Pe vremea liceului, aflată într-o tabără la munte, am întâlnit o ghicitoare. Ne plimbam cu o prietenă şi femeia oacheşă – îmbrăcată în straie ţigăneşti tradiţionale, cu tot dichisul: fustă şi basma înflorată şi cercei mari de aur – ne-a întrebat dacă am vrea să ne ghicească viitorul. Care adolescentă putea rezista unei astfel de ispite, mai ales dacă ne costa doar câţiva lei?! Ne-am aşezat în iarbă, pe marginea drumului, ghicitoarea a scos de sub fustele înfoiate un pachet de cărţi „ungureşti” soioase şi spălăcite şi m-a rugat să scot una dintre ele, apoi le-a amestecat, m-a mai pus să scot o carte (sau mai multe?)… Nu mai ţin minte, însă îmi amintesc foarte bine că înainte de a se apuca de ghicit, mi-a spus: „Domnişorică, te văd cam pripită!”. Mă „ghicise” după gesturi.

Nu-mi dau seama dacă s-au împlinit cele prezise de ghicitoare pentru că erau generalităţi ambigue şi nu a răspuns univoc nici măcar la întrebările cele mai arzătoare: când o să mă mărit şi câţi copii voi avea (dar m-a asigurat că nu rămân nemăritată şi îmi voi lua bărbat din dragoste). În schimb, obervaţia ei a fost justă şi a rămas valabilă toată viaţa deşi am făcut eforturi ca să-mi astâmpăr reflexul de a răspunde, a rezolva, a tranşa lucrurile „în secunda doi”. Mi s-a întâmplat de multe ori să încalc îndemnul pe care tata (cunoscându-mi firea) mi l-a citit în copilărie, de pe versoul unei foi de calendar rusesc (din acela care se atârna pe perete şi i se rupea zilnic câte o filă). Zicala семь раз отмерь, один раз отрежь [măsoară de şapte ori şi taie o singură dată] era ilustrată cu caricatura unui croitor necăjit că croise greşit o haină. Tocmai primisem o maşină de cusut de jucărie, cu cupoane de stambă şi modele de croit pentru păpuşi, astfel încât povaţa – care avertiza că graba e păguboasă şi cumpănirea aduce beneficii – era şi mai sugestivă. Evident „Graba strică treaba!” părea un proverb croit special pentru mine şi mai erau şi alte zicale de care ar fi trebui să ţin cont, însă pripeala şi faptul că adesea eram cu gândurile aiurea (eram „distrată”) au avut de multe ori consecinţe pe care le-am regretat. Aş fi dat orice să nu se fi petrecut un incident sau altul, iar apoi am fost nevoită să-mi pun la contribuţie fantezia şi diplomaţia ca să „dreg busuiocul”. Ce n-aş fi dat să existe o formulă magică de „desfacere” a celor deja făcute.

Aceasta avea să apară după mulţi, mulţi ani, sub forma unei instrucţiuni-panaceu, valabile – deocamdată – în spaţiul virtual: undo! Trebuie să recunosc că această instrucţiune a cărei traducere în română este anostul „înapoi”, te readuce, printr-un simplu click, în etapa anterioară erorii comise din pripă, neatenţie, insuficientă cumpănire (şi altele) adică îţi oferă posibilitatea de a desface ceea ce ai făcut greşit, de a reveni în ipostaza anterioară unui parcurs eronat, fără a suferi vreo daună. Este o instrucţiune cu virtuţi teraputice, conferind utilizatorului  sentimentul de siguranţă (de confort psihic) că greşelile comise (pentru că a greşi e omeneşte, nu-i aşa?) pot fi anulate. Cu condiţia ca ele să fie detectate din mers, într-o stare provizorie, înainte de a declanşa implacabilul save! Dar chiar şi atunci utlizatorul este atenţionat că urmează salvarea tuturor modificărilor şi este întrebat dacă doreşte sau nu să-i dea curs. Mai exact mai există o ultimă şansă pentru undo.

E interesant de menţionat că în 1976, într-un raport de cercetare al IBM, Lance A. Miller şi John C. Thompson arătau că „ar fi foarte util ca utilizatorul să poată reveni cel puţin la comanda precedentă uneia noi” . Astfel a apărut comanda undo, care mult timp a funcţionat doar un singur pas (revenirea la instrucţiunea precedentă) şi, desigur, geamăna ei – instrucţiunea redo. Cei doi savanţi au pledat fără succes pentru extinderea acestei funcţii. Abia în 1984 avea să se introducă o comandă multiplă care făcea posibilă revenirea la stadii anterioare celei precedente.

Dacă în spaţiul virtual desfacerea unor lucruri făcute greşit este floare la ureche (sau click la degete), în viaţa reală (fizică) greşeala comisă nu se poate anula, reface sau drege fără urme. Totuşi, cred că în afara funcţiei psihologice pentru utilizatorul din spaţiul virtual, comanda undo are şi un rol educativ pentru omul din spatele utilizatorului. Vorbesc din experienţa mea de persoană hăbăucă şi pripită care utilizând – uneori excesiv – tasta undo,  a reuşit să-şi seteze un undo mental pentru viaţa reală pe care-l activez (tot mai des), în scopul de a preveni eventualele erori ulterioare, cu efect nedorit. Mai exact acest undo mental „desface nefăcutele”, funcţionând pe baza simulării prealabile. Se mai întâmplă să-mi scape câte o greşeală (dar nu iremediabilă), însă mă străduiesc să minimizez efectele negative (simulabile).

Aceste rânduri mi-au fost inspirate (printre altele) şi de manifestarea (din 26 iulie a.c.) de omagiere a controversatului savant român Nicolae Paulescu, organizată de Academia Română. Pripa, ignorarea unor realităţi istorice, goana după popularitate şi absenţa exerciţiului de a prefigura consecinţele au adus după sine prejudicii… În final (după mai multe zile de ezitare şi abia după ecourile interne şi internaţionale) preşedintele Academiei Române şi-a schimbat atitudinea iniţială, delimitându-se de evenimentul la care nu fusese de faţă. Participanţii contestaţi care – din păcate – nu pot recurge la opţiunea… undo, preferă să tacă. Tăcerea e de aur.

Mai jos câteva articole de referinţă asupra desfăşurării cronologice a evenimentelor.

https://www.dw.com/ro/descoperirile-antisemitului-paulescu-%C8%99i-omagierea-lui-%C3%AEn-rom%C3%A2nia/a-58674128

https://adevarul.ro/news/eveniment/norman-manea-directorul-elie-wiesel-semnatarii-unui-apel-demitere-subsecretarului-stat-irina-cajal-1_60feb41e5163ec4271778a2b/index.html

https://revista22.ro/actualitate-interna/academia-romana-respinge-acuzatiile-pentru-elogierea-lui-nicolae-paulescu-descoperitorul-insulinei

https://www.rfi.ro/politica-136734-mitul-paulescu-este-adanc-infipt-imaginarul-romanesc-peter-manu

Andrea Ghiţă