Iar se apropie alegerile parlamentare, a patra serie din ultimii doi ani. Partidul Muncii, cel care a format primul guvern al Israelului modern sub conducerea lui David Ben-Gurion, a dominat alegerile până în 1977. De atunci, datorită devierii majorității populației israeliene spre dreapta, la conducerea țării s-a aflat aproape tot timpul partidul Likud. Partidul Muncii a decăzut și datorită unor lideri nepotriviți. La ultimele alegeri interne, în fruntea lui a ajuns o femeie, Merav Michaeli. Ea reprezintă Partidul Muncii în Knesset încă din 2013 și a ocupat funcții importante în diferite comisii parlamentare: cea pentru securitate și apărare, cea pentru educație, cultură și sport, cea pentru COVID-19 și preferata ei, comisia pentru întărirea poziției femeilor și egalitatea între genuri.

Merav, născută în Israel în 1966, și-a început cariera publicistică încă în timpul serviciului militar, la postul de radio al armatei. Ea a fost publicistă, prezentatoare la radio și la televiziune, actriță, a produs și filme de televiziune. Esența poziției sale politice este feminismul, apărarea intereselor femeilor și egalitatea între genuri, religii și etnii din Israel. Michaeli are un stil special de exprimare, dând prioritate femininului. De exemplu ea poate să se adreseze unui grup mixt, de femei și bărbați, cu: “Doamnelor, ne-am întrunit aici…”. Ciudat, dar prin aceasta ea își accentuează intenția de a activa în interesul femeilor.

Mai puțin cunoscute sunt legăturile ei de familie – ea este nepoata lui Rezső Kasztner. În urmă cu vreo 20 de ani am văzut-o la televizor, într-un interviu în care vorbea despre bunicul ei.

Rezső / Rudolf / Israel Kasztner s-a născut la Cluj, a fost avocat și ziarist și a aderat mișcării sioniste la vârstă de 15 ani. Era un om inteligent și chipeș, cu un șarm special. A devenit corespondent activ la ziarul local, Új Kelet (Orientul Nou), ziar la care a colaborat mai târziu și în Israel. În 1934 s-a căsătorit cu Erzsébet Fischer, fiica șefului comunității evreiești din Cluj. Odată cu răspândirea urgiei naziste în Europa, Kasztner a organizat ajutorarea unor refugiați evrei din Polonia, Austria și Slovacia, procurându-le vize românești, locuințe și alimente. În 1941, la 36 de ani, în urma accentuării antisemitismului și a interzicerii publicației Új Kelet, Kasztner s-a mutat la Budapesta. Acolo a luat legătura cu conducătorii mișcării sioniste locale și cu Jewish Agency, care se ocupau cu procurarea vizelor de intrare în Palestina mandatară britanică. Aceste vize erau greu de obținut, englezii nedorind emigrarea masivă a evreilor în Palestina. Împreună cu alți lideri locali evrei, au înființat Comitetul de Ajutorare și Salvare (Va‘adat Ezra Vehatzalah) care îi ajuta pe refugiații evrei polonezi să intre în Ungaria, unde încă nu începuseră deportările. În cartea sa Oskar Schindler: The Untold Account of His Life, Wartime Activities, and the True Story Behind The List, publicată în 2004, David M. Crowe menționează vizita lui Schindler la Budapesta și întâlnirea lui cu membrii acestui comitet, (probabil și cu Kasztner), de la care a primit ajutor material pentru evreii din ghetoul Cracovia.

Afacerea Kasztner

Fig. 2 – Rezső Kasztner

Este un caz foarte complex și controversat. Intenția lui Kasztner de a salva cât mai mulți evrei de la deportare au fost umbrite de faptul că “scopul scuză mijloacele”. Odată cu ocuparea Ungariei de către trupele germane, călăul Eichmann a venit la Budapesta ca să aplice și evreimii maghiare soluția finală. Primii trimiși la Auschwitz și uciși au fost evreii din provinciile Ungariei. Ca membru al Comitetului de Ajutorare și Salvare, Kasztner a negociat cu implacabilul și fanaticul Eichmann, încercând să salveze evrei. Acesta i-a propus o afacere practic imposibilă: “Sânge contra produse”. Eichmann spera că membrii comitetului vor convinge marile puteri și agenția mondială evreiască, The Jewish Agency, să le furnizeze 10,000 de camioane, piese de schimb, ceai, cafea și tungsten (wolfram), pe care nemții să le folosească pe frontul de răsărit împotriva rușilor, iar drept răsplată Eichmann va cruța un milion de evrei. În Ungaria “mare”, împreună cu teritoriile ocupate, erau aproape un milion de evrei. Cum era și de așteptat, planul a eșuat. În continuare, negocierile cu Eichmann și ajutoarele lui, în special Kurt Becher, s-au focalizat pe salvarea a 1,684 de evrei aleși de Kasztner.

Printre ei erau rudele și prietenii lui Kasztner, rabini, ca de exemplu rabinul din Sătmar și adepţii lui (care după război au emigrat în SUA și au devenit dușmani aprigi ai noului stat Israel), familii înstărite din Budapesta, dar și 388 clujeni, inclusiv copii orfani. Sumele de bani, aur și diamante au fost plătite de familiile înstărite care au urcat pe “trenul lui Kasztner” cu destinația spre Elveția neutră. Pe drum, trenul a fost deviat la Bergen-Belsen. Eforturile și mai ales “ungerea” nemților cu sume mari de bani au reușit să salveze pe cei din trenul lui Kasztner, o mică parte ajungând în Elveția în august 1944, iar restul în decembrie al aceluiași an.

În 1947, familia Kasztner a imigrat în Israel. und Rezső a ocupat un post de funcționar guvernamental, a continuat să se ocupe cu ziaristica și a fost prezentator radio la postul Kol Israel în limba maghiară.

Procesul

În 1953, Malchiel Gruenwald, care a pierdut 52 de rude la Auschwitz, l-a acuzat pe Kasztner de colaborare cu naziștii. În 1954, guvernul Mapai l-a dat în judecată pe Gruenwald pentru calomnierea unui funcționar guvernamental. Spre ghinionul lui Kasztner, atât procurorul, Shmuel Tamir, cât și judecătorul, Benjamin Halevy, aparțineau partidului Likud. (Primul a devenit ministrul justiției, iar al doilea vicepreședinte al Knessetului pe vremea guvernului Likud condus de Menachem Begin.) În 1955 s-a dat verdictul: colaborând cu naziștii, Kasztner “și-a vândut sufletul diavolului”. Kasztner, rămas fără serviciu, detestat și huiduit, s-a închis în casă, soția lui a făcut o depresie gravă, iar fiica lor Suzi povestea că copiii aruncă cu pietre după ea. Să nu uităm că în acei ani, în Israel mai erau mulți supraviețuitori ai Holocaustului, pentru care amintirile atrocităților naziste erau încă vii.

Această atmosferă era propice organizării unor grupări evreiești militante extremiste.

Yosef Menkes, Ron Shemer (care într-un interviu în 2017 regreta  executarea lui Kasztner – https://www.maariv.co.il/news/israel/Article-485588) și  Yaakov Heruti, foști veterani ai mișcării Lehi, împreună cu tânărul Zeev Eckstein au complotat împotriva lui Kasztner. Ei cereau răzbunarea evreimii maghiare, dar și schimbarea guvernului și declararea “Israelului Mare” pe întregul teritoriu ocupat de Regatul Israelit biblic. În 1957 Eckstein la asasinat pe Kasztner, care avea 51 de ani.

Dániel Lőwy despre cazul Kasztner

În cartea sa A kálváriától a tragédiáig – Kolozsvár zsidó lakosságának története – (De la Calvaria, la tragedie), despre soarta evreimii clujene în cel de al Doilea Război Mondial, Daniel Lőwy consacră un întreg capitol acestui subiect. În capitolul cu titlul provocator Kivételezettek kimenekítése (Evacuarea / salvarea celor exceptaţi), (pp. 198-221), autorul descrie amănunțit controversele legate de cazul Kasztner.

Ca sionist, Kasztner credea în salvarea evreilor europeni numai prin emigrarea masivă în Palestina. Folosind citate din declarațiile unor supraviețuitori, autorul critică selecționarea în secret a norocoșilor care au urcat pe trenul salvării, dar mai ales faptul că evreii nu au fost informați că erau destinați exterminării în masă. Spre deosebire de ei, ziaristul israelian născut la Budapesta Dan Ofry (1929-2014) îi apără pe liderii sioniști și pe Kasztner, care după părerea lui au făcut totul ca să-i avertizeze pe evrei despre soarta care îi aștepta. În ultima declarație, Glancz András își exprimă mustrările de conștiință la gândul că el a fost salvat printr-o întâmplare, pe când nenumărați evrei, inclusiv copii, au fost duși la exterminare. În fiecare zi de comemorare a deportării el le cere scuze.

O analiză etică amănunțită a faptelor lui Kasztner a fost publicată în articolul lui Paul Sanders The ‘strange Mr Kastner’ – Leadership ethics în Holocaust-era Hungary, în the light of grey zones and dirty hands (Leadership 2016, Vol. 12(1) 4–33).

Achitarea lui Kasztner – pro și contra

În 1958, Curtea Supremă Israeliană a anulat acuzațiile împotriva lui Kasztner, afirmând că verdictul lui a fost o eroare judiciară. Shimon Agranat, unul din judecătorii care au votat pentru achitarea și reabilitarea lui Kasztner, a afirmat: „Ca membru al conducerii Comitetului de Ajutorare și Salvare din Budapesta, Kasztner a fost motivat moral de salvarea cât mai multor evrei. Aceasta l-a determinat să negocieze cu naziștii, ceea ce se putea face numai prin mită. Faptul că nu a divulgat comunităților evreiești din Cluj și Budapesta planurile naziștilor (considerat de mulți drept o greșeală istorică – adaosul meu) se datora grijii de a nu periclita scopul principal […] de a salva cât mai mulți evrei.” Deci Kasztner nu poate fi numit colaboraționist în sensul rău al cuvântului, faptele lui având ca scop salvarea evreilor. În schimb judecătorul Moshe Zilberg, care a votat împotriva achitării lui Kasztner, susținea că ascunzând pericolul real al deportării la Auschwitz, Kasztner a facilitat planurile naziștilor, evitând o eventuală revoltă a evreimii, asemenea celei din ghetoul de la Varșovia, dar de o amploare mult mai mare.

Libertatea judecătorilor de a vota după conștiința fiecăruia este un mare merit și realizare a procesului juridic democratic în Israel, proces pe care în ultimul timp unii politicieni încearcă să-l submineze din interese străine de conceptul de democrație.

Părerea mea despre cazul Kasztner

În ebraică se spune “katonti“, adică sunt prea mic să îndrăznesc să-mi dau cu părerea în acest caz complex și încă nerezolvat până la capăt. Și astăzi, 77 de ani după salvarea evreilor din trenul lui Kasztner, părerile despre rolul lui pozitiv sau, din contră, nefast, sunt împărțite. Mulți supraviețuitori ai Holocaustului din Ungaria îl învinuiesc de machiavelism, adică folosirea oricăror mijloace pentru atingerea țelului propus. Nici pe cei trei parașutiști evrei din Palestina, veniți în Ungaria în misiunea imposibilă de a ajuta la salvarea evreimii maghiare, nu i-a ajutat să scape din închisoare și de la moarte. Nu a avertizat evreimea clujeană și nici pe cea budapestană despre pericolul deportării în lagărele de exterminare. Printre cei salvați în tren se numărau rude și prieteni ai lui Kasztner. În final, după război a dat declarații pentru apărarea a trei naziști, printre care Kurt Becher, unul din adjutanții călăului Eichmann.

Acest așa-zis machiavelism nu a fost însă folosit de Kasztner în interesul lui personal. Documentele istorice atestă că Ben Gurion a fost informat de către Kasztner despre detaliile fiecărui fapt încă înaintea procesului. Kasztner nu a acționat singur, ci cu ordine de la Jewish Agency și cu aprobarea celorlalți membri ai Comitetului de Ajutorare și Salvare. Scopul era salvarea de la moarte a cât mai multor evrei, și acest lucru nu se putea obține decât prin tratative cu capii naziștilor. Fiind la capătul resurselor financiare, naziștii au acceptat să negocieze cu evreii. Prin ideologia lui fanatică și ura fața de evrei, Eichmann a luat sume enorme în bani, aur, diamante și alte obiecte de valoare, dând prea puțin în schimb. Totuși, Kasztner a reușit să salveze aproape 1700 de evrei, (388 din Cluj) printre care și mulți copii, unii orfani. Mita au plătit-o bogătașii din tren, nu toată evreimea maghiară. Afirmația că pentru a salva acest grup, Kasztner a sacrificat tot restul evreimii maghiare nu numai că este lipsită de orice substrat documentar, dar este și absurdă, fiindcă el era un nimic în ochii lui Eichmann, care l-a și amenințat de câteva ori cu deportarea. Kasztner a fost chiar întemnițat de jandarmeria maghiară. Prin confruntarea calmă dar persistentă a capilor naziști, Kasztner a dat dovadă de un curaj deosebit și de altruism, periclitându-și propria viață. Apărarea celor trei naziști după război a fost făcută din convingerea că ei l-au ajutat să-i scape pe cei din trenul cu destinația Elveția. Învinuirea de a-și fi ales și propriile rude ca pasageri în tren, mi se pare absurdă. Care dintre noi ar fi procedat altfel? El însă nu a urcat în tren, ci a continuat negocierile, până când ultimii pasageri rămași la Bergen-Belsen au ajuns în Elveția. Faptul că pericolul exterminării evreimii maghiare a fost ținut ascuns de către Kasztner, de către ceilalți membri ai Comitetului și de către Jewish Agency, a fost o greșeală, dar el a fost cauzat de teama că divulgarea realității ar duce la întreruperea imediată a negocierilor. În plus, cred că dacă s-ar fi știut vinovat, Kasztner nu ar fi emigrat în Israel. Reabilitarea lui de către Yad Vashem și Knesset dovedește că istoria i-a făcut dreptate. În ciuda tuturor controverselor îl consider pe Kasztner un salvator. Eforturile lui nu au fost în van, fiindcă așa cum scrie în Talmud, “Cel care salvează o viață, salvează o lume întreagă”.

Reabilitarea

În 23 iulie 2007, Muzeul Holocaustului din Ierusalim, Yad Vashem, a expus un panou comemorativ despre Kasztner, invitându-i pe cei care au fost salvați în trenul lui Kasztner la o festivitate în onoarea lui. Regretatul parlamentar și ministru Yosef Tomy Lapid, născut la Novi Sad și care a trăit la Budapesta pe vremea Holocaustului, a declarat că dacă toți urmașii celor salvați de Kasztner s-ar aduna laolaltă, orice sală de sport oricât ar fi de mare, ar deveni neîncăpătoare pentru ei. Aceasta este adevărata realizare a planului Kasztner.

Atașez un fim documentar de lung metraj în limba maghiară, film realizat de Gaylen Ross în engleză despre Kasztner, care se încheie cu acea ceremonie.

https://www.youtube.com/watch?v=HF4txxMNT4o

Aceeași Gaylen Ross prezintă cazul Kasztner și într-un documentar în limba engleză https://www.youtube.com/watch?v=Y3cT1CCR0cM

În anul 2018, de ziua Holocaustului, memoria lui Kasztner a fost onorată în parlament, prin aprinderea simbolică a unor lumânări de către fiica lui Kasztner, Suzi, și de nepoata lui, parlamentara Merav Michaeli. Câțiva parlamentari din Likud au părăsit festivitatea în semn de protest.

Închiderea cercului.

Kasztner și-a început cariera politică în Israel, în partidul Mapai, precursorul Partidului Muncii de astăzi, cel care a înființat și a dezvoltat Israelul modern în primii treizeci de ani de existență. Cu toate greșelile inerente făcute, Partidul Muncii a avut meritul de a transforma Israelul într-o țară prosperă, bazată pe o tehnologie avansată și cultură europeană, care cu timpul a adoptat și cultura evreiască orientală. Kasztner, care vorbea opt limbi, a fost purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului și Industriei. Circuitul se închide prin numirea nepoatei lui, Merav Michaeli, ca lider al Partidului Muncii. Pe amândoi îi caracterizează ambiția și lupta pentru a-și atinge scopurile pe care le considerau drepte și umane.

Îi doresc d-nei Merav Michaeli succes în cariera politică, spre binele celor care au ales-o.

În final îmi cer scuze de la cititorii care din diferite motive s-au simțit lezați de faptul că eu personal nu-l condamn pe Kasztner, fiind influențat în primul rând de reabilitarea lui în Israel. Ca urmaș al supraviețuitorilor, dar și al unor victime ale Holocaustului, vă înțeleg adânca frustrare și antipatia față de acest om. Detaliile acestui caz vor rămâne pentru întotdeauna o enigmă a istoriei.

Tiberiu Ezri