Un palat simbol

Este povestea unui palat fabulos dar, mai ales, povestea oamenilor care l-au visat, l-au conceput, l-au proiectat, l-au construit și l-au însuflețit. Noi suntem norocoșii, cei ce l-am primit în dar, ne e drag și îl admirăm, la mai bine de un veac de când veghează asupra centrului orașului Oradea, aproape de Crișul Repede, în partea estică a Pieței Unirii. Salutând trecătorii pe care îi îngăduie pe lângă el zilnic, Palatul Vulturul Negru este o clădire emblematică pentru arhitectura unei epoci strălucitoare și de peste 100 de ani un simbol al orașulu,. În bogata arhitectură secession orădeană, acest palat este cel mai important monument istoric, împunându-și până azi eleganța de început de secol XX.

Pasajul “sub vultur”

Orădenii aveau o vorbă, poate unii o mai au și azi. Dacă erai întrebat unde ai găsit anume lucru, de multe ori răspunsul era ”sub vultur”, traducere abruptă din maghiară – ”a sas alatt” – adică într-unul din magazinele elegante din pasajul Palatului Vulturul Negru. În timpul regimului socialist, în pasaj funcționa și un magazin special, unic, cu mărfuri în regim de consignație, primite din străinătate, în pachete ajunse cu greu până la Oradea. Azi, aici sunt mai mult cafenele și cluburi pline de tineri, astfel încât putem imagina o întrebare mai potrivită zilelor noastre, cu același răspuns de acum zeci de ani: ”unde ți-ai cunoscut iubitul/iubita?” – ”sub vultur!”

Puțini știau în acele vremuri povestea palatului și a oamenilor care au făcut posibilă construirea lui, dar toată lumea vedea, la intrare în pasaj, marele vitraliu de deasupra, reprezentând celebrul vultur cu aripile negre desfăcute în zbor.

Piața pe a cărei latură se situează Palatul Vulturul Negru a început să se contureze în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, iar după incendiul care a mistuit orașul în 1836, în piață au rămas doar: Biserica Romano-Catolică Sf. Ladislau, Biserica cu Lună (Adormirea Maicii Domnului) și Catedrala Greco-Catolică Sf. Ierarh Nicolae. Aspectul modern al pieței se conturează ca urmare a ridicării palatelor prezente și azi: Primăria (1901-1903), Palatul Episcopiei Greco-Catolice (1903-1905), Palatul Vulturul Negru (1907-1908) și Palatul Moskovits Adolf și fiii (1904-1905). În piață sunt reprezentate stiluri arhitecturale diverse, iar conviețuirea multietnică și multiconfesională este evidentă.

La intersecția Pieței cu strada denumită în prezent Independenței, se afla la anul 1714 un han, un local cu un singur nivel, numit Hanul Vulturul. I se spunea și Berăria Orașului și găzduia frecvent evenimentele mai importante care aveau loc în Oradea, ca întruniri politice, spectacole de teatru și baluri. Până în 1861 în această clădire a funcționat și primăria, clădirea fiind extinsă și mărită încă din 1807. Apoi, după modificările din 1835, aici a fost un important hotel.

Oradea la început de veac XX

Ideea construcției palatului a pornit în 1903, când administrația orașului Oradea a lansat un concurs de proiecte arhitecturale pentru reconstruirea Hotelului Vulturul. Proiectele trebuiau depuse până în 1905 sub nume de cod. S-au depus 13 proiecte, cel câștigător purtând numele ”Șampanie”, al arhitecților Dezső Jakab și Marcell Komor.

Marcell Komor (1868-1944) şi Dezső Jakab (1864-1932) au fost doi dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului secessionist maghiar inițiat de Ödön Lechner. Cei doi au deschis un birou de arhitectură la Oradea în 1897, birou care a funcţionat până în 1918.  Ei au avut numeroase proiecte și comenzi, câştigând mai multe concursuri.

Proiectul ”Șampanie” depășea cu 600.000 de coroane bugetul propus de municipalitate. Decizia a fost să se renunțe la reconstrucția Hanului Vulturul, care la acel preț era nerentabil pentru oraș, socotindu-se mai potrivită vânzarea clădirilor și a terenurilor aferente. În 1906, Dr. Ede Kurländer și dr. Emil Adorján, doi avocați și antreprenori importanți din oraș au cumpărat de la primărie Hotelul Vulturul și Hanul Arborele Verde din apropiere.

Ede Kenéz-Kurländer (1870, Oradea-1952, Budapesta) a fost avocat, bancher și publicist.  În perioada Primului Război Mondial el s-a mutat la Budapesta, devenind editorul ziarului Sâmbăta (Szombat).

Emil Adorján (1873, Oradea-1944, Mauthausen, Austria) a fost avocat, antreprenor de succes, scriitor, jurnalist și prieten apropiat al poetului Ady Endre. Publica, în presa locală a epocii, sub pseudonimul Leander.

Proprietarii au preluat proiectul câștigător pe care l-au expus în vitrina unui magazin, astfel încât cei interesați să-l poată vedea, au cerut aprobările de construcție de la primărie și, în anul 1907 au înfiinţat Societatea pe acţiuni Vulturul Negru și Arborele Verde (Fekete Sas és Zöldfa szálloda és Vigadó Részvénytársaság) înregistrată la Camera de Comerţ din Oradea.

”Vulturul Negru” din denumirea societății se va regăsi, ulterior, în numele palatului și va dăinui până azi.

În luna martie a anului 1907, s-a hotărât ca antreprenorul clădirii să fie constructorul Ferenc Sztarill (1859-1943), el având deja la activul său mai multe clădiri superbe în Oradea. Ridicarea Complexului Vulturul Negru a început la 6 aprilie 1907.

Aflând despre amploarea construcției din Oradea, furnizorii de cărămidă din zonă și-au dat seama că cererea va fi foarte mare și, avizi de câștig, au dublat prețurile. Emil Adorján s-a dovedit un antreprenor foarte abil, înființând propria fabrică de cărămidă, Vesta. La construcția Palatului Vulturul Negru au fost folosite patru milioane de cărămizi.

La fel ca furnizorii de cărămidă, băncile știau că antreprenorii vor avea nevoie de fonduri în lichidități și au urcat mult dobânzile la credite, accesarea creditelor devenind foarte grea, așa încât, din nou, Ede Kurländer şi Emil Adorján și-au deschis propria lor bancă, Banca Maghiară, cunoscută în perioada interbelică ca Banca Industrială.

Construcția a fost terminată în decembrie 1908, în 30 de luni, iar deschiderea festivă a avut loc în 1909.

Vedere veche cu clădirea şi pasajul Vulturul Negru

Pasajul interior – element spectaculos de arhitectură – are două galerii care se intersectează în unghi drept, sub o mare cupolă de sticlă, şi o a treia galerie cu parter, întregul plan al palatului fiind ordonat în funcție de aceste galerii. Sursa de inspirație pentru pasajul vitrat orădean a fost Pasajul Vittorio Emanuele din Milano.

Întreaga clădire este amplasată pe colțul pieței, are parter înalt și patru etaje și este formată din două corpuri asimetrice, între care se găsește pasajul vitrat, cu acces spre trei străzi: strada Independenței, Piața Unirii și strada Vasile Alecsandri.

Fațada principală a palatului, cea dinspre Piața Unirii, este asimetrică, fiind formată din două corpuri de clădire inegale, ceea ce relevă cel mai bine stilul secession. Înspre strada Independenței fațada este mai ordonată și sobră.

Celebrul vitraliu cu Vulturul Negru

Vitraliul cu vulturul negru de pe fațada principală a devenit o emblemă a întregii construcții. Acesta a fost executat în 1909, în atelierul orădean Neumann K., unde avea acțiuni și Imre Darvas, proprietarul vizionar al Casei Darvas La Roche, despre care am vorbit într-un articol anterior. S-a acordat mare atenție detaliilor ornamentale şi simbolurilor, dispuse pe toate elementele interioare (ferestre, uşi, lambriuri, balustrade, pereţi, tavane, bolți, coloane, vitralii), motivele ornamentele utilizate fiind cele florale, preluate din arta populară, precum şi cele zoomorfe.

Uimitoare și admirabilă este ideea de multifuncționalitate implementată în această construcție, aidoma celebrelor și ”gustatelor” mall-uri din prezent, cu mențiunea că, în domeniul eleganței, desigur Vulturul Negru se situa în cu totul altă ligă.

Așadar, palatul conținea un hotel cu 75 de camere, o cofetărie, o cafenea și două săli de spectacole. Spre piață, în pasaj, la parter, se găseau 35 de magazine. În dreapta intrării în pasaj, în corpul cu turn, funcționa Banca Maghiară, înființată de Emil Adorján cu ocazia construirii complexului (mai târziu Banca Industrială). La etajul III erau apartamente.

Înspre actuala stradă a Independenței se afla un restaurant și ansamblul sălilor de spectacole și reuniuni, (Kis Vigadó și Nagy Vigadó), care a găzduit multe concerte și spectacole, fiind ulterior transformată în sală de cinema (numită mulți ani Libertatea, apoi Oradea). În 1911, în sala mică (Kis Vigadó) Jenő Pongrácz, directorul cabaretului Bonbonnière din oraș, a deschis cinematograful Vigadó. Prezența atâtor săli de cinematograf este explicabilă prin succesul crescând al celei de-a șaptea arte și prin interesul orășenilor pentru ea.

Emil Adorján nu-și dezminte talentul de afacerist și în 1920 înființează o firmă de închiriere de filme, Casa de închiriat Filme Dorian, care va deveni foarte prosperă, deținând drepturile de difuzare națională a producțiilor celebrei firmei Paramount. Firma Dorian are în Oradea și două cinematografe, Film-Palace (denumit până atunci Cinematograful Pasaj), care a fost renovat în anul 1927 şi Film Terrasse, ale cărui baze au fost puse în 1928 cu numele Terasa Teatru Dorian. Înainte de construirea palatului, la intrarea dinspre strada Vasile Alecsandri funcționa cinematograful Urania (redeschis în august 1909).

Iată ce mai găsea orădeanul în complexul Palatul Vulturul Negru, acest mall sui generis: într-un spațiu de sub pasaj, pictorii Ernő Tibor și Ödön Mikes au deschis o școală de pictură, la etaj se afla atelierul de fotografie al lui János Dajkovits, iar în zona centrală se afla cofetăria lui Imre Novomeszky, cofetar și fabricant de ciocolată.

Intrarea în pasaj dinspre fostul han Arborele Verde

Fostul han Arborele Verde de pe strada Vasile Alexandri a fost conectat la Vulturul Negru prin galeria scundă a pasajului și transformat în mai multe rânduri, în sala mare funcționând timp de zece ani (1908-1919) cabaretul Bonbonnière. În prezent aici funcționează Teatrul Arcadia.

Un prieten m-a întrebat cine erau cei care frecventau, în epocă, un asemenea loc destul de neobișnuit. Erau probabil studenți, (la Oradea funcționa deja de 200 de ani Academia de Drept), erau și publiciști, avocați, medici, profesori, funcționari, apoi era publicul cinematografelor și mai erau și oameni de afaceri cu firme mai mici sau mai mari, meșteșugari, comercianți și multe alte categorii de orășeni sau vizitatori. Se pare orădenii erau avizi de noutăți și de distracții, iar ideea de a le oferi în același spațiu cinematografe, magazine, cafenele, restaurante, galerii de artă, etc., a fost pe cât de avangardistă, pe atât de câștigătoare.

Spațiile interioare ale palatului au fost modificate de multe ori, recompartimentate, chiriașii care au trecut prin palat lăsându-și amprenta asupra locului. În momentul de față, în clădirea palatului Vulturul Negru funcționează mai multe cluburi, birouri ale unor firme, cafenele, restaurante, Teatrul Arcadia, sedii ale unor bănci, etc., acesta fiind, la fel ca acum un veac, un loc de întâlnire pentru actuala societate orădeană.

Am amintit până acum despre un număr de oameni care au contribuit, în măsură mai mică sau mai mare, ca acest palat să poată fi construit. Vreau să închei vorbind despre Emil Adorján, avocatul co-proprietar al clădirii. S-a născut în Oradea, la 15 august 1873, într-o familie de evrei numită Auspitz. Tatăl lui, Adolf Auspitz, a înființat câteva școli în Oradea.

În anul 1890 și-a schimbat numele în Adorján. A urmat studii universitare la Budapesta și Berlin și la 23 de ani s-a întors în Oradea, unde a lucrat mai întâi ca avocat, a participat la viața publică a orașului, a fost publicist și a semnat opere literare și cărți de specialitate privind stenografia, al cărui promotor a fost. După 1920 s-a ocupat de afaceri, a devenit și bancher. A fost o personalitate de marcă a acestui oraș, pe care, fără putință de tăgadă și-a pus amprenta.

În 1944, când avea peste 70 de ani, ca urmare a conjuncturii politice înfiorătoare, Emil Adorján a fost ghetoizat și mai apoi deportat la Mauthausen, unde a fost omorât de criminalii naziști.

M-am întrebat, fără răspuns, cum de nu a găsit o soluție ca să-și scape viața, cum de nu s-a ascuns, cum de nimeni din oamenii acestui oraș nu l-a ajutat și nu l-a salvat? Când nu poți nici măcar să-ți imaginezi răul în forma lui atât de neverosimilă, se pare că ești total vulnerabil în fața lui. El și-a acceptat destinul implacabil, alături de ai lui. Dacă nu am pune ororile petrecute pe seama destinului și a istoriei, pur și simplu cred că nu am mai putea trăi cu noi înșine, cred că rușinea de a fi acceptat astfel de fapte ne-ar înghiți.

Scriitorul, istoricul și publicistul german Philipp Blom a lansat o imagine pe care nu o pot uita. El spunea că asemănarea dintre evenimentele istorice reale și ceea ce este consemnat în cărțile de istorie este ca asemănarea dintre harta metroului londonez și metroul însuși… La fel ca pe o hartă, în cărțile de istorie sunt trecute repere de timp, descrieri ale unor bătălii și strategii, cuceriri, înfrângeri, date privind morți, răniți, poate consemnări pasagere ale distrugerilor, ale motivelor politice care au declanșat și susținut desfășurarea evenimentelor. Dar cât reflectă un text istoric ceea ce s-a petrecut cu adevărat în viețile oamenilor?

Pun în aceste cuvinte dorința mea ca istoria, povestea acestor locuri și oameni să fie cunoscută de către cât mai mulți. Doar astfel putem onora memoria unor oameni extraordinari și a unei comunități fără de care orașul nostru ar fi fost infinit mai sărac.

Atunci când trecem pe lângă Palatul Vulturul Negru, prin pasajul lui, când îi facem poze sau ne facem cu el selfie-uri, când miri încântați își imortalizează momentul de fericire alegând pentru fundal unica și splendida clădire, se cuvine să trimitem un gând luminos celor cărora trebuie să le mulțumim. Și să nu uităm.

Anca Laslo

Surse:

Povestea Palatelor Orădene, vol. I, Oradea 2018, Oradea Heritage

https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Adorj%C3%A1n

Asociația Tikvah Oradea  https://www.facebook.com/125461710957545/posts/

https://www.facebook.com/search/top?q=oradea-nagyvarad-grosswardein

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

17 Comments

  • Tiberiu Perl commented on October 8, 2021 Reply

    Minunata prezentare. Familia mea de trage din Oradea si am o afinitate deosebita fata de acest oras deosebit. Bunicul mei Sandor Hartmann a fost prieten bun cu Emil Adorjan si probabil a contribuit la proiectul Vulturul Negru. Zilele trecute am gasit o poza in care pe dos zice ca apare si Emil cu bunicul, alaturi de alte personalitati ale orasului, in 1920. Bunicul a fost mare supporter al echipei de fotbal Oradean. Mi-at face placere sa va pun la dispozitie poza si daca ati putea sa identificati persoanele din poza. Va rog sa ma contactati la adresa de email pe care am dat-o mai jos.

    • Anca Simona Laslo commented on October 8, 2021 Reply

      Va multumesc!

  • salamon aniko commented on October 8, 2021 Reply

    Nu numai Emil Adorjan a avut o soarta tragica legat de originea sa, dar si cel care a visat aceasta cladire simbol a Oradei. Arhitectul Komor Marcell, cel care a proiectat si Primaria si Cladirea Administrativa din Targu-Mures, cea mai frumoasa sinagoga din Ungaria de la Seghedin (premiul I) sinagoga din Subotnica (premiul II), activitatea sa de arhitect culminandu-se cu realizarea Primariei din Subotnica, considerata azi una din cele sapte minuni ale Serbiei. Aceste realizari au fost facute impreuna cu Jakab Dezso, dansul trecand in nefiinta in 1932, nu a avut parte de prigoana fascista. In schimb Komor Marcell in noiembrie 1944 vrand sa-si viziteze sora, a coborat in strada, unde a fost prins si manat pe jos in Austria, unde a fost omorat la 76 de ani.

    • Anca Simona Laslo commented on October 8, 2021 Reply

      Precizările dumneavoastră sunt extraordinar de bine venite, vă mulțumesc mult. Au fost cu adevărat, cu toții, oameni de mare valoare cărora soarta le-a fost potrivnică în cel mai nefericit și nemeritat mod.

  • Marina Zaharopol commented on October 8, 2021 Reply

    M-am delectat citind acest eseu superb, în care locurile descrise sunt “însufleţite” de istoria celor care le-au creat şi a celor care beneficiază în prezent de aceste construcţii minunate.
    Nu am vizitat, din păcate, Oradea, dar, aflându-mă acum câţiva ani la Paris, am căutat în mod special să-i vizitez pasajele cu arcade, mergând pe urmele lui Walter Benjamin, care le consacră o carte voluminoasă (şi neterminată!) în care le descrie şi le discută semnificaţia.

    • Anca Simona Laslo commented on October 8, 2021 Reply

      Mulțumesc frumos! Aș face și eu cu placere o incursiune la Paris să ”verific” măcar câteva pasaje..:)

  • Fleur Horge commented on October 7, 2021 Reply

    Excelenta prezentare!Ceea ce mie -mi pare cu adevarat minunat ,e faptul ca ne putem bucura de splendoarea acestor locuri ,ca a venit vremea sa fie puse in valoare si ca incepem sa invatam sa le pretuim!🤗❤️Multumesc!

    • Anca Laslo commented on October 7, 2021 Reply

      Asa este! Multumesc frumos!

  • Andrea Ghiţă commented on October 7, 2021 Reply

    Am văzut prima oară Vulturul Negru la vârsta de şase ani. Bunica mea adoptivă, Erzsi Friedmann, m-a dus acolo şi mi-a explicat ce înseamnă stilul secession. Eu priveam fascinată tavanul de sticlă, decoraţiunile şi vitraliul. M-am îndrăgostit de acest palat şi ori de câte ori trec prin Oradea poposesc acol. Mulţumesc pentru articol.

    • Anca Simona Laslo commented on October 7, 2021 Reply

      Multumesc mult Andrea! Din cuvintele celor care comenteaza imi dau seama ca trezesc nostalgii pline de duiosie si acest lucru imi face o deosebita bucurie.

  • Hava Oren commented on October 7, 2021 Reply

    Minunat!
    Tot mai mult am impresia că Oradea nu se află în România, ci undeva în occident. Mie Vulturul Negru îmi amintește de Praga, unde am descoperit mai multe pasaje de acest gen, unul mai frumos ca celălalt: Pasaz Koruna, Pasaz Archa, Pasaz Lucerna, cel din urmă chiar și cu vitralii… Merită văzute măcar pe Google.

    • Anca Simona Laslo commented on October 7, 2021 Reply

      Draga Hava, Oradea e de fapt doar la un pas de occident dar te invit cu tot dragul sa vii sa te convingi si sa pot sa-ti arat locurile acestea frumoase!

      • Hava Oren commented on October 7, 2021 Reply

        Mulțumesc de invitație. Aș veni cu multă plăcere, dar așa cum stau lucrurile, nu mă văd călătorind decât „cu degetul pe hartă”.

  • Tiberiu ezri commented on October 7, 2021 Reply

    Un articol excelent de bine scris despre un loc- bijuterie pe care l-am vizitat adeseori in tinerete.

    • Anca Laslo commented on October 7, 2021 Reply

      Multumesc frumos!

  • Peter commented on October 7, 2021 Reply

    Sunt entuziasmat de descrierea detaliată și literar solicitantă a acestei bijuterii arhitecturale din partea doamnei Laslo. Pentru mine, acest loc întruchipează într-un mod exemplar tot farmecul și atmosfera incomparabilă a orașului meu natal. Aș dori să întreb onorabila autoară un singur detaliu: cred că îmi amintesc că, în anii 1960, cinematograful din acest complex se numea „Pușchin”. A fost așa sau este o eroare din parte amea?

    • Anca Simona Laslo commented on October 7, 2021 Reply

      Vă mulțumesc mult pentru entuziasm, imi faceți o mare bucurie. Da, cinematograful s-a numit într-o vreme și Pușchin, nu e nicio eroare, memoria dumneavoastră păstrează corect numele dar și farmecul locului. Vă doresc toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *