Sorry

Într-o lume ideală am trăi în asemenea fel încât să nu fim nevoiți să ne cerem scuze. Cunoașteți probabil dictonul: „Ești stăpânul cuvintelor tale nerostite dar sclavul celor care ți-au ieșit pe gură”, sau versiuni similare. În foarte multe cazuri, scuzele nu pot face să se uite  o insultă sau să se repare o nedreptate. Îi auzi uneori pe copiii englezi recitând în curtea școlii sau la locul de joacă: Sticks and stones may break my bones but words will never harm me (bețele și pietrele îmi pot rupe oasele dar vorbele nu mă vor răni niciodată).  Este un mod de auto-apărare al copiilor, să pareze insultele sau persecuțiile din partea altor copii, așa numitul bullying, dar după părerea mea, exact opusul corespunde realității. Vorbele ne pot provoca o mai mare suferință decât o rană cauzată de o piatră sau o bâtă. Pe de altă parte, deoarece cuvintele pot constitui cel mai complex material de construcție, și reversul medaliei este adevărat: nimic nu te poate face mai fericit decât vorbele care-ți merg direct la inimă.

Exprimarea regretului și prezentarea de scuze sunt declanșate de gafe, de alegerea nepotrivită a unor cuvinte, de accidente verbale sau fizice, etc. Fac o mare deosebire între „îmi pare rău” și „îmi cer scuze”. Tuturor ne pare rău, chiar foarte, foarte rău că a apărut Covid-19, de exemplu, că ni s-au impus tot felul de restricții, că trăim mai izolați.  Dar exprimarea părerii de rău de către cineva nu implică și asumarea vinei dacă persoana respectivă nu este răspunzătoare de ceea ce s-a întâmplat.

Formula “îmi cer scuze” își are loc în tramvai sau autobuz când ai călcat pe cineva din greșeală pe picior, în gura unui copil care a făcut o poznă, când te adresezi, la telefon, cu „domnule” unei femei cu vocea mai groasă sau când ai uitat ziua de naștere a soției. Formula  poate exprima în mod sincer regretul, părerea de rău. Există evident scuze sincere pentru o greșeală comisă… din greșeală.

Există însă și o altă categorie de „greșeli”. Iar pentru victimele lor, pentru cei ale căror vieți au fost ruinate de incompetența, neglijența criminală sau lăcomia unor bancheri, constructori, avocați, etc, ca să dau doar câteva exemple sau și mai rău, pentru cei care și-au pierdut viața din cauza incompetenței sau neglijenței criminale ale unor politicieni, scuzele prezentate nu au absolut nicio valoare. Și chiar în rarele cazuri în care sunt prezentate, mai ales cele contemporane, constatăm că nici formele existente prin care unii  își fac astăzi mea culpa nu sunt ceea ce par la prima vedere.

În zilele noastre există mai multe formule pentru a cere scuze. Prima sună cam așa: „Regret că unele persoane s-au simțit jignite de cuvintele mele”. Ce vrea să spună în realitate autorul acestor cuvinte este: „nu e vina mea că nu știți de glumă”, sau ”sunteți ultra-sensibili” sau chiar „nu sunteți în stare să înțelegeți nimic”. Deci nu sunt scuze deloc, din contră.

A doua formulă este de genul „Îmi pare sincer rău pentru remarcile mele. Am greșit, le retrag și prezint scuze tuturor celor afectați”. Posibile traduceri: „M-a luat gura pe dinainte și mi-am tăiat craca de sub picioare,” Sau „pot fi dat afară din funcție, ori cineva mă va da în judecată, așa că mai bine retractez rapid. Trebuia să-mi țin gura”. Nici acestea nu sunt scuze adevărate, ci reprezintă doar o stratagemă pentru a ieși cu oiștea din gard. Și fiecare din aceste două formule are o multitudine de variante.

Ceea ce nu veți auzi însă niciodată sunt scuze reale, adevărate păreri de rău, pentru că ele ar trebui să fie de genul: ”Regret din suflet că sunt atât de needucat, misogin, bigot, rasist sau bădăran ca să nutresc asemenea idei și, în plus, și nesimțit sau prost să le exprim în public. Voi face tot ce-mi stă în putință să mă lepăd de ele”. Sau „regret că neglijența, incompetența sau prostia mea a dus la provocarea unor pagube însemnate”. Nu, nu veți auzi niciodată asemenea scuze, din motive pe care le cunoaștem.

Mulți nici nu văd că au greșit. Persoane publice refuză să prezinte scuze dacă acest lucru poate implica acționarea lor în judecată, mai ales când există posibilitatea plătirii de despăgubiri, fie de cei condamnați fie de organizațiile sau statele pe care le reprezintă. Aceasta deoarece prezentarea scuzelor echivalează cu recunoașterea vinovăției. Dacă nu există însă acest pericol și nici pericolul pierderii postului de persoana respectivă, atunci, așa cum am văzut recent, mulți politicieni și oameni publici ne copleșesc cu tot felul de scuze, goale de conținut: pentru colonialismul înaintașilor lor, sclavie, discriminarea femeilor, rasism, etc. Nu lipsește mult să auzim curând scuze pentru expedițiile lui Alexandru Macedon, invaziile romane în Dacia și multe altele. Este încă un aspect al vieții noastre care s-a devalorizat constant, devenind o simplă  vorbă goală.

Dacă știați însă toate acestea și v-am făcut să pierdeți câteva minute citindu-le din nou, îmi cer scuze. Cu toată sinceritatea.

Dorian Galbinski

26 iunie 2021

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

13 Comments

  • BORIS MEHR commented on July 30, 2021 Reply

    AMINTESC ATITUDINEA CANCELARULUI WILLY BRANDT CARE A CERUT SCUZE EVREILOR PENTRU CRIMELE NAZIȘTILOR, DEȘI EL ERA CHIAR ANTINAZIST

  • Andrea Ghiţă commented on July 30, 2021 Reply

    Nu pot să nu revin cu încă un comentariu, citând din “evanghelia” adolescenţei mele: Love Story: “Love means never having to say you’re sorry”

    • Dorian Galbinski commented on July 30, 2021 Reply

      Exact. Ați pus punctul pe i. Cu alte cuvinte, ceva similar pare să sugereze și prima propoziție din articol.

  • Marina Zaharopol commented on July 30, 2021 Reply

    Cred că o părere de rău, o scuză ca să fie sinceră şi să pornească din inimă, necesită o doză de empatie. Sau cel puţin de simpatie, în sensul ei de compasiune. O calitate rară, care ar trebui cultivată de mic copil, deşi nu sunt convinsă că educaţia primită în familie este o garanţie de reuşită… Mai ales, având în vedere că ce te învaţă viaţa, mediul inconjutator pot contracara educaţia familială.

    Vă felicit şi eu pentru o carte de memorii “sincere,” cum reiese clar din prezentarea de la ICR, pe care am vizionat-o recent.

    • Dorian Galbinski commented on July 30, 2021 Reply

      Mulțumesc doamnă Zaharopol.

  • Michael Lavie commented on July 29, 2021 Reply

    Cu alte cuvinte :
    “Pardon cu capul spart”

    Calomniile publicate pe prima pagină a ziarelor și apoi negarea cu scuzele de rigoare printr-o mică notă pe ultima pagină..

    Metoda e foarte practicata și… lucrează

  • Andrea Ghiţă commented on July 29, 2021 Reply

    Cu cât mai curând îţi ceri scuze, cu atât e mai simplu s-o faci, spun eu, deşi majoritatea oamenilor acţioneazî contrar. Acum 8 ani, la o emisiune de Crăciun – în condiţiile de neatenţie şi ignoranţă a producătorului – a scăpat pe postul TVRCluj/TVR3, un colind cu nişte versuri înfiorătoare.https://baabel.ro/2013/12/andrea-ghita-colinda-antisemita-interpretata-de-dor-transilvan/ Toată presa a vuit în urma acestui incident. Cel mai simplu şi firesc ar fi fost ca directorul de atunci al postului să înfrunte bărbăteşte situaţia, să iasă public să explice incompetenţa şi neglijenţa celor care au lăsat în eter acel colind (nimeni nu a fost atent, nimeni nu a ascultat cuvintele, considerând că o colindă e doar o colindă) şi să-şi ceară scuze comunităţii evreieşti. Dar nu directorul – care-şi temea poziţia care, până la urmă, nu a fost nici măcar clătinată de acest episod – nu a ieşit public să spună ce s-a petrecut şi să explice cauzele, ci dădea nenumărate interviuri în care explica faptul că nu există colinde antisemite. O grămadă de energie şi dezinformare în locul unui mea culpa prompt. Nici până în ziua de azi comunitatea evreilor nu a primit scuzele aşteptate. S-a preferat să se facă un ciclu de interviuri cu supravieţuitori ai Holocaustului, un act lăudabil, dar evocarea suferinţelor lor (şi împăunarea cu realizarea proiectului) nu au putut înlocui scuzele sincere pe care nu le-a cerut nimeni, niciodată.

    • Dorian Galbinski commented on July 29, 2021 Reply

      Da, aveți dreptate doamnă Ghiță. Fiind vorba evident de o gafă a producătorului și nu de o intenție răuvoitoare, toată lumea ar fi acceptat ca sincere scuzele prezentate imediat. Dar faptul că aceste scuze nu au venit niciodată arată că persoana respectivă ori nu a înțeles cu ce a greșit, rămânând ignorantă ori chiar este de acord cu acele versuri și atunci nu vede de ce să-și ceară scuze. În ambele cazuri, aș fi considerat scuzele de la o asemenea persoană drept vorbe goale.

    • Veronica Rozenberg commented on July 29, 2021 Reply

      Andrea draga, vreau sa-ti marturisesc ca ascult de multa vreme in seri anumite ale saptamanii TVRi si intr-o perioada emisiunea lui Carmen Tarnoveanu, Daruieste Romanie.
      Acum ceva timp, inainte de Corona, a aparut o grupa de cantareti care a interpretat niste cantece cu versuri legate de uciderea lui Isus (poate voalat, nu-mi amintesc cu exactitate). M-am gandit ca in timpurile la am ajuns, aceste afirmatii jignitoare, nu mai pot fi rostite in public. De aceea am incercat sa ajung la ea, prin adresa postului, dar si pe Instagram.
      Spre deosebire de alte situatii, in care am ajuns aproape la cine am dorit (e adevarat ca pe vremurile in care nu exista Internetul, se putea ajunge pe calea letrica chiar la persoane sus puse in Congresul American sau Senat si nu numai), acum tot se poate ajunge, dar exista blocaje, de data aceasta am ramas cu nemultumirea si frustrarea. Emisiunea continua iar eu nu mi-am putut spune parerea in legatura cu penibilul pe care banda l-a difuzat. Nu era cui si timpul, de aceasta data a si sters urmele.
      l-a rostit fara rusine in fata publicului.

  • Veronica Rozenberg commented on July 29, 2021 Reply

    Foarte simpatic articolul dvs, dle Galbinski. Intre timp am auzit vorbindu-se la ICR despre dvs si despre cartea pe care ati scris-o. Va felicit, poate cu intarziere.

    Mi-a placut cele spuse, ca ati plecat de ici, de colo, atata timp cat, fara desigur ca cineva sa-si ceara scuze, “nu ati fost lasat in pace”. Pana la Londra/BBC.

    Si totusi, cred ca e mai bine sa se ceara scuze, chiar si nesincere, cateodata, decat sa se faca abstractie. Face parte dintr-un fel de educatie, poate formala, dar fara ea e si mai penibil.
    In ceea ce priveste vina statelor, ce parere aveti, statul german prin banii platiti in dreapta sau in stanga, oare “si-a cerut scuze”?
    Au incercat sa corecteze?

    Nu ma refer daca se pot sterge urmele sau reintoarce istoria, dar scuzele materiale?

    • Dorian Galbinski commented on July 29, 2021 Reply

      Multe mulțumiri doamnă Rozenberg pentru aprecierile și felicitările dvs.

      În ceea ce privește despăgubirile plătite de statul german, ele nu pot da istoria înapoi, nici exonera pe autorii crimelor comise în al doilea război mondial și nici face dreptate victimelor. Din păcate, cu excepția banilor, nu s-a putut găsi nimic altceva prin care un regim politic să repare, cât de cât, răul făcut de un înaintaș al său. Practic, este vorba de „blood money”. Sinceritatea scuzelor se poate vedea numai în atitudinea și politica adoptate de statul german postbelic. Părerea mea este că ambele sunt pozitive din acest punct de vedere. Vă doresc toate cele bune,
      Doirian Galbinski

      • Veronica Rozenberg commented on July 29, 2021 Reply

        Dle Galbinski, fiind mult mai indepartata decat dvs de realitatile politice imi permit intru totul sa fiu de acord cu ceea ce scrieti mai sus, si anume ca atitudinea statului german postbelic cat si politica sunt pozitive, si ca acel sange varsat nu poate fi rascumparat.
        Multumesc, Veronica

  • Hava Oren commented on July 29, 2021 Reply

    Cu totul de acord!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *