„Cine știe, face, iar cine nu știe, învață pe alții să facă“ – am auzit acum câteva zile în stația de autobuz vechea banalitate îmbrăcată în straie de aforism și m-a întristat și de această dată, cum se întâmpla și în anii când intram în săli de clasă cu catalogul sub braț. Nu, nu eram eu jignită de presupusa „înțelepciune“, ci mă gândeam la cei care ar fi putut să ajungă adevărați giganți ai culturii sau ai științelor – dacă s-ar fi închis în „turnul lor de fildeș“ pentru a exersa zi și noapte, sau în laboratoare pentru a descoperi ce nu s-a mai văzut vreodată… doar că ei au optat să-și investească tot timpul disponibil, toată energia creatoare sau spirituală în procesul didactic, mânați de dragostea pentru copii, de pasiunea de a transmite mai departe acele scântei de minune care li se păreau importante în viață. Acum însă mă gândesc la cei care au reușit și una, și alta. Și vă voi reaminti doar numele lor, cu unele detalii care, poate, vor fi noutăți interesante. De exemplu Piotr Ilici Ceaikovski și-a dedicat concertul pentru vioară în Re major, una dintre cele mai cunoscute piese ale muzicii clasice, tocmai unui profesor de vioară, unui evreu maghiar, un virtuoz despre care în 2021 Vadim Gluzman a spus unui jurnalist maghiar: „Be proud of Lipót Auer!“ (Fiți mândri de Lipót Auer!) De altfel Gluzman cântă de aproape 25 de ani la vioara cunoscută drept Auer-Stradivari. Da. Numele profesorului evreu maghiar apare legat de cel al lutierului care nu mai are nevoie de nicio prezentare, au auzit de el chiar și cei care nu ar asculta în veci muzică clasică din proprie inițiativă.Read more…

Când ies de la locul de muncă, la ora cinci după-amiază, e deja întuneric Un întuneric rece care mă face să scotocesc grăbită în geantă, căutând eșarfa pe care am uitat să mi-o pun în birou. Dar tocmai când m-aș înfăşura cu ea, tristă şi abătută, se aprind luminile. Mii și mii de steluțe colorate, pe stradă, în grădini, pe fiecare stâlp și trunchi de copac, șiraguri de LED-uri vesele, fulgi uriași de nea, siluete de panglici și clopoței, cabluri cu beculețe care întind deasupra carosabilului curcubeie de lumină. Și ochii veselia îmi cuprinde privirea. Magia tehnologiei create de oameni pe care nici nu-i cunosc mă ajută să trec prin frigul și întunericului iernii din jur. Uneori se face ger amar și în sufletele oamenilor. Nu numai vremea poate aduce ierni crunte, ci și istoria vine câteodată cu perioade cumplit de întunecate. Istoria despre care citim în cărți, auzim de la bătrâni – sau prin care trec mulți dintre noi și acum. Și în astfel de momente, când lumea riscă să se scufunde în tristețe, spaimă, beznă, ne putem gândi din nou la magicienii care și-au propus să reaprindă luminile în jur – luminile artei create de evrei maghiari care au reuşit să aducă zâmbetul pe fața oamenilor din lumea întreagă. Primul pe care l-aș menționa în acest context era un magician în sensul cel mai frecvent folosit al cuvântului. Mă refer aici la cel ajuns la faimă internațională sub pseudonimul Houdini. S-a născut la Budapesta, în 24 martie 1874, sub numele Erik Weisz şi avea doar patru ani când famlia sa a trebuit să părăsească Ungaria.Read more…