Zilele, săptămânile, lunile trecute ne-au cam forțat, din păcate, să ieșim cu toții din zona noastră de confort, să ne regândim şi restructurăm obiceiurile, să încercăm să găsim rostul acestor zile, săptămâni, luni. O prietenă cu care de decenii ne întreceam în mersul la bibliotecă, m-a întrebat cu resemnare în glas, încă la începutul acestei perioade nefaste: Ce poate să facă în timpul pandemiei un împătimit al cititului, limbilor, cărților, dacă cunoaște deja pe de rost toate volumele din casă și nu poate să meargă să cumpere sau să împrumute altele?

Pe atunci nici eu nu prea știam ce să-i răspund. Dar apoi mi-am găsit o nouă pasiune, absolut minunată, cea de a vâna comori uitate, ascunse în arhivele digitale împrăștiate pe net. Da, unele descoperiri neașteptate mă fascinau şi în trecut, dar eram mereu distrasă de minunățiile palpabile din biblioteci, şi eram mult prea intimidată de tehnologie, lumea virtuală îmi părea stranie, înfricoșătoare, nicidecum atrăgătoare. Wikipedia, la care apelăm cu toții când dorim informații rapide, mă irita adesea – câte limbi, atâtea date, mai mult sau mai puțin contrastante, şi dacă nu verifici de cinci ori informațiile şi din alte surse, poți avea surprize „interesante”. Articolele despre cunoscutul pictor american Bob Ross de exemplu ne vorbesc în engleză, maghiară şi franceză despre un singur copil al artistului (de la prima soție din trei), iar articolul în limba română şi cel în limba spaniolă susțin că ar avea nu mai puțin de trei copii (doi din prima căsătorie şi unul din a doua, care ar fi fost ultima). De menționat şi faptul că inclusiv numele soțiilor diferă în aceste articole, respectiv şi datele semnificative (divorțul de prima soție, moartea celei de-a doua etc.)

Deci eram mereu cât se poate de reticentă, când venea vorba de cititul pe net, până când am descoperit că există biblioteci întregi în arhive digitalizate, unde cititorul își poate delecta ochii chiar cu imaginea scanată a unor cărți tipărite, vechi, de o frumusețe aparte şi cu ortografia vremurilor de demult. Să nu mai vorbim de minunățiile ascunse în câte un ungher mai greu de detectat al acestor arhive. Ați auzit de exemplu de frații Felbermann? Da, acei frați Felbermann, care au înființat o instituție lingvistică la Paris, denumită Turnul Babel.

Se înțelege că pe Wikipedia am găsit abia câteva rânduri despre cei doi, exclusiv în limba maghiară, cu informații preluate aproape cuvânt cu cuvânt din Lexiconul evreilor maghiari (în redacția lui Ujvári Péter, publicat la Budapesta în 1929, şi care se găsește în versiune digitală în Biblioteca Electronică Maghiară), dar chiar şi în cele câteva rânduri se conturează două personalități care au avut un mare impact asupra culturii mondiale.

Nu exagerez. Cei doi au fost adevărați cetățeni ai lumii, cu contribuții semnificative la viața spirituală din mai multe țări, unde au fondat şi administrat publicații şi instituții întregi, au fost jurnaliști activi şi au scris opere literare, filosofice, istorice, de popularizare a științelor şi așa mai departe, în limba germană, engleză, franceză – şi maghiară, desigur, limba lor maternă.  

Născuți într-un orășel din nord-estul Ungariei la mijlocul secolului XIX, Henry şi Louis Felbermann au petrecut mulți ani de studiu în marile centre universitare din Europa: Berlin, Bratislava, Praga, Londra, Paris. Stabiliți o vreme la Paris şi amândoi fiind foarte interesați de limbi, lingvistică, literatură şi jurnalism, au publicat mult în presa vremii, la început studii şi articole despre curiozități culturale din diferitele orașe, regiuni, sau țări prin care au trecut, folosindu-se de interesul marelui public pentru tot ce era neobișnuit, pentru detaliile „ciudate” din tradițiile altor popoare, care satisfăceau pofta de mister, exotic şi romantism, foarte la modă în acea vreme.

Henry a devenit colaboratorul unor publicații îndrăgite de „societatea bună” din Paris, cum ar fi Evénement şi République Française, în acea perioadă fiind şi colegul lui George Sand (https://hu.wikipedia.org/wiki/Henry_Felbermann), respectiv bun prieten cu traducătoarea Judith Gautier, membra Academiei Goncourt, autoarea unor volume de poezii şi romane istorice – de altfel fiica lui Théophile Gautier. (https://fr.wikipedia.org/wiki/Judith_Gautier)

Poate din această prietenie s-a născut ideea înființării instituției lingvistice numite Turnul Babel, care se ocupa de traduceri literare şi publicistice, de studiu filologic, dar se organizau şi cursuri de limbi străine, Henry fiind vorbitor de maghiară, germană, engleză şi franceză, iar Judith fiind pasionată de culturile orientale, mai ales de limbile chineză şi japoneză. Louis, fratele mai mic al lui Henry, cu talent organizatoric şi administrativ aparte, era cel care se ocupa de întreaga birocrație a institutului. După câțiva ani cei doi s-au mutat la Londra, devenind fondatorii, redactorii-șefi, respectiv proprietarii unor ziare şi reviste, cum ar fi United Service Gazette, Examiner, Life. Dar nici pasiunea pentru limbi şi traduceri literare, practicate cu atâta înflăcărare la institutul lingvistic Turnul Babel, nu s-a stins în sufletul lor: Louis de exemplu a tradus în limba engleză numeroase romane ale lui Jókai Mór. (https://hu.wikipedia.org/wiki/Louis_Felbermann)

Frații Felbermann, azi poate uitați pe nedrept, s-au bucurat de atenția publicului şi aprecierea cercurilor politice şi academice ale vremii. Louis a fost președintele Institutului Franz Joseph, membru în Royal Historical Society şi cavaler al Ordinului Imperial Franz Joseph, pentru a numi doar câteva dintre funcțiile şi titlurile sale. (www.JewishEncyclopedia.com )

În 1913 Societatea Muzeului Ardelean din Cluj a publicat (nr. 1 din ciclul 8) o critică amplă, în care autorul prezintă şi analizează o lucrare interesantă a lui Louis Felbermann: Casa Teck (The House of Teck), un studiu istoric (publicat în 1911 la Londra), care vorbește despre legăturile casei regale din Anglia cu familia de aristocrați maghiari Rhédey (Francisc Rhédey a fost principe al Transilvaniei în secolul XVII).

Autorul acordă o atenție specială bibliografiei lucrării lui Felbermann, spunând: „Felbermann precizează că a apelat la surse istorice în documentarea studiului său, dar orice cercetător serios va observa cu mare părere de rău că pe lista cărților menționate se află titluri dubioase, cum ar fi Encyclopaedia Britannica, Chamber’s Encyclopaedia, să nu mai vorbim de Historian’s History of the World de Williams, publicată de Editura Times. După cum vedem, partea cu datele istorice nu prea impune respect.” (tradus de mine din publicația Societății Muzeului Ardelean din 1913, din arhiva digitală a societății.)

Nu puteam să nu râd de dezamăgirea criticului Kropf Lajos, care se plânge de acuratețea informațiilor publicate în Encyclopaedia Britannica… (Oare ce ar zice de Wikipedia?) Kropf analizează minuțios şi ilustrațiile din studiu, verificând cu mare grijă autenticitatea lor (l-a contactat pe cel care a adunat şi a pus la dispoziția autorului fotografiile şi imaginile reproduse în carte), fiind revoltat că ilustrațiile, deși asociate cu câteva cuvinte explicative, nu sunt intercalate în text acolo unde se vorbește despre subiectele respective: „un semn clar al nepăsării şi lipsei de grijă editorială: […] după cum am spus, imaginile sunt aruncate la întâmplare prin text şi nu se poate înțelege ce logică a dictat ca […] lângă descrierea morții eroice a lui Zrinyi Miklós, în locul picturii care să-l înfățișeze pe viteazul de la Sziget, găsim portretul unui tânăr din familia Teck.” Criticul listează cu acuratețe şi greșelile de tipar din cartea lui Felbermann – şi eu am râs din nou, gândindu-mă la propriile „bătălii” cu tastatura, când degetele mele bat în mod automat anumite litere, pe când eu aveam intenția să scriu cu totul altceva. Şi dintr-odată îl simțeam şi mai aproape de suflet pe Louis Felbermann, care, în lucrarea sa amplă, intitulată Casa Teck, în loc de Adalbert de exemplu, scria în repetate rânduri Adelbert (spre marea supărare a criticului de la Societatea Muzeului Ardelean din Cluj).

Autorul studiului Ungarn in der britischen Geschichtsschreibung, Robert Evans (din volumul Das Ungarnbild der deutschen Historiographie, Editura Franz Steiner, Stuttgart, 2004) a fost mult mai îngăduitor cu lucrările fraților Felbermann, având doar cuvinte de laudă în ce privește contribuția lor la istoriografia engleză şi germană, cu o prezentare succintă a cărților de specialitate ale celor doi, care (amândoi) şi-au petrecut ultimii ani din viață la Frankfurt – unde (firește) au fondat – printre altele – publicația English Mail. Că doar își duceau mai departe visul multicultural, multilingv, care la sfârșit de secol XIX se concretizase la Paris într-un institut aparte, cel denumit Turnul Babel…

Ilona Simon