Pot să-mi închipui că un asemenea subiect va fi primit cu mirare.  Aeroport la Ierusalim??  Probabil că majoritatea cititorilor au vizitat Ierusalimul cel puțin o dată în viață, dar nu cred că printre ei se găsește vreunul / vreuna care a aterizat la Ierusalim.  Și totuși…

Un aeroport primitiv, de fapt numai o pistă de aterizare / decolare s-a construit la Ierusalim în urmă cu peste un secol, în 1917.  Era în plin război, generalul Allenby tocmai cucerise Ierusalimul, eliberându-l de sub stăpânirea otomană.  Armata britanică și-a stabilit cazarma în sudul orașului și alături a construit pista, pe care doreau să o transforme cu timpul în aeroport.  Numai că proiectul a eșuat.  În 1922 s-a înființat în apropiere noul cartier Talpiot și locuitorii s-au plâns de zgomotul avioanelor. 

Până la urmă administrația britanică a cedat și a găsit un teren în afara limitelor (de atunci) ale orașului, lângă satul Kalandia, între Ierusalim și Ramallah.  Construcția noului aeroport a început în 1924, acesta fiind primul aeroport din Palestina britanică.  La început el a fost folosit numai în scopuri militare și pentru oaspeți de seamă – abia din 1936 a fost mărit și deschis pentru public.  Tot de aici a plecat ultimul guvernator, Sir Alan Cunningham, odată cu retragerea forțelor britanice, în 1948.

În timpul Războiului de Independență întreaga zonă a fost cucerită de Legiunea Arabă și alipită Iordaniei.  Așezarea evreiască Atarot, aflată în apropierea aeroportului, a fost abandonată.  Statul Israel a primit numai Ierusalimul de Vest, precum și un „coridor” care îl lega de restul țării.  (În zilele noastre el cuprinde șoseaua principală, calea ferată, precum și un număr de așezări evreiești.)

Cele aproape două decenii de stăpânire iordaniană au fost de fapt perioada de glorie a aeroportului Kalandia, rebotezat în 1950 Aeroportul Ierusalim.  În1956 iordanienii au dat în folosință aerogara actuală, construită după model britanic – într-adevăr ea seamănă cu clădirea veche a aeroportului Lod, (devenit mai târziu Ben Gurion).  Aerogara avea tot ce îi trebuie unui aeroport care se respectă: vamă, control de pașapoarte, săli de așteptare, cafenea, un post de poliție și chiar o cameră separată pentru oaspeți de onoare – regele Hussein, care era el însuși pilot, venea adesea.  

Este adevărat, nu era decât un aeroport de provincie, nu se putea compara cu Beirut sau Cairo, dar în mijlocul anilor 1960 aeroportul din Ierusalim era mai mare ca cel din Amman.  El a devenit principala poartă de intrare pentru turiști și pelerini, creștini și musulmani, care veneau în Țara Sfântă.  El deservea și populația din Cisiordania și din Ierusalimul de Est: călătorii de afaceri, de studii (prima universitate din Iordania s-a deschis abia în 1962) precum și călătorii de plăcere pentru cei care și le puteau permite.

Aș putea să continui cu date statistice despre numărul anual de pasageri, despre destinațiile spre care erau zboruri directe, despre companiile aeriene care deserveau aeroportul, dar cred că mult mai interesante sunt evocările unor oameni care l-au cunoscut.  Iată cuvintele unui pilot, căpitanul Amin al Husseini, care între 1957 și 1967 a făcut zilnic cursa de la Amman la Beirut, cu escală la Ierusalim. [1]

Pista avea 1850 m.  Navigam după ochi.  Aeroportul funcționa numai ziua.  Când mă pregăteam de aterizare, cineva din turnul de comandă semnaliza să oprească circulația de pe șosea [care trecea în imediata apropiere a pistei].  Drumul de la Amman dura 11 minute.  Ce frumos era!  Îmi amintesc că în fața aerogării erau flori și niște trepte…  Când aterizam, îmi aduceau Ka’k proaspăt (pâine cu susan) de la Poarta Damascului.  Ne așezam pe trepte și mâncam împreună în timp ce călătorii se îmbarcau și apoi plecam mai departe spre Beirut.

În 1961 am fost timp de o lună pilotul particular al lui Peter O’Toole și Omar al Sharif, în timp ce filmau Lawrence of Arabia.  Ei au închiriat un avion de la Air Jordan, un Dakota DC3.  Îmi amintesc că Peter O’Toole era beat aproape tot timpul…

Iată ce scria Ali Kleibo, unul din bogătașii de atunci ai Ierusalimului de Est. [2]

Ne plictiseam de moarte la Ierusalim.  Cine își putea permite, lua micul dejun la Damasc și apoi cina la Beirut.  Aeroportul Kalandia oferea câteva zboruri pe săptămână la Cairo, unde dădeau recital marile vedete ale muzicii arabe.  Pentru noi o vizită la Cairo însemna să vedem locurile unde se turnau filmele de dragoste pe care le urmăream în cele trei cinematografe din Ierusalim, Al-Quds, Al-Hamra și Al-Nuzha.  O vizită la Cairo era o vizită în țara visurilor, a romantismului și a farmecului.  După o săptămână ne întorceam din Beirut sau Cairo în singurătatea Ierusalimului…

Situația s-a schimbat dramatic în 1967, după Războiul de Șase Zile, când întreaga zonă a fost ocupată de Israel.  Aeroportul a fost din nou rebotezat, numindu-se acum Aeroportul Atarot, după așezarea evreiască abandonată în 1948.  Companiile aeriene străine și-au încetat zborurile spre Ierusalim din motive politice.  În felul acesta activitatea aeroportului s-a redus la zboruri interne.  Trebuie subliniat că zborurile interne din Israel nu sunt ca cele din România – țara este mică și timpul pierdut cu formalitățile de pe aeroport face ca zborul să nu prezinte mari avantaje.  Singura rută cu adevărat frecventată a fost cea spre Eilat (peste 300 km).  Bineînțeles că aeroportul a servit în continuare zboruri speciale, ale unor personaje importante care veneau la Ierusalim.

Cea mai mare problemă era cea a securității, pentru că aeroportul se afla într-o enclavă înconjurată de o populație arabă ostilă.  A existat chiar un program de a muta aeroportul pe un teren din Ierusalimul de Vest, și anume pe fâșia de pământ dintre cartierele Beit Hakerem și Bait Vegan, motiv pentru care mult timp acest teren a fost ținut „în rezervă” și nu a fost dezvoltat.  Dar până la urmă investiția s-a dovedit nerentabilă și proiectul a fost abandonat.  În anul 2000, când a izbucnit a doua Intifada și problema securității a devenit critică, aeroportul a fost pur și simplu închis; în zilele noastre mai e doar o ruină.  Iar pe terenul „de rezervă” s-a construit un cartier nou, Ramat Beit Hakerem.

Poate că subiectul ar fi fost dat uitării, dar recent el a reintrat în atenția publicului pentru că s-a propus ca în locul fostului aeroport să se construiască un cartier nou pentru evrei religioși.  Bineînțeles că proiectul este controversat.  Chiar dacă terenul aparține în mod legal de Israel (ceea ce nu am cum să verific), eu nu m-aș simți în largul meu să locuiesc într-o enclavă înconjurată din toate părțile de arabi.  Prea arată a provocare!  Se vor găsi desigur nemulțumiți care să încerce să se răzbune pe locuitorii evrei și de acolo violența nu poate decât să se intensifice.  După părerea mea, Eldad Brin, autorul articolului despre istoria aeroportului, are o idee mult mai bună [3] și anume ca aerogara să fie renovată și întregul teren înconjurător să fie transformat în parc și deschis tuturor locuitorilor, arabi și evrei deopotrivă.

Bibliografie:

[1] Nahed Awwad, 2008, In Search of the Jerusalem Airport  https://oldwebsite.palestine-studies.org/sites/default/files/jq-articles/35_airport_0.pdf

[2] Eldad Brin, 2021 Gateway to the World https://www.palestine-studies.org/sites/default/files/jq-articles/Gateway%20to%20the%20World-The%20Golden%20Age%20of%20Jerusalem%20Airport%2C%201948%E2%80%9367.pdf

[3] Haaretz, 2021 https://www.haaretz.com/israel-news/MAGAZINE-jerusalem-s-posh-airport-now-home-to-weeds-here-s-what-it-looks-like-1.9728340

Hava Oren