Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (II)

Au venit zăpezile de altă dată!

Decembrie 2020

Au trecut mai bine de opt ani, anunța Institutul Meteorologic, de când iarna surprinde Austria, deja de la începutul lunii decembrie. Ultimul strat generos de zăpadă în Viena, cu viscol și frig este o imagine de demult, chiar și fiica mea, în vârstă de 20 de ani, își amintește vag de ultimele drumuri cu săniuța, din vremea grădiniței. Acum, în lock-down “light”, toate acoperișurile au un strat subțire de zăpadă.

Într-un tempo monoton, trenul mă duce spre Semmering, o localitate de munte aflată la 90 km de Viena. De pe viaduct surprind panorama văii împădurite, acoperite în zăpadă, în pâcla fumului din coșurile caselor, ici-colo strălucind sub razele soarelui de iarnă. Doar câte o boare de vânt aduce pe geamul compartimentului un vârtej de pulbere albă. Pereții celor 14 tuneluri sunt ca ecranul unor cinematografe, umbrele vagoanelor se derulează în imagini sacadate, ca la proiecțiile unui vechi film sepia, iar contururile deformate artistic de lumina din interior se schimbă optic în cele mai ciudate forme, dând iluzia unei vieți ca-n filme.

Construcția acestei căi ferate peste Pasul Semmering, inaugurată în anul 1854 și din 1998 în Patrimoniul Cultural UNESCO, a fost o premieră europeană în domeniul transportului feroviar, un proiect al arhitectului Carl Ritter von Ghega. Revoluția tehnologică a schimbat viața întregii Europe, fascinația locomotivelor cu aburi și comoditatea acestui mijloc de transport a adus un nou hobby, plimbarea de plăcere cu trenul, deschizând perspectivele celei mai renumite industrii austriece: turismul. În Pasul Semmering, satele s-au transformat radical datorită unui fenomen arhitectural inedit: hotelurile și cartierele de vile, aflate acum în patrimoniul cultural al Austriei, îmbină stilul caselor tipice de munte cu elementele citadine ale clasicismului și Jugendstil (Art Nouveau), reinterpretând construcțiile tradiționale rurale în nenumărate variante. Astfel la începutul secolului XX Semmering a devenit cel mai îndrăgit loc al celor cu rang și nume în Europa, un veritabil „St. Moritz”. Era un loc de întâlnire nu numai al elitei culturale, dar și cel mai renumit loc a afacerilor matrimoniale și financiare, vara pe terenul de golf, iarna pe pârtiile de schi.

Gara, la fel ca întreaga localitate, e azi cufundată în liniștea pădurilor. La St. Moritz am senzația că sunt încleștată între munții care își dublează forța prin reflectarea naturii în lac. La Semmering, de oriunde privesc spre vârfurile munților, spre Zauberberg, Schneeberg sau Wolfskogel, mi se deschid privirii cât cuprind cu ochii, văile largi și piscurile înzăpezite, unele după altele, tot mai îndepărtate. Trec pe lângă zidurile multor clădiri, peste care s-a așternut uitarea, sunt pătate de verdele mușchiului, lichenii se întind pe obloanele trase, unele fixate în diagonală cu lemn. Fragmente din faianța exterioară s-au desprins de tencuială. Chiar și așa, frumusețea stranie a hotelurilor Panhans și Südbahn, care i-a avut ca oaspeți pe Stefan Zweig, Kolo Moser, Arthur Schnitzler sau Sigmund Freud, atrage acum istorici și fotografi care documentează un trecut ilustru. Căci cine intra în societatea celor care își petreceau vacanțele aici, însemna că a reușit în viață!

În aripa redeschisă a vechiului Südbahnhotel (Hotelul Societății Feroviare de Sud) clinchetul paharelor și melodiile care răsunau odată din saloanele elegante mai pot fi retrăite doar la sfârșitul săptămânii, în lunile de vară.

Începutul sfârșitului acestui loc idilic a venit odată cu confiscarea vilelor și stabilirea la Semmering a reședinței de vară pentru Hermann Goering, în Grand Hotel Panhans. După 1945, localitatea intră sub jurisdicție sovietică, iar vilele și hotelurile adăpostesc bolnavi de tuberculoză și invalizi de război aflați la tratament. Peste ani, din când în când mai sosesc tineri care vorbesc limba germană cu un puternic accent englez. Sunt copiii unor alți copii, ai celor care au încetat să se mai joace în grădinile caselor și au plecat din Viena, din Gara de Vest, cu o valiză spre Anglia, apoi spre Statele Unite. Vilele și-au schimbat rând pe rând proprietarii, au fost transformate în pensiuni.

Ciudata soartă a acestei stațiuni de munte se datorează unei serii de întâmplări nefericite și de investiții riscante, care au dus la închiderea renumitelor hoteluri. S-au adăugat capriciile vremii și vremurilor, iernile fără zăpadă și dezvoltarea turismului spre destinații exotice. 2019 a fost considerat al patrulea an consecutiv de dezastru turistic. Semmering hibernează acoperit de zăpadă și îmi amintește de Adamo ”Tombe la neige, Tout est blanc de désespoir”… În liniștea care domnea, nimeni nu avea cum să prezică apropierea furtunilor.

Ianuarie 2021

Prima furtună a fost de zăpadă. Viscolul a întrerupt proba de slalom feminin a mult așteptatei Cupei Mondiale, care revine la Semmering în 2020, după mulți ani de absență din cauza lipsei zăpezii. Ninge, ninge neîncetat. În lumina felinarului de pe străduța îngustă, fulgii de zăpadă devin aurii, sclipind ca licuricii din iarbă în nopțile de vară; se împing unul peste celălalt și cad într-o perdea groasă care acoperă casele de peste drum. De la fereastră, fiecare fulg e altfel și lasă pe geam forme ciudate: de la un punct banal la un cristal complicat care se ramifică, completând pe sticlă un desen expresionist. Pe iarba de munte cresc nămeții, strat după strat, mai întâi neaua pufoasa ca spuma din cada de baie, apoi una compactă care izolează fonic întreaga vale. Se aude numai trosnetul lemnelor din sobă.

A doua furtună a trezit din somn „Frumoasa localitate din pădurea adormită”. După ce au putut admira la orizont, în zilele senine de toamnă, pitoreasca priveliște a vârfului Schneeberg (Muntele de zăpadă), iată că acum începe un asalt neașteptat din partea vienezilor, turiști de o zi la Semmering. Este un lock-down cu pârtii de schi deschise. La Semmering și în satele din jur nu mai există niciun loc liber de parcare, chiar și străzile înguste sunt blocate de mașini. Primarul localității cu numai 570 de suflete amenință cu un scenariu de urgentă și intenționează să blocheze intrarea în stațiune, nici măcar localnicii nu mai pot ajunge la casele lor. Pistele de schi sunt pline, traseele de drumeție au coloane de turiști, orice pantă a devenit derdeluș. Zile la rând, oficialitățile orașului fac apel la vienezi, chiar la telejurnal, să găsească alte zone de agrement.

Ce poate aduce mai multe informații decât prelucrarea datelor făcute publice de telefonia mobilă? La Semmering vin 4700 de turiști pe zi. Cei mai mulți sunt din Viena, din cartiere unde populația este dintr-un Migrationshintergrund (mediu de emigrație), un sinonim corect politic pentru Ausländer (străin). De aceea, funcționarii primăriei acționează prompt cu panouri și indicatoare în toate limbile europene și orientale, deși majoritatea turiștilor, a doua generație de emigranți, vorbesc germana în dialectul vienez.

În pană de imaginație și în lipsă de soluții practicabile, primarul din Semmering dispune staționarea oamenilor de ordine, chiar la intrarea în localitate, închiderea derdelușului central și a zonelor de parcare. Epidemiologii care intervin cu o echipă de Sicher rausgehen (ieșire în siguranță) și poliția care închide drumul principal de acces în localitate, completează tabloul în stil neo-Breughel „Iarna pe uliță”. Oficialitățile sunt furioase pe mass media braziliană care, probabil sătulă de problematica pădurii Amazonului, abordează tema Semmering ca pe o catastrofă epidemiologică europeană. Astfel stațiunea montană revine în prim plan internațional, este pe buzele tuturor, dar localnicii sunt iritați de atâta publicitate.

Școlile închise, părinții în home office ori șomaj tehnic și bunicii pensionari prelungesc turismul ad-hoc din Semmering. Iată că vremurile de altădată se întorc spre călătoria de plăcere a domnilor Goe cu mam’ mare, mamițica și tanti Mița. Totuși iese clar în evidență un trend sociologic: progresele medicinii, nu numai ale dermatologiei estetice, fac să deosebim mai greu mama de bunică. Tot mai mulți devin părinți la o vârstă tot mai înaintată. Vom fi destul de fit pentru nepoții noștri? Nu putem decât sa sperăm că vom rămâne sănătoși și vom face față fizic exuberantei lor, așa cum au făcut-o și părinții și bunicii noștri. Copiii sunt la fel cum eram eu altădată, pe derdelușul improvizat de pe dealul Episcopiei din Roman. Cu obrajii înfierbântați de efort, unii se rostogolesc pur și simplu în nea, alții se luptă cu bulgări mari pentru un om de zăpadă. Pentru mulți dintre ei va rămâne un moment de neuitat: prima întâlnire cu zăpada, în toate formele ei. După cum vă amintiți din copilărie, există nenumărate moduri de a o simți ca un gourmet: gustul înțepător al fulgilor reci care cad pe limbă, ca șampania bine frapată, zăpada mâncată din palmă, aleasă însă atent din troiene, ca legumele la piață sau sloiurile de gheață în loc de acadele. Zgomotul zăpezii bătute sub ghete sau cristalele de gheață care trosnesc, spărgându-se sub picioare, sunt parte dintr-o copilărie cu mănuși, șosete ude și un banal guturai.

Un singur lucru a rămas neclar copiilor: așa-numitul „20-Schilling-Blick” (priveliștea de 20 de schillingi), punctul de atracție al drumețiilor, renumitul loc în care se admiră panorama întregii zone cu un viaduct al căii ferate, locul unde bunicii se privesc nostalgici în ochi. Imaginea era desenată pe bancnota de 20 de schillingi, vechea valută a Austriei. Să fie un nou început? Regiunea a atras în scurt timp atenția investitorilor imobiliari, în Grand Hotel Panhans au început renovările, iar emblema localității, Castelul Silberer, așteaptă un nou proprietar.

Simona Fuchs

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Theodor toivi commented on February 18, 2021 Reply

    Felicitari

  • Andrea Ghiţă commented on February 12, 2021 Reply

    E minunată Viena privită prin ochii Simonei Fuchs, chiar şi pe timp de lock-down!

    • Simona Fuchs commented on February 12, 2021 Reply

      Plimbarile prin oras sunt acum si o invitatie de a citi mai mult despre istoria cladirilor si a oamneilor. Pentru mine, este inca un motiv de a ma destinde si a ma deconecta de la situatia nefericita a vremurilor pe care le traim.

  • Veronica Rozenberg commented on February 12, 2021 Reply

    Ce frumoasa calatorie virtuala intr-o iarna bogata alaturi de imaginatia atat de colorata si multilaterala a dnei Simona Fuchs.

    Bogatia dvs descriptiva si asociativa creaza o adevarata placere in citirea acestei calatorii inzapezite. Sa speram ca lockdownul va permite o viitoare plimbare de primavara, cu sperante de degajare si pentru viitorul sezon alb.

    • Simona Fuchs commented on February 12, 2021 Reply

      Ne dorim multe plimbari primavara, sa vedem ce surprize ne rezerva luna martie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *