Evreii din Mașhad

Pentru cei care nu știu (nici eu nu știam!), Mașhad, al doilea oraș ca mărime din Iran și capitala provinciei Khorasan, este situat în colțul de nord-est, lângă granița cu Afganistan și Turkmenistan. Acolo se află mormântul lui Imam Reza, una din figurile cele mai venerate de șiiți.  Poate de aceea populația locală, șiită, este și mai fanatică decât în restul Iranului.

În Persia trăiau evrei din vremuri străvechi.  E destul să ne gândim la povestea Esterei, legată de sărbătoarea Purim – povestea se desfășoară în Persia.  Dar din cauza fanatismului religios al localnicilor, până în sec. al XVIII-lea evreii au evitat să se stabilească la Mașhad.

În 1734, Nader Shah a adus pentru prima oară 17 familii de evrei în oraș (și încă 23 în orășelele învecinate).  El a transformat orașul Mașhad într-un mare centru economic.  Unii evrei erau giuvaergii și prelucrau turcoazele locale. Negustorii evrei cumpărau de la localnici bumbac și piei.  Caravanele lor ajungeau până în Rusia și în India.  Un alt domeniu de activitate era producția de opiu.  Nader Shah a ales câțiva evrei ca să-i păzească vistieria – în nimeni altcineva nu avea încredere, pentru că el era sunnit și localnicii erau șiiți.

Atâta timp cât evreii se aflau sub protecția șahului, comunitatea a prosperat, dar după moartea lui, situația s-a schimbat.  S-au înmulțit restricțiile, prigoana și învinuirile de omor ritual.  Evreii au fost învinuiți chiar de spionaj în favoarea Angliei, care lupta cu Iranul pentru dominație în Afganistan.  În 27 martie 1839 persecuțiile au culminat cu Alahdad („dreptatea” lui Allah pentru „păcatele” evreilor).  Șiiții au răspândit zvonul că evreii ar fi omorât un câine, care îi întruchipa pe sfinții islamului.  Reacția a fost un masacru în care au pierit 40 de evrei și peste 100 au fost răniți.  Toți supraviețuitorii, mai bine de 2000 la număr, au fost convertiți cu forța la islam.

Tragedia nu a dezlănțuit un scandal internațional; lumea a aflat despre ea abia cu vreo o sută de ani mai târziu.  Autoritățile știau, pentru că evreii s-au plâns autorităților.  Dar nici măcar evreii din Iran nu știau!

Convertiri forțate la islam nu au fost o raritate în Iran; mulți au fost nevoiți să se convertească și după câteva generații și-au pierdut identitatea, devenind una cu populația locală.  Ici-colo se mai găsesc urme: câte un nume de origine evreiască, un regionalism…  Dar cei care le folosesc le-au uitat demult semnificația, sunt musulmani la fel ca cei din jur,  unii chiar fanatici și dușmănoși față de evrei.

Conversiuni forțate au avut loc în perioada mongolă (sec. al XIV-lea) și mai ales în perioada safavidă (1501 – 1722), care este considerată perioada holocaustului evreilor iranieni.  Mulți au fost uciși, au fost adevărate masacre, iar cei rămași au fost siliți să treacă la islam.  Pogromurile au continuat până în mijlocul sec. XX.  Comunități întregi au fost distruse.  Mașhad nu a fost o excepție.  Și totuși…

Primul pas în procesul de convertire a fost schimbarea numelor evreiești în nume musulmane, la o festivitate făcută în moschee.  Din acea zi, întreaga lor viață s-a schimbat: erau musulmani de ochii lumii și evrei în taină.  Situația era extrem de primejdioasă, dacă erau descoperiți, puteau să plătească cu viața.  Și totuși ei și-au păstrat cu îndârjire religia, obiceiurile și cultura.  

Fiecare știa încă din fragedă copilărie că e în primejdie.  Toți duceau o viață dublă, trebuia să păstreze cu orice preț secretul, să nu scoată o vorbă nesocotită în fața unui străin…  Îndărătul zidurilor înalte ale ghetoului se făceau brit mila (circumcizii) în beciuri.  Sâmbăta negustorii își deschideau prăvăliile, dar se străduiau să nu vândă: îi lăsau în prăvălie pe copii, ca să le spună clienților să revină a doua zi, sau se prefăceau bolnavi.  Pentru ca lumânările de șabat să nu sară în ochi, aprindeau lumânări în fiecare seară.  Când cineva murea, țineau întâi doliul după obiceiul musulman, apoi după cel evreiesc.

Arătau și se purtau ca orice musulman.  Se rugau de cinci ori pe zi la moschee.  Toți știau rugăciunile musulmane.  Ca să nu dea de bănuit, cumpărau carne de la musulmani și o dădeau câinelui, sau slujnicei musulmane, iar în taină tăiau găini și oi după legea evreiască.

De teamă că musulmanii le vor cere fetele în căsătorie, evreii își măritau fetele foarte tinere.  Căsătoriile se încheiau între copii.  Întâi se făcea nunta musulmană, iar ceremonia evreiască se făcea în taină.  Ktuba (contractul de căsătorie) se făcea dublu.  Contractul evreiesc, documentul care dovedește continuitatea vieții evreiești, se încheia pe ascuns, iar contractul musulman, semnat de cadiu, se făcea după legea țării.

Teama de a-și pierde identitatea, teama de moarte spirituală i-a făcut pe evrei să rămână cu atât mai credincioși culturii lor.  Un sfeșnic de Hanuka era făcut din nouă opaițe separate, care puteau fi împrăștiate într-o clipă și nu atrăgeau atenția.  După ce toate cărțile sfinte le-au fost confiscate, pe unele le-au rescris din memorie, dar le dădeau întâi la legat, apoi le scriau, pentru ca legătorul să nu vadă conținutul! 

Unii evrei făceau mari eforturi de a părea musulmani, chiar în sânul comunității se credea că trecuseră cu adevărat la islam.  Ei s-au apropiat de cercurile conducătoare șiite, ceea ce le-a îmbunătățit poziția socială și economică.  Această stare de lucruri a durat aproape o sută de ani, până când domnia lui Reza Shah a adus un val de modernizare.

Musulmanii din Mașhad bănuiau că evreii convertiți se prefac.  Ca să-i convingă că sunt de bună credință, conducătorii comunității au făcut pelerinajul la Mecca, primind titlul de Hagi.  Se povestește că Matityahu Hacohen a plecat la Mecca cu filactera (tefilin) pe frunte, sub turban, iar la Mecca, sub ochii sutelor de mii de musulmani, a făcut o rugăciune evreiască.  Dacă ar fi fost prins, ar fi plătit cu viața.  Filactera miniaturală a lui Matityahu Hacohen a fost donată Muzeului Israel de către urmașii lui.  Tot sub pretextul pelerinajului la locurile sfinte ale islamului, el a ajuns și la Ierusalim, apoi s-a întors acasă și i-a îndemnat și pe ceilalți să plece la Ierusalim.  Printre primii care au venit în pelerinaj la Ierusalim au fost și Hagi Ismail și Murtaze, pe numele lor evreiești Yehezkel și Adoniahu. Era în anii 1890.  Hagi Adoniahu Hacohen a înființat în Cartierul Buharilor din Ierusalim una din primele două sinagogi ale imigranților din Mașhad, sinagogă care îi poartă numele.

De atunci a început emigrarea evreilor din Mașhad spre Palestina – cam în același timp cu mișcarea Hovevei Zion, care a adus și primii emigranți din România.  Mișcarea a luat avânt după Primul Război Mondial.  Dar cum mandatul britanic se opunea imigrației evreiești, aceasta se făcea clandestin.  Agenția Evreiască îi favoriza pe emigranții din Rusia, sau din Asia centrală, care veneau prin Iran.  Evreii din Mașhad au fost nevoiți să organizeze totul singuri.  Refugiații veneau prin Liban, apoi tocmeau arabi ca să-i treacă pe ascuns frontiera în Palestina.  Dacă englezii îi prindeau la graniță, îi duceau la închisoarea din Safed.  Rabinul din Safed îi anunța pe organizatorii imigrației ilegale.  Imigranții erau aduși la sinagogile din Ierusalim și cazați în încăperile din jurul curții.  Pe lângă sinagogi activau și centre comunitare.  După o perioadă de acomodare și de învățare a limbii ebraice, ei erau răspândiți în diverse părți ale țării.  Totul se făcea în cea mai mare taină, fără știrea englezilor. 

La Ierusalim evreii din Mașhad au format un comitet de acțiune.  S-au adresat Agenției Evreiești, cerând mai multe certificate pentru a putea imigra legal.  O figură importantă în acest comitet a fost Binyamin Cohen Aharonov, descendent al uneia din familiile islamizate cu forța.  Ca diplomat francez acreditat la Ierusalim, avea legături cu Agenția Evreiască și cu ambasada Franței la Teheran.  El a obținut ca un delegat al Agenției Evreiești să vină la Mașhad.  Acesta a cerut Agenției să salveze comunitatea. 

Nici în Palestina suferințele lor nu s-au terminat.  Rabinul șef Herzog se îndoia că imigranții din Mașhad erau cu adevărat evrei și a cerut o investigație.  De astă dată întreaga lume a fost indignată, în primul rând evreii originari din Mașhad, care plecaseră la Londra sau în SUA.  Ei au cerut Agenției Evreiești să-i recunoască pe compatrioții lor ca evrei.  Era un tratament inuman și absolut nefondat.  Șeful secției de imigrație al Agenției Evreiești, Itzhak Rafael, s-a adresat celor doi șef-rabini, rabinul Herzog (așkenaz) și rabinul Uziel (sefard).  Hotărârea rabinului Herzog fusese bazată numai pe presupuneri, el nu cunoștea istoria evreilor din Mașhad, viața lor, toate prin câte au trecut.  Până la urmă a fost acceptată părerea rabinului Uziel și acești evrei au început o viață nouă în Israel.  Unii dintre evreii din Mașhad au optat să emigreze în Anglia, SUA, sau Germania, astfel că în zilele noastre la Mașhad nu mai sunt evrei deloc. De altfel după revoluția din 1979 au plecat aproape toți evreii din Iran.

***

O istorie atât de zbuciumată și-a pus amprenta pe comportamentul și pe modul de viață al evreilor originari din Mașhad.  Oriunde au emigrat, ei mențin legături deosebit de strânse cu comunitatea lor și majoritatea sunt oameni rezervați, care păstrează o anumită suspiciune față de cei din jur…  De aceea se găsește foarte puțin material despre acest subiect.  Eu am aflat despre el mai mult din întâmplare, prin intermediul unui film documentar care a fost transmis la începutul anilor 1990 la televiziunea israeliană. https://www.youtube.com/watch?v=Ab8enk47nyM  

Uri Cohen Aharonov

Scenariul și regia aparțin lui Uri Cohen Aharonov (1950-2015).   El însuși era membru al acestei comunități, fiul diplomatului Binyamin Cohen Aharonov și nepotul lui Matityahu Hacohen, cel care a plecat la Mecca cu filactera sub turban.  Iar ilustrațiile din film sunt poze și documente de familie.

Hava Oren

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • Marina Zaharopol commented on April 27, 2021 Reply

    Fascinanta istoria evreilor din Mashad si cum e relatata!

    Articolul imi intareste convingerea ca – atat in acest caz, ca si in alte situatii similare din istorie – cu cat mai dura este persecutia unei comunitati minoritare, cu atat mai indarjita va fi rezistenta ei.

    Ea va elabora o serie de strategii pline de inventivitate pentru a-si pastra identitatea amenintata.

    S-ar putea ca aceast refuz de a se asimila sa se datoreze si dorintei de a nu deveni aidoma asupritorilor. Evreii din Masdad au fost persecutati vreme mai indelungata decat cei din alte regiuni ale Iranului, unde inteleg ca au cedat in fata presiunilor de a se islamiza ca sa poata supravietui.

  • Carmen Stoianov commented on April 24, 2021 Reply

    Revin: din păcate, videoclipul nu poate fi vizionat în România…..e nevoie doar de încă un pic de răbdare, păstrez adresa pentru când voi fi în Israel.

  • Carmen Stoianov commented on April 24, 2021 Reply

    Cât de multe lucruri noi pot fi învăţate din ceea ce este departe de a fi o simplă lectură….ci una care nu oferă doar date istorice sau detalieri fine (foarte binevenite), ci face o incursiune într-un mod de viaţă al cărui fior de autentic se simte şi se înţelege, chiar în datul său dramatic şi, din păcate, nu de puţine ori chiar tragic…..dar trăit cu DEMNITATE şi – ceea ce rămâne foarte preţios – transmis în generaţii…..Mulţumim şi pentru adresa de youtube.

  • Veronica Rozenberg commented on April 23, 2021 Reply

    Ca deobicei, noutati, noutati.
    Mi s ar parea interesant sa stiu cum si cand au ajuns evreii in zonele de azi ale Iranului.
    Multumesc pentru bogatia de informatii 🙂

    • Hava Oren commented on April 23, 2021 Reply

      Întrebare interesantă – nici eu nu știam, dar m-am documentat.
      Se pare că în 722 î.e.n., când Asiria a cucerit Regatul Israel (regatul de nord), populația a fost înrobită și deportată. Primii evrei au ajuns în Persia ca sclavi. Și pentru că împărații persani au fost binevoitori cu evreii (împăratul Cirus chiar le-a permis să se întoarcă din exilul babilonian și să-și reconstruiască templul), mulți evrei s-au stabilit în Persia – așa cum reiese și din Cartea Esterei.

      • Veronica Rozenberg commented on April 23, 2021 Reply

        Multumesc Hava 🙂

  • sofia pop commented on April 23, 2021 Reply

    Foarte înteresant, nici n-am știut nimic despre această epopee din istoria noastră!

  • Jack Chivo commented on April 23, 2021 Reply

    Nu doresc sa critic, dar asi prefera sa nu se foloseasca cuvantul “maran” in traducere, “porc”, insulta localnicilor la ce care se converteau,

    Prefer cunantul “conversos”!

    • Hava Oren commented on April 23, 2021 Reply

      Perfect de acord!

  • Andrea Ghiţă commented on April 22, 2021 Reply

    Foarte inteersant articolul. Pentru mine era un subiect cu totul necunoscut. Asemănarea dintre evreii din Maşhad (care-şi practicau cu sfinţenie religia în taină) şi maranii din Spania Evului Mediu este izbitoare. M-au impresionat foarte mult diferitele exemple care dovedeau ataşamentul nemărginit faţă de religia iudaică, dar poate cel mai mult, exemplul hagiului care purta tefilinii sub turban. Pe de altă parte, cunoaşterea ambelor religii probabil a dat valoare adăugată experienţei de viaţă a acestor evrei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *