Intuiţie

Prietenele mele dragi sunt mereu gata de discuții despre lucruri interesante. Iată, de exemplu, problema intuiției:

– Când conduci o mașină cu cutie de viteză manuală, ai șansa să-ți folosești talentul și intuiția, spune una ritos.

Tu mai conduci și acum, pe drumurile astea pline de descreierați?!

– Nu, îi dau sfaturi celui de la volan, dar am citit că așa este! De altfel, Einstein n-a avut în viața lui permis de conducere!

– Serios? De unde știi?!

– Am citit când studiam contraargumente la teoria relativității.

– Da? Și ce ai mai aflat despre el?

Că avea și nu avea intuiție, de exemplu adora vioara, obișnuia să cânte cu Arthur Rubinstein, pianistul, dar tot timpul pierdea măsura. La un moment dat Rubinstein n-a mai răbdat și s-a răstit la el: “Albert, chiar nu știi să numeri?”

– Nu e relevant! Cine a demonstrat, fără putință de tăgadă, că totul e relativ, are tot dreptul să se mai piardă în semitonuri!

– Și în lumea investițiilor trebuie să ai intuiție, pentru că un lucru care e prea frumos ca să fie adevărat, e chiar prea frumos ca să existe!

– Cum s-ar zice, nu tot ce zboară se mănâncă, dar asta e valabil peste tot, dacă o femeie e OMORÂTĂ, poliția pune în capul listei suspecților soțul și amantul!

– Da, dar aici intervin detectivi particulari cu intuiție! Nora Charles și soțul ei, Nick, din romanele lui Dashiell Hammett…

– Aaa, ei știau mai mult rețete de cocktail!

– Să știi că în practica medicală se descurcă bine cel ce află repede care e adevărata boală a pacientului…

– Lasă-i pe doctori, ei au alte griji acum!

– Fetelor, n-ați pomenit deloc de intuiția feminină!

– Asta e o legendă, la fel ca chelia la bărbați!

– Te înșeli! Implante de păr îți poți face, dar implant de intuiție…

Daria Dascălu

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Anca Laslo commented on July 30, 2022 Reply

    Intuiția nu e o legendă, e o realitate. A mea este corectă absolut întotdeauna, din păcate însă nu o urmez așa cum ar trebui. Ați imaginat un dialog reușit, condus cu măiestrie.

  • Tiberiu ezri commented on July 28, 2022 Reply

    Din experienta mea de 50 de ani cu sotia, ea a demonstrat de nenumarate ori ca are o intuitie fantastica, dar oricum, un caz nu poate demonstra adevarul stiintific.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *