Cu două numere în urmă, am scris un articol cu titlul ”Afganistanul, lăsat de izbeliște de Statele Unite și aliații NATO”. A fost o prezentare destul de exhaustivă a situației din Afganistan cu câteva concluzii cu valabilitate generală. Astăzi, o lună după publicarea lui, situația a devenit atât de dramatică încât am simțit nevoia să revenim și să reluăm ideea răspunderii morale. Am scris atunci că acest concept nu se utilizează în analiza situației internaționale, în luarea unei decizii de politică globală sau în relațiile dintre state. Și totuși, nu se poate să nu vedem consecințele dezastruoase ale unor măsuri, fără să vorbim despre ce înseamnă răspundere morală.

În Afganistanul ocupat timp de 20 de ani de forțe care, chiar dacă nu acesta era obiectivul lor, cum spunea președintele Biden, au fost puse bazele, din păcate fragile, ale unui sistem care, chiar dacă nu a avut vreo tradiție în construcția politică și ideologică a țării, a adus elemente noi și pozitive în viața unor grupuri și categorii ale populației afgane. Desigur, rămâne oarecum neclar cum o armată de 300.000 de oameni, instruită și înzestrată cu armament modern, a cedat în fața grupului de talibani, mult mai puțini la număr și mai prost înarmați. Aici cred că răspunsul ar trebui dat de psihologi, sociologi sau istorici, dar intervine și insuficienta cunoaștere în Occident a valorilor reale ale afganilor, cele care ar fi trebuit să-i însuflețească. Pe lângă acest eșec, acest dezastru care a permis revenirea talibanilor, un grup fundamentalist și conservator, rămân zecile sau chiar sutele de mii de afgani care au colaborat cu forțele occidentale, sau cei cărora li s-a dat posibilitatea să trăiască mai bine, să acumuleze cunoștințe, să recunoască și să-și însușească valori occidentale, chiar dacă acestea contravin ierarhiei de valori susținute de talibani. Fără doar și poate, în momentul în care talibanii vor purcede la instaurarea deplină a puterii conform ideologiei lor, primele victime vor proveni din rândul celor care au preluat valori occidentale.

Ce se va întâmpla cu ei? Primele promisiuni ale reprezentanților armatelor multinaționale – ale SUA și aliaților NATO – au fost generoase, cu angajamentul de a nu-i lăsa în urmă pe colaboratorii afgani. Este adevărat, cele câteva mii care au reușit să ajungă la aeroport și să se îmbarce au fost luați. Dar restul? Cu toții asistăm la scene din ce în ce mai dramatice, la imposibilitatea de a desfășura retragerea în mod organizat și la condiția pusă de talibani ca acțiunile de salvare să se încheie la 31 august. Și după aceea? Nimeni nu vrea să se gândească la momentul ”după aceea”. Dar mai este o problemă mult mai gravă. Instaurarea unui guvern taliban, nerecunoscut de autoritățile internaționale, va însemna și reducerea ajutoarelor și în aceste condiții este foarte posibilă apariția unui nou val de refugiați, de astă dată afgani. Urmărind luările de poziție ale țărilor occidentale, concluzia dureroasă și finală este că nimeni nu vrea să-i primească. Eventual îi vor primi numai pe colaboratorii cu forțele occidentale și numai pentru o anumită perioadă, dar nici acest lucru nu e sigur. Dar restul? Mulți dintre cei care vor să plece reprezintă familiile, rudele acestora, a căror viață va fi de asemenea amenințată.

Obiectiv vorbind, Europa nu a reușit să soluționeze nici precedentul val de refugiați, nu a reușit să facă față problemelor imense ridicare de această situație. Din păcate, UE nu a elaborat o politică prin care să facă față noilor valuri de refugiați, deși Mene Thekel Upharsin, cuvintele amenințătoare și profetice din Cartea lui Daniel, au apărut de multă vreme zugrăvite pe ziduri. În ultimele zile am auzit discursuri de respingere din partea liderilor unor state civilizate, de un egoism greu de descris, care cel puțin mie îmi evocă purtarea față de refugiații evrei înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Despre consecințe cred că numai este cazul să vorbesc. Chiar nu s-a învățat nimic în decurs de aproape un secol? Revenim la un egoism național contravenind flagrant idealurilor democrației? Este clar și nimeni nu pretinde ca sute de mii de refugiați să fie primiți fără discriminare în țări care ar putea oferi azil, dar nu se poate accepta nici respingerea totală a acestei populații disperate.

De curând Josep Borrell, înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Securitate, a vorbit despre eșecul american, a pus sub semnul întrebării capacitatea SUA de a juca rolul de lider mondial și a propus ca Uniunea Europeană să se doteze cu capacitatea de a acționa pe plan militar. El a sugerat că UE ar putea să joace un rol mai mare în probleme ca cea a Afganistanului, unde nu a fost implicată. Cum această propunere nu este nouă, dar concret nu s-a făcut nimic, Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze asupra unui plan de salvare a afganilor abandonați și să-și convingă partenerii să ia în serios rolul lor de promovare a democrației și drepturilor omului, nu numai în teorie ci și în practică, nu numai de a face campanii pentru cauze pierdute, ca cea a lui A. Navalnîi de exemplu, ci de a demonstra unei comunități lăsate de izbeliște că aceste două noțiuni nu sunt doar teorii, ci ar putea schimba viața unui popor. Cel puțin o parte din afgani a crezut în ele cu adevărat. Prin atitudinea actuală a Occidentului, ele se vor demonetiza.

Eva Galambos