În iulie 2012 m-am dus la întâlnirea cu colegii mei de la liceul Mihai Eminescu din Constanța, promoția 1962. Locuind din 1970 la Londra și lucrând la Radio BBC nu mă încumetasem să mă duc la întâlnirile anterioare, din era Ceaușescu, nu de alta dar să nu creez probleme celor cu care m-aș fi văzut.

Printre participanții la întâlnirea din 2012 a fost și un vechi coleg de an. Fusese într-o clasă paralelă dar îl cunoșteam pentru că apărea din când în când în cercul meu de prieteni unde avea un amic. Într-o seară, plimbându-ne pe „faleză” cum numeam noi promenada din fața Cazinoului din Constanța, după ce mi-am amuzat prietenii cu un banc pe care abia îl auzisem, mi-a spus admirativ: „ești un jidănaș simpatic”. Nu era primul care-mi făcea un asemenea „compliment”, așa că am lăsat să treacă de la mine, cum făceam în astfel de ocazii, trebuie s-o spun, destul de rare.

Aproape 50 de ani mai târziu, după ceremonia de la liceu, ne-am dus să sărbătorim evenimentul la un restaurant, unde colegul respectiv s-a așezat la masă chiar lângă mine. După depănarea unor amintiri intercalate cu pahare de whisky și vin și conversații cu ceilalți comeseni,  colegul m-a bătut prietenește pe spate și mi-a spus: „ai rămas același jidănaș simpatic ca pe timpuri”. Nu mi-a venit să-mi cred urechilor! Reacția normală ar fi fost să-i răspund, cum m-am și gândit imediat: „iar tu ai rămas același dobitoc ca atunci”. Dar nu i-am spus nimic. Și vreți să știți de ce ? Pentru că nu ar fi avut niciun rost. El nu ar fi înțeles de ce îi răspund cu o insultă la „complimentul lui”, făcut cu bună credință. Compliment din categoria în care putem găsi și „ești așa de frumoasă de parcă nu ai fi evreică”, sau „dacă toți evreii ar fi ca tine” sau permutații similare. Sigur, dacă la vârsta de 16 sau 17 ani, fostul coleg mai putea avea circumstanțe atenuante (tinerețea, lipsa de informații, de cultură, de educație, de tact și altele) la vârsta de 68 de ani nu mai avea nicio scuză. A trecut așadar prin viață ca rața prin apă. Nu a învățat nimic. Spiritual, el se afla tot acolo unde l-am lăsat în anii ’60, în micul lui univers, ermetic și bigot. N-o să mă credeți poate, dar mi-a părut rău pentru el.  

Și nu este singurul. După părerea mea, multe persoane sunt acuzate de antisemitism când de fapt ele se fac vinovate de ignoranță, mimetism, incultură, bigotism, spălare pe creier sau pur și simplu prostie. Desigur, asta nu scuză comportarea lor dar aceste persoane nu trebui puse alături de antisemiții sau negaționiștii „profesioniști”.

Nu știu în ce categorie poate fi plasată persoana care a făcut „gluma” care a jignit-o atât de mult, și pe bună dreptate, pe doamna Maia Morgenstern, dar cu siguranță nu alături de fostul meu coleg. Ținând seamă de locul și anturajul în care a fost făcută „gluma”, trebuie să presupunem că este vorba de o persoană cu o anumită educație, cultură și savoir-vivre, sau cel puțin ar trebui să le aibă,  mă rog cineva din „elita intelectuală”. Și atunci? Cum i-a ieșit pe gură expresia citată în presă?? Din greșeală? A făcut o gafă? Înseamnă deci că exista în subconștientul persoanei, nu? Poate nu chiar așa de „sub”, ar putea spune unii. Sau chiar crede într-adevăr că a făcut o glumă? Mă îndoiesc că cineva a râs. Indiferent de ce a făcut-o însă, persoana respectivă nu are nicio scuză. Poate nu ar fi fost o idee rea să fie deconspirată. Să-i fi dat cineva numele, să afle și alții de simțul ei al umorului

Am fost adesea acuzat că sunt prea îngăduitor cu manifestări de acest gen. Nu sunt, dar eu le văd altfel. Sunt „vaccinat” împotriva lor de anii petrecuți în Israel. La insulte de acest gen un israelian se uită cu dispreț la persoana care le proferă, considerând-o de calitate inferioară și încetează de a mai avea de-a face cu ea. Dar insulta nu-l atinge. Israelianul nu mai este „jidovul rătăcitor”. Acesta a dispărut în 1948 odată cu înființarea statului Israel. De atunci, evreii din alte țări nu mai trebuie să tacă și să înghită cum au procedat de secole pentru că li se spunea permanent că sunt „tolerați”. Nu, dacă azi unii locuiesc în alte țări este pentru că așa vor, nu pentru că nu au încotro. Astăzi ei sunt „rătăcitori” în sensul în care sunt și românii, bulgarii, italienii, portughezi și alții care se stabilesc în alte țări. Cu alte cuvinte ca toți ceilalți. Și asta nu au înțeles cei care mai fac „complimente” sau „glume” ca cele de mai sus. Și alt lucru pe care nu-l înțeleg este că, exprimându-le, ei sunt cei care scad în ochii semenilor lor civilizați, nu cei pe care îi vizează.

Dar vorba ceea, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

Dorian Galbinski

Aprilie 2021