Atunci când l-am cunoscut era un om înalt, uscățiv, cu niște ochi de culoarea măslinelor şi avea în jur de patruzeci de ani. Sosise în România pe la începutul anilor cincizeci, împreună cu mulți alți antifasciști greci, după ce fuseseră expulzaţi din ţara lor, în urma războiului civil soldat cu victoria guvernului de dreapta. Unii dintre ei, printre care şi Nikos, au ajuns la Cluj. Ceea ce mi-a atras atenția a fost mâna lui dreaptă, cu două degete lipsă. Mi s-a povestit că fuseseră retezate de o grenadă.

Nikos a fost marinar pe un vas de pescuit din Grecia. În 1936 a luptat în Spania, în Brigăzile Internaționale, împotriva trupelor lui Franco, sprijinite de Germania fascistă. După înfrângerea republicanilor, s-a refugiat în Franța, la Marsilia unde a lucrat pe un vas comercial. Acolo a întâlnit-o pe Juliette, de profesie fotograf, şi s-a însurat cu ea.

– Au fost cei mai frumoși ani din viața mea – mi-a povestit el, mai târziu. Era pace, îmi plăcea marea, aerul sărat, munca mea, soția mea tânără şi frumoasă și fotografiile pe care le făcea. Din păcate a izbucnit războiul, nemții au cucerit Franța și din nou n-am avut altă soluție decât să lupt contra fasciștilor, în rândurile Rezistenței. După eliberarea Franței, m-am întors în Grecia, am luptat în rândurile partizanilor socialiști, continuând și în timpul războiului civil (1944-1949). Mi-am pierdut soția și țara, fiind expulzat din Grecia. Așa am ajuns la Cluj.

Mi-l aduc aminte pe Nikos, cu țigara în gură, stând de poveşti cu tatăl meu. A refuzat pensia de stat, spunând că el are nevoie de o slujbă. A lucrat ca tâmplar la o fabrică de mobilă. De fapt, ar fi vrut să-și continue activitatea de marinar, dar a fost refuzat în repetate rânduri, din cauza vârstei de peste patruzeci de ani. S-a recăsătorit cu Sofia, o femeie calmă și senină, cu care au avut un băiat, Anghelos. Am fost prieteni în copilărie și în tinerețe. Nikos nu putea să pronunțe corect cuvintele care conțineau sunetul ș, le înlocuia cu ț. Ne povestea mie și lui Anghelos, cu pronunția lui țâțâită și cu mult patos, legendele din mitologia greacă. Îl ascultam fermecat, dorind să nu se termine niciodată. Ne-a învățat și cântece marinărești grecești, pe care le fluiera când era bine-dispus. Îi era dor de patria lui, de marinărie și de aerul sărat al mării. Din cauza fumatului avea accese de tuse pe care le punea pe seama lipsei sării din atmosferă. Primea (nu ştiu de unde) ziare grecești cu poze interesante, dar pe care eu nu le puteam citi.

Anghelos a început să joace fotbal la CFR Cluj, ajungând să joace și în seria A, a campionatului României. Eram mândru că aveam un prieten atât talentat la fotbal, mai ales că eram un suporter împătimit. Eram împreună cu Nikos în tribune la toate meciurile echipei lui Anghelos, ne bucuram sau ne întristam, în funcție de rezultatele meciurilor. Nikos cânta la meciuri cântece greceşti. Avea o voce plăcută, astfel că nu-i deranja pe ceilalți spectatori

În 1974, după absolvirea politehnicii şi căderea guvernului coloneilor, Anghelos s-a repatriat în Grecia. În scurt timp l-au urmat și părinții. S-au stabilit la Atena, unde Anghelos a lucrat în construcții. Nikos a fost decorat pentru meritele sale în luptele pentru eliberare Greciei şi a continuat să lucreze în tâmplărie. Într-o bună zi, dorința de-a urca din nou pe un vas comercial, de a simți aerul sărat al mării, i-a fost îndeplinită. Pe vas Nikos a cântat cântecele lui îndrăgite. Anghelos, care l-a însoțit, mi-a relatat că niciodată nu l-a văzut mai fericit pe tatăl lui. În timp ce-l ascultam pe Anghelos, mi-am adus aminte de cântecele auzite de la Nikos și am început să le fredonez, împreună cu prietenul meu, la telefon…

Andrei Schwartz