La Olimpiada Tokyo 2020, care se ține în 2021, s-au întâmplat în două zile două evenimente „minore” care probabil nu s-ar fi putut petrece în Europa, nici chiar în SUA. Ele au legătură cu Germania și cu Holocaustul.

Primul eveniment s-a petrecut joi, 22 iulie, cu o zi înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice. Kentaro Kobayashi, regizorul ceremoniei de deschidere, a fost demis din cauza unei glume legate de Holocaust, glumă care data de mai bine de 20 de ani. Președinta comitetului Tokyo 2020, Seiko Hashimoto, a anunțat demiterea și și-a cerut scuze că acest lucru s-a petrecut în ultimul moment.

În anul 1998, prefăcându-se că își imaginează o activitate de bricolaj în care era vorba de instalarea unor mici păpuși de hârtie, Kobayashi i-a spus partenerului său: „ultima oară ai spus ‘hai să ne jucăm de-a Holocaustul’”, declanșând râsetele publicului. Apoi cei doi s-au amuzat imaginându-și furia producătorului emisiunii din cauza referirii la Shoah.

„Sceneta scrisă de mine conținea replici foarte nepotrivite”, și-a cerut apoi scuze Kobayashi, o personalitate în lumea spectacolului din Japonia. „Materialul face parte dintr-o perioadă în care nu reușeam să facem lumea să râdă cum doream și cred că am încercat să atrag atenția oamenilor într-o manieră la care nu m-am gândit îndeajuns”, a adăugat Kobayashi.

Centrul Simon Wiesenthal de luptă împotriva antisemitismului și a rasismului a condamnat cuvintele lui Kobayashi, denunțând glumele „răuvoitoare și antisemite”.

*   *   *   *

Un lucru și mai uluitor s-a petrecut a doua zi, în toiul ceremoniei din stadionul olimpic. Sărbătoarea de pe teren s-a oprit, s-a făcut întuneric și prezentatorii au cerut celor aproximativ 1000 de spectatori membri ale delegațiilor să se ridice pentru un minut de reculegere în memoria celor unsprezece sportivi israelieni care au fost uciși la Olimpiada de la München în anul 1972. Despre acest subiect am mai scris în Baabel, în articolul Anchetarea și procesul lui Adolf Eichmann https://baabel.ro/2021/04/anchetarea-si-procesul-lui-adolf-eichmann/ . Spectatorii israelieni și sportivii aflați acolo, ca și milioanele de telespectatori din Israel au fost emoționați până în lacrimi de acest gest unic în istoria olimpiadelor.

În sfârșit, după 49 de ani de la acel măcel, prima țară care a găsit de cuviință să respecte memoria celor unsprezece sportivi israelieni este Japonia, care a fost aliata Germaniei naziste, dar nu a avut nicio legătură nici cu holocaustul, nici cu terorismul islamic. Toate țările în care s-a ținut o olimpiadă până acum, inclusiv țări care au luptat și au sacrificat mult în război, printre care Canada, Anglia, SUA, URSS, Australia și chiar Spania, nu au găsit un minut în care să se comemoreze amintirea celor care au venit la München să facă sport și nu război. Chiar și Brazilia care a fost un adăpost foarte comod pentru cei mai mari criminali naziști în frunte cu Mengele, nu a găsit un minut liber.

Uimite și fericite, văduvele celor doi sportivi, Spitzer și Romano, au izbucnit în plâns. Din 1972 încoace, amândouă merg la fiecare olimpiadă, în speranța că dragii lor vor fi amintiți. Ele s-au întâlnit cu președinții Comitetului Olimpic Internațional și au încercat să-i convingă, însă toți au refuzat. La Londra, în 2012, a pornit chiar o dispută neplăcută, încheiată cu jigniri. Actualul președinte al COI, Thomas Bach, de origine germană, a avut o atitudine pozitivă din primul moment. El le-a invitat pe cele două văduve să vină la olimpiadă. Totul a fost făcut prin intermediul israelianului Alex Gilady, vicepreședintele Comisiei de Coordonare pentru Jocurile Olimpice de Vară 2020 din Tokyo.  

Probabil nu este o întâmplare că tocmai Japonia a făcut acest gest onorabil. De la deschidere ea s-a dovedit a fi o gazdă care onorează pe toți – parsoane cu dizabilităţi, defavorizați, nevoiași. Cea mai tehnologizată țară de pe planetă, unde chiar ca să mergi la toaletă trebuie să te pricepi la aparate, a organizat o ceremonie de deschidere simplă și mai ales modestă. După ani de pirotehnică, de elicoptere și „astronauți” care aterizează din cer, am văzut o ceremonie „omenească”, simplă, chiar puțin plictisitoare, la care zboară porumbei de hârtie ca în copilăria noastră. Este modestia singurului popor care a fost bombardat cu armă atomică și care a reușit în trei ore să onoreze pe toți cei care puteau fi amintiți în cadrul unui asemenea eveniment de pace și frăție. Bravo, Japonia!

Asher Shafrir