de sfaturi de la adolescenți, pentru adolescenți și pentru părinți.

Acesta e titlul unei cărți recent apărute în editura Polirom, scrisă de Marius Copăceanu. Cartea a fost prezentată la recentul târg de carte și a stârnit interes prin faptul că abordează o problemă „la zi” atât de arzătoare și atât de controversată. Autorul este psiholog, doctor în medicină, lector universitar asociat la Universitatea 1 Decembrie 2018 din Alba Iulia și are numeroase lucrări publicate în specialitate. Cartea începe cu un cuvânt către tineri, adresat în 4 august 2020 de către Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române și o prefață scrisă de profesorul univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În continuare ministrul Sănătății, dr. Nelu Tătaru, adresează un mesaj cu argumente pentru conștientizarea riscurilor și a implicațiilor pandemiei. Și alte nume prestigioase ca Adam R. Winstock, psihiatru, specialist în medicina adicției și prof. univ. dr. Emanoil Ceaușu, medic primar la spitalul de boli infecțioase Victor Babeș din București aduc argumente pentru conștientizarea riscurilor și a implicațiilor pandemiei.Read more…

Suntem sclavii aparatelor noastre

Nepoata mea cea mare, în vârstă de opt ani și jumătate a primit primul ei telefon celular. Vestea asta m-a găsit complet nepregătit. Cum asta?! La nici nouă ani?! Când fetița se mai luptă cu cititul corect al unor texte în cărțile de copii?! Da, e adevărat, în urmă doar cu câteva luni m-a întrebat dacă știu cum să fac poze selfie cu telefonul și răspunsul meu negativ a fost urmat imediat de un scurt instructaj, care dovedea o completă înțelegere a modului de întrebuințare a aparatului și o obișnuință neașteptată de a folosi un device, care pentru mine încă mai e doar un telefon și încă câteva lucruri ”neimportante”, pe care le mânuiesc cu sfiiciune și cu permanenta teamă de a nu eșua. Nu m-aș fi dedicat acestei întâmplări, dacă în ultimul timp nu s-ar înregistra o creștere semnificativă a studiilor medico-sociologice care, fiecare în parte și toate la un loc, descriu un fenomen patologic de o magnitudine greu de imaginat: dependența de aparate electronice, așa-numitele electronic media devices (EMDs). EMDs au apărut ca să rămână, și fiecare an aduce după el un alt aparat, și mai dezvoltat, și mai sofisticat, și mai greu de înțeles pentru un om ca mine, născut în anul izbucnirii celui de a Doilea Război Mondial.Read more…

Cum a reușit Marea Britanie să autorizeze atât de repede un vaccin antiCovid?

Cu toții suntem conștienți că numai o campanie de vaccinare a majorității populației de pretutindeni ar putea pune capăt sau limita efectele pandemiei de coronavirus. Speranțele sunt mari, dar și îndoielile. De fapt ne este frică de necunoscut, suntem cuprinși de îndoieli când știm că, cel puțin până de curând, durata de pregătire, producere și utilizare sigură a unui vaccin era de cel puțin cinci ani, dacă nu chiar zece, aceasta pentru a vedea nu numai consecințele pe termen scurt ci și pe termen lung ale vaccinurilor. În romanul Strong Medicine, scriitorul american Arthur Hailey a descris temerile medicilor în a folosi un vaccin nou, de-acum testat timp de șapte ani, produs de o binecunoscută firmă de medicamente Astăzi aflăm că sunt în ultimă etapă mai mai multe vaccinuri, dezvoltate de mari firme de produse farmaceutice, laboratoare specializate. Ni s-a explicat că astăzi, procesul de realizare a unui vaccin se deosebește radical de cel din trecut, că știința folosește toate realizările moderne ale cercetării și tehnologiei, că acestea nu au început acum ci durează de vreun deceniu, au fost puse sub lupă cel puțin două virusuri, SARS și MERS, tot din categoria corona și chiar dacă nu s-a ajuns la un vaccin (epidemia s-a oprit și banii pentru cercetare s-au epuizat), au fost realizate niște etape care au putut fi folosite la cercetările actuale.Read more…

Setul de pahare de Jena

Máriskó, o femeie între două vârste de etnie romă, venea în fiecare miercuri, se așeza pe treptele din fața locuinței noastre și aștepta până când mama se întorcea de lucru. Purta o rochie pestriță, în culori țipătoare, care acoperea aproape două trepte, spre nemulțumirea vecinilor care urcau la etajele aflate deasupra apartamentului nostru. Mie îmi spunea „domnișorul mamei”, tatălui meu îi acorda un respect deosebit, se și temea puțin de el, mai ales că neavând chef să facă „comerț” cu Máriskó, el o mai și repezea câteodată. Mama mea era persoana de care se atașase de mulți ani. Legătura sufletească dintre ele mă uimea. În afară de „business”, vorbeau despre vrute și nevrute. Când eram mic, nicicum nu puteam înțelege de ce mama stă de vorbă cu ea. – Mami, nu vezi că Máriskó nu e decât o țigancă și trăiește în cort, nu-i frumos să te ocupi de ea. – În lumea asta trebuie să înveți că nu are importanță cine ești și cum arăți, toți suntem egali. Nimeni nu poate să-și aleagă părinții și nici unde să se nască, mi-a spus mama. Când aveam vreo zece-doisprezece ani, mi-a povestit despre bunicii care au pierit la Auschwitz, au fost uciși numai pentru că erau evrei. Printre victimele acestor lagăre de concentrare erau și mulți romi, mi-a povestit. Spectacolul era însă negoțul dintre mama și Máriskó. Dintr-un sac imens apăreau o sumedenie de vase, seturi de cești, pahare, tacâmuri de tot felul, inclusiv căutatele tacâmuri rusești suflate cu argint.Read more…

Refugiați de Corona în Dubai (II)

Bineînțeles că după prima zi de vacanță nu poți scrie impresii de călătorie complete, mai ales când ești, ca mine, om de rând și nu ai darul prezicerii viitorului. În schimb a povesti retrospectiv nu e mare lucru, asta știe oricine. Și cum aceste impresii de călătorie nu au nicio ambiție artistică, voi povesti în continuare despre sejurul nostru din Dubai, unde ne-am refugiat de teama frigului și a coronavirusului. Aveam o cameră cu demipensiune și nimic nu ne obliga să părăsim hotelul, așa că în prima săptămână am trăit practic ca într-o carantină voluntară. A fost un fel de exercițiu pentru situațiile dificile care ne-ar mai putea aștepta la întoarcere. După cum stau lucrurile, se pare că ne vom putea încă întoarce în Elveția fără mari probleme, dar în zilele noastre nimic nu e sigur. Șederea noastră la hotel, pe nisipoasa peninsulă Palm, era structurată mai ales în funcție de mese, ne rămânea doar să ne umplem timpul dintre ele. Zilele decurgeau după o ordine prestabilită: micul dejun – internet – plajă – gustare – piscină – internet – cină – somn. A doua zi la fel. Ca să nu devină plictisitor, începând din a patra zi am schimbat ordinea dintre plajă și piscină. Ce ușurare!Read more…

Observaţii asupra mass-mediei din Israel, în timpul pandemiei

Statul Israel a fost lovit, ca întreg mapamondul, de năpasta virusului Corona. Această situație a afectat economic o parte din populație, îndeosebi proprietarii micilor magazine, artiștii, personalul teatrelor, sălilor de petrecere a nunților, religioșii care frecventau sinagogile și moscheile… În mod firesc au apărut nemulțumiri. Anumite cercuri politice au folosit situația pentru a lovi guvernul ales în mod democratic. Din considerente de rating sau influențate de proprietari cu interese obscure, mass media s-a alăturat “corului” antiguvernamental. Schematizând la extrem, apar două alternative: 1. Crește numărul de îmbolnăviri. Guvernul (mai precis Cabinetul Corona) închide unități economice. TV acordă ecranul unor profesori și politicieni care acuză guvernul că afectează grav economia și pauperizează populația. 2. Scade numărul de îmbolnăviri. Guvernul (mai precis Cabinetul Corona) deschide unități economice. TV acordă ecranul unor profesori și politicieni care acuză guvernul că afectează grav starea sănătății populației și implicit a economiei. Doamne Dumnezeule, câți profesori care se contrazic între ei apar zilnic pe micul ecran!Read more…

Elveția – stat federal unicat, țară superbogată model

Statutul unic, prosper, neutru și stabil al Elveției este bine cunoscut opiniei internaționale. Totuși, în prezentul articol aș dori să trec în revistă, spre deliciul cititorilor, câteva particularități și curiozități șocante, bizare sau excentrice, ca să mă exprim diplomatic. Celebra Confoederatio Helvetica este o republică federală formată din 26 de cantoane autonome, cu patru limbi oficiale: germana, franceza, italiana și retoromana, înrudită cu limba română. Consiliul Federal – guvernul și Adunarea Federală – Parlamentul își au sediul la Berna. Fiecare canton are propria sa constituție, legislatură, guvern și curți de justiție. Aviz amatorilor supracentralizării statale, care și-a dovedit în timp lipsa de eficacitate și flexibilitate, în dauna cetățenilor și a intereselor local-regionale. Elveția cuprinde trei mari regiuni lingvistice și culturale: germană, franceză,și italiană, la care se mai adaugă văile vorbitoare de retoromană. De aceea elvețienii, deși predominant germanofoni, nu formează o națiune în sensul unei identități etnice și culturale. Sentimentul de apartenență la o țară comună se bazează pe un fundal istoric, pe valori comune: federalismul, democrația și simbolistica alpină. Înființarea Confederației Elvețiene este datată prin tradiție la 1 august 1291, când se sărbătorește și ziua națională.Read more…

Viitor cu AUR ţara noastră are?

Răspunsul este neîndoielnic NU! Dar este cert că alegerile legislative de la 6 decembrie au reuşit o mare surpriză. Ele au confirmat accesul în parlament pentru un actor politic neprevăzut să treacă linia de sosire. Într-adevăr este o mare necunoscută cum de nici partidele parlamentare, nici ONG-urile care militează pentru drepturile omului, nici analişti politici sau presa nu au avut în vedere această ipoteză. Nu au sesizat campania online a partidului care a atras foarte mulţi urmăritori. Un posibil răspuns ar fi: atâta vreme cât scena politică va fi acaparată de disputa tensionată PSD-PNL, clasa politică nu va avea răgazul să vadă şi alte riscuri în viaţa politică. Numai că „pădure fără uscături” nu se poate. Prin urmare faptul în sine de a avea un actor radical pe dreapta nu este nimic nou sub soare. În fond, România era excepţia Europei, pentru că din 2008 formaţiuni politice extremiste nu au mai intrat în parlament. În schimb, discursul naţionalist extrem, xenofobia, antisemitismul, rasismul sau euroscepticismul îl întâlneai la politicieni din partidele mainstream. Nici faptul că George Simion sau Claudiu Târziu coordonează acest partid nu este o surpriză. În paranteză fie spus, un partid cu 2 lideri nu cred să aibă viaţă lungă. În basme numai balaurii aveau 2 sau mai multe capete! Presa democrată îi descoperă abia acum pentru că nu prea are preocupări pentru manifestări extreme din societatea românească. Ea nu a observat nici alăturarea într-o fotografie a lui George Simion cu preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop în uniformă de academician! Read more…

Ce urme lasă studiile? (I)

Nu mă refer la “urme” în educație sau cunoștințe. Ar fi o întrebare mult prea dificilă pentru a ști să răspund. Nu… Mă refer la urme lăsate în memorie și suflet, urme care nu se șterg nici după foarte multe decenii. Mi-am început studiile la primul nivel în 1933, la grădinița Mon­tessori din Cluj, condusă de Serena Hamburg. Ea funcționa la re­nu­mi­ta adresă: Str. Elisabeta (azi E. Racoviță) nr. 12. Ce anume i-a asi­gu­rat „fai­ma”? Fap­tul că în ve­cini, la nr 10, stătea co­le­ga mea de gră­di­ni­ță Marianne Judovics, cunoscută de toată grădinița. Nu numai ea, ci toate fetele erau drăguțe, dar și mai mult mi-au plă­cut băieții. Mă uitam cu plăcere în special la unul dintre ei, Bandi Borsai. Îmi plăcea teribil cum o asculta cu ochii larg deschiși pe Serena poves­tind. Se pare că sen­ti­men­tele mele erau împăr­tă­și­te, căci într-o zi, ve­nind spre casă după ore­le de studiu, i-am co­mu­ni­cat mamei că tre­buie să mă întorc la ora şapte seara. Apoi am mai lămurit lucrurile. Că nu la gră­di­ni­ță, ci la Opera Maghiară, că nu toți, ci doar Bandi și cu mi­neRead more…

Despre prostie

“Două lucruri sunt infinite: universul și prostia omenească …și nu sunt sigur în privința universului.” – Albert Einstein. Ideea acestui articol mi-a venit când actualul meu șef de la spitalul Kaplan, Dr. Alex Duhan, mi-a povestit despre legile de bază ale prostiei, scrise de C.M. Cipolla. În cariera mea de medic am întâlnit uneori oameni care gândeau strâmb, deși nu erau începători în meserie și aveau cunoștințe teoretice, alții care exact în momentele critice, când tratam câte un bolnav nestabil, veneau să-mi spună bancuri, ba chiar se încăpățânau că au dreptate. Iată câteva exemple de prostii, aș spune premeditate direct sau indirect (prin influență externă), care dăunează celor din jur, fără a aduce niciun folos prostului. Ele au fost alese pe baza legii a treia a lui Cipolla. Unii dintre ultra religioșii (Haredim) din Israel contestă existența virusului COVID 19 și fiindcă mulți dintre ei nu au televizor și telefoane inteligente, ei sunt rupți de realitate. Astfel ei nu respectă distanțarea, ceea ce până la urmă duce la răspândirea virusului înăuntrul, dar și în afara comunității lor. Read more…

Hanuca – o sărbătoare care s-a consolidat de-a lungul vremii

Joi seara, în 10 decembrie 2020, evreii din toată lumea aprind o lumânare în cinstea unui eveniment petrecut acum 2.200 de ani, care a salvat poporul evreu de la asimilare și dispariție și a făcut posibilă reluarea ritualului din Templul purificat. Fiecare sărbătoare evreiască ne amintește despre evenimente importante care au format poporul evreu și care au jucat un rol capital în istoria lui: de Pesah sărbătorim ieșirea din robia egipteană, de Șavuot primirea Torei pe Muntele Sinai, de Sucot ne amintim de traiul din pustiu, iar de Purim de salvarea poporului din mâinile celui care voia să-l extermine. Iar de Hanuca sărbătorim salvarea poporului evreu de la primejdia exterminării spirituale, de pierdere a credinței, a culturii, a limbii și istoriei, a existenței ca un popor. Este războiul fiilor luminii(bnei or) împotriva fiilor întunericului (bnei hoșech). În secolul al II-lea î.e.n. Iudeea era, ca de atâtea ori în istorie, miza a două mari puteri rivale. Ambele erau urmașele imperiului lui Alexandru Macedon: Imperiul Seleucid cu capitala la Damasc și Imperiul Ptolemaic cu capitala la Alexandria, în Egipt. În anul 200 î.e.n. seleucizii au cucerit Iudeea de la ptolemaici, care stăpâniseră țara până atunci. Regele seleucid, Antiochus III cel Mare, le-a garantat evreilor dreptul de a trăi potrivit cutumelor lor strămoșești. Urmașul lui la tron, Antiochus IV Epiphanes, fiind în lipsă de fonduri din cauza obligațiilor sale față de romani, a adunat bunuri din statele cucerite. Iudeea era o pradă bună, mai ales comorile din Templu. Read more…

Însemnările unui filatelist meloman. Turist la Roma

Într-o vară soția mea Eva și cu mine am făcut o excursie de câteva zile la Roma, Orașul Etern, plin cu locuri de interes turistic, istoric, religios, de muzică, arhitectură etc. În mitologia romană, fondatorii Romei și a Regatului Roman au fost gemenii Romulus și Remus. Sculptura “Gemenii alăptați de lupoaică” (La Lupa Capitolina) a devenit emblema Romei. Cunoșteam această emblemă încă din Timișoara, unde o copie a sculpturii se află în centrul orașului, un cadou de la Benito Mussolini. Am stat la un hotel de pe Via delle Quattro Fontane, lângă Piazza Barberini. În această piață se află fântâna Tritone, sculptată de Bernini. Este una din cele patru fântâni descrise de Ottorino Respighi în poemul simfonic Fontane di Roma. Cea mai cunoscută este Fontana di Trevi, una din cele mai frumoase fântâni din lume. Sute de turiști o vizitează în toate orele zilei. Unii aruncă monede în apa fântânii, pentru a reveni la Roma sau în speranța de a găsi o dragoste adevărată. Episoade cu Fontana di Trevi apar și în câteva filme, printre care La Dolce Vita de Fellini și Sub Soarele Toscanei. Read more…