Deschizători de drumuri în arta medicinei
Ce vă spun următoarele nume? Hipocrate (cca. 460 – cca. 375 î.e.n.), Ibn Sina / Avicenna (980 – 1037), Andreas Vesalius (1514 – 1564), William Harvey (1578 – 1657), Edward Jenner (1749 – 1823), Ignaz Semmelweis (1818 – 1865), Jean-Martin Charcot (1825 – 1893), Sir Joseph Lister (1827 – 1912), Sir William Osler (1849 – 1919), Sigmund Freud (1856 – 1939), Harvey Williams Cushing (1869 – 1939), Iuliu Hațieganu (1885 – 1959), Mátyás Mátyás (1888 – 1956) și Dan Gavriliu (1915 – 2012).
Ei au fost genii ale medicinei și au demonstrat că a fi medic adevărat necesită stăpânirea artei medicale, combinată cu știința. Prin cercetările și descoperirile lor, au contribuit la mari progrese în medicină, spre binele omenirii. Pe lângă simțurile obișnuite, acești medici au avut și un “simț clinic” dezvoltat și o capacitate deosebită de a diagnostica și a trata diferite boli. Mulți dintre ei practicau medicina, dar făceau și cercetări. Stăpâneau tehnicile procedurilor chirurgicale, erau medici interniști și în același timp chiar psihiatri. Diagnosticau și descriau boli noi și le tratau după posibilitățile de atunci.
Într-un articol publicat recent în Baabel (https://baabel.ro/2022/05/mimici-defensive-originea-și-evoluția-lor/), vorbeam despre Hipocrate care a făcut legătura între căscat și febră. Teoria curentă a fiziologiei căscatului este cea a unui reflex defensiv care are ca menire răcirea creierului și cam la același lucru s-a gândit și Hipocrate în urmă cu aproape 2500 de ani!
Potrivit lui Hipocrate: Acolo unde arta medicinei este iubită există şi dragoste pentru umanitate. Pe vremea lui medicina era considerată o artă (pentru unii, acesta a rămas până astăzi idealul medicinei). Și mai importantă este continuarea motto-ului, care leagă dragostea pentru meseria de medic de dragostea de oameni – pacienți. Deci Hipocrate era și psiholog.
Unii dintre aceste somități nu numai că au practicat medicina, dar au făcut și cercetări, uneori în condiții mizerabile. Descoperirile lor au salvat milioane de vieți. Așa a fost cazul englezului Edward Jenner care a preparat primul vaccin din istorie, vaccinul contra variolei. În timp ce practica în satul său natal medicina generală și chirurgia, Jenner a dedicat ani de zile acestei descoperiri care a salvat până azi sute de milioane de vieți – înainte de vaccin, variola ucidea cam 10-20% din populație.
Iată un film documentar despre începuturile vaccinărilor.
Îmi amintesc cu plăcere de un cardiolog excelent din Timișoara, Dr. Radivoievici, pe care îl aveam ca instructor în studenție. Când m-a surprins într-o criză de astm, mi-a șoptit la ureche: “Clima din Israel este favorabilă astmaticilor” – acest lucru nu apare în cărți ca tratament recomandat pentru astm… Doctorul Radivoievici era un mare profesionist, plin de omenie.
Medicina contemporană
Astăzi, cel puțin în țările dezvoltate, speranța de viață a crescut simțitor față de secolele trecute. Printre cauzele acestui fenomen se numără în primul rând progresul în medicină, bazat pe cercetare științifică, tehnologie, farmaceutică etc. În multe țări asistența medicală a devenit accesibilă întregii populații. Încă un factor este medicina preventivă.
Asta nu înseamnă că toți medicii de astăzi sunt mai bine pregătiți și mai conștiincioși ca cei din generația lui Jenner, care a trebuit să lucreze 20 de ani ca medic la țară, până a primit diploma de MD – doctor în medicină. Unii medici contemporani, mai ales generaliști (îmi cer scuze dacă jignesc pe cineva, doar și printre ei există mulți medici excelenți), lucrează aparent ca simpli funcționari, adunând date despre bolnavi și scriind rețete lunare. Distanțarea cauzată de rețelele sociale, precum și cea dictată de pandemie, a accentuat lipsa de contact fizic dintre bolnav și medic. Majoritatea consultațiilor medicilor generaliști, cel puțin în Israel, au loc prin internet sau prin telefon. Când în sfârșit ajungi la medic, el te consultă verbal și după datele din calculator, neglijând examenul fizic. Din timpul alocat pacientului, 99% este luat de calculator: citirea datelor despre bolnav și scrierea rețetelor.
În 2012 tehnica israeliană a produs aparatul TytoCare care distanțează și mai mult medicii de pacienți. Cu ajutorul lui bolnavul se consultă singur, iar medicul se eschivează de la examenul direct al pacientului. Este greu de spus cât de precis este acest aparat și câte daune se pot produce dacă bolnavul este “consultat” numai virtual.
https://www.facebook.com/spectrumhealth/videos/tytocare-exam-kit-demonstration/213377590621564/
La fel se întâmplă adesea și cu consultațiile preoperatorii. În loc de a chestiona și de a examina pacientul în mod direct, se apelează la telemedicină – înainte de anestezie medicul primește datele despre bolnav prin telefon, fax, sau internet. Unii medici mai tineri au renunțat chiar la auscultarea inimii și a plămânilor cu stetoscopul, susținând că radiografia pulmonară și ecocardiografia sunt mai sensibile în diagnosticarea unei patologii pulmonare sau cardiace neștiute dinainte. Este adevărat, dar câți pacienți beneficiază de aceste examinări înainte de anestezie? Numai o mică parte, cu boli cunoscute, sunt supuși un control înainte de anestezie și operație.
Eu aparțin generației care crede încă în contactul direct cu bolnavul, inclusiv luarea unei anamneze detailate și auscultația plămânilor și a inimii. Nu o dată am descoperit un suflu cardiac neștiut dinainte. Pe unii bolnavi îi trimiteam după aceea la ecocardiografie. Și chiar dacă am găsit niște măsurători de tensiune arterială ale bolnavului luate la dispensar, eu măsor încă o dată tensiunea ca să văd cum reacționează bolnavul în timpul contactului cu medicul (“white coat hypertension” – “hipertensiunea halatului alb”). Așa se face că mie îmi ia cam 30 de minute să consult un bolnav, pe când tinerilor din cabinetele de alături, doar 10 minute. Este clar că eu sunt mai puțin eficient decât ei.
O altă formă “modernă” de consultare este cea descrisă de îngrijitoarea mamei mele, originară dintr-un sat din Europa. Medicul discută cu un grup de bolnavi prin geam. Îi întreabă ce-i deranjează și hop, le și scrie o rețetă și le-o dă tot prin geam.
Dacă așa stau lucrurile, mulți medici vor putea fi înlocuiți în curând prin computere înzestrate cu inteligență artificială, care oricum este mult mai precisă în colectarea și analiza datelor, diagnostic și recomandarea unui tratament adecvat, decât un medic mediocru. Literatura medicală contemporană încearcă să-i îndrume pe medici să păstreze ceea ce se numește “arta în medicină”, sau mai exact arta de a fi medic.
Arta de a fi medic
La începutul acestui articol am amintit despre Sir William Osler, supranumit și “părintele medicinei moderne”, care spunea: “Un medic bun tratează boala, dar un medic foarte bun (adevărat) tratează pacientul care suferă de acea boală.“
Medicina modernă constă în aplicarea datelor științifice, date care reprezintă realitatea obiectivă (1). Dar în realitate lucrurile nu sunt atât de clare, astfel încât practica medicală diferă foarte mult de la o țară la alta și chiar în aceeași țară de la o comunitate la alta și de la un medic la altul. Judecata individuală este imposibil de măsurat și aici intră în funcțiune arta, ca o parte integrală a practicii medicale bazate pe știință. Comentând despre cartea The Science of the Art of Medicine a cardiologului John E. Brush Jr., publicată în 2013, Richard Lehman (2), medic specialist din Oxford, spune: “La fel cum un muzician bun trebuie să intre în lumea diferiților compozitori, fiecare din altă epocă, așa și un medic bun trebuie să se adapteze la diferite provocări, mai ales cele pline de incertitudini.”
Cu alte cuvinte, fiecărui pacient trebuie să i se dea o atenție specială, individuală. Cartea arată cum trebuie să judece medicii în practica de zi cu zi.
Nu este de mirare că unii educatori în domeniul medicinei americane propun introducerea studiului artelor în studiul medicinei (3). Cursuri de artă urmate de studenți și medici au avut ca urmare nu numai creșterea nivelului cultural al medicilor, ci și creșterea empatiei față de bolnavi, acceptarea ambiguității și îmbunătățirea colaborării între medici. Aceste cursuri au fost primite cu entuziasm de către studenți și medici. Pentru viitor se propune combinarea educației în arte și în medicină. Aceasta formă de medicină integrativă are șanse să transforme “muncitorul” din gărzi (medicina bazată pe o rutină standardizată) într-un medic adevărat.
În final aș vrea să enumăr calitățile sine qua non ale unui medic adevărat (4): capacitatea de a asculta cu atenție ce spune bolnavul, de a stabili un contact cu el și de a-i câștiga încrederea, de a înțelege reacția bolnavului la suferință, de a-l încuraja, de a se servi de puterea palpării bolnavului – o mână caldă cu care medicul atinge și consultă bolnavul, dar care nu începe niciodată cu atingerea părții dureroase. De asemenea, un pic de umor în conversație nu strică, dacă este folosit în mod adecvat și cu persoana potrivită. În final, empatia față de bolnav este importantă, cu condiția să nu fie interpretată de pacient drept milă.
Aceste aptitudini au mai mult de-a face cu arta de a fi medic, decât cu o știință abstractă. Același lucru este valabil pentru orice profesiune, atunci când este vorba de relația dintre cel servit și cel care acordă serviciul. Deosebirea este însă că în fața medicului, bolnavul își expune sufletul și trupul cu cele mai ascunse intimități.
Așadar, arta medicinei continuă să reprezinte o parte indispensabilă a profesiunii de doctor. Componenta ei de bază este omenia.
Tiberiu Ezri
20 Comments
Parerea mea este ca medicina sufera si ea de un exces de zel in obsesia ei actuala cu stiinta “stie tot”. Asemenea miscarii laudabile de altfel “MeToo.” si interdictiei recente a literaturii ruse in Ucraina, practica medicala a mers “overboard.”
Pentru restabilirea unui echilibru echitabil, cred si eu ca privirea ar trebui indreptata spre istoria medicinei si practicarea ei exemplara ca o arta de catre precursorii medicinei moderne, practica care ofera inspiratie pentru recalibrarea balantei.
Felicitari pentru inca un articol interesant!
Va Multumesc!
Două mențiuni la acest articol ff important pentru oricine dorește să înțeleagă ce se întâmplă azi în medicina modernă:
1.Stetoscopul (amintit de Tibi) e definit ca un instrument la al căror două capete se află o ființă umană;
2.La întrebarea unui pacient de ce e nevoie de consultația unui doctor când totul e scris in internet răspunsul medicului a fost: ca nu cumva să muriți dintr-o greșeală de ortografie!!!
GbM
Excelent!!!
In zilele astea urmaresc un serial la TV Israel 12 care cheama Mitmahim – Rezidenti. Este vorba de patre medici tineri chirurgi in diferite domenii si spitale ajutand la operatii care sunt filmate. Sunt foarte dedicati si silitori!
Mi-as dori ca toti rezidentii sa fie asa!
Pe de alta parte, in zilele astea am de dat sase prezentari studentilor la medicina. Cam 30% lipsesc de la toate cursurile. As crede ca ii plictisesc da nu e asa fiindca cei prezenti sunt foarte activi la lectiile mele interactive.
Sa fii primit la medicina in Israel este foarte greu. Acu cativa ani am avut cinci stagieri. Trei nu vor practical medicina ci bioingineria si biofarmaceurtica. Bai baiete, pai de ce ai ocupat locul Altria la medicina.dar poate ei mai bine fara ei…
Dum spiro spero!
Draga Tibi, am aflat atatea lucruri generale, de care nu am auzit niciodata, ma incanta pasiunea ta asupra profesiei si trebuie sa-ti spun, ca de cand eram adolescenta si il citeam pe Cronin, consideram ca medicina este cea mai grozava profesiune, pentru ca te apropie de oameni, facandu-te sa le alini eventual o durere, desi stiu bine ca de mult nu mai e asa.
Am cam ras in barba citind de consultatiile din Germania, de asemenea nu am auzit de aparatul mentionata de tine, care a fost descoperit pentru a face consultatia generalistului si mai simpla, si mai superficiala, si mai indirecta. Cunosc stilul indiferent si mai ales ideea multor doctori de a se baza pe rezultatele aparaturii existente, in loc de a se baza pe ANAMNEZA, precum faci tu.
Un exemplu sunt doctorii care mananca in timpul consultatiei, de ex un ortoped caruia m-am plans cred de niste dureri de picioare, isi manca in liniste un mare, musca din el cu mare pofta, si imi scria o trimitere la nu mai stiu ce radiografie. Pe mine, sau pe picioarele mele nu ne-a atins.
Nu e unicul caz, il chema Dr Ion, dar nu era un Ion adevarat.
Mi-a placut articolul tau, scris asa de frumos si despre attatea persoane celebre.
Dar in Israel, daca exista clima potrivita pentru astmatici, asta poate fi doar in zonele sudice, aproape de Negev sau alte deserturi, in rest umezeala e foarte mare si favorizeaza astma, in plus nu am auzit niciodata de atate cazuri de OTITE ca la copiii israelieni, ai caror parinti niciodata aproape, nici la varste fragede nu folosesc instrumentul clasic de acoperire a capului (inclusiv urechea) cunoscut din batrani sub numele de caciula.
Draga Veronica
Comentariile tale sunt interesante ca de obicei.
Multumesc!
Nu o dată am avut senzația că mi-am pus dacă nu chiar viața dar sănătatea în mâinile unui doctor. Și nu avem niciunul nimic mai prețios de atât. Desigur că doctorul trebuie să folosească tehnica actuală spre ajutor dar întâi și-ntâi sunt mâinile lui! Este o legătură umană excepțională despre care vorbești atât de frumos.
Multumesc!
Nu o dată am avut senzația că mi-am pus dacă nu chiar viața dar sănătatea în mâinile unui doctor. Și nu avem niciunul nimic mai prețios de atât. Desigur că doctorul trebuie să folosească tehnica actuală spre ajutor dar întâi și-ntâi sunt mâinile lui! Este o legătură umană excepțională despre vorbești atât de frumos.
Aşa este. Medicul trebuie să fie un profesionist competent, dar şi un artist inspirat ca să poată fi eficient în munca sa. Din păcate, sunt tot mai puţini astfeld e medici. Odată cu perfecţionarea mijloacelor de investigare, intuiţia şi inspiraţia medicului scade tot mai mult sau, mai exact, nu se mai dezvoltă, nu se mai exersează. În acelaşi timp pacientul aşteaptă de la medic să-l trateze “personalizat” să-i insufle încredere. Poate de aceea au atâta “trecere” medicii care se ocupă de tratamentele naturiste, homeopatice, etc-
Si viitorul pare si mai sumbru.
UN ARTIC0L DEOSEBIT DE VALOROS PENTRU GRUPUL DE ISTORIA MEDICINII.ARTICOLUL REFLECTA ACEA PARTE A FORMATIUNII NOASTRE CA MEDICI CARE SUBLINIAZA CA LEGATURA MEDIC-PACIENT ARE MARE IMPORTANTA IN SUCCESUL TRATAMENTULUI.
FELICITARI
Va multumesc!
Voi reveni cu un comentariu mai relevant, dar pentru inceput aduc in disutie ultima ta fraza:
Așadar, arta medicinei continuă să reprezinte o parte indispensabilă a profesiunii de doctor. Componenta ei de bază este omenia.
1. Daca arta medicinei consta in profesionalism si intuitie, atunci sunt perfect de acord.
2. In ceea ce priveste omenia, as avea cate ceva de spus;
– accept teza Havei ca omenia este innascuta, dar mai pot adauga ca un om intligent si empatic, dar mai ales inteligent, isi poate “educa” omenia, daca este doctor, dar mai ales daca vede in cadrul vietii sale profesionale cate tragedii pot aparea in lumea apropiata, si cate din ele pot fi facute mai usor suportabile prin omenia doctorului
– mai trebuie sa mentionez ca experienta israeliana neaga omenia ca o calitate a medicului, de orice fel. Omenia este o trasatura rara, pe care marea parte a medicilor nu o au, sau o ascund. S-ar putea si intelege aceasta atitudine de a nu dori sa fii “prea uman” in fata problemelor grele cu care un medic poate fi infruntat. Este nevoie uneori, banuiesc chiar la medici, o doza de indiferenta pentru a-si duce la bun sfarsit menirea, fara sa devina prea empatici cu pacientul. Cred ca aceasta situatie este mai relevanta la chirurgi poate la oncologi.
Tibi te admir, precum stii si curand voi da glas celorlalte aprecieri.
Iti multumesc Veronica si sunt de acord cu tine. Este greu insa sa masori si sa compari omenia precum e greu sa drosebesti pmenia prefacuta, asa cum am vazut la unii medici americani, de cea adevarata.
Subiect deosebit de interesant pentru toată lumea, atât pentru medici cât și pentru pacienți.
Pentru mine medicina este o artă în primul rând pentru că același set de simptome poate avea cauze diferite și pentru a pune un diagnostic corect intuiția și experiența medicului este la fel de importantă ca știința exactă.
Bineînțeles că este și aspectul relațiilor dintre medic și pacient, al empatiei și al omeniei. Acesta este cu atât mai problematic cu cât medicii sunt suprasolicitați. Adesea și tehnologia limitează contactul direct între medici și pacienți.
Dar ca un curs de artă inclus în studiul medicinei să influențeze atitudinea medicilor față de pacienți pare greu de crezut. Un curs de artă poate fi un mijloc de destindere și de ridicare a nivelului cultural al medicilor, dar nu mai mult. Eu cred că „omenia” este ori înnăscută, ori se formează prin educație la o vârstă fragedă. Poate ar trebui să se facă un test psihologic la admiterea la medicină?
De acord!
Scriere documentată , cu accent pe empatie și dorința de a reînvia relația medic&pacient, atât de importantă pentru vindecarea pacientului cât și pentru succesul medicului ! Felicitări ! Eva&Frici Grosz
Iti multumesc Evi!