Un secol de la naşterea regizorului, scriitorului şi ziaristului Otto Rappaport

Cei care se plimbau prin centrul Clujului în anii 1960 şi începutul anilor 1970, se întâlneau adeseori cu un bărbat grăbit, purtând subsuoară un teanc de cărţi şi reviste. Era un bărbat scund, slab, cu ochelari rotunzi (porecliţi în Israel „ochelari de stângist”). Figura lui, care emana umor evreiesc, aducea întrucâtva, păstrând proporţiile, cu cea a lui Woody Allen. Era Otto Rappaport (1921-1993), una dintre personalităţile culturale ale Clujului acelor ani, care excela în mai multe domenii. Era un temeinic cunoscător al Torei şi Talmudului, dar şi un intelectual laic: scriitor, ziarist, teatrolog şi, mai ales, regizor de teatru.

În anii adolescenţei şi tinereţii mele îl întâlneam adesea în casa noastră de pe strada Şincai, unde venea însoţit de prietenul şi colaboratorul lui, actorul György Kovács, unchiul meu, care potrivit istoricului György Gaal a fost cel mai mare actor de limbă maghiară din Transilvania. https://baabel.ro/2014/04/yohanan-vass-unchiul-meu-gyoergy-kovacs-actorul-si-omul/. Veneau pe la noi să ia o gustare cu bunătăţi preparate de mama mea. Alteori îl întâlneam în casa de vizavi, de la numărul 4, în vizită sau la o petrecere dată de doctorul Wilhelm Traub, cunoscut cardiolog, dar şi un adevărat Mecena al artiştilor clujeni, fie ei de teatru, operă, literatură sau arte plastice, pe care îi sprijinea în momentele de cumpănă. Acasă la doctorul Traub se încingeau discuţii pe teme de istorie, artă plastică, teatru sau medicină. Evitau cu prudenţă subiectele politice, iar dacă se aventurau în acest domeniu, conversaţia viza doar politica internaţională.

György Kovács

Rappy (cum îi spuneau prietenii, pentru că Rappaport era prea lung) avea o relaţie specială cu unchiul meu, Gyuri Kovács. Deşi acesta suferise destule decepţii în viaţă și era sceptic în privinţa prieteniei şi prietenilor, a devenit, cu timpul, un prieten adevărat şi un colaborator apropiat al lui Otto Rappaport. Îi respecta cultura vastă şi profesionalismul în domeniul teatrului. Adeseori discuţiile lor despre teatru se prelungeau până în zori.

Rappy s-a născut la Oradea, în iulie 1921, într-o familie evreiască religioasă. În perioada aceea evreii formau o treime din populaţia oraşului (majoritatea lor covârşitoare avea să piară în Holocaust). Părinţii lui Otto respectau cu stricteţe regulile iudaismului şi ar fi dorit ca fiul lor să devină rabin. L-au înscris la heder (şcoala primară evreiască) şi mai apoi la ieşiva (şcoală de pregătire a rabinilor). Din câte ştiu, Otto Rappaport a absolvit aceste studii, dar nu a profesat ca rabin ci a optat pentru teatru şi pentru condiţia de evreu laic.

În 1940 şi-a susţinut bacalaureatul şi curând a fost înrolat în detaşamentul de muncă pentru evrei din armata maghiară. A suportat vicisitudinile muncii obligatorii, dar nu a fost deportat în lagărele naziste. După război a fost ziarist la revista evreiască Egység (Unitatea), din Cluj (1946-1949). La această publicaţie scriau, printre alţii, presonalităţi precum psihiatrul Miklós Elekes şi profesorul universitar de economie Hillel Kohn, comunist şi luptător antifascist care scria că „acest ziar are îndatorirea să educe tineretul evreu postbelic în spiritul democraţiei populare”.

Otto Rappaport a colaborat şi la alte reviste culturale clujene de limbă maghiară: Utunk, Korunk, Új Élet, dar şi la ziarele Igazság (din Cluj) şi Előre (din capitală).

Activitatea sa de bază era regia de teatru şi punea în scenă spectacole la teatrele din Cluj (Teatrul Maghiar de Stat şi Teatrul Naţional), Târgu Mureş, Arad. Din câte ştiu nu a absolvit o facultate de profil, bazându-se doar pe talentul şi pe cultura sa vastă.

A debutat ca regizor pe scena Teatrului Naţional din Cluj în anii 1950, cu o piesă din dramaturgia sovietică. În anii 1960-70 a pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj spectacole din literatura universală, precum: Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller, Sfânta Ioana de Bernard Shaw, Vizita bătrânei doamne de Dürrenmatt, Război şi pace de Tolstoi, în dramatizarea lui E. Piscator, precum şi trilogia lui Delavrancea.

În noiembrie 1965 eram elev de liceu şi unchiul meu György Kovács m-a invitat să asist la o repetiţie pentru spectacolul cu piesa Tragedia Omului, de Imre Madách (1823-1864). Această capodoperă a literaturii maghiare, apărută în 1860, este o adevărată epopee istorico-filosofică a omenirii şi a relaţiei omului cu Dumnezeu.

Coperta ediţiei din 1888

Am fost uluit de energia debordantă a lui Otto Rappaport în timpul repetiţiei. În ciuda constituţiei sale firave, alerga pe scenă, striga la actori (cu respect, desigur), părea să joace simultan toate rolurile piesei. György Kovács juca rolul lui Mefistofeles (rol pe care îl mai jucase în 1937), Dumnezeu era interpretat de către Endre Senkálszky (cel mai longeviv actor al teatrului maghiar clujean, care a atins vârsta de 100 de ani), în timp ce Gerő László, un alt actor excelent al aceluiaşi teatru, juca rolul lui Adam, iar Eva era interpretată de Paula Krasznai, soţia cunoscutului medic clujean Mihály Gidály.

Acest spectacol regizat de Otto Rappaport s-a bucurat de un succes răsunător mai întâi la Cluj şi apoi pe scenele din ţară şi din străinătate.

La începutul anilor 1970 Otto Rappaport a făcut alia şi s-a stabilit la tel Aviv. A fost angajat imediat la ziarul israelian de limbă maghiară Új Kelet.

Menţionez că acest ziar a fost înfiinţat la Cluj, în 1918. În 1920, publicaţia iniţial săptămânală a devenit cotidian, având un rol esenţial în viaţa culturală clujeană. Curând după al Doilea Arbitraj de la Viena, cotidianul Új Kelet a fost interzis de către administraţia horthystă.

În 1948 ziarul s-a reînfiinţat în Israel, avându-l drept redactor şef pe Ernő Marton (din vechea gardă a ziarului). De-a lungul anilor, la acest ziar foarte citit au colaborat personalităţi precum Tommy Lapid (tatăl actualului ministru de externe al Israelului), Efraim Kishon şi Rezső Rudolf Kasztner (care scrisese în paginile aceluiaşi ziar şi la Cluj, înainte de război).

Otto Rappaport a lucrat timp de doi ani ca redactor la Új Kelet, iar din 1976 şi până în 1990 a îndeplinit funcţia de redactor şef. A înfiinţat la Tel Aviv o revistă culturală de limbă maghiară Kútfő, integrând în redacţie şi scriitori maghiari din România precum Sándor Kányádi, József Méliusz, András Sütő. În 1976, profesionalismul lui Otto Rappaport în domeniul teatrului a fost recunoscut de către Universitatea Bar-Ilan, unde a primit un post de profesor de teatrologie.

Otto Rappaport a continuat să scrie literatură şi în Israel, unde a publicat cărţile A vak szemtanuja (Mărturia orbului) şi o carte de memorii A csend kiáltása (Ţipătul liniştii). S-a stins din viaţă în 1993, la vârsta de 72 de ani.

Aş încheia aceste rânduri de prezentare a personalităţii lui Otto Rappaport cu un citat bine-cunoscut din Tragedia Omului de Imre Madách, care se potrivesc şi celui evocat.

Este versul rostit de Dumnezeu către Om:

Mondottam ember: küzdj és bízva bízzál!

(Omule, ţi-am spus: luptă-te şi crede! Trad. Octavian Goga).

Johanan Vass

Ierusalim, 21 iunie 2021

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • George Rosenberger commented on July 8, 2021 Reply

    Un articol foarte interesant, despre Otto Rappaport regizorul si cunoscutul publicist care a marcat o perioada foartelunga a culturii atat din Cluj cat si din Isarael. Desi se stie foarte mult despre acrivitatea lui Rappaport totusi ai gasit sa ne prezinti lucruri noi, nestiute si poate fara acest articol nici nu ne-am fi dat seama ca au trecut deja 100 de ani de la nasterea acestui marelui om de cultura. Imi amintesc de el foarte bine, il vedeam pe Strada Napoca,( unde locuiam ) mergand cu pasi repezi spre redactia ziarului Igazság. Felicitari pentru articol, si foarte impresionant fraza de incheiere , citatul din Tragedia Omului, care de fapt ar trebui sa fie mottoul nostru si al intregii omenii.

  • Prof.Vera Leibovici commented on July 6, 2021 Reply

    Janos,esti un scriitor asa de bun,care pur si simplu te transporta in lumea celor descrise.
    Scrii in asa fel ,incat fiecare cititor simte ca face parte
    din povestile tale.
    Bravo! Deosebit de frumos!

  • Marica Lewin commented on July 4, 2021 Reply

    Ma bucur ca am aflat acum despre viata si opera lui Otto Rappaport. O personalitate ce lerita a fi evocata si onorata.

  • Cornel Romano commented on July 1, 2021 Reply

    deosebit de interesant, frumos!
    pe octavian goga [cu putinul respect], l-as fi lasat balta

  • Paula Craciun commented on July 1, 2021 Reply

    Minunat articol. Mi-a placut intotdeauna stilul personal si unic al dlui. Janos, stil care -l face inconfundabil.

  • Yosi Avni commented on July 1, 2021 Reply

    Va mulțumesc pentru acest articol interesant.

  • Andrea Ghiţă commented on July 1, 2021 Reply

    Mă bucur că Johanan Vass a ales să-l evoce pe regizorul şi publicistul Otto Rappaport. Eu nu l-am cunoscut personal, însă în anii 1947-49 mama mea, Sara Székely, a fost ziaristă la ziarul Egység, unde Rappy era redactor şef. El îi spunea mamei, printre altele, că în numele său apar trei de o, trei de p şi trei de t. Tot mama mi-a povestit că într-o dimineaţă ploioasă de toamnă s-a dus la redacţie îmbrăcată cu loden şi pantofii scâlciaţi (singura pereche pe care o avea) şi l-a anunţat pe Otto Rappaport că pleacă să facă un reportaj cu tinerii din brigada care săpau şanţuri pentru conducta de gaz. Pe atunci Clujul nu era încă racordat la gaz. “Ce faci fetiţo?” (Pe atunci mama mea avea 17 ani), “Te duci acolo acum, când toarnă cu găleata?” Da – i-a spus mama plină de elan. “Fii serioasă, o să te răceşti şi pe urmă boleşti şi nu poţi scrie.” Dar ce să fac? Reportajul e programat să apară mâine.- a argumentat mama. Otto s-a uitat la ea şi apoi i-a zis: “Nu te duci nicăieri. Scoate-ţi lodenul şi stai la birou şi scrie”. Ce să scriu? – a întrebat mama speriată. “Ce-ţi dictez eu” i-a spus Otto. Şi a început să dicteze: “Tinerii noştri entuziaşti muncesc la aducţiunea de gaz în ploaie şi zloată cu gândul că în curând gazul va fi introdus în locuinţele clujenilor…”. Citez din amintirile mamei. Ea a precizat că nici înainte de acest incident şi nici după nu a mai scris vreun articol la…dictare, dar nici atât de bine cum îi dictase Otto.

    • Eva Grosz commented on July 1, 2021 Reply

      Bună poveste, Andrea !

    • Marica Lewin commented on July 4, 2021 Reply

      Un om bun si inteligent, Otto Rappaport, nu numai un mare regizor si jurnalist

  • Hava Oren commented on July 1, 2021 Reply

    O sută de ani de la nașterea lui Otto Rappaport? De necrezut! Eu mi-l amintesc! Când a fost în turneu la Arad, tata l-a invitat la noi acasă. Spectacolul nu l-am văzut, eram încă copil, dar cred că era „Vizita bătrânei doamne”, în orice caz îmi amintesc că tata vorbea cu entuziasm despre această piesă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *