Zilele trecute eram la cumpărături într-un magazin din apropierea casei. La un moment dat, de undeva dintre rafturi, s-a auzit un strănut. Un simplu strănut. A căzut ca un trăsnet între noi, cumpărătorii din magazin, și ne-a făcut nu doar să tresărim, ci să ne și îndepărtăm unii de alții, deși oricum păstram cu toții distanța. M-am surprins făcând exact la fel ca ceilalți și am înțeles că suntem afectați, profund marcați de această lungă perioadă de dominație a unui virus, de fapt este mai mult decât atât, este schimbarea modului de a gândi, de a reacționa. Gestul de îndepărtare nu ține de gândire, ci de un reflex de apărare. Avem reflexe de apărare față de alți oameni și ne ferim de semenii noștri. Cu mască, cu distanță, cu toate precauțiile luate, alergând în grabă prin magazine, ca să nu stăm prea mult în ele, cu toate astea reacțiile sunt cele care vorbesc despre starea actuală a oamenilor. Desigur că nu doar a oamenilor dintr-o țară sau alta, ci a tuturor.

Am terminat repede cumpărăturile și, preocupată de gând, am urcat în mașină. Am ajuns acasă, au trecut două zile și sunt preocupată în continuare nu doar de acel strănut, ci de modul în care ne-am schimbat sub presiunea unei pandemii. Tot ce contează acum sunt pagubele produse de un virus. În afara victimelor directe, a celor răpuși de virus, trebuie să ne gândim acum și la efectele asupra psihicului oamenilor. Neliniște, neîncredere, teama de aproapele nostru, lipsa strângerii de mână, a îmbrățișărilor dătătoare de încredere și semn de solidaritate, toate și încă multe altele contribuie la schimbările majore pe care le suferim, fie că vrem sau nu, fie că ne considerăm puternici sau nu.

Dacă peste acestea se suprapune și acea divizare a oamenilor în raport cu ”da” sau ”nu” vaccinului, injecției, căii de imunizare, sau cum vreți să o numiți, avem un tablou care nu poate da încredere că lucrurile vor reveni la normal și asta pentru că normalul este în schimbare. Trecerea timpului ne va arăta cum va fi normalul în viitor, în viitorul apropiat, acel viitor care trebuie să ne preocupe pe fiecare, pentru că în el vom trăi.

Totdeauna oamenii au visat la viitorul lor, ne-am proiectat în propriul viitor și ne-am imaginat evoluția și îndeplinirea planurilor pe care ni le-am făcut. Societatea era cam aceeași, regulile erau cam aceleași sau se schimbau nesemnificativ și asta ne permitea să ne proiectăm în viitorul nostru. Acum însă trebuie să ne gândim la cum va arăta societatea peste 5-10-20 de ani și să ne gândim ce vom putea face noi în această societate, ce meserii vom putea practica, cum ne vom câștigă cele necesare vieții familiei, pentru că este natural ca oamenii să întemeieze familii. De la Adam și Eva asta se tot întâmplă și nu cred că va înceta într-un viitor predictibil.

Provocarea viitorului este aici și nouă ne rămâne să ne adaptăm și să ne integrăm societății.

Serena Adler

10 mai 2021