Mă tot întreb de ce inginerii, avocații, contabilii și mai ales șefii de gară nu simt nevoia de a pune pe hârtie gânduri, senzații, amintiri? Asta aproape numai medicii o fac, probabil ca un produs al unei obsesii de-a dreptul patologice, de parcă nu ar exista în lume destui jurnaliști și scriitori profesioniști, care oricum luptă pentru atenția unui public literar în permanentă scădere!

Se pune întrebarea: oare medicii nu au destule preocupări profesionale, nu sunt ocupați cu ulcere, infecții, dureri de șale și alte necazuri legate de sănătatea pacienților? Desigur, nu putem ignora faptul că în subconștientul nostru, vanitatea joacă un rol important și că medicul va utiliza orice metodă pentru a se face auzit – respectiv citit. Dar asta nu dă un răspuns atotcuprinzător. De aceea mi-am propus să caut explicații mai veridice, mai complete și mai apropiate de realitate.

O scurtă privire asupra sumarului revistei Baabel ne arată că medicii care contribuie la această apariție literară de valoare discută subiecte care, cel puțin aparent, nu au nicio legătură cu menirea lor de tămăduitori. După șase ani de studii medicale, după alți 38 de ani de practică a medicinei și 65 de ani de gândire forțată asupra existenței umane și folosind cunoștințele mele de anatomie, fiziologie și neuro-gastronomie, sunt convins că o mulțime de biblioteci ar putea găzdui tratate interesante despre funcția și tulburările genunchiului drept; exact același număr de volume s-ar putea scrie și despre beteșugurile genunchiului stâng.

Dar nu, medicii se străduiesc să scrie despre orice, despre lună, stele, flori și albine, ba chiar anumiți doctori descriu în detaliu ce fac albinele cu florile. Păi avem noi nevoie de așa ceva? Se pare că da. Nu aveți decât să treceți peste sumarul ultimelor numere ale revistei Baabel și veți ajunge la concluzia că colegii noștri dragi A.S. și T.E. și G.B.M și S.F. și M.B., și chiar nefericitul P.B. și-au ales pentru articolele lor teme din cu totul alte sfere intelectuale.

Toate aceste gânduri mă frământă și încerc să le împărtășesc cititorilor distinsei noastre reviste, cu speranța că se vor găsi printre ei indivizi interesați să ofere răspunsuri la aceste întrebări. De exemplu, ce influență are specialitatea medicală asupra alegerii subiectului unei creații literare? Și încă una: oare există o diferență de producție literară între medicii „conservatori” și cei „operatori”? Aici îndrăznesc să fac o afirmație cutezătoare: după umila mea părere, scriitorii activi chirurgical tind să producă texte care conțin mult activism și au de-a face adesea cu episoade violente. Medicii cei mai înclinați spre povești cu acțiuni brutale, cu episoade care cuprind fracturi de oase și rupturi de tendoane, fac parte din ghilda ortopezilor. După ce lasă din mână fierăstrăul și dalta, aceștia apelează la condei pentru a-și pune pe hârtie fanteziile însetate de sânge. Spre deosebire de ortopezi și chirurgi, interniștilor și reumatologilor le plac drame și povești de dragoste, amintiri înduioșătoare și evenimente emoționante, ca de exemplu despărțirea unor îndrăgostiți pe peronul unei gări pustii, dar care la sfârșitul poveștii se vor reuni sub aceeași plapumă. Și apoi, se înțelege de la sine că ceea ce se întâmplă în continuare este un motiv foarte iubit de ginecologi și de obstetricieni.

Un subgrup special al acestei bresle, a celor care mânuiesc condeiul dar nu și bisturiul, e cel al psihiatrilor și psihoterapeuților, care tind să producă texte confuze, cu un final neclar, sau în cel mai bun caz ambivalent. În mai toate romanele lor tulburătoare, autorul își descrie eroii ca pe niște indivizi introvertiți, antisociali, ca apoi să-i dezinhibeze total, creând scene cu escapade sexuale, conduse în special după regulile complexului Oedip. La urmă, nu puțini dintre protagoniștii lor își înverzesc părul, cumpără un fier de călcat luxos și sar cu capul înainte în râu.

Să fim serioși: mai trebuie să adaug în acest context că anesteziștii joacă un rol deosebit? Un rol legat oarecum de acțiuni de mediere, probabil influențați de cele ce se întâmplă aproape zilnic în sălile de operații, unde singurul în stare să aplaneze un conflict este anestezistul? Pe de o parte, ei sunt foarte familiarizați cu particularitățile breslei agresive analitico-chirurgicale, pe de altă parte, anesteziștii nu sunt implicați direct în vărsare de sânge, și, prin urmare, tind să aibă o aversiune față de motivele care glorifică violența. Și la urmă, întrebarea pe care, dacă nu mi-o pun eu, sigur o să-i frământe pe alții: Unde mă aflu eu însămi în această pleiadă de colegi care odată ajunși acasă după o zi întreagă de luptă cu boala și suferința, tastează pe calculator o mulțime de gânduri aparent nelegate de activitatea din cursul zilei?

Ei bine, după ce am fost atacat în mod violent de un virus ingrat (numit „GmR 2017”, recent descoperit de mine), m-am trezit că sufăr de ceea ce eu numesc „grafomanie rebelă”. Căutând o explicație valabilă, am reluat tot ce am publicat în acești ultimi ani în Baabel și am ajuns la concluzia că aceste texte pot reprezenta un nucleu pentru o lucrare de proporții mai largi. M-am pus pe lucru și cu puterile încă sleite de boala virală, am alocat totul în ordine cronologică, am adăugat o mulțime de elemente și amănunte care lipseau și cu care sper că am reușit să dau celor scrise o notă autentică. În cadrul acestui atac paroxistic de grafomanie virală, am făcut loc multor amintiri din viața mea și am încercat să dau textului o notă umoristică, lejeră. Așa a ieșit la lumină o producție de tip autobiografic ,în limba germană.

Ajutat de lectorul editurii Werd & Weber, care a periat textul de o manieră profesională, s-a născut volumul intitulat Vom Taumeln zwischen den Kulturen – Eine Kindheit in Transsylvanien (Despre o rătăcire între culturi – O copilărie în Transilvania). Și dacă asta nu era de ajuns, o variantă maghiară a lucrării este în faza de finalizare. Ba și mai îngrijorător: pentru a sublinia gravitatea bolii mele, mai dezvălui aici că a apărut și o colecție de satire în limba română, sub titlul Incredibila poveste a lui Jean-Jacques Récamier, omul-canapea.

Vă sfătuiesc foarte serios să nu cedați dorinței ușor de înțeles de a citi aceste lucrări. Dar dacă cineva totuși crede că este imun la pericolele menționate, eu îi stau la dispoziție cu toate amănuntele necesare, via e-mail la p.biro.md@gmail.com   Pâna atunci, rog pe stimații cititori să încerce să dea un răspuns la întrebările de mai sus. Sunt convins că în felul acesta vor contribui la o înțelegere mai corectă a microorganismului molipsitor, care nu dă pace medicilor și le pune în mână condeiul, fără să țină cont de posibilele consecințe nefaste și nedorite.

Text original în limba română al autorului, transcris într-o formă mai convenabilă de către G.B.M.

Peter Biro