Așa cum văd eu lucrurile, există o relație foarte strânsă între tatăl meu și Baabel. Să explic.
Tata era medic pediatru și își iubea mult profesiunea, dar cel puțin tot atât de mult îi plăcea să afle lucruri noi și să le împărtășească și altora: să povestească, să explice, să expună un subiect, să predea. La Arad, în afară de o circumscripție avea și ore la școala de surori, într-o vreme a fost chiar diriginte. Țin minte cu câtă însuflețire ne-a povestit că într-o oră de dirigenție le-a vorbit elevelor despre George Enescu…
Tata avea întotdeauna ceva interesant de povestit. Era bine informat, știa mai multe limbi, era un bun cunoscător al literaturii, al muzicii clasice și al artelor și dacă stau să mă gândesc, era în cea mai mare parte autodidact. Mergea la concerte, citea enorm și când un subiect îl interesa, îl studia în profunzime. Avea și un cerc de prieteni cu interese similare și când se întâlneau la noi acasă, era o plăcere să asist la discuții. Am crescut într-o casă în care era de la sine înțeles că în comunism nimeni nu-ți poate lăsa moștenire o avere, dar nici cultura pe care o acumulezi nu ți-o poate lua nimeni.
În România anilor 1960 posibilitățile de exprimare erau limitate. O vreme a scris cronica muzicală în ziarul local (și când am citit Bucuriile muzicii de Mihail Sebastian am avut tot timpul impresia că îl aud pe tata vorbind). La sfârșitul anilor 1960, când a fost permis, tata a ținut un ciclu de conferințe de iudaistică foarte apreciate. Dar în rest nu a făcut nimic public.
Cred că eu am moștenit unele dintre însușirile tatălui meu. N-aș putea spune dacă explicația stă în genetică sau în educație, probabil câte ceva din ambele. Dintotdeauna am fost curioasă să aflu lucruri noi și când auzeam sau citeam ceva interesant, îl povesteam cu multă însuflețire oricui voia să mă asculte. În liceu, când îmi plăcea un subiect, i-l explicam fratelui meu, chiar dacă între noi este o diferență de cinci ani. Parcă mă văd explicându-i cum funcționează dioda și celula fotoelectrică… Îmi face o foarte mare plăcere să sistematizez un material și să-l explic în așa fel încât ceea ce la început pare complicat să devină simplu, clar și logic. Poate că mi-am greșit cariera, ar fi trebuit să fiu profesoară. Cine știe? Chiar și în farmacie era un lucru știut: stagiarii trebuiau să treacă întâi prin mâna mea pentru „instructaj”. Timp de mulți ani „publicul” meu a fost vecina mea Eti, autoarea impresiilor de călătorie din Buhara. https://baabel.ro/2021/03/o-calatorie-in-buhara/
Când am ieșit la pensie mi-am descoperit pasiunea pentru scris. Am început cu traducerea unor texte simple din limba germană, amintirile mamei și ale bunicului meu, și încet-încet m-am încumetat să trec la literatură. Lucram pentru propria mea plăcere, nu aveam niciun motiv să mă grăbesc și uneori mă gândeam zile întregi cum să exprim cel mai bine o anumită întorsătură de frază.
Cam tot atunci am descoperit revista Baabel. La început nu am fost decât o cititoare ca atâtea altele, nici măcar una prea asiduă. În 2016 am fost la Cluj și am cunoscut-o pe Andrea. A fost un miracol, amândouă am avut senzația că ne cunoșteam de când lumea. Suntem de aceeași vârstă, avem foarte multe în comun, chiar și prieteni comuni. Atunci i-am propus să publice amintirile bunicului și ale mamei, care oricum erau gata. De aici până să îndrăznesc să scriu ceva original mai era cale lungă, dar într-o bună zi mi-am luat inima-n dinți și am încercat.
Țin minte că am citit în The Times of Israel un articol despre leii din Ierusalim. Subiectul îmi era cunoscut, ba chiar știam despre el mult mai mult decât ceea ce apărea în articol, iar ce îmi lipsea știam unde să găsesc. Atunci de ce să nu încerc să scriu eu un articol pe această temă? Mi-am închipuit că povestesc unei prietene de departe despre orașul în care trăiesc. Acesta a fost începutul seriei de articole despre Ierusalim. Cu cât intru în amănunte, cu atât descopăr lucruri noi, citesc, și cu timpul observ că atunci când mă plimb prin oraș se întâmplă tot mai des să trec prin locuri a căror istorie îmi e cunoscută, uneori aproape aș putea să fac pe ghida…
De atunci, de fiecare dată când dau peste un subiect interesant îl pun pe listă și nu știu cum se face, dar lista se tot lungește! A devenit chiar o „deformație profesională”, am început să privesc lumea cu alți ochi și de fiecare dată îmi pun întrebarea „ar fi oare acesta material pentru Baabel?”
În concluzie, dacă nu ar fi existat Baabel, ar fi trebuit să-l inventez! Nu numai că nu mă plictisesc ca pensionară, dar mi-am găsit activitatea care îmi dă cea mai mare satisfacție.
Hava Oren
17 Comments
Felicitări Havei Oren pentru contribuția pe care o aduce revistei Baabel , îmbogățind-o cu cunoștiințele ei vaste și interesante ! La mulți ani Baabel !
Multumesc mult Eva pentru acest articol. Mi-a facut mare bucurie sa il revad pe D-l Dr Shaffer si sa imi aduc aminte de copilarie. Mama era intotdeauna incurcata cand se adresa unui oficial in perioada comunista. Fara intentie ii punea de fapt in incurcatura cand li se adresa “domnule tovaras”. Dr. Shaffer a rezolvat aceasta dilema (cel putin cu mamele copiilor pe care ii ingrijea) adresandu-li-se: mama Sonoc. Cred ca era singurul pe care l-am auzit spunandu-i mamei asa. Citesc cu mare placere articolele tale.
Cum să nu! Îmi amintesc și eu de „mamele” copiilor pe care îi îngrijea. Cred că era un mod original de a evita „tovarășa”, care nu-i era pe plac, dar și „doamna”, care pe atunci era privit cu o anumită suspiciune.
Astept cu nerabdare sa ne povestiti despre cei 3 arhitecti ai Yerusalimului in timpul Palestinei Mandatare..
Recent am urmarit serialul israelian, apoi am citit cartea ” The beauty queen of Jerusalem”, scrisa de Sarit Yshai Levi, roman care descrie viata unei familii sefarde in perioada interbelica,
familie stabilita de multe generatii la Yerusalim.
Faptul ca unul din cei 3 arhitecți care au modernizat orasul este un nativ al Yerusalimului, mi- a trezit un viu interes.
Nu am spus că unul dintre ei s-a născut la Ierusalim. Era „localnic” în sensul că aparținea culturii locale și nu celei importate din Europa. Informațiile păstrate despre el sunt foarte puține și printr-o adevărată muncă de detectiv Adina Hoffman a aflat că… Răbdare! Sau citiți cartea.
”The Beauty Queen of Jerusalem” m-ar interesa și pe mine, dar nu am Netflix. Când o să apară pe YouTube o să-l vizionez, sau poate între timp o să fac rost de carte.
Serialul e mult mai interesant decât cartea. Pastreaza doar cadrul, personajele. Cartea m- a deceprionat intr- atâta, incât, desi initial ma gândisem sa o prezint la Baabel, am renuntat.
Am încercat la Steimatzky, dar nu au decât versiunea ebraică.
Cu ocazia acestei interesante şi poate chiare emoţionante aniversări, aş dori să povestesc o mică relatare, la care m-a făcut părtaşă fratele Havei Oren, acum câteva zile la Cluj.
Apreciindu-i talentele deosebite în domeniul redactărilor în limba română, dar nu numai, şi asta fără ca limba română să-i fi fost limbă maternă, domnul frate m-a ascultat cu atenţie şi mi-a spus următoarele lucruri pe care încerc să le redau cât de precis îmi este în putinţă:
“Ştiţi că Hava este farmacistă şi de aceea, când a lucrat în această profesie a avut nevoie de o mare precizie în execuţia oricărui produs farmaceutic care i s-ar fi solicitat.”
La început nu am văzut că ar exista vreo legătură între calităţile deosebite ale lui Hava, “capul limpede” al Baabelului şi formaţia sa profesională de farmacistă. Dar atunci, conlocutorul meu mi-a continuat ideea, şi trebuie să mărturisesc că nu numai i-am dat dreptate, dar am rămas şi foarte impresionată de calitatea observaţiei:
“Atunci când ajustezi/redactezi/corectezi un text, trebuie să ai o grijă perfectă ca textul care îţi iese de sub mâna să fie perfect din punctul de vedere al corectitudinii, atât gramatical cât şi lingvistic. Hava nu ar face nici o schimbare prin a adăuga o idee nouă sau a schimba cât de puţin sensul cuvintelor, ceea ce reuşeşte să realizeze este exactitatea solicitării textului redactat.”
L-am întrebat cum de ştie acest lucru, oare îi citeşte textele pe care le redactează, la care răspunsul a venit că uneori citeşte, dar el însuşi a fost printre cei cărora Hava le-a redactat texte şi astfel a observat precizia cu care o face, dar şi apropierea atitudinii ei de cea a atitudinii profesionale căpătate în decursul activităţii de farmacist.
Hava, La Mulţi Ani, sănătate şi mai ales inspiraţie pentru a-ţi păstra capul cât de limpede şi pentru cât mai multă vreme!! Cheers!!
Ai un talent înnăscut să selectezi acele lucruri şi amănunte din materialul prezentat care reuşesc să facă cititorii să vizualizeze evenimentul sau să se identifice cu personajul sau epoca istorică evocate în articol. Cred că, în această privinţă, scrierile tale se aproprie de domeniul beletristic…’
Am citit întotdeauna cu plăcere eseurile tale, fiindcă răzbate prin tot ce scrii – sau traduci – pasiunea pe care ai investit-o în proiectul respectiv.
Articolul poate fi considerat o partica din noi toti care am trait astfel de istorioare! Thanks Eva. Poza tatalui tau m-a dus cu gandul in copilaria noastra extraordinara petrecuta in Arad. A fost un om deosebit!! Ar fi fost mandru de tine! Felicitari si cat mai mult success in valorificarea tuturor talentelor tale!! Fiindca sunt multe si timpul nostru zboara!!!
Dragele mele, Pușa și Lidia, nici nu pot să vă spun cât de mult înseamnă pentru mine aprecierea voastră, după ce ne cunoaștem de o viață. M-aș bucura dacă articolele mele ar ajunge la mai mulți dintre foștii noștri colegi.
Abordezi tot timpul teme foarte diverse, le cercetezi cu rigoare și apoi ni le prezinți în articole interesante de fiecare dată. Mulțumesc!
Inca un articol care atinge coardele mele sensibile. Merci. Parinţii, dar si bunicii bănăţeni ne-au daruit nu numai dragostea lor, dar şi iubirea culturii.
Cuvantul ” autodidact” mi-a amintit de mama mea, care s-a autoeducat pe aceasta cale si mi-a transmis interesul si dragostea pentru tot ce e poate fi inclus in Cultura generala a unui copil, adolescent crescut in mediul Comunist al anilor 60-70. Noroc ca la iesirea din tara (emigrare) vamesii n-au reusit sa dezvaluie aceasta bogatie intelectuala din care ne “hranim” si azi, un mediu de escapada din greutatile vietii cotidiene.
Scrie mai departe ca scrii bine și este una din frumoasele ocupații la pensie.
Bafta in continuare.
Citesc cu mult drag articolele scrise de tine și te admir pentru asta.
Articol clar si logic ca de obicei. Sunt de acord cu tot ce puteai sa fii: farmacista ai fost dar puteai sa fii si ghid, profesoara, traducatoare, scriitoare, dar ai uitat de editoare, critic literar, etc.
Exagerezi. Critica literară mă calcă pe nervi, iar beletristică nu am încercat niciodată și nici nu cred că aș reuși. Dar un lucru e clar: că medicina nu era de mine – și nici eu de ea.