În luna mai, când Statele Unite și-au reafirmat intenția de a se retrage până în septembrie din Afganistan, talibanii care au cucerit de-acum aproximativ 40 la sută din teritoriul afgan și-au intensificat ofensiva, anulând în acest fel o viitoare înțelegere între ei și guvernul afgan care ar fi trebuit să ducă la o pace cât de cât acceptabilă. A fost o condiție pusă încă de președintele american Donald Trump care declarase sfârșitul războiului din Afganistan, inițiativă preluată și de actualul președinte, Joe Biden. La întrebarea ziariștilor, ce se va întâmpla cu Afganistanul după retragerea tuturor forțelor (de menționat că alături de americani, la războiul din Afganistan au participat și militari din alte state NATO, inclusiv din România, care s-au retras împreună cu cei americani), Joe Biden a subliniat că principalul obiectiv al intervenției americane din Afganistan, anihilarea pericolului terorist, a fost atins și a răspuns: ”Nu ne-am dus în Afganistan ca să reformăm o națiune. Este în exclusivitate dreptul și responsabilitatea poporului afgan să-și decidă viitorul și cum vrea să-și conducă țara”.

Poziția actualului președinte dă dovadă, ca să fim politicoși, de o memorie scurtă. Când, după atacul din 11 septembrie, SUA au decis să intervină în Afganistan, urmăreau în primul rând să lanseze războiul împotriva terorismului, făcând apel la faimosul articol cinci de la Washington, de apărare colectivă, care a însemnat și implicarea celorlalte state NATO în acest război. Dușmanii principali au fost forțele talibane care au adăpostit și au sprijinit Al Qaida și alte organizații teroriste. Talibanii conduceau Afganistanul, deci era limpede că era necesară lichidarea lor, atât ca luptători, cât și ca lideri teocrați ai statului afgan. Dar firește, trebuia schimbat regimul, ceea ce nu se putea face fără găsirea altor forțe politice care să formeze un guvern favorabil Occidentului, fără o armată instruită și înarmată care, prin forțe proprii, să înfrângă inamicul taliban și împreună cu forțele internaționale să pună capăt atacurilor teroriste care amenințau toate continentele. Oare cum s-ar putea denumi, defini acest proces, acest demers, dacă nu o schimbare, o reformare a destinului unei națiuni prin instalarea unui alt regim, care respingea dominația fundamentalistă talibană cu o riguroasă structură socială, cu prioritatea acordată celor mai dure precepte islamiste, nerespectarea lor atrăgând după sine cele mai aspre sancțiuni, inclusiv pedeapsa cu moartea?!

Poate că președintele Biden a uitat că timp de 20 de ani, cât a durat prezența SUA în Afganistan, războiul împotriva talibanilor s-a desfășurat paralel cu crearea noilor structuri statale, cu aplicarea unor politici care ofereau o mai mare libertate populației, extindeau dreptul la educație la o categorie mai largă a populației, în primul rând la femei. În acești 20 de ani, un mare număr de fete au fost școlarizate și multe femei au ajuns să ocupe funcții importante în diferite instituții ale statului. Din păcate însă, au fost jumătăți de măsură. Statele Unite au cheltuit sute de miliarde de dolari pentru război, în schimb guvernul care s-a format și instituțiile statului nu au fost susținute în măsura în care ar fi trebuit. S-au făcut și multe greșeli. De pildă, Statele Unite nu au ținut cont de organizarea socială specială a Afganistanului, dominată de structuri tribale, de familii care se organizează în funcție de etnii și în loc să-i apropie și să negocieze cu ei, să le cunoască specificul și să acționeze ca atare, au pus accentul pe un fel de centralizare statală, de altfel eșuată. Această situație este confirmată de realitate, guvernul afgan de la Kabul având jurisdicție doar în zonele apropiate, cele îndepărtate fiind în continuare sub conducere tribală. De aceea atacurile talibane nu se desfășoară împotriva orașelor, localităților mai mari, ci în mediul rural unde fie se înțeleg cu șefii de trib care trec de partea lor, fie îi atacă și reușesc să câștige bătălia. Chiar dacă talibanii se confruntă cu forțele guvernamentale pregătite, instruite și înarmate de Occident, morala acestora este departe de a fi a unor combatanți, foarte mulți dintre ei dezertează. Iar lipsa rezistenței armate în fața talibanilor a declanșat de-acum un val de refugiați afgani care, odată cu retragerea americană, va crește în intensitate.

Așa cum am amintit la început, condiția retragerii a fost succesul negocierilor dintre talibani și guvern. Ele au eșuat, iar soarta afganilor este legată de talibani care, răbdători, așteaptă prăbușirea guvernului. În aceste condiții, viitorul se arată sumbru pentru afgani și mă gândesc în primul rând la femei care, după 20 de ani, vor deveni din nou o pătură oropsită. De-acum, țintele preferate ale atacurilor talibane sunt școlile de fete și femeile care ocupă funcții. Ce se va întâmpla după ce vor prelua puterea?

Nu avem decât să ne uităm la situația femeilor din state musulmane fundamentaliste. Vor dispărea și alte libertăți democratice de care se bucură cât de cât o parte dintre afgani. Consecințele pe plan extern ale retragerii se vor concretiza în declanșarea unei competiții dintre statele din regiune – Rusia, Turcia, Iran, poate și Arabia Saudită, pentru a umple vidul de putere, în conflicte armate între diferite grupări și posibil reapariția unor organizații teroriste.

Adevărul este, afirmă unii analiști, că, la ora actuală, pentru SUA, Afganistanul nu mai înseamnă o miză, în pofida banilor cheltuiți și a militarilor morți în război, Nu a avut și nu are ecoul și nici consecințele războiului din Vietnam, nu a fost în centrul atenției Pentagonului sau al americanilor. Forțele americane au stat în Afganistan 20 de ani, dar numărul morților nu a fost copleșitor, iar evenimente, începând cu războiul din Irak şi  până la criza financiară globală, au fost de mult mai mare interes pentru opinia publică americană decât ce se întâmpla la Kandahar. Iar problema retragerii sau a rămânerii a fost atât de mult discutată, încât în momentul în care s-a decis retragerea, acest rezultat nu a fost un șoc, a confirmat doar, atât pe plan intern cât și extern, slăbiciunea Americii. Numai că, scria The New York Times, pentru populația afgană decizia este o calamitate. Dacă un timp, ea a crezut că războiul o va elibera de teocrația talibană sufocantă, astăzi viața afganilor este mai nesigură ca oricând. Economia nu s-a dezvoltat, iar talibanii nu numai că sunt la porțile Kabulului, asasinii lor sunt deja în oraș și îi țintesc pe șiiți, pe laici, pe femeile cu activități importante – oricine care încalcă viziunea lor orbească despre lume. Nimeni nu s-a așteptat ca America să soluționeze toate problemele Afganistanului, dar să-l lași de izbeliște este un eșec total.

Am vorbit în câteva dintre articolele mele despre răspunderea morală a marilor puteri. Nu știu dacă, pe plan global, în relațiile dintre țări există sau se aplică această noțiune. Dar nici nu poți să ascunzi un eșec renegând trecutul. Și eu cred că aceasta este impresia lăsată de cuvintele lui Joe Biden. Nici Afganistanul, nici alte țări nu le merită.

Eva Galambos